Arhivele lunare: februarie 2011

Creator de soft educational


In perioada noiembrie 2010 – februarie 2011, am participat la cursul „Profesorul creator de soft educational”, iar in 29 iunie am participat la Conferinţa Naţională a proiectului „Profesorul-creator de soft educaţional”.

Proiectul a primit finanţare nerambursabilă din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, conform contractului de finanţare – POSDRU/57/1.3/S/34533.

Obiectivul general al proiectului vizează elaborarea şi implementarea unui program de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţămîntul preuniversitar în vederea dezvoltării competenţelor privind realizarea propriilor aplicaţii de soft educaţional şi îmbunătăţirea capacităţii de a utiliza metode interactive de predare-învăţare.

Viziteaza pagina proiectului la http://profesorulcreator.siveco.ro

 

 

 

Profesorul – creator de software educational


In urma participarii la cursul de formare „Profesorul – creator de software educational” mi-am dezvoltat competenţe specifice privind realizarea propriilor aplicaţii de soft educaţional şi îmbunătăţirea capacităţii de a utiliza metode interactive de predare-învăţare.

Produsul final realizat in cadrul cursului a fost reprezentat de o lectie digitala la disciplina Logica, argumentare si comunicare, avand tema „Raporturi logice intre termeni„.

In sprijinul profesorilor care ar putea utiliza aceasta tema, sta manualul lectiei, ce poate fi consultat sau descarcat online.

 {fcomment}