Arhivele lunare: februarie 2014

Liderii Mileniului Trei@Danubius editia #6


Am încheiat cu succes o nouă ediție a cursui LMT – Liderii Mileniului Trei. Beneficiind de sponsorizarea companiei Tenaris Silcotub, 18 elevi au parcurs modulul 4 al programului educational în arta de a conduce „Liderii Mileniului Trei”, program oferit de Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei, sub coordonarea domnului Marian Staș. 

Modulul 4 – WIN WIN a presupus parcurgerea a 10 ședințe, acestea abordând teme nevizate de curriculum-ul școlar actual

Şedinţa 1. REGULI ŞI AŞTEPTĂRI
Şedinţa 2. PERCEPŢII PARTIZANE = POTENŢIAL CONFLICT
Şedinţa 3. ″AMENINŢAREA PIRAMIDEI″: DESPRE NEVOI UMANE ŞI CONFLICTE
Şedinţa 4. ″EU SUNT FURIOS ÎN ORAŞUL MEU!″
Şedinţa 5. DE LA COMPETIŢIE LA COOPERARE
Şedinţa 6. ″TU EŞTI FURIOS!″
Şedinţa 7. WIN-WIN, DINCOLO DE ŞCOALĂ!…
Şedinţa 8. PATRU PAŞI PENTRU SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR
Şedinţa 9. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR: cinci atitudini
Şedinţa 10. Arta NEGOCIERII, “À LA HARVARD!”

Cei 18 elevi participanti la acest program au fost:  Pop Andreea, Hoinaru Arina, Franț Elena, Dode Adelina, Rizea Tiberiu, Ion Andreea, Anghel Florin, Bălăceanu Roxana, Dan Nicu, Moise Ioana, Croitoru Vicky, Radu Florentina, Leaotă Georgian, Șandru Cosmin, Ciobanu Costel, Ruscuță Mihai, Tănase Luiza Andreea, Verman Claudia

Trainer: prof. Dumitrel Toma

La finalul modulului, s-a realizat și selecția elevilor traineri pentru cursul LMT organizat în semestrul al II-lea al anului școlar curent. Aceștia vor fi: Radu Florentina, Șandru Cosmin și Leaotă Georgian (rezervă).

Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 1
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 2
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 3
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 4
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 5
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 6
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 7
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 8
Liderii Mileniului Trei – 2013-2014 Sedinta 9

Protestele – calea salvarii


Nu este foarte greu să participi la proteste publice. Sau este?

Am participat la câteva proteste în Piața Universității: 14 ianuarie 2012, 08, 15, 22, 29 septembrie 2013, 06, 20 octombrie 2013, 08 februarie 2014.

Nu sunt membru de partid, nu am afiliere politică și refuz cu obstinație toate invitațiile de înscriere în mișcări politice. Nu sunt asociat vreunei organizații sau asociații civice sau politice. Nu primesc bani sau alte beneficii materiale sau imateriale pentru a participa la acțiuni de protest. Nu sunt un „branconier” politic. Sunt „decât” un profesor care își asumă condiția. Mă interesează, ce-i drept, „succesurile” la scară mare.

În 08 septembrie 2013, am primit un fluier albastru de la un alt protestatar. În 20 octombrie 2013, am dăruit altui protestatar câteva lumânări, pentru a le aprinde la troița de la Universitate. În 08 februarie 2014, am fost invitat să beau un ceai fierbinte. Deși mi-am cumpărat o vuvuzelă, nu am folosit-o niciodată. Am folosit însă pet-uri umplute cu banuți sau pietricele. Nici nu știți ce zgomotoase sunt. Fiecare participare m-a costat echivalentul de benzina necesar pentru a parcurge distanța dintre Plevna și București (~170 de km dus-întors, ~80 de lei fiecare deplasare).
La toate protestele am participat motivat exclusiv intrinsec, iar acest articol prezintă doar perspectiva mea asupra a ceea ce se întâmplă în piață.

Premise

Pot spune că există multe motive pentru care am fost prezent în piață

empatia cu o minoritate socială care se dorește auzită, care are nevoie de vizibilitate, pentru că susține valori sociale dezirabile: transparență administrativă, bună guvernanță, libertăți necenzurate (de asociere politică, de exprimare în spațiul public, de protest), onestitatea politicilor publice, dialog social real etc.
– nu sunt un om politic, dar sunt un om al cetății, mă preocupă problemele publice, sunt interesat ca administrarea statului să se realizeze în condiții optime, am atitudini publice și îmi doresc ca, prin critică socială, prestația politicienilor să se îmbunătățească, iar statul să fie util propriilor lui contribuabili;
am nevoie să îmi îndrept încrederea spre semenii mei, nu sunt adeptul mesajului „toți suntem la fel”, „nu trebuie să ai încredere în nimeni”, mai curând cred că acest mesaj reprezintă o formă de manipulare concepută pentru a inhiba atașamentul și cristalizarea unor mișcări sociale care să atenteze la establishment-ul politic (ESTABLISHMÉNT – Instituție sau grup de persoane care își apără privilegiile și interesele);
sunt adeptul moderat al raț
ionalismului critic, nu sunt dogmatic, cred în rolul criticii sociale realizate prin mijloace eficiente (protestul de stradă reprezintă un mijloc eficient pentru că oferă vizibilitate, oferă o alternativă, implică un stres social real; bârfa, autovictimizarea, sporovăiala, dialogul cu televizorul nu reprezintă metode eficiente prin care se poate realiza o critică socială eficientă, deoarece nu depășesc limitele individului, comunismul a supraviețuit 50 de ani, prin crime și abuzuri, pentru că soluțiile salvatoare au fost individuale, compromisul, duplicitatea, ziua comuniști – noaptea ascultătorii posturilor inamice, în față comuniști – în spate creștini etc.); 

Continuă lectura

Transfer real vs. transfer legal (studiu de caz)


Transferul real este prezentat în articolul Am fost diriginte. Un mic trafic de influenta a invins legea. 

Scenariul legal reprezintă un model, prezentând condițiile în care, plecând de la aceleași premise (un elev care solicită transferul de la un liceu la altul, schimbând filiera, profilul, specializarea, respectiv calificarea profesională), să poată fi obținut un transfer ireproșabil din punct de vedere legal.

Aceeași speță ar fi putut fi soluționată legal dacă s-ar fi respectat următorii pași:

1. Directorul ar fi înregistrat cererea de transfer și nu ar fi promis în nume personal transferul, ci ar fi comunicat persoanelor interesate că există o procedură care trebuie respectată (art. 141 lit. d din ROFUIP – Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin Ordinul nr. 4925/08.09.2005, sursa aici, modificarea prin Ordinul nr. 4106/11.06.2010, modificarea prin Ordinul nr. 6152/2012, modificarea prin Ordinul nr. 4607/2012). Atunci când promite transferul cu orice preț, ignoră condițiile obiective care ar putea bloca transferul: lipsa acordului consiliului de administrație, nepromovarea examenelor de diferență, iar până la abuz nu mai este decât un pas.

2. Dacă în clasa vizată numărul de elevi este maxim permis (30 în cazul învățământului liceal), directorul concepe o adresă către inspectoratul școlar, solicitând aprobarea pentru depășirea efectivului maxim, însă trebuie sa menționeze și situația excepțională care justifică transferul (se presupune că există una, art. 63 alin 3 din Legea Educației Naționale). 

3. Directorul așteaptă aprobarea ISJ. Fără aprobarea ISJ, depășirea efectivului maxim este ilegală.

4. După ce obține aprobarea ISJ pentru depășirea numărului maxim de elevi pe clasă, directorul convoacă consiliul de administrație și solicită aprobarea transferului elevului. Consiliul de administrație poate decide acceptarea transferului, dar exclusiv după promovarea examenelor de diferență de către elev. Consiliul de administrație poate decide și respingerea transferului (art. 135 din ROFUIP). Este ideal ca refuzul consiliului de administrație să fie formulat înaintea confruntării elevului cu examenele de diferență. 

4. În cazul în care consiliul de administrație este de acord cu transferul, directorul emite decizii interne prin care constituie comisii de susținere a examenelor de diferență și stabilește datele la care elevul va susținute aceste examene (art. 76, alin. 4 din ROFUIP). În toată această perioadă, elevul va continua să fie înscris la unitatea școlară de la care dorește să se transfere. Elevul va susține examenele de diferență la datele stabilite. În cazul în care elevul nu promovează aceste examene, nu se acordă reexaminare. (Art.74. alin. 1 din ROFUIP)

5. În urma promovării examenelor de diferență (susținute, de regula, în timpul vacanțelor școlare, art. 73 alin. 3 din ROFUIP), elevul poate fi transferat.

6. În termen de 5 zile de la aprobarea transferului (după susținerea examenelor de diferență), unitatea primitoare este obligată să solicite situația școlară a elevului de la unitatea de la care se transferă. Aceasta are la dispoziție 10 zile pentru a comunica situația școlară a celui transferat. Elevul nu va fi înscris în catalog până la primirea situaţiei şcolare de către şcoala la care s-a transferat (art. 149 din ROFUIP).

Distanța dintre cele două situații este evidențiată mai jos

Continuă lectura

6 argumente pentru Erwin Albu – Europarlamentar


3j

Am decis să susțin candidatura lui Erwin Albu la alegerile pentru Parlamentul European. Prezint mai jos 6 argumente care m-au determinat să-i ofer susținerea mea. 

1. Nu a fost niciodată membrul unui partid politic din România.

Acest argument valorează greu, în condițiile în care toată lumea știe care este contribuția partidelor politice românești la eșecul idealului democratic care a inspirat acestă națiune după căderea regimului totalitar comunist. Suntem în anul 2014, iar 48% dintre români sunt nostalgici după regimul comunist (aici), paradoxal, între aceștia aflându-se și mulți tineri. Un adevărat eșec al unui ideal gestionat aproape exclusiv de clasa politică românească. Iluzia libertății, a democrației, a fost întreținută de politicieni pasionați de reușita materială personală, care s-au înconjurat rareori cu personalități interesate de respectarea și cultivarea unui stat de drept subordonat domniei legii, „reușitele” partidelor rămânând averile ilicite ale membrilor lor, slăbirea instituțiilor publice prin popularea cu factori de decizie incompetenți, prezervarea status quo-ului, astfel încât familiilor politice sa le fie conservate privilegiile de putere și acces la resurse. Partidele politice ascund rareori personalități puternice, competente profesional, capabile să cenzureze deciziile arbitrare ale conducătorilor, o dovadă în acest sens aflându-se în lipsa de calitate a serviciilor publice oferite de stat. În condițiile politizării cu „branconieri” a instituțiilor publice, eșecul acestora în a furniza servicii de calitate reprezintă oglinda calității membrilor de partid. Urmărind rapiditatea cu care membrii de partid trec din posturi executive în funcții manageriale, fără ca saltul să fie natural, facilitat de competență și creștere naturală, se poate trage concluzia că motivația înscrierii lor în partidele politice nu a avut legătură cu scopuri publice, cu interesul general, ci exclusiv cu resorturile parvenirii personale. Erwin Albu este nepătat de acest sistem.

2. S-a implicat în numeroase cauze civice, protestând activ, fiind bătut de jandarmi, fiind anchetat în prezent în 10 dosare penale 


2jNu sunt mulți români care pot să-și părăsească confortul personal pentru a se dedica unor scopuri publice. Erwin Albu a găsit de cuviință să-și părăsească zona de confort pentru a lupta pentru cauze care nu-l priveau direct. S-a implicat în numeroase misiuni publice, a riscat amenzi și hărțuiri juridice, deși cauzele în care s-a implicat s-au dovedit viabile. Împreună cu cetățenii din Codlea a reușit salvarea spitalului municipal din localitate, deși acesta fusese închis de factorii politici interesați mai curând de înavuțirea personală, decât de salvarea sănătății cetățenilor. S-a implicat în protestele și acțiunile pentru salvarea Roșiei Montane, dar și împotriva prospecțiunilor abuzive și exploatării gazelor de șist (mai multe detalii pot fi aflate de aici). Rareori găsești în România oameni care sa-și formuleze cv-ul la persoana a III-a, realizările fiind bifate în contul celor mulți, al celorlalți, nu al interesului personal. Rareori găsești persoane care sa-și riște liniștea, banii, falsa imagine de „utili societății”, justificându-se și apărându-se în fața unui aparat represiv construit pentru a constrânge, pentru a limita libertățile. Cred că domnul Erwin Albu poate fi un exemplu care trebuie cultivat. O societate eșuată, precum cea românească, trebuie să-și găsească liderii în rândul oamenilor bogați sufletește și care nu simt nevoia parvenirii, în rândul oamenilor care pot oferi o alternativă de comportament în cetate. Marii lideri ai lumii, Mahatma Gandhi, Nelson MandelaMartin Luther King Jr.Lech Wałęsa, Václav Havel s-au confruntat deseori cu persecuțiile și au îndurat nedreptăți pentru cauze publice. Contingența politică trebuie depășită, Erwin reprezintă o resursă umană utilă tuturor. Fără binele comun, binele în nume personal rămâne o hoție. Nu poți fi fericit, dacă în jurul tău oamenii plâng. Această lecție, inaccesibilă politicienilor români, trebuie învățată de la oameni ca Erwin.

Continuă lectura