Arhive zilnice: martie 7, 2014

Inceputul proiectului „Comori ascunse” – Editia I – Mircea Manolescu


Pe domnul Mircea Manolescu, creatorul, l-am întâlnit prima dată în Școala Vlad Țepeș. Se prezenta elevilor, profesorilor, vizitatorilor, prin intermediul unei expoziții personale. Câteva dintre lucrările domniei sale erau așezate pe mese, în inima școlii, precum esența unui sistem ars-centric. În jurul lor, curiozități, surprinderi, răbdări, indiferențe și coliziuni. Directorul școlii, prof. Bucur Simina, descoperise deja comoara care stătea ascunsă în sat de aproape 2 decenii. Am privit, admirat, făcut câteva fotografii și am plecat. 

După 4 ani, primesc o invitație din partea lui Stefăniță Purcea și a Centrului școlar și Cultural de Jurnalism, de a prezenta/realiza o emisiune dedicată oamenilor care și-au închinat viața creației artistice, culturale, dar care nu sunt foarte vizibili în plan social. Primul gând mi-a zburat la domnul Mircea Manolescu. Al doilea gând mi-a sugerat numele emisiunii – Comori ascunse. Urma să punem în lumina reflectoarelor oameni, dar și opere, momente de viață, dar și sensuri, taine, profunzimi. Creația reprezintă de multe ori un cosmos născut din haos, din opoziții, din evadări sau iubiri. În spatele ei, nu de puține ori, se ascunde un spirit mult prea generos și prolific, răvășit de sentimentul penuriei, al sărăciei de sens al primelor doua lumi popperiene. Pentru a ajunge pe tărâmul de dincolo, locul în care animalele bipede devin oameni, iar trupurile însuflețite se consacră în roluri demiurgice, pentru a putea înțelege sensul creației, inevitabil trebuie să descoperi și să interacționezi cu creatorul. 

Domnul Mircea Manolescu, la cei 77 de ani ai domniei sale, este încă un om cu un spirit foarte tânâr, deosebit de ludic, chiar neverosimil de ancorat în realitate. L-am descoperit ușor, cu ajutorul Silvianei Moroianu, secretara școlii din comună, consăteana domniei sale.

M-am bucurat să constat că deține încă aproape toate piesele colecției de artă. 25 de machete realizate din metal și fixate în lemn, grele, rezistente, personificând practic inerția tradițională a satului românesc. Pentru că, da, machetele reprezintă satul românesc tradițional, un sat al detaliilor (carul cu boi, hora din fața hanului, țăranca la fântână, tăietorii la joagăr, ciobanul care cântă oițelor, morarul cu sacul în spate, țăranul care-și repară căruța etc.) dar și al scenelor ample, al străzilor, al vecinătăților, al spațiului comun și al vetrei. O muncă de câteva decenii, constând în vizitarea satelor din Moldova, Oltenia, Muntenia, realizarea de schițe, topirea și modelarea fierului, pictarea machetelor, s-a materializat într-o colecție etnografică rarisimă, şi, paradoxal, pe cât de impresionantă, pe atât de puțin cunoscută,

Actul creației, după cum mărturisește domnul Manolescu, a reprezentat o pasiune, „o distracție”, același spirit ludic, care-l determina în copilărie să dea formă castraveților sau dovlecilor, mai târziu l-a ajutat să-și edifice o lume nouă, o lume în care cumnatul său, care fusese părăsit de nevastă și căzuse în patima alcoolului, stă metalic și rece cu capul sudat de masa hanului, indiferent la toată veselia și gălăgia din jur. O lume în care, după cum spune, ciobanul este tatăl lui Becali, în care morarul își apleacă necontenit spatele, sub greutatea sacilor, iar peștele din barcă este furat. 

Continuă lectura