Arhivele lunare: septembrie 2014

Incerta evidență românească


Republica 1

Elita este decimată. Canalul de noroi se construiește cu suflete de diamant. Stalin moare, 7 milioane de români îl plâng. Analfabeții devin academicieni, oameni de știință de renume mondial. Inculții colecționează premii, ordine, titluri academice. Profesorii universitari scriu lucrări științifice pentru impostori. Torționarii primesc salarii și pensii de lux. Genocidul este element de CV. Eroii stau ascunși sub brazdă. Fiii bordeielor distrug biserici și ridică edificii monumentale și urâte. Geniile se ascund prin păduri. Marginalizații huzuresc. Se ascultă pe furiș posturi de radio occidentale. În public toți sunt puri. Se organizează ședințe de partid în ziua de Crăciun, în ziua de Paște. Sălile sunt pline. Toți sunt comuniști atei. Toți sunt buni creștini. Uterele milioanelor de femei sunt verificate politic. Propagandiștii au stadioanele pline. Se înregistrează producții record la cereale. Pâinea se cumpără pe cartelă. Textele patriotice ne spun că suntem un popor de verticali și drepți. Se minte planificat. Se moare în Dunăre, se moare la frontieră. În spatele pereților stau ascunși informatorii. Sunt mulți, cu sutele de mii.  

Republica 2

Revoluționarii sunt împușcați. Comuniștii sunt revoluționari. Se regizează evenimente spontane. Suntem o democrație originală. Se bat studenții, se bat protestatarii. Minerii plantează flori în centrul capitalei. Se fură organizat. Infractorii sunt populari. Infractorii sunt votați, adulați. Sindicaliștii sunt prietenii administratorilor. Politicienii sunt oameni de afaceri. Ei vând oameni, vând instituții. Traseiștii sunt responsabili. Traseiștii sunt pragmatici. Fidelii sunt vicioși. Jurnaliștii sunt agenți ai serviciilor secrete. Talibanii sunt grețoși. Copiii nasc copii. Nebacalaureații sunt profitabili. Doctorii sunt cei mai săraci români. Cerșetorii sunt mai bogați decât muncitorii. Recesiunea reprezintă un concept vag. Taxele cresc, bogăția este evidentă. Săracii îi iubesc pe bogați. Deștepții îi respectă pe proști. Școlile sunt exemplare. Copiii cresc fără părinți. Numărul analfabeților depășește planul. Prietenii se înjunghie prin spate. Vrem unire pentru noi, o refuzăm altora. Nonsensul este specific național. Mândria este virtute. Evidențele sunt incerte. Totul este negociabil. Pușcăriașii sunt plânși în reuniuni populare. Bisericile sunt pline. Like-urile sunt monitorizate politic.

Haznaua miroase a flori de trandafir. Trebuie să miroasă, pentru a rămâne vii și sociali. Răni nevindecabile.

Iadul!

 

Continuă lectura

Greața din prima zi de școală


„Mestec cu greutate o bucată de păine pe care nu mă hotărăsc să o înghit. Oamenii. Trebuie să iubim oamenii. Oamenii sunt admirabili. Îmi vine să vomit – și deodată: Greața.” (J.P. Sartre – Greața)

Pentru o clipă, l-am înțeles pe Antoine Roquentin. Îmbrăcând forma greței, conștiința existenței provoacă și reprezintă, absolut simultan, produsul depresiei, al dezgustului în față prea plinului lipsit de sens care ne înconjoară.

Credeam că lumea și-a atins limitele creativității maligne, obscenitatea răului și prostiei îmbrăcând toate formele posibile. Cu greață, cu repulsie, constat că este loc de obiecte și goluri în plus. Tot Roquentin spune: „acum însă aflasem: lucrurile sunt în întregime ceea ce par – și dincolo de ele… nu e nimic.” Lumea este suma nimicurilor printre care se scurge existența individuală.

….
S-a trezit de dimineață cu gândul să facă prăpăd. Era ziua cea mare. Părinții, copiii, profesorii, rudele, toți cei prezenți îl vor sorbi din ochi. Toți își vor inunda sinapsele cu chipul lui, cu vocea lui, cu gesturile lui. Un surplus de notorietate binevenit. Toți vor dori să întindă clipa, să o prelungească spre viitor. Vor fotografia, vor filma, vor reține, sub toate formele posibile, prezența lui. Se privește în oglindă și-și reconfirmă intim: există. Știe cât de ușor pot fi emoționate sufletele mici. Este nevoie doar de o picătură de autoritate. El este deputat. Are autoritate. (De dragul poveștii, trebuie să vă imaginați că are!) Este pregătit să facă ravagii. Este pregătit să-și audă osanalele, aplauzele. Aparatul politic care controlează microfoanele va funcționa perfect. Deja își numără voturile. Șarmul personal va suplini exprimarea stearpă, greoaie, lipsită de coerență. Știe că nu va spune nimic. Vorbele sunt ieftine. La fel și cei care i le vor sorbi. La fel și voturile lor. Doar el există! Restul sunt mijloace!

Părinții, elevii, profesorii, invitații freamătă. Știu că școala lor, școală privată, organizează evenimente pline de substanță. Sunt fascinați câtă muncă pot depune organizatorii pentru evenimentele școlare de o asemenea anvergură. Desfășurătorul este respectat la secundă. Fiecare se simte în centrul atenției, pentru că atenția se administrează pornind de la premise simple: fiecare este important, dar copiii sunt cei mai importanți. Ori, toți actorii școlii gravitează în jurul copiilor. Școala lor privată trăiește datorită contribuțiilor lor.

Continuă lectura

Maistru’ Titi


Maistru’ Titi, așa îl cunoșteau elevii.

El este omul care făcea cu noi, elevii clasei a VIII-a, în 1991, la Lehliu Gară, lecții de BASIC. Lucram pe un HC85. Nu înțelegeam nimic. Scriam linii de cod și așteptam minunea: o linie roșie, un cerc albastru, un x care se mișca pe televizor. Televizorul pe care, în pauze, Maistru’ Titi îl purta în brațe pe holurile școlii.

După 4 ani, scăpat nesupravegheat în laboratorul de informatică de la școala normală (când eram supravegheați puteam doar să ne jucăm în jocurile deschise non-stop), reușesc minunea de a seta aceeași culoare pentru ferestre și pentru texte (era vremea lui Windows 95). Motiv pentru profesoară să mă beștelească. S-a chinuit o săptămână să rezolve problema. Din acea zi am devenit persona non grata pentru laboratorul de informatică.

În 1998, mi-am cumpărat primul calculator. Timp de un an, cu banii mei, am tot cumpărat calculatoare pentru școala din Plevna (286, 486, pentium, cu dos, cu windows 3.1, cu windows 95, 98 etc.). În 1999, școala avea deja 7 calculatoare și o rețea BNC (cu cablu coaxial). În 2000, avea 11 calculatoare, acces la Internet, camera video, revistă sătească, zeci de elevi care creșteau prin cabinetul de informatică, site de prezentare etc.

Anii au trecut, am obținut diverse certificări interne, externe, am obținut o calificare în informatică, am devenit furnizor de servicii software, creator de platforme elearning, formator pe domeniul IT, lider regional și formator Google.

Legătura dintre acestă pasiune și școală, ca mediu de formare, este mai subțire decât firul unui păianjen. Maistru’ Titi este singurul model pe care l-am avut. Nu era profesor. Nu era certificat. Avea o pasiune.

Nu trebuie să ai mulți mentori excepționali în jur pentru a crește.
Unul singur dacă ai, este suficient. Iar el, de foarte multe ori, nici nu este recunoscut ca atare de cei din jur. Uneori, nici nu-i înțelegi lecțiile. Dar, fără discuție că existența ta nu ar fi aceeași fără existența lui. 

Nu era un bun profesor, din moment ce lucram mimetic, însă a deschis ușa spre un mister care m-a fascinat până în ziua de astăzi. Un mister alături de care îmi trăiesc viața. 

Respect, Maistru’ Titi!

Continuă lectura

Neșcoala, acest uroboros al zilelor noastre


FINIS ABORIGINE PEDET

Uroborosul este o fiară, o fiară care se autodevorează. Platon o descrie ca prima viețuitoare a universului: nemuritoare, circulară, fără ochi, fără urechi, fără inimă, fără organe.

Se hrănește cu propria irosire.

Deși nu are picioare, se poate mișca, dar exclusiv circular, devorându-și coada. În unele reprezentații artistice, uroborosul este prezentat ca o îmbinare de lumină și întuneric, reprezentând armonia și complementaritatea opozițiilor.

În ultimii 24 de ani, managementul sistemului public de învățământ și al instituțiilor școlare din țara noastră a născut un uroboros. 

Uroborosul însumează toți acei directori, inspectori, inspectori generali și decidenți care au ocupat funcții doar pentru că undeva, în afara școlii, la partid, în spatele ușilor închise, între prieteni, netransparent, fără competiții profesionale, fără competiții manageriale (sau dacă acestea s-au organizat, au fost de formă, simple simulacre), de multe ori pe bani, fără altă viziune decât a parvenirii personale, răscumpărând deseori merite politice sau deconturi, cineva care nu avea vreo relație cu școala, cu ierarhia valorilor din acest sistem, a decis șefiile.

Uroborosul îi însumează pe toți cei care cunosc această slăbiciune a fiarei și care, prin energia lor stearpă, o potențează.

Nu este nevoie de o inteligență ieșită din comun pentru a înțelege natura distructivă a bestiei. Analizând consumul de energie „managerială” din sistem, se poate observa că acesta a fost direcționat în gol. Sistemul funcționează mai anchilozat ca niciodată. Rezultatele sunt rușinoase. Cu toate acestea, entuziasmul puterii efemere îmbată mulțimi de oameni goi. Se schimbă, în nemernicie, batalioane de directori, de inspectori, toți fiind selectați prin scormonirea meritelor plevei.

Dacă fiara ar popula lumi mai tenebroase, mai telurice, mai aluviale, necazul nu ar fi atât de mare. Din nefericire, fiara se hrănește cu apendicele rușinos al unui sistem elitist, celest, meritocratic. Acest apendice rușinos se autodevorează ciclic. Și iar spun, nu ar fi necazul atât de mare dacă acești oameni, care-l compun, și-ar asuma vulnerabilitățile și s-ar ascunde, sau s-ar autodepăși și ar intra în competiții oneste cu ceilalți colegi. Din nefericire, acești oameni se târăsc, se milogesc, se sapă, înoată în fals și impostură, iar ca premiu, antimerit, antipremiu, ajung să populeze funcțiile de decizie, controlează pârghiile deciziilor și puterii, devin vizibili, dar doar în goliciunea lor. Acești oameni, deseori metamorfozați în infractori, necunoscuți sau necunoscuți încă, reprezintă NEȘCOALA ROMÂNEASCĂ.

Pentru un spectator care asistă la spectacolul autodevorării fiarei, efectul estetic este fascinant. Măștile satisfacției și decepției alternează din ce în ce mai rapid. Celulele noi sărbătoresc moartea celor trecute. Un mâine neînțeles, neașteptat, nereal, le ucide fără conștiință și cu nepăsare. Lipsa de conșțiință înlocuiește lipsa de conștiință. A trecut vremea în care stejarii erau culcați la pământ și pe rădăcinile lor creșteau ciuperci. Ciuperci cu rădăcini de stejari, dar ciuperci. Astăzi, ciupercile înlocuiesc ciuperci. 

Și totuși, dincolo de mizeriile cu care se hrănește, visul uroborosului este măreț, este universal, el se visează Phoenix 

Continuă lectura