Am furnizat descrierea din dreapta pentru NeConferința RestartEdu. Este o descriere metaforică.
Am ales 13 problemele care mă provoacă, probleme percepute exclusiv în sistemul educațional, probleme negre precum o zi de marți.
1. Conformismul fără discernământ
2. Duplicitatea în relație cu autoritatea
3. Speranța în schimbările determinate din exterior
5. Autocompătimirea și sentimentul sărăciei
6. Neasumarea vulnerabilităților
7. Relația invers-proporțională dintre dorință afirmării și potențialul de competență profesională (cultura scurtăturii)
8. Credința în propria indispensabilitate în relație cu funcția sau postul
9. Asumarea mesajelor revoluționare de către cei mai persistenți și eficienți susținători ai status quo-ului
10. Frica de rău
11. Prioritate acordată aspectelor formale și nu oamenilor
12. Dependența de mită și traseismul
13. Absența din cetate
Se organizează sute de cursuri de formare și perfecționare, acumulăm certificate fără număr, credite, gradații și grade. „Evoluăm” profesional. Ocupăm funcții, coordonăm echipe, ne integrăm în cancelarii și suntem prețuiți. Obținem calificative meritorii, suntem premiați.
Și totuși, dincolo de grosimea portofoliilor profesionale, dincolo de zecile de dosare și bibliorafturi care ne susțin „statuile”, de multe ori, tăcuți, ascunși, în intimitate, ne descoperim oameni mai mici decât gângăniile nopții.
În acest articol este vorba despre mine, despre multe categorii de oameni din educație, categoriile vizate de problemele identificate și precizate mai sus:
– miniștrii care se contorsionează politic, dar doar pentru a obține susținerea și tăcerea sindicatelor;
– miniștrii care vorbesc urât în videoconferințe, desconsiderându-și subordonații;
– miniștrii care le spun directorilor și inspectorilor din subordine „eu, ca tată, nu accept asta”, iar această poziție devine subit poziția sistemului;
– subordonații care nu au curajul să-și înfrunte șeful labil și vulnerabil profesional, atunci când greșește;
– gărzile vechi și cele noi, din minister, din inspectorate, din cancelarii;
– decidenții care acceptă valorizarea expertizei nefaste, a non-meritelor (cum să măsluiești examene, cum să faci angajări prin șantaj, cum să storci bani, cum să demiți directorii fără contestații, cum să intimidezi profesorii care scriu petiții și reclamații, cum să rezolvi transferuri etc.);
– inspectorii care execută tot ce le cer șefii politici, fără niciun filtru critic și fără discernământ;
– inspectorii care facilitează angajări de profesori și femei de serviciu, dar pe șpăgi;
– inspectorii care participă la falsificarea rezultatelor examenelor naționale;
– toți lucrătorii din învățământ care nu pot fi consecvenți în opțiunile politice, fiind mai curând oportuniști și sclavi relațiilor sociale defecte, decât fideli valorilor și principiilor;
– traseiștii;
– hoții de funcții, cei care pot ocupa funcții doar prin numiri politice, fără competiții oneste cu propriii colegi din sistem;
– directorii care ascund posturi, dar doar pentru a favoriza „interese” externe școlii sau pentru consacra puterea inspectorilor și a le câștiga favorurile;
– directorii care împart orele suplinite favoriților, fără transparență și echitate;
– directorii și inspectorii care suplinesc zeci de ore, făcându-le prost, nefăcându-le;
– profesorii care te bat pe umăr când ai dreptate, dar nu ar spune-o niciodată cu voce tare;
– profesorii rigizi, care cred că se îmbolnăvesc dacă acceptă să intre în sufletul copilului din fața lor;
– indispensabilii din funcții și posturi, pentru care toți ceilalți sunt nereușiți și nedemni de a-i egala în merite;
– profesorii care-și disprețuiesc meseria, neînțelegând cât de importante sunt sufletele care le trec tot timpul prin fața ochilor;
– profesorii devorați de sentimentul sărăciei, dar care nu ar părăsi niciodată sistemul pentru a-și valorifica în condiții mai avantajoase competențele;
– profesorii care se hrănesc din slăbiciunile școli, făcându-și concurență neloială și încasând bani pentru servicii prestate prost;
– oamenii care vânează funcții și care cultivă relații toxice în colectiv;
– dorința parvenirii profesionale rapide;
– profesorii care nu reclamă neregulile;
– inspectorii care inhibă spiritul petiționar (o mulțime de inspecții sunt planificate ca răspuns la reclamații, pentru a-i cuminți pe revoltați);
– fidelii slujitori și duplicitarii sistemului, cei care aderă la toate ideile revoluționare, dar doar pentru că dă bine, fără a-și asuma ceva sau a schimba ceva;
– profesorii care cred că se mânjesc dacă își fac un cont de facebook, deși acolo sunt aproape toți elevii, aproape tot timpul, profesorii care nu fac educație decât în sala de clasă;
– profesorii utili pentru succesul relativ al unei discipline sterpe, dar inutili pentru societate;
– cei care așteaptă schimbarea ca pe o minune, depinzând de voia lui Dumnezeu;
– profesorii care consumă alcool, care fumează, care promovează prin propriul comportament atitudini nesănătoase și riscante;
– inerția cancelariei, debranșarea de la ethosul specific elevilor și tinerilor;
– profesorii care fug de răspunderea participării la viața holurilor, a scărilor, în pauze, preferând liniștea cancelariei;
– profesorii care întârzie la ore, care chiulesc, care sunt agresivi cu elevii;
– de-formatorii care-și bat joc de propriile formări și de propriii colegi;
– „profesioniștii” comozi care devalorizează elementele de inovație și investițiile în instrumente, metode, politici și practici educaționale;
– profesorii care nu cunosc și nu aplică teoriile moderne în privința tipurilor de inteligență și a stilurilor de învățare;
– profesorii care nu cultivă competențe soft, nici nu știu care sunt acelea și nici nu le înțeleg utilitatea;
– oamenii pentru care „caracter” este un termen vag, manipulabil în cel mai convenabil mod, fără rigori și standarde;
– profesorii pentru care conceptele disciplină, control, liniște, evitarea greșelii, sunt mai valoroase decât participare, implicare, efervescență, încercare și eroare, lecțiile greșelilor;
– sclavii fricii, sărăciei și conformismului;
etc. etc.
Nu, acest articol nu oferă soluții. Problemele inventariate și categoriile de comportamente în care se oglindesc nu au soluții facile. Însă orice soluție presupune un pas inițial. Iar acest articol își dorește să reprezinte un asemenea pas.
Un demers public: conștientizarea că așa nu se mai poate. Că nu este bine deloc. Că aceste probleme nu trebuie întreținute. Că acești oameni nu trebuie să mai fie reprezentativi. Că cei care văd limpede trebuie să dezvolte o cultură alternativă, că trebuie să se replice, că trebuie să cucerească cancelariile, școlile, inspectoratele și ministerul, țara. Că progresul, în democrație, pornește de jos și ajunge sus, și nu invers. Lipsa nevoilor nu va fi niciodată fertilă. Cine nu simte nevoia de schimbare nu se va schimba niciodată, iar beneficiile pentru status quo nu revin beneficiarilor și angajaților de la etajele inferioare ale ierarhiei, ci acelora care controlează sistemul. Beneficiarii sistemului sunt victimele sistemului.
Te-ai recunoscut într-o categorie prezentată mai sus?
Ar trebui să-ți fie frică. Poate nu vei fi judecat/ă astăzi. Poate nu simți în ochii elevilor tăi decepția… încă. Poate nu simți dezamăgirea în ochii colegilor sau în comunitate. Dar de ce ai risca să o simți exact atunci când vei fi consacrat, când vei fi atins vârsta de aur, vârsta meritelor? De ce ai risca să fii judecat și executat exact atunci când ai aștepta cu mai mare nesaț să fii laureat. După o viață pauperă, de ce te-ai mulțumi cu dezonoarea?
Alege să fii surfer. Dacă vom fi mai mulți, vom sparge valul. Dacă vom fi și mai mulți, tinerii care ne iau drept modele vor ști că se poate și zbura, nu doar a fi una cu valul. Trebuie să dăm un rost valurilor.
{fcomment}
Dumitrel Toma 