Arhivele lunare: iulie 2015

Clasificarea profesorilor facebook


Clasificarea „de vară” a profesorilor cu prezență pe Facebook
1. Stripperii – Cei care fac un cult din propria specializare, divinizându-și disciplinele predate și trăind public exclusiv prin și pentru ele. Sunt profesorii care distribuie articole, hărți, filme, infografice etc. cu tematică strict legată de propria specializare. 
2. Cameleonii – Cei care rezonează la orice subiect de actualitate și au ceva de spus pe orice temă. Nu poți intui niciodată ce specializare au, însă îi recunoști după didacticismul lor.
3. Cârtițele – Cei care nu publică aproape nimic sau publică doar banalități, nu interacționează public aproape niciodată, dar sunt prezenți online foarte mult timp, explorând și cercetând dedesubturi.
4. Maniacii – Cei care își dedică întreaga prezență online unei singure cauze. 
4.a. Ortodocșii (specie a maniacilor) – Cei care văd în prezența online o bună oportunitate de mărturisire publică a credinței. Ei distribuie iconițe, rugăciuni, apeluri la acțiune creștină, înfierări homofobe, articole și filme cu învățături de credință. Lumea, pentru ei, este o scenă de război, iar ei sunt cei mai buni ostași și slujitori ai credinței. 
4.b. Reformatorii (specie a maniacilor) – Cei care au o agendă reformatoare, care folosesc toate resursele online pentru a-și consolida argumentele în favoarea schimbării sociale. Sunt activiști consecvenți, chiar eficienți de multe ori.
5. Narcisiștii – Cei îndrăgostiți de propria imagine. Fie că sunt excursioniști, petrecăreți, simpozion-iști, populari, etc. au un cult pentru propria imagine și orice substanță a prezenței online se reduce la ea.
6. Înțelepții sh- Cei care-și circumscriu prezența online citatelor pline de miez. Indiferent de momentul zilei, de temperatura de afară, de plouă, apune sau ninge, ei au un citat cu care să obțină infinite aprecieri și distribuiri. Sunt „sh” pentru că citatele nu le aparțin aproape niciodată.
7. Bocitoarele – Cei care plâng continuu. Fie din cauza infinitelor comisii în care trebuie să fie prezenți, fie din cauza sutelor de documente școlare pe care trebuie să le completeze, fie din cauza proastei salarizări, fie din cauza calității elevilor, fie din cauza neimplicării părinților. Plăcerea infinită a unei bocitoare este să creeze un cor al bocitoarelor, din cauza aceasta publică des în grupurile profesionale.
8. Politicienii sh – Cei care distribuie des postările șefilor de partid, ale primarului, cei care se îmbracă în culorile potrivite, la momentele potrivite. Cei care apar în prezidii la școală, când sunt invitați politicieni, sau la evenimente de partid. Sunt „sh” pentru că se lipesc ca timbrul de scrisoare, se asociază cu alții și caută validarea prin alții. Speța: „Ecaterina Andronescu – Garantat Vanghelie”
9. Paranoicii – Cei care setează zeci de filtre de securitate, care-și reduc prietenii la maximum, care nu acceptă elevi în lista de prieteni pentru a nu fi insultați sau șifonați online. 
10. Deconectații – Nu-și mai amintesc că și-au făcut un cont pe facebook, poate nici nu și l-au creat singuri. Nu mai știu nici parola, nici răspunsurile la întrebările de securitate. Nici măcar nu mai știu că facebook-ul există. Nu sunt prezenți în cetatea virtuală. Pentru ei există doar sferele celeste. Dincolo de facebook, unii chiar există cu adevărat.

Basarabia e România


De ani buni, în toate intersecțiile, pe toate stațiile de autobuz, podurile și parapetele din România stă desenat un graffiti celebru „BASARABIA e ROMÂNIA”. Un mesaj peren, scris cu caractere aproape identice, pe care nimeni nu-l sancționează, nimeni nu-l șterge, nimeni nu-l privește ca o formă de vandalism stradal. Mesajul este prezent oriunde în România. Periodic, se desfășoară mari acțiuni unioniste. Toate sunt împănate cu mii de drapele, cu tricouri, cu eșarfe etc. Există susținere financiară. Au existat mobilizări importante, cu zeci de mii de participanți. Toate partidele susțin ideea unității, dovadă stând sprijinul oferit mișcărilor unioniste. Se organizează permanent tabere dedicate elevilor și tinerilor din Moldova. Sunt alocate locuri în unitățile școlare din România pentru elevii din Moldova. Se investesc bani publici în proiecte țintite spre Moldova. Nu mai vorbim despre facilitățile oferite cetățenilor moldoveni. Se înfrățesc orașe, se fac donații etc. Sondajele de opinie dovedesc că românii își doresc unirea. Procentele sunt mari, din zona +80%. În Moldova, procentul este mai mic, în zona de emoții ~50%.

De ce avem nevoie de manifestări propagandistice, aici, pentru a susține un adevăr evident? Românii vor unirea! Este indubitabil. De ce este nevoie de atâtea spectacole ieftine, dar scumpe? De ce ne mulțumim ca politicienii doar să se ascundă în spatele unor mobilizări publice, fără eficiență și finalitate? De ce nu se organizează un referendum valid care să consacre voința suverană a poporului? Nu pot să cred că cineva ar tremura de frică că voința generală s-ar opune unirii. 


Mai curând cred că cineva are interesul ca tema să fie ținută călâie, nici prea caldă, nici prea rece. Implicarea politică în mișcările unioniste este evidentă. Odată cu acestă implicare este evidentă și ineficiența politică. Când toate forțele politice care-l susțineau pe Traian Băsescu pompau energie în unionism, când însuși Traian Băsescu avea toate pârghiile în mână, nu a existat voință pentru a organiza un asemenea referendum. 
Nu există nici acum. Nu va exista niciodată, cât timp problema va fi gestionată doar pentru profit, având la comenzi politicieni mai mult sau mai puțin transparenți, agenți mai mult sau mai puțin acoperiți.

Unirea reprezintă, încă, doar o vacă bună de muls propagandistic.Sper ca moldovenii să continue să lucreze la proiectul european. În baza încrederii în frați, riscă să rămână ca vasluienii, săraci și sărmani, uniți în dezbinare.

Reafirm cu această ocazie condițiile ideale în care s-ar putea realiza Unirea.

1. Organizarea a două referendumuri pe cele două maluri ale Prutului și consacrarea publică a unei voințe generale favorabile unirii.

2. Mutarea capitalei României Mari la Chișinău (datorie istorică față de Moldova, care a fost condamnata la nedezvoltare în urma stabilirii capitalei la București)

Infografic – evaluarea la Bacalaureat


Am realizat infograficul de mai jos pentru a facilita înțelegerea câtorva aspecte mai putin cunoscute din procedura evaluării lucrărilor scrise la examenul național de Bacalaureat.

1. Numărul profesorilor care pot participa la evaluarea unei lucrări variază între 2 și 9
2. O lucrare poate fi evaluată în trei comisii diferite, primind 3 note finale diferite
3. În fiecare din cele trei comisii, dacă doi profesori înregistrează note între care se constată o diferență mai mare de un punct, nota finală este decisă de un al treilea profesor.

„În cazul în care se constată o diferenţă mai mare de 1 punct între notele acordate de cei doi evaluatori, preşedintele repartizează lucrarea spre reevaluare unui alt profesor de specialitate, care, în prezenţa profesorilor evaluatori iniţiali, stabileşte nota finală a lucrării.” – art 68.2

4. În cazul unei lucrări care trece prin toate cele trei comisii, fiind văzută de 9 profesori evaluatori, nota finală poate fi decisă tot de un singur profesor evaluator.
5. Dacă în comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare poate participa ca evaluator orice profesor de specialitate, în comisiile din centrele de contestații fac parte, de regulă, profesori cu gradul didactic I (numai în situații justificate pot face parte și profesori cu gradul didactic II sau definitiv).
6. Candidații pot solicita să vadă lucrarea, dar numai după finalizarea examenului și publicarea rezultatelor finale, în felul acesta putând afla și notele acordate de toți profesorii evaluatori.

Infograficul a fost realizat pe baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – prevăzută în Anexa 2 la ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010, în vigoare și pentru sesiunile examenului de Bacalaureat din anii 2012-2015.

Nerușinarea școlii fără valori


„Examenul de bacalaureat este modalitatea de evaluare a competenţelor, a nivelului de cultură generală şi de specializare, atins de absolvenţii de liceu.” (Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat)

Tocmai citesc un articol despre cazul elevei Alexandra Burta, din Ștei (județul Bihor), care a fost eliminată din examenul de Bacalaureat, deși a promovat toți anii de liceu cu media 10. 

Povestea ei vorbește despre valorile cultivate în învățământul public din România.

Alexandra s-a aflat într-o sala de clasă unde examenul a fost fraudat. Frauda a fost descoperită și sesizată prin TELVERDE (linia telefonica dedicata reclamării faptelor de corupție) de un cadru didactic evaluator, cadru didactic aflat în județul Timiș. Alexandra nu a semnalat frauda. Sancțiunea pe care a primit-o Alexandra dovedește că ea fie a participat la fraudarea examenului, fie a avut o tentativă de fraudare.

Prin absurd, să presupunem că Alexandra nu ar fi fraudat și nici nu ar fi avut vreo tentativă de fraudare a examenului național de Bacalaureat. Ea ar fi putut să fie doar martora complice, prin tăcerea ei, a acestei situații frauduloase.

Merita Alexandra să obțină diploma de Bacalaureat în aceste condiții? Normele care reglementează organizarea Examenului de Bacalaureat susțin că da. Dacă Alexandra nu ar fi participat efectiv și nici nu ar fi avut vreo tentativă să participe la fraudarea examenului, ea nu putea fi eliminată din examen. 

Prezența complice între cei care fraudează nu este sancționată. Nu sunt încurajate și răsplătite nici atitudinile proactive morale, care ar putea consta în reclamarea impostorilor, fie ei elevi sau profesori.

Poate că Alexandra a obținut pe merit toate notele și mediile de 10 din liceu, însă examenul de Bacalaureat, pentru ea, ar fi trebuit să reprezinte mai mult decât confruntarea unor subiecte la disciplinele din curriculumul național.

Pentru orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, „examenul de maturitate” se susține zilnic, nu atunci când subiectele sunt facile sau când inteligența este capabilă să le rezolve chiar și pe cele mai dificile, ci atunci când trebuie să ai atitudini morale într-un mediu anomic sau, mai mult, chiar infracțional. Atunci când trebuie să înfrunți presiunea socială, știind că argumentul mulțimii este eronat.

Pentru un elev cu rezultate constant sub standarde, fraudarea sau complicitatea la fraudarea unui examen pot reprezenta obiective justificate în termeni de motivații subiective. Însă tocmai elevii cu rezultate bune și cu un potențial peste mediu ar trebui să fie cei mai interesați să participe la temperarea și la blocarea unor asemenea fapte. Ei sunt primii dezavantajați dacă permit devalorizarea prestigiului unui examen la care participă chiar ei.

În școlile din România, sesizarea fraudelor este percepută ca o practică negativă, aducând la pachet toate sinonimele negative în conotație: turnător, pârâcios, delator etc. Într-o societate a complicităților, Alexandra a învățat că poate să aibă succes împreună cu ceilalți, nu de una singură. Împreună cu profesorii care o sabotau, permițând certificarea unor merite false propriilor ei colegi, împreună chiar cu propriii colegi, cei care-și doreau meritele ei, dar obținute pe căi necinstite. 

La nivelul ierarhiilor unei școli fără valori, Alexandra a fost o elevă bună. A tăcut la momentul potrivit. 

Ca ea sunt, probabil, sute (ar putea fi mii, zeci de mii, sute de mii, milioane) de absolvenți de liceu care văd, aud și tac. Profesorii lor funcționează după aceleași scări de valori.

Solidaritatea, într-o societate lipsită de solidaritate reală, este doar un pretext pentru ca cei puternici să nu își conștientizeze niciodată valoarea. Este doar un pretext pentru ca cei lipsiți de scrupule și merite să nu fie niciodată confruntați cu goliciunea lor. 

Cea mai mare greșeală pe care am putea să o facem ar fi să o condamnăm pe Alexandra, sau pe toți ceilalți absolvenți, creații ale școlii, care, aflați în situații similare, au decis în mod identic. În timpul miilor de zile de prezență în școală, în jurul lor au orbitat sute de profesori, preoți, părinți, colegi etc. Alexandra a crescut în centrul unui ethos pe care-l reprezenta cu cinste, fiind produsul său cel mai bun. Rușinea pe care a pățit-o Alexandra ar trebui să fie rușinea tuturor adulților care i-au fost „îndreptători”. Din cauza câtorva lecții nepredate în societate și în școală, lecțiile echității, integrității, caracterului, asumării răspunderii, inițiativei personale, Alexandra a ratat cel mai important examen al vieții ei. Pasivitatea ei, la întâlnirea cu răul, a pervertit-o. Ce nu învățase Alexandra, în toți anii de școală, a aflat printr-o experiență traumatizantă. Răul poate purta chiar chipul ființelor în care avea cea mai mare încredere: profesorii și colegii ei.
Răul este chiar școala ei: școala fără valori.

De aceea spun, rușinea nu aparține în exclusivitate Alexandrei, rușinea aparține unei școli/societăți nerușinate, unei școli/societăți fără valori.

Continuă lectura