31 octombrie 2016
Update 1: 31 octombrie – Campania electorală nu a început. 
Ciocoii vechi la noi sau cum politizăm depolitizarea școlilor
Lasă un răspuns
Arhivele lunare: octombrie 2016
Școala de dincolo de școală
Stau ceasurile când se moare
Stau ceasurile când se moare,
Stau ceasurile vechi, cu roți dințate, dar stau și cele noi, cu baterie.
Stau ceasurile agățate de perete, dar stau și cele care stau ascunse-n glie.
Tăcerea lor se duce cu sufletul ce moare,
O taină stă ascunsă-n ceasul care stă la clipa când se moare.
La clipa morții chiar și ceasurile stau,
Stau permanent sau ticăie apoi,
Stau singure, așa cum stau,
De repornesc, nu-i șansă să mai steie.
Și ceasurile stau când gândul-ți-este stat.
Nu este nevoie de grija nimănui pentru a le da sau le opri tăcerea,
Tăcerea lor poate dura minute sau ore, sau poate zile-ntregi, de vor să țină doliu,
Asemeni unor oameni îmbrăcați în negru, stau ceasurile în tăceri solemne.
Stau ceasurile când se moare
Stau împreună, niciunul după sau cumva înainte
Ca la o comandă stranie stau ceasurile în clipa când se moare.
Terapia cuvântului ucigaș
Cuvântul care denumește adevăratul criminal nu este criminal, este imagine. Și nu există crimă mai mare decât să desemnezi asasinul de cuvinte.
Caută prin cavouri de cuvinte frecvențele luminii, ochii, irisul, bastonașele, conurile, receptorii retinei, impulsul nervos, nervii optici, cortexul vizual, axonii, dendritele, sinapsele sau senzațiile, vei descoperi o singură urmă care duce la adevăratul criminal, cuvântul imagine. Și dacă și-ar ucide doar cuvintele care-i desemnează geneza, și tot ar fi de ajuns. Dar imaginea are potențialul de a distruge toate cuvintele lumii, inclusiv cuvântul imagine, ultimul ei supraviețuitor.
Cuvântul imagine ar trebui desființat, scos din ființă, alungat în neant. Nu există crimă mai mare, pentru un cuvânt, decât să desemneze sinucigașul ucigaș de cuvinte.
Dar dacă ucigând însuși cuvântul ucigaș de cuvinte, ucizi spaima de cuvinte a lumii?
De aici începe terapia. Testează-ți spaima!
Închide cuvântul ochi și caută în cuvântul imagine dragostea de cuvântul cuvinte!
6 argumente pentru un concurs de formă
Ministerul Educației a anunțat acum câteva zile rezultatele probei scrise organizate în cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct de la nivelul unităților școlare din sistemul național de învățământ.
Rata de promovare a probei scrise a fost de
83,7%.
Deși presa a analizat critic calitatea probei scrise, nivelul de dificultate al acesteia fiind relativ redus, există argumente care pot dovedi că nu exista alternativă.
Proba scrisă trebuia să asigure succesul cât mai multor candidați.
- Au putut participa la concurs doar membrii corpului de experți în management educațional. Un eșec al acestora ar fi pus sub semnul întrebării calitatea selecției membrilor acestui corp și capacitatea acestui corp de a contribui cu resurse valoroase la managementul instituțiilor de învățământ.
- Un criteriu semnificativ în selecția membrilor corpului de experți în management educațional a fost reprezentat de absolvirea unor programe de formare în management educațional. Un eșec al concursului ar fi aruncat o umbră de îndoială asupra competențelor formate și certificate în cadrul acestor programe de formare. Impactul negativ ar fi fost uriaș.
- Candidații înscriși au fost singurii dispuși să intre în competiție pentru a ocupa funcția de director. Eșecul lor ar fi permis accesul la funcții, printr-o detașare motivată subiectiv, pentru cei care nu și-au asumat participarea la concurs. Ori, tocmai pentru a evita asemenea situații a fost organizat concursul.
- În afara domnului Mircea Dumitru, care a fost numit în funcția de ministru fără susținere politică, structurile de la nivelul MENCȘ și al inspectoratelor școlare sunt, în linii semnificative, aceleași cu cele din perioadele anterioare, când ministeriatul era asumat politic, iar instituțiile erau acuzate de politizare excesivă. Un ministru apolitic nu poate imacula subit o structură recunoscută pentru politizarea excesivă. Această realitate a
justificat neîncrederea în imparțialitatea
concursului (un concurs gestionat și
patronat de reprezentanți ai inspectoratelor școlare, ai administrațiilor locale, ai consiliilor de administrație – colaboratori, în fapt, ai directorilor în funcție). Aceasta realitate a condus la un număr redus de candidați care să provină din rândul profesorilor, majoritatea candidaților fiind chiar directorii în funcție. Într-un fel sau altul, concursul a servit status-quo-ului. Forma concursului există, fondul a fost validat. - Organizarea pripită a concursului a atras foarte multe comentarii negative la adresa ministerului educației. Paradoxal, criticile veneau tocmai de la cei care își exprimau dorința de a participa la acest concurs și care, în final, au și participat. Grupurile profesionale au fost pline de reacții negative și de incidente. Sindicatele profesorilor au fost foarte prolifice cu criticile (nu la fel de critice ca în cazurile concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari generali, concursuri organizate sub patronaj politic). Un eșec masiv la acest concurs ar fi rostogolit valul de nemulțumire și ar fi multiplicat percepția negativă asupra ministerului educației, permițând ulterior acțiuni de invalidare a rezultatelor concursului.
- Compromisurile la care te obligă asumarea unei funcții de conducere în învățământ, cu atât mai mult în condițiile instabilității politice, nu sunt nesemnificative pentru oamenii care își respectă valorile și integritatea umană și profesională. Nu există o rezervă infinită de oameni dispuși să se comporte natural cu arbitrarul, subiectivismul, lipsa de predictibilitate, incoerența, presiunile, șantajul, subordonarea în fața unor șefi mai mult sau mai puțin contingenți. Tocmai din această cauză un eșec masiv la această probă ar fi echivalat cu un eșec al modului consacrat de a face management educațional în instituțiile de învățământ, ceea ce ar fi fost de neacceptat.
Azi de dimineață m-am trezit cuvânt
Azi de dimineață m-am trezit cuvânt. Doar ce am deschis cuvântul ochii și am descoperit că privirea îmi era cuvânt. Prin cuvântul retină am putut auzi valurile de cuvinte ce se spărgeau în fața-mi cuvânt. De jur împrejur, o mare de cuvinte, un ocean nesfârșit de cuvinte. Și cuvintele îmi zâmbeau cuvinte. Și se răsfățau cuvintele sub cuvântul lumină a cuvântului soare. Am să mă folosesc de cuvinte pentru a naște cuvinte. Și, de mă voi plictisi de cuvântul lume, am să folosesc cuvântul moarte pentru a omorî cuvântul viață. Și voi folosi cuvântul cuvânt pentru a ucide cuvântul sângerând.
Inventarul derezonabililor locali
- Creștinii comuniști
Comunismul operează cu egalități și este ateist în mod absolut, Creștinismul reprezintă ansamblul religiilor la baza cărora se află credința în persoana și învățăturile lui Iisus Cristos, toate operând cu autorități absolute, merite, ierarhii și privilegii. Creștinismul este burghez, elitist, nicidecum comunist. Comunismul militează pentru eliberarea din constrângerile autorităților tradiționale (proprietate, monarh, Dumnezeu) , creștinismul nu are sens fără autoritate și fără atitudini de obediență și prosternare în fața autorităților supreme.
Și totuși, există atât de mulți creștini comuniști, oameni care pot susține egalitatea între oameni, iar în clipa a doua să înfiereze, să judece și să condamne egalul care nu se încadrează în exigențele impuse de autoritățile absolute (dumnezeu, sfinți, fericiți etc.)
Un articol pe această temă
- Profanii experți în medicină
Medicina este știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor (sursa). Nu există domeniu științific care să necesite o mai lungă și aprofundată pregătire academică. În orice alt domeniu științific, unei persoane în sunt suficienți 8 ani – 3(licență)+2(master)+3(doctorat) – pentru a dobândi competențe de vârf. În medicină este nevoie de cel puțin dublul acestei perioade 6 ani (licență)+4,5,6 (rezidențiat) + 2 ani(master) + 4 ani(doctorat). Și, chiar și după această perioadă, tot se produc erori.
Cu toate acestea, există oameni care nu au deschis niciodată vreun tratat de medicină (și dacă l-ar fi deschis prea puțin ar fi înțeles), dar care iși pot exprima părerea despre orice subiect din domeniul medical (de la vaccinuri și mamografii, până la cancer). Care au pretenția să fie luați în serios și care chiar cred că pot să manipuleze informații medicale/științifice, deși nu au nicio pregătire de specialitate. Spre norocul speciei, având în vedere că automedicația și autotămăduirea eșuează, șansele de reproducere a acestei categorii sunt minime. Din acest punct de vedere, asocierea pseudo-științei lor cu credințe în teorii ale conspirației este firească și inevitabilă. Vor dispărea neștiind nici cauza morții, dar nici măcar vinovații reali pentru aceasta. Păcat că în inconștiența lor vor ucide inclusiv copii și suflete nevinovate.
- Credulii politici
Sunt cei care cred în poveștile vehiculate în spațiul politic. Sunt cei care cred în mesajele transmise de politicieni. Sunt cei care speră ca o autoritate externă (un partid, o instituție, o persoană), poate să le genere și garanteze bunăstarea cât timp ei stau cu mâinile în sân. Ei nu știu că toate partidele au departamente de comunicare publică și agenții de sondare a opiniei publice specializate în identificarea așteptărilor și speranțelor diverselor categorii sociale. Iar cele mai multe mesaje publice sunt concepute pentru a ajunge special la categoriile de beneficiari care le așteaptă.
Partidele nu comunică Adevărul, ci acel adevăr pe care ești pregătit și vrei să-l auzi. Cine analizează programele electorale ale partidelor poate vedea asemănarea cu predicțiile astrale, și ele favorizează pe toată lumea. Partidele pot promite bunăstarea pe care o așteaptă toate categoriile de votanți din țară. Simultan cu reducerea taxelor se garantează servicii publice mai bune. Simultan cu reducerea contribuțiilor sociale se promit pensii mai mari. Simultan cu creșterea investițiilor în resursa umana se promit autostrăzi și investiții în infrastructură. Simultan cu reducerea birocrației se promit salarii mai mari în sectorul bugetar. În final, toată lumea este fericită. Doar așa se poate explica de ce toate guvernările uită de programul electoral a doua zi după alegeri. Credulii politici, însă, nu uită, ei așteaptă doar o nouă rundă de alegeri pentru a se hrăni cu idealurile prosperității. Așa se explică de ce votanții cei mai activi sunt cei care depind de ceilalți, categoriile vulnerabile (membrii de partid, asistații sociali, pensionarii). Așa se explică și de ce în țările cu oameni precari în calificare profesională, în pregătirea educațională, nealfabetizați economic, dependenți de stat și captivi partidelor politice iresponsabile și populiste, condițiile de viață sunt precare în egală măsură, iar ecartul dintre bogați și săraci este enorm.
- Zăpăciții
Sunt oameni care se hrănesc din ape tulburi, din incoerențe, din mituri și povești lipsite de temei. Sunt cei care pot crede fără să cerceteze. Sunt cei care cred orice citesc. Și citesc lucruri incredibil de necredibile. Sunt cei care cred că Ceaușescu și Elvis stau la piscină cu Hitler pe o plajă din America de Sud. Sunt cei care cred în baze extraterestre, în anomalii magnetice atipice, în emisii de radiaţii patogene de origine necunoscută, în rețele de tuneluri care leagă Bucegii cu piramidele din Egipt, tuneluri care au formă de lup, sau care cred în amfiteatrul înregistrărilor eterne. Sunt cei care cred în orice poveste care începe cu EXTRAORDINAR, INCREDIBIL, SECRET, CONSPIRAȚIE, EXTRATERESTRU etc.
Sunt oameni care suferă de o nevoie intraductibilă de credință. Iar această credință se manifestă în cele mai inimaginabile forme. Ar crede în orice, dar mai puțin în propria nevoie de ocult, de inexplicabil, de tainic.
Informații incredibile și care produc zăpăcire în masă
- Jurnaliștii care vând
Prevalența funcțiilor de divertisment (jurnaliștii fac spectacol), de persuasiune (jurnaliștii devin agenți electorali sau de vânzări) și pervertirea funcției de informare prin practici de manipulare a informațiilor, de omisiune și răstălmăcire, au transformat jurnaliștii în agenții unor interese de marketing mai curând decât de informare, de interpretare, de culturalizare. Existența unui dezechilibru între ponderea săracilor și a a posesorilor de capital (mulți cetățeni săraci, care nu cumpără ziare, care nu cumpără emisiuni tv, care așteaptă și acceptă doar gratuități vs. puțini oameni bogați, conectați în general la interese politice), a determinat o direcționare a fluxurilor de capital către acele instituții de presă, trusturi și chiar jurnaliști, care pot satisface pretențiile celor care pot asigura finanțarea.
Așa s-a ajuns ca presa mainstream să nu aibă niciodată inițiative independente de interesele celor care asigură finanțarea sau împotriva lor. Vizibilitatea în plan social rămâne un monopol al celor care și-o pot achiziționa. Jurnalistul popular nu doar vinde bine, dar vinde orice și pe oricine. Iar cel mai des își vinde publicul. Ceea ce câștigă îl dependentizează de cumpărătorul său în mai mare măsură decât de publicul de care îl leagă obligații profesionale.
De citit pe aceeași temă.
