Arhive zilnice: ianuarie 9, 2019

Sus fermoarul!


„Bună dimineața, copii!
În anul de grație douăzeci nouăsprezece, am trei dorințe:
1. să scăpăm de ei,
2. să scăpăm de ei,
3. să scăpăm de ei.
Odinioară, pronumele „ei“ avea – pentru orice om întreg și cinstit – un conținut limpede: trimitea spontan la clica de securiști, nomenclaturiști, comuniști, parveniți și neciopliți care ne urmăreau, ne parazitau viețile, ne batjocoreau mintea și sufletul. Care ne zdrobeau speranța și destinul, ne nenoroceau copiii. „Ei“ însemna răul absolut, răul concret, răul care nu cunoaște jumătățile de măsură, nu se intersectează niciodată cu Binele, nici nu-și pune problema Binelui, nu are știință de vreun bine oarecare.
Este, cred, pentru întâia oară după Revoluție când pronumele „ei“ a căpătat, din nou, un conținut limpede. Și nu există, din punctul meu de vedere, om întreg și cinstit care să sprijine clica aflată azi la putere și să o facă senin, din convingere. Înțeleg: dintr-o convingere pură. Căci, sprijinind această clică, după ce ea a dat atâtea dovezi de netrebnicie, de jaf și prostie, de necunoaștere ori disprețuire a categoriilor morale, omul acela nu poate fi altcumva decât legat ombilical de clica jefuitoare, corupt el însuși, cu găuri în fibra morală, cu largi crăpături în însăși umanitatea lui.
De doi ani stăm cu ochii pe ei, citim coduri penale, învățăm legislație, mecanisme juridice; ieșim în stradă și mărșăluim pe bulevarde; protestăm. Unii dintre noi au primit bastoane pe spinare, gaze lacrimogene și pumni în gură. Un om a murit, iar asasinii lui încă circulă nestingheriți. Să nu spuneți că nu servește la nimic! Tocmai dimpotrivă: le este frică, iar frica lor și determinarea noastră fac ca România să nu devină o țară fără niciun căpătâi, țara nimănui.
S-a întâmplat, însă, în acești doi ani, și ceva bun: s-a născut și a prins rădăcini în Cetate o nouă generație, una care a înțeles că – în democrație – votul chiar contează, că patrimoniul moral, material și imaterial al României trebuie ocrotit, că școala are drept misiune desțelenirea minților, nu croșetarea unor baloane de săpun, nici zidirea unor castele de nisip. Între oamenii care protestează s-au decantat idei, s-au creat punți de bunătate și dragoste, s-au legat prietenii trainice.
Iar lucrul acesta este mai mișcător decât marea singurătății, mai prețios decât foița de aur.
Europa ne prinde, astăzi, pe picior greșit, cu oamenii cei mai răi aflați la putere.
Cei mai răi nu dintre „noi“ – cum aud câteodată spunându-se, căci nu!, nu toți suntem la fel…
Cei mai răi dintre „ei“. Dar șase luni în fruntea Consiliului trec repede. Undeva, prin ministerele și instituțiile noastre, aflați în cotloanele unor funcții minore, sunt și profesioniști de încredere, care duc greul administrației centrale și fac ca restul instituțiilor să nu se surpe cu totul. În acești profesioniști anonimi îmi pun nădejdea. Pe ceilalți va trebui să-i educăm, să-i recuperăm, într-un fel sau altul. Căci și ei sunt cetățeni români, deși hoți, deși mincinoși, trântori, marionete ori bufoni.
Mi-ar plăcea o țară ca Japonia, cu rigoarea și onestitatea conducătorilor ei, cu mecanisme atât de subtile și autentice în reglarea Binelui comun, cu mândria – reală, nu indusă propagandistic – a cetățenilor ei, cu eficacitatea instituțiilor în evacuarea borfașului rătăcit vremelnic într-o funcție publică. Dar Japonia este o țară prea îndepărtată ca să simțim influența directă și energică a cutumelor ei sociale ori politice.
Și, până să ajung eu însumi la Tokyo, aș vrea să știți, dragi prieteni, că mâine voi fi la Ateneu: nu în sală, ci undeva afară, în mulțime: pentru ca mai-marii Europei aflați la București să priceapă că „ei“, românii aceia care îi vor întâmpina, „oficialii“ noștri aflați la guvernare sunt doar accidente ale României recente, nefericite întâmplări de care, odată și-odată, vom scăpa.
Să înțeleagă, cu alte cuvinte, că acei români sunt diferiți de noi.
Că „ei“ sunt „ei“, noi suntem noi.
Pe scurt: că cei din stradă, nu cei de la tribuna oficială sunt oamenii cu adevărat vii ai acestei țări.
Iar viii cu viii, hoții cu hoții.
Europa suntem noi.
Al Dumneavoastră cetățean european,
Mihai Șora
(cu Țara Soarelui Răsare la ureche, după cum se vede).
București, 9 ianuarie 2019
P.S. Sus inimile!
(și, desigur, sus fermoarul!)”