Arhive pe autori: dumitreltoma

Biblioteca Româno-Maghiară; despre Szabó Magda și Pilat


Text publicat în corbiialbi.ro.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la trecerea în neființă și 100 de ani de la nașterea scriitoarei Szabo Magda.

Szabo Magda este una dintre cei mai importanți scriitori maghiari. După debutul din 1940, când a publicat o colecție de studii, odată cu obținerea doctoratului, a continuat să scrie și publice drame, eseuri, studii, memorii și poezie. Este considerată unul dintre cei mai traduși autori maghiari, textele sale fiind accesibile în 30 de limbi și publicate în 42 de țări.  Primele sale cărți “Mielul” (poezie – 1947) și „Înapoi la Om” (1949) i-au adus ultima ediție a celui mai prestigios premiu ungar la vremea respectivă – Premiul Baumgarten din 1949 (retras în aceeași zi, după acuzațiile că ar fi un inamic al Partidului Comunist, premiul fiind și desființat). Odată cu această acuzație, își pierde postul în Ministerul Religiei și Educației din Budapesta, fiind obligată să revină în localitatea natală pentru a lucra în Școala Calvină de fete – Debrețin. În perioada 1949-1956 este cenzurată, literatura scrisă de ea neîncadrându-se în stilul realismului socialist, dorit de autorități. Ulterior, pe măsură ce publică noi și noi texte, îi sunt recunoscute meritele, fiind laureată cu Premiul József Attila, Premiul Kossuth, Premiul Femina, Premiul de traducere Oxford-Weidenfeld, Premiul Cévannes.

În 1963, scrie romanul Pilat, tradus în română de Ladislau Hegedus și publicat la Editura Univers  în 1985.

Romanul Pilat reprezintă o operă complexă, structurată în douăzeci de părți, câte cinci pentru fiecare dintre cele patru capitole, sugestiv intitulate:  Pământ, Foc, Apă, Aer.

Între temele principale ale romanului s-ar putea număra: relația părinte-copil, schimbarea continuă, veșnica reîntoarcere, comparația rural-urban, nostalgia tinereții, aparenta evoluție.

Descrierile și analizele psihologice, subtil creionate, conturează viețile câtorva personaje principale înrudite: Vincențiu Szöcs (Vince), un judecător concediat și reabilitat după douăzeci și trei de ani, Etelka Szöcs (bătrâna) – soția sa, Izabella Szöcs (Iza), fiica lor, o doctoriță specializată în reumatologie, foarte competentă, plecată din sat la Budapesta, Antal, soțul de care Iza divorțase, un doctor în a cărei formare avusese o mică influență și Vince.

Fiecare personaj principal este definit prin suprapunerea unor straturi temporale cu caracteristici proprii, dar și prin oglindirea, precum într-un caleidoscop, a perspectivelor celorlalte personaje. Scriitoarea creează un efect special prin definirea continuă a personajelor, până în ultima clipă, faptele și interpretarea celorlalți asupra acestora fiind capabile să mențină suspansul până în ultimul paragraf.

Celelalte personaje secundare, profesorul Dekker, asistenta Lidia, îngrijitoarea Terezia, scriitorul Domokos, Gica, Kolman accentuează stările conflictuale ale personajelor și participă la o modelare a intrigii.

Romanul este construit în jurul a numeroase simetrii de conținut: viața la țară – viața la oraș, locurile vechi – locurile noi (strada, Dorozs, Balzsamarok, Budapesta), denumirile vechi – denumirile noi (ale străzilor, ale clădirilor) obiectele vechi – obiectele noi (moara, hotelul, camera de hotel, teatrul, clădirile, crucea, sita etc.), valorile vechi – valorile noi (profesionale, politice, umane), precaritatea intelectuală a antecesorilor – educația superioară a urmașilor (Vince, Antal), curajul tinereții – lașitatea maturității (Iza) etc.

Romanul amalgamează mai multe fire narative, unul privește urmările morții lui Vince, epopeea înmormântării, plecarea bătrânei la Dorozs și apoi în Budapesta, la Iza, întoarcerea în sat, moartea bătrânei și urmările acesteia; altul vizează viața lui Antal, prima copilărie, moartea tatălui său, obținerea bursei școlare, succesul familial (până la momentul despărțirii) și profesional; al treilea definește viața Izabellei, școala, profesionalizarea, căsnicia, divorțul, refugiul în Budapesta, succesul de carieră, eșecul în relații, eșecul în întreținerea bătrânei; al patrulea urmărește viața lui Vince, copilăria, educația, repudierea din profesie, viața strâmtorată, marginalizarea socială, reabilitarea, boala și moartea.

Lecțiile romanului vorbesc despre datoria tinerilor în fața bătrânilor, despre schimbarea percepțiilor odată cu trecere timpului, despre responsabilitate profesională și caracter, în egală măsură despre schimbarea permanentă a lumilor și oamenilor și despre inaccesibilitate, despre incapacitatea bătrânilor de a se adapta lumii copiilor, dar și despre incapacitatea copiilor de a înțelege în profunzime nevoile bătrânilor.

Am apreciat în mod deosebit creativitatea dovedită în realizarea profilului psihologic al personajelor, construit prin fapte și reacții, prin percepțiile și interpretările celorlalte personaje, dar mai ales prin urmărirea riguroasă și consecventă a evoluțiilor conflictelor și tensiunilor interioare, prin construirea gând cu gând, a complexității sufletelor acestora. De asemenea, este remarcabilă capacitatea descriptivă a autoarei, descrierea locurilor, clădirilor, obiectelor, făcându-se cu multă scrupulozitate. Ceea ce suprinde, însă, este capacitatea de a genera sens prin asocierile realizate între elementele descrise (dialogul dintre bătrână și Vince, prin intermediul relației cu clădirile vechi, cu străzile, cu zonele accesibile, dar și imposibilitatea conversației cu Iza, exprimată prin frica de lift, prin clădirile multietajate, la umbra cărora se și stinge, neauzind vocea fiicei care-o strigă de la înălțimea unui etaj superior).

Romanul reprezintă o lectură indicată pentru o generație de părinți care-și văd copiii plecați, dar și pentru copiii care, mai devreme sau mai târziu, ajung, inevitabil, să-și evalueze propriile investiții în carieră, familie, viață socială, neratând nici momentul întâlnirii cu experiența bătrâneții, bolii și morții celor care le-au dat viață.

 

 

Ezer Székely Leány Napja – Ziua Celor O Mie de Fete Secuience 2017


La început a fost afișul de mai sus, întins pe o clădire din centrul orașului Sfântu Gheorghe. Pe el l-am văzut inițial. Deși afișul era scris și în limba română, cunoscuții cărora le-am împărtășit intenția de a participa ne-au dau de înțeles că evenimentul este mai curând exclusiv maghiar și ne-au asigurat că nu vom vedea prea mulți români. Ne-am zis în gând că acesta este un motiv în plus să participăm.

Așa că dimineața zilei de sâmbăta ne-a găsit la Miercurea Ciuc, dezmeticindu-ne printre drumurile cu restricții de circulație. La ora 9, centrul orașului era plin de animație, călăreți, polițiști, participanți îmbrăcați în costume tradiționale, localnici sau turiști de aiurea amalgamându-se precum culorile într-un caleidoscop. Am decis să așteptăm coloana participanților în fața Bazilicii Sfânta Maria, unul din cele mai importante locuri de pelerinaj ale Bisericii Romano-Catolice din România.

Bazilica Sfânta Maria este recunoscută pentru caracterul ei miraculos, pe ambele părți ale statuii Fecioarei Maria aflându-se panouri cu darurile pelerinilor vindecați de diverse boli. Obiceiul este ca cel vindecat să jertfească Fecioarei o copie în miniatură, din metal prețios, a organului sau membrului tămăduit. În spatele altarului se pot vedea bijuterii sub forma picioarelor, mâinilor, ochilor, urechilor, sau altele asemenea, în special din argint.

Posted by Dumitrel Toma on Sunday, July 9, 2017

În jurul orei 10, lunga coloană a căruțelor cu fete secuience a început să se scurgă prin fața mândrei biserici. Căruțele, înmatriculate în special în județul Harghita, vopsite preponderent în verde și roșu, transportau grupuri de copile și tinere, toate îmbrăcate în costume populare locale.

Pentru că în urmă cu câteva zile vizitasem muzeul breslelor, din Târgul Secuiesc, și observasem colecția celor 274 de păpuși îmbrăcate în costume populare secuiești, așteptările erau foarte ridicate.

Personajele sunt Zsuzsi şi Andris, păpuşi îmbrăcate în costume populare secuieşti.http://www.kezdi.ro/ro/muzeul-breslelor-incze-laszlo/

Posted by Dumitrel Toma on Sunday, July 9, 2017

Asistând la parada participanților, așteptările ne-au fost pe deplin satisfăcute, costumele fiind diversificate, atât ca elemente vestimentare, dar și din punct de vedere decorativ, coloristic, al materialelor din care au fost realizate. Ideea de a folosi cai și căruțe pentru a asigura transportul fetelor secuience are foarte mare impact vizual și corespunde în mod sigur unei tradiții deja consacrate. Odată cu oamenii și elementele tradiționale care-i caracterizează, se prezintă și grija față de animal, calitatea selecției raselor, calitatea întreținerii atelajelor.

După ce coloana s-a sfârșit, am intrat în Biserică și am asistat la slujba în limba maghiară. Tinerii prezenți la ceremonie, așezați în partea din față a bisericii, au avut o conduită demnă și reverențioasă, atenți la ceremonial, cântând atunci când s-a impus, stând drepți, îngenunchind sau făcând plecăciuni, după ritualul lor. În finalul ceremoniei s-a intonat imnul Himnusz. Asemenea imnului național al românilor, imnul național al maghiarilor vorbește despre fapte istorice deosebite, destinul curajos, deseori nedrept, despre dorința de a învinge dușmanii, despre speranța într-o soartă mai bună. Ambele imnuri naționale reprezintă sinteza activităților revoluționare pașoptiste. Puteți citi despre revoluția maghiară din 1848, sau despre revoluția română din 1848.

După finalul ceremoniei, toată lumea din biserică și din curtea acesteia a început deplasarea către Dealul Șumuleul Mic, acolo unde căruțele transportaseră deja cele mai multe grupuri de fete îmbrăcate în costume populare.

Pe deal, la o distanță de aproximativ 600-800 de metri și la o diferență de nivel de aproape 100 de metri (800 de metri altitudine) față de Biserica Franciscană, se află un altar în aer liber- deopotrivă o scenă, care servește fie ca loc de rugăciune, în cazul ceremoniilor dedicate Fecioarei Maria, în cadrul Rusaliilor Catolice, când dealul este urcat de sute de mii de credincioși, fie, cum a fost în cazul ceremoniei dedicate fetelor secuience, ca scena, permițând desfășurarea unui program complex, cu discursuri ale liderilor comunității, cu dansuri și cântări specifice comunității maghiare.

Drumul de la Biserica Franciscană la altar poate fi parcurs fie abordând pieptiș dealul, variantă marcată cu 14 cruci, semnificând cele 14 opriri ale lui Iisus Hristos pe Drumul Crucii, fie prin ocolire, pe o variantă mai lungă, dar cu o pantă de urcare mai mică. Grupurile s-au împărțit în mod egal, valorificând ambele variante.

Tot drumul am admirat stăpânirea de sine a tinerilor maghiari, care, deși erau îmbrăcați gros, rezistau atât căldurii înăbușitoare (ziua fiind una caniculară), dar și efortului de a urca un drum destul de abrupt. Lor le-am dedicat un gând împărtășit cu prietenii de facebook.

Pe deal, căruțele și caii stăteau la umbra pădurii, iar tot piscul era cucerit de efervescența participanților, de comercianții care încercau să-și promoveze și vândă mărfurile, majoritatea produse tradiționale, lucrate de mână, de miile de fete secuience, de însoțitorii lor, de turiști etc. Am admirat spiritul gospodăresc, iarba dealului necunoscând mizeria, tomberoanele și coșurile de gunoi fiind repartizate peste tot, astfel încât natura să nu sufere mai mult decât greutatea tălpilor ce striveau iarba.
A fost o plăcere să-i privim, să-i ascultăm (înțelegând mult mai multe decât ne permitea limba și mult mai puține decât am fi vrut să credem), să mâncăm alături de ei, să dansăm împreună și să ne bucurăm că există, că prin identitatea lor, prin cultura lor îmbogățesc și dau valoare acestui spațiu, un spațiu luminat de un soare comun.

În cele câteva ore petrecute în mijlocul comunității secuiești, nu am auzit alte persoane vorbind limba română. Dacă am fi știut vorbi maghiară, poate că am fi vorbit-o și noi. Ne-am bucurat să credem că românii participanți au ales să vorbească limba maghiară de dragul gazdelor evenimentului.

Intoarcerea la parcarea de lângă Biserica Franciscană ne-a permis să revedem buna organizare a evenimentului, cu servicii medicale, de pompieri, cu pază și securitate, dar și frumusețea împrejurimilor, sa surprindem interiorul bisericii de pe dealul Șumuleul Mic, să parcurgem în sens invers „Drumul Crucii”, să bem din izvorul cu apă minerală de la baza dealului, să remarcăm buna organizare a mașinilor, autocarelor venite din Covasna sau din Ungaria, în zona Bisericii Evanghelice.

Și toate, stând la umbra plinului de sensuri – MISERICORDIA.


Rămâne o certitudine că pâinea secuiască cu cartofi, de la Brutăria La Tenea, de lângă Bazar, în Călărași, ne-a pregătit de ceva timp pentru acest eveniment și pentru această relatare. Așa că vă invit să nu ratați. Nici pâinea, nicio întâlnirea oamenilor care au creat-o și care au făcut-o celebră.

@ Inima ta, inima mea


„Împing inima ta, inima mea, asemeni lui Sisif, spre culmea ce îi va înălța căderea. Și-ți mulțumesc!

Acest mesaj este dăruit partenerilor Romanian Business Leaders, cei care au făcut posibilă experiența MERITO. El a început pe hârtie și se continuă aici.

După ce ați analizat imaginea și textul, după ce veți fi citit mesajul hârtiei, poate că vă veți întreba: de ce căderea? De ce căderea și nu zborul? De ce căderea și nu eliberarea? De ce nu ar exista cale de evadare din gravitație? De ce o inimă comună trebuie să urmeze traiectoria oricărui bolovan.

În desenul meu, în viața mea, ființele filiforme care împing inimi nu știu zbura. Pentru că atunci când înaintează alături de inimi din ce în ce mai mici, inimile devin grele. Înălțarea este imposibilă inimilor mici, dar grele. Zborul este imposibil ființelor cu pieptul gol.

Inimile cresc atunci când dai un pas înapoi, când te retragi, când te subminezi, când cedezi, când permiți inimii celuilalt să te copleșească, să te cucerească, când te rogi ca locul din piept pe care-l pui la dispoziția celuilalt să știe primi fără să necinstească inima din dar.

În desenul meu, în viața mea, ființele filiforme trag inimi, atrag inimi, permit inimilor să-i închirieze, să-i stăpânească, să-i ia chiar și în proprietate. O inimă mare crește la coborâre, nu la urcare.

Asemeni lui Sisif„, pentru că nu știu foarte clar unde începe supliciul risipirii și unde se sfârșește binecuvântarea cerșirii; clipa fericirii, când îți privești cu luciditate condiția, asumându-ți-o, clipa tragerii aerului în piept, nu-mi sunt cunoscute încă. Nu știu nici dacă măresc sau micșorez a inimii șansă, dacă merit să zbor, coborând spre a inimii mărire, sau doar urc, îngreunându-mă cu o inimă minusculă. Necunoștința propriului rost este ea însăși expresia absurdului.

Inima mea, inima ta… pentru că dacă există cu adevărat o inimă, ea în mod cert nu este personală, nu este exclusiv proprie, ci este comună, este creația împărtășirii și îmbrățișării.

Și-ți mulțumesc!

Fără inimă, fără inima ta, nu ar fi existat nimic din toate acestea.

Educația @RBLS 2017


Nu obișnuiesc să vorbesc sau să scriu despre bani, dar pe asta trebuie să v-o spun. Am avut șansa să particip la un Summit unde non-membrii clubului Romanian Business Leaders și-au asigurat biletele plătind intre 300 și 500 de euro. Nu știu care este știrea WOW mai mare, cea că eu am participat la un asemenea eveniment sau cea că un asemenea eveniment se organizează în București.

Relax! Eu am avut doar șansa să fiu invitat.

De ce am ales să încep acest articol vorbind despre prețul biletelor la Romanian Business Leaders Summit – 2017?

Pentru că, aparent, toată lumea asociază educația cu nivelul salarizării cadrelor didactice. Este o realitate că orice dezbatere legată de educație ajunge, mai devreme sau mai târziu, la problema procentului din PIB alocat educației investit în educație. Iar atunci când se întâmplă asta, discuția despre dimensiunea investiției în educație se reduce, de cele mai multe ori, la subiectul costurilor cu salariile profesorilor. Sunt pline grupurile profesorilor de „năframe în vârf de băț” pe care sunt formulate exclusiv cereri salariale. Sunt pline campaniile electorale de promisiuni legate de creșterile salariale acordate profesorilor.

Și totuși, la RBLS 2017, dacă ai fi plătit un bilet de 500 de euro, ai fi putut afla de la profesorul Eric Hanushek, că educația stă mai puțin în nivelul salarizării profesorilor și mai mult în mecanismele de selecție și în politicile de recompensare a meritelor, care pot influența în mod esențial calitatea profesorilor. Câtă vreme remunerarea profesorilor se realizează preponderent după două criterii care nu au legătură cu eficacitatea muncii lor, gradele didactice și vechimea la catedră, este de așteptat că țintele sistemului să ia forma țintelor profesionale ale profesorilor, iar consecința să fie ceea ce vedem deja, sisteme educaționale care sunt victimele unui formalism greu de amenințat, unui formalism stabil.

Populara temă a salarizării profesorilor ascunde însă interogații mai puțin confortabile, pe care profesorul Hanushek le-a putut formula, deși în România ele sunt foarte rar prezente la nivel de discurs public sau politic.

Care este impactul educației din România asupra salariilor forței de muncă?
Care este impactul educației asupra productivității unei persoane pe durata întregii vieți?
Care este impactul educației asupra produsului intern brut?
Cum s-ar putea modifica produsul intern brut dacă rata analfabetismului funcțional și scorurile PISA s-ar îmbunătăți?
Ce modele poate urma educația din România pentru a garanta creșteri economice sustenabile?
Ce lecții se pot învăța din experiențele țărilor care și-au reformat educația?

Întrebările sunt dificile, cu atât mai mult cu cât, în România, salariile din sistemul bugetar sunt mai mari, în medie, decât cele din mediul privat, statul fiind cel mai mare angajator, iar creșterea sau scăderea lor realizându-se mai curând independent de eficacitatea, rentabilitatea, profitabilitatea muncii, deciziile salariale reflectând arbitrariul promisiunilor electorale, politicilor publice și negocierilor sindicale.

Concluziile profesorului Hanushek ar putea fi  enunțate astfel: dezvoltarea socială nu se poate realiza fără creștere economică, creșterea economică nu se poate realiza fără competențe și aptitudini individuale, obținute prin educație, schimbarea educației este posibilă, presupune angajament pe termen lung, dar merită.

Pentru detalii suplimentare, puteți urmări sesiunea plenară: Rolul educației în a genera o creștere economică sustenabilă, dar și prezentarea realizată de prof. Eric Hanushek.

Rolul educatiei in a genera o crestere economica sustenabila

Deși prezentarea în plen și atelierul de lucru cu profesorului Hanushek au reprezentat puncte centrale pe agenda Summit-ului, reflectând importanța pe care Fundația Romanian Business Leaders o acordă subiectului educației din România, multe din sesiunile summit-ului au orbitat, mai mult sau mai puțin explicit, în jurul temei educației.

Aș vrea să vorbesc în continuare despre curajul și responsabilitatea de a face din educație, în general, dar și din educația antreprenorială, în special, o problemă a comunității de afaceri, dar și a comunității în sens larg, de a o răpi din monopolul decizional al unei birocrații care nu are o reprezentare adecvată a costurilor pe care lipsa reformei educației le generează atât la nivel macroeconomic – măsurate în PIB redus, forță de muncă slab calificată, lipsă de atractivitate pentru investiții, costuri suplimentare pentru angajatori cu formarea forței de muncă, sau la nivel microeconomic – măsurate în nivelul de insatisfacție al familiilor în fața lipsei de apetență a tinerilor pentru învățare, pentru calificare, în durata de întreținere mare a tinerilor, post-absolvire, în aglomerarea spațiului de locuit, în dependența de ajutoarele sociale sau locuri de muncă slab calificate și prost remunerate, perspective de viitor sumbre etc. Din acest punct de vedere, Fundația  Romanian Business Leaders, alături de alte inițiative private, pun în operă, prin proiectele asumate, câteva politici care ar putea fi generalizate, ulterior, la nivel de sistem educațional, fiind absolut necesare:

  1. Recunoașterea valorii profesorilor, importanța unei formări inițiale și unei selecții riguroase și continue a acestei categorii profesionale.
  2. Stimularea reformei în politicile de personal, prin trecerea de la salarizarea unitară, la recunoașterea și recompensarea diferențiată a profesorilor, prin măsurarea impactului real al muncii lor. Proiectul Merito reprezintă un posibil precursor pentru o politică de recompensare diferențiată a profesorilor, având la bază meritele individuale, evaluabile și prin raportare la contribuția adusă comunității.
  3. Promovarea învățării pentru bunăstare. Prin educația antreprenorială se creează premisele pentru ruperea lanțului vicios care dependentizează de stat forța de muncă din România, care presupune proiectarea unor așteptări în relație cu investiții și soluții private venite exclusiv din exterior, care ignoră importanța competențelor personale în reușita profesională, proiectând succesul personal mai curând în relație cu factori externi, conjuncturali, și mai puțin cu propriul potențial și cu împlinirea lui.
  4. Promovarea învățării pe toată durata vieții, deschiderea către nou cu încredere și optimism, particularizarea învățării cu ajutorul tehnologiei, optimizarea și adaptarea continuă a proceselor educaționale, urmând modelelor de business. (de urmărit sesiunea Transformare digitala pentru creștere exponențiala)

În fața acestor lecții, transferate de liderii de business către comunități mai curând conservatoare, către o școală mai curând autistă și deconectată de la nevoile comunității, conștientizezi că niciun preț nu este prea mare. Energiile investite în proiectele Fundației, voluntariatul pus cu pasiune în slujba unui „împreună” sincer, exercițiul construirii de viziuni noi și efortul materializării lor, sunt toate extrem de scumpe și de valoroase, meritând din plin orice contribuție.

Acum, când scriu aceste rânduri, am impregnată memoria afectivă cu chipurile Măriucăi și lui Florin Talpeș, doi dintre liderii care își pot folosi oricând viețile și carierele ca dovezi în sprijinul corectitudinii și validității ideilor care îi inspiră. Ei sunt doi dintre oamenii care au umanizat în mod exemplar experiența summit-ului. Alături de ei, prinși în atracția gravitațională mare a astrului educației, personalități și comunități de interese din educație, lideri și modele în planul acțiunii sociale eficiente. Numesc Coaliția pentru Educație, Școala de Valori, ARDOR, Centrul de Evaluare si Analize Educationale, Asociația ROI  etc.

Educația nu ar reprezenta nimic fără dragostea oamenilor pentru oameni. Nu pentru bani, pentru oameni. Din acest punct de vedere, poate că lumea educației poate învăța ceva din lumea business-ului. Cine nu-și ascultă beneficiarii, nu ține cont de resursele, nevoile și exigențele lor, și nu-i iubește așa cum sunt, schimbători precum lumea, riscă să falimenteze.

Vă invit să urmăriți înregistrările tuturor sesiunilor din cadrul RBL Summit 2017, pentru a observa cât de importantă este educația pentru o Românie scumpă.

Deschidere. Subiecte care ne vor face agenda in 2017

Reinventarea antreprenoriatului intr-o lume in schimbare

Digitalizarea Guvernării

Experiența Estoniei

Costurile birocrației și măsurilor arbitrare pentru mediul de business

Care capital românesc?

Alianța între generații. Puterea lui „împreună”

Gala Merito

Proiectul MarinimieEducatieRespectIdealTinerete Omagiu

Rolul educației în a genera o creștere economică sustenabilă

Transformare digitala pentru crestere exponentiala

Resursa umana: avantaj competitiv sau frana pentru dezvoltarea Romaniei?

Antreprenorești – renașterea satului românesc

Festivitatea de închidere; Decernarea premiilor „LEAVE A MARK”

Presa ne-liberă, glonțul din spatele magistraților


Corectitudinea oricărei confruntări stă în respectarea regulilor. Fie că sunt confruntări sportive, politice, fie că sunt confruntări militare, fie că sunt dueluri, istoria consacră onestitatea confruntării atunci când există consimțământul combatanților pentru respectarea unui set de reguli. 

Paradoxal, deși folclorul reține proverbul englezesc all’s fair in love and war (în dragoste și în război totul este permis), realitatea stă cu totul altfel. O dovedesc codurile războiului, iar în actualitate – setul de norme care reprezintă nucleul Dreptului Umanitar Internațional. 

Aparentele victorii ale terorismului sunt forme ale dezonoarei, civililor neînarmați opunându-li-se puterea armelor, iar combatanților convenționali opunându-li-se arme interzise, precum arma chimică, arma biologică etc. Tot dezonorante sunt atacurile cu murături, cu brânză împuțită, cu cerneală, cu pantofi sau cu ouă, când cuvintele își pierd puterea de convingere. 

Dar nu despre codurile războiului este acest articol, ci despre dreptul presei de a se substitui justiției. Despre dreptul jurnaliștilor de a rejudeca dosare, de a organiza procese publice, de a consacra altă dreptate decât cea formalizată prin procese organizate legal.

În România există reguli pentru înfăptuirea justiției, iar presa nu este o parte din procesul realizării acesteia.

ARTICOLUL 126 din Constituția României

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. […]

În procesele penale, dreptatea se impune din duelul argumentelor procurorului și avocatului. Alegerea avocatului este liberă. Duelul este arbitrat de judecători sau de completele de judecată. Dreptatea nu se poate înfăptui în presă deoarece magistraților le este interzis să își exprime opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.

Art. 10. din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

(1) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

(2) Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția și nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.

Contestarea soluțiilor instanțelor de judecată se realizează doar prin căile de atac consacrate în condițiile legii. Nu există cale de atac care să implice presa.

ARTICOLUL 129 din Constituția României

Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Nu presa este garantul independenței justiției. Constituția țării acordă acest rol Consiliului Superior al Magistraturii.

ARTICOLUL 133 din Constituția României

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

De asemenea, nu presa are atribuții în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor și judecătorilor.

ARTICOLUL 134 din Constituția României

(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.

Procurorul își duce luptele în sala de judecată, în fața unui judecător sau în fața unui complet de judecată, în public de cele mai multe ori, dar nu în presă. Argumentelor lui i se opun argumentele avocaților, nu ale jurnaliștilor.

De ce este presa ne-liberă glonțul din spatele procurorilor și judecătorilor?

  1. Pentru că presa ne-liberă nu înțelege necesitatea regulilor și reglementărilor în domeniul juridic și nu li se substituie
  2. Pentru că presa ne-liberă reprezintă instrumentele unor interese ne-libere, multe opuse justiției și dovedite în mod explicit ca infracționale.
  3. Pentru că presa ne-liberă se face cu jurnaliști ne-liberi, cu jurnaliști care își arogă, prin subminare, roluri nemeritate, precum rolul de magistrat.
  4. Presa ne-liberă ignoră regulile și legile, încercând să își câștige prestigiul în lupte fără adversar (magistrații nu își pot susține punctele de vedere altfel decât prin rechizitorii și sentințe, ei nu pot fi prezenți în toate emisiunile care vizează cazurile în care sunt implicați).
  5. Pentru că presa ne-liberă furnizează servicii avocățești părților interesate, în mod partizan, fără să poată asigura cadrul confruntării obiective a tuturor punctelor de vedere. 
  6. Pentru că presa ne-liberă se erijează într-un tribunal excepțional, deși nu are acest drept.
  7. Pentru că presa ne-liberă organizează procese publice bazate pe prejudecăți, procese care repetă zilnic, săptămânal, lunar sau chiar anual, aceleași argumente, aceleași concluzii părtinitoare, astfel încât cealaltă parte să nu poată niciodată să răspundă adecvat.
  8. Pentru că presa ne-liberă urmărește mize politice și interese private, în termeni de câștiguri electorale și financiare, nu interesul general al societății. 
  9. Pentru că presa ne-liberă nu își poate înfrâna dorința de capitalizare meschină a mesajului victimizator. Într-un proces vor exista întotdeauna două părți, iar una va pierde procesul. Partea care pierde procesul va fi întotdeauna mai vocală și mai determinată, atrăgând atenția și copleșind emoțional audiența. Și emoția vinde.
  10. Pentru că presa ne-liberă ignoră exigențele etice, deși le revendică. Cele mai multe discursuri anti-deontologie se regăsesc în redacțiile care obișnuiesc să măsluiască dreptatea.

DEONTOLOGÍEs. f.1. Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale.

Cu ce se ocupă presa liberă?

  1. Presa liberă luptă pentru un statut egal între procurori și avocați.
  2. Presa liberă monitorizează organizarea concursurilor profesionale și numirile în funcții de conducere.
  3. Presa liberă demască faptele de corupție ale magistraților, nu rejudecă dosare.
  4. Presa liberă organizează dezbateri și formulează propuneri de îmbunătățire a legislației.
  5. Presa liberă nu organizează procese publice. 
  6. Presa liberă nu condamnă nevinovați și nu justifică vinovății.
  7. Presa liberă nu expune partizan un singur punct de vedere, o singură perspectivă.
  8. Presa liberă nu se substituie completelor de judecată, nu răstălmăcește sentințe, nu confundă vinovăția cu nevinovăția.
  9. Presa liberă nu organizează apărări partizane.
  10. Presa liberă nu vinde imaginea oamenilor vulnerabili, nu le vinde suferința și nu le comercializează slăbiciunile și emoțiile.
  11. Presa liberă nu ignoră legile și nu duce campanii publice de subminare a puterii legii sau a autorității judecătorești.