Arhive pe categorii: Corbii albi

Biblioteca Româno-Maghiară; despre Szabó Magda și Pilat


Text publicat în corbiialbi.ro.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la trecerea în neființă și 100 de ani de la nașterea scriitoarei Szabo Magda.

Szabo Magda este una dintre cei mai importanți scriitori maghiari. După debutul din 1940, când a publicat o colecție de studii, odată cu obținerea doctoratului, a continuat să scrie și publice drame, eseuri, studii, memorii și poezie. Este considerată unul dintre cei mai traduși autori maghiari, textele sale fiind accesibile în 30 de limbi și publicate în 42 de țări.  Primele sale cărți “Mielul” (poezie – 1947) și „Înapoi la Om” (1949) i-au adus ultima ediție a celui mai prestigios premiu ungar la vremea respectivă – Premiul Baumgarten din 1949 (retras în aceeași zi, după acuzațiile că ar fi un inamic al Partidului Comunist, premiul fiind și desființat). Odată cu această acuzație, își pierde postul în Ministerul Religiei și Educației din Budapesta, fiind obligată să revină în localitatea natală pentru a lucra în Școala Calvină de fete – Debrețin. În perioada 1949-1956 este cenzurată, literatura scrisă de ea neîncadrându-se în stilul realismului socialist, dorit de autorități. Ulterior, pe măsură ce publică noi și noi texte, îi sunt recunoscute meritele, fiind laureată cu Premiul József Attila, Premiul Kossuth, Premiul Femina, Premiul de traducere Oxford-Weidenfeld, Premiul Cévannes.

În 1963, scrie romanul Pilat, tradus în română de Ladislau Hegedus și publicat la Editura Univers  în 1985.

Romanul Pilat reprezintă o operă complexă, structurată în douăzeci de părți, câte cinci pentru fiecare dintre cele patru capitole, sugestiv intitulate:  Pământ, Foc, Apă, Aer.

Între temele principale ale romanului s-ar putea număra: relația părinte-copil, schimbarea continuă, veșnica reîntoarcere, comparația rural-urban, nostalgia tinereții, aparenta evoluție.

Descrierile și analizele psihologice, subtil creionate, conturează viețile câtorva personaje principale înrudite: Vincențiu Szöcs (Vince), un judecător concediat și reabilitat după douăzeci și trei de ani, Etelka Szöcs (bătrâna) – soția sa, Izabella Szöcs (Iza), fiica lor, o doctoriță specializată în reumatologie, foarte competentă, plecată din sat la Budapesta, Antal, soțul de care Iza divorțase, un doctor în a cărei formare avusese o mică influență și Vince.

Fiecare personaj principal este definit prin suprapunerea unor straturi temporale cu caracteristici proprii, dar și prin oglindirea, precum într-un caleidoscop, a perspectivelor celorlalte personaje. Scriitoarea creează un efect special prin definirea continuă a personajelor, până în ultima clipă, faptele și interpretarea celorlalți asupra acestora fiind capabile să mențină suspansul până în ultimul paragraf.

Celelalte personaje secundare, profesorul Dekker, asistenta Lidia, îngrijitoarea Terezia, scriitorul Domokos, Gica, Kolman accentuează stările conflictuale ale personajelor și participă la o modelare a intrigii.

Romanul este construit în jurul a numeroase simetrii de conținut: viața la țară – viața la oraș, locurile vechi – locurile noi (strada, Dorozs, Balzsamarok, Budapesta), denumirile vechi – denumirile noi (ale străzilor, ale clădirilor) obiectele vechi – obiectele noi (moara, hotelul, camera de hotel, teatrul, clădirile, crucea, sita etc.), valorile vechi – valorile noi (profesionale, politice, umane), precaritatea intelectuală a antecesorilor – educația superioară a urmașilor (Vince, Antal), curajul tinereții – lașitatea maturității (Iza) etc.

Romanul amalgamează mai multe fire narative, unul privește urmările morții lui Vince, epopeea înmormântării, plecarea bătrânei la Dorozs și apoi în Budapesta, la Iza, întoarcerea în sat, moartea bătrânei și urmările acesteia; altul vizează viața lui Antal, prima copilărie, moartea tatălui său, obținerea bursei școlare, succesul familial (până la momentul despărțirii) și profesional; al treilea definește viața Izabellei, școala, profesionalizarea, căsnicia, divorțul, refugiul în Budapesta, succesul de carieră, eșecul în relații, eșecul în întreținerea bătrânei; al patrulea urmărește viața lui Vince, copilăria, educația, repudierea din profesie, viața strâmtorată, marginalizarea socială, reabilitarea, boala și moartea.

Lecțiile romanului vorbesc despre datoria tinerilor în fața bătrânilor, despre schimbarea percepțiilor odată cu trecere timpului, despre responsabilitate profesională și caracter, în egală măsură despre schimbarea permanentă a lumilor și oamenilor și despre inaccesibilitate, despre incapacitatea bătrânilor de a se adapta lumii copiilor, dar și despre incapacitatea copiilor de a înțelege în profunzime nevoile bătrânilor.

Am apreciat în mod deosebit creativitatea dovedită în realizarea profilului psihologic al personajelor, construit prin fapte și reacții, prin percepțiile și interpretările celorlalte personaje, dar mai ales prin urmărirea riguroasă și consecventă a evoluțiilor conflictelor și tensiunilor interioare, prin construirea gând cu gând, a complexității sufletelor acestora. De asemenea, este remarcabilă capacitatea descriptivă a autoarei, descrierea locurilor, clădirilor, obiectelor, făcându-se cu multă scrupulozitate. Ceea ce suprinde, însă, este capacitatea de a genera sens prin asocierile realizate între elementele descrise (dialogul dintre bătrână și Vince, prin intermediul relației cu clădirile vechi, cu străzile, cu zonele accesibile, dar și imposibilitatea conversației cu Iza, exprimată prin frica de lift, prin clădirile multietajate, la umbra cărora se și stinge, neauzind vocea fiicei care-o strigă de la înălțimea unui etaj superior).

Romanul reprezintă o lectură indicată pentru o generație de părinți care-și văd copiii plecați, dar și pentru copiii care, mai devreme sau mai târziu, ajung, inevitabil, să-și evalueze propriile investiții în carieră, familie, viață socială, neratând nici momentul întâlnirii cu experiența bătrâneții, bolii și morții celor care le-au dat viață.

 

 

Ezer Székely Leány Napja – Ziua Celor O Mie de Fete Secuience 2017


La început a fost afișul de mai sus, întins pe o clădire din centrul orașului Sfântu Gheorghe. Pe el l-am văzut inițial. Deși afișul era scris și în limba română, cunoscuții cărora le-am împărtășit intenția de a participa ne-au dau de înțeles că evenimentul este mai curând exclusiv maghiar și ne-au asigurat că nu vom vedea prea mulți români. Ne-am zis în gând că acesta este un motiv în plus să participăm.

Așa că dimineața zilei de sâmbăta ne-a găsit la Miercurea Ciuc, dezmeticindu-ne printre drumurile cu restricții de circulație. La ora 9, centrul orașului era plin de animație, călăreți, polițiști, participanți îmbrăcați în costume tradiționale, localnici sau turiști de aiurea amalgamându-se precum culorile într-un caleidoscop. Am decis să așteptăm coloana participanților în fața Bazilicii Sfânta Maria, unul din cele mai importante locuri de pelerinaj ale Bisericii Romano-Catolice din România.

Bazilica Sfânta Maria este recunoscută pentru caracterul ei miraculos, pe ambele părți ale statuii Fecioarei Maria aflându-se panouri cu darurile pelerinilor vindecați de diverse boli. Obiceiul este ca cel vindecat să jertfească Fecioarei o copie în miniatură, din metal prețios, a organului sau membrului tămăduit. În spatele altarului se pot vedea bijuterii sub forma picioarelor, mâinilor, ochilor, urechilor, sau altele asemenea, în special din argint.

Posted by Dumitrel Toma on Sunday, July 9, 2017

În jurul orei 10, lunga coloană a căruțelor cu fete secuience a început să se scurgă prin fața mândrei biserici. Căruțele, înmatriculate în special în județul Harghita, vopsite preponderent în verde și roșu, transportau grupuri de copile și tinere, toate îmbrăcate în costume populare locale.

Pentru că în urmă cu câteva zile vizitasem muzeul breslelor, din Târgul Secuiesc, și observasem colecția celor 274 de păpuși îmbrăcate în costume populare secuiești, așteptările erau foarte ridicate.

Personajele sunt Zsuzsi şi Andris, păpuşi îmbrăcate în costume populare secuieşti.http://www.kezdi.ro/ro/muzeul-breslelor-incze-laszlo/

Posted by Dumitrel Toma on Sunday, July 9, 2017

Asistând la parada participanților, așteptările ne-au fost pe deplin satisfăcute, costumele fiind diversificate, atât ca elemente vestimentare, dar și din punct de vedere decorativ, coloristic, al materialelor din care au fost realizate. Ideea de a folosi cai și căruțe pentru a asigura transportul fetelor secuience are foarte mare impact vizual și corespunde în mod sigur unei tradiții deja consacrate. Odată cu oamenii și elementele tradiționale care-i caracterizează, se prezintă și grija față de animal, calitatea selecției raselor, calitatea întreținerii atelajelor.

După ce coloana s-a sfârșit, am intrat în Biserică și am asistat la slujba în limba maghiară. Tinerii prezenți la ceremonie, așezați în partea din față a bisericii, au avut o conduită demnă și reverențioasă, atenți la ceremonial, cântând atunci când s-a impus, stând drepți, îngenunchind sau făcând plecăciuni, după ritualul lor. În finalul ceremoniei s-a intonat imnul Himnusz. Asemenea imnului național al românilor, imnul național al maghiarilor vorbește despre fapte istorice deosebite, destinul curajos, deseori nedrept, despre dorința de a învinge dușmanii, despre speranța într-o soartă mai bună. Ambele imnuri naționale reprezintă sinteza activităților revoluționare pașoptiste. Puteți citi despre revoluția maghiară din 1848, sau despre revoluția română din 1848.

După finalul ceremoniei, toată lumea din biserică și din curtea acesteia a început deplasarea către Dealul Șumuleul Mic, acolo unde căruțele transportaseră deja cele mai multe grupuri de fete îmbrăcate în costume populare.

Pe deal, la o distanță de aproximativ 600-800 de metri și la o diferență de nivel de aproape 100 de metri (800 de metri altitudine) față de Biserica Franciscană, se află un altar în aer liber- deopotrivă o scenă, care servește fie ca loc de rugăciune, în cazul ceremoniilor dedicate Fecioarei Maria, în cadrul Rusaliilor Catolice, când dealul este urcat de sute de mii de credincioși, fie, cum a fost în cazul ceremoniei dedicate fetelor secuience, ca scena, permițând desfășurarea unui program complex, cu discursuri ale liderilor comunității, cu dansuri și cântări specifice comunității maghiare.

Drumul de la Biserica Franciscană la altar poate fi parcurs fie abordând pieptiș dealul, variantă marcată cu 14 cruci, semnificând cele 14 opriri ale lui Iisus Hristos pe Drumul Crucii, fie prin ocolire, pe o variantă mai lungă, dar cu o pantă de urcare mai mică. Grupurile s-au împărțit în mod egal, valorificând ambele variante.

Tot drumul am admirat stăpânirea de sine a tinerilor maghiari, care, deși erau îmbrăcați gros, rezistau atât căldurii înăbușitoare (ziua fiind una caniculară), dar și efortului de a urca un drum destul de abrupt. Lor le-am dedicat un gând împărtășit cu prietenii de facebook.

Pe deal, căruțele și caii stăteau la umbra pădurii, iar tot piscul era cucerit de efervescența participanților, de comercianții care încercau să-și promoveze și vândă mărfurile, majoritatea produse tradiționale, lucrate de mână, de miile de fete secuience, de însoțitorii lor, de turiști etc. Am admirat spiritul gospodăresc, iarba dealului necunoscând mizeria, tomberoanele și coșurile de gunoi fiind repartizate peste tot, astfel încât natura să nu sufere mai mult decât greutatea tălpilor ce striveau iarba.
A fost o plăcere să-i privim, să-i ascultăm (înțelegând mult mai multe decât ne permitea limba și mult mai puține decât am fi vrut să credem), să mâncăm alături de ei, să dansăm împreună și să ne bucurăm că există, că prin identitatea lor, prin cultura lor îmbogățesc și dau valoare acestui spațiu, un spațiu luminat de un soare comun.

În cele câteva ore petrecute în mijlocul comunității secuiești, nu am auzit alte persoane vorbind limba română. Dacă am fi știut vorbi maghiară, poate că am fi vorbit-o și noi. Ne-am bucurat să credem că românii participanți au ales să vorbească limba maghiară de dragul gazdelor evenimentului.

Intoarcerea la parcarea de lângă Biserica Franciscană ne-a permis să revedem buna organizare a evenimentului, cu servicii medicale, de pompieri, cu pază și securitate, dar și frumusețea împrejurimilor, sa surprindem interiorul bisericii de pe dealul Șumuleul Mic, să parcurgem în sens invers „Drumul Crucii”, să bem din izvorul cu apă minerală de la baza dealului, să remarcăm buna organizare a mașinilor, autocarelor venite din Covasna sau din Ungaria, în zona Bisericii Evanghelice.

Și toate, stând la umbra plinului de sensuri – MISERICORDIA.


Rămâne o certitudine că pâinea secuiască cu cartofi, de la Brutăria La Tenea, de lângă Bazar, în Călărași, ne-a pregătit de ceva timp pentru acest eveniment și pentru această relatare. Așa că vă invit să nu ratați. Nici pâinea, nicio întâlnirea oamenilor care au creat-o și care au făcut-o celebră.