Arhive pe categorii: Eduwizards

Căpușarea învățământului public are un nume trendy: externalizare


Am publicat în http://eduwizards.ro/ un articol în care analizez, pe bază de exemple, fenomenul transformării școlilor publice în intermediari de servicii comerciale mai mult sau mai puțin conexe domeniului principal de activitate. 

„Școala a devenit nu doar un finanțator pentru servicii care ar putea fi realizate în regie proprie, dar și un intermediar care creează oportunități de business pentru diverse firme, cu transformarea părinților și elevilor în clienți fideli acestora.

O practică familiară românilor în perioada de tranziție de la o economie centralizată la una de piață, căpușarea, pare să lovească din plin, în această perioadă, sistemul național de învățământ din România. Firma căpușă reprezintă o firmă care obține un profit din lipsa de acțiune, de regulă complice, a altei firme, instituții sau companii de stat. Scopul căpușării vizează accesul la bugetul instituțiilor publice de către persoane, firme sau partide cu interese mai pregnante în zona succesului personal sau de grup, decât în zona producerii unor bunuri publice care să servească interesului general. Atâta timp cât finanțarea învățământului public se realizează din contribuțiile cetățenilor (taxe și impozite), taxarea suplimentară a acestora, pentru servicii asumate ca fiind oferite în mod obligatoriu și gratuit de către administrațiile publice, este o dovadă în plus a stării de faliment în care politizarea excesivă a funcțiilor manageriale a adus sistemul național de învățământ.”

Deschide link-ul: http://eduwizards.ro/capusarea-invatamantului-public-are-un-nume-trendy-externalizare/

În toamna anului 2011, vizitând Colegiul „Anghel Saligny” din Tulcea, am descoperit un exemplu de particularizare și extindere a conceptului de „Sistem Educațional Informatizat”.

La nivelul acestui colegiu se decisese ca relația părinți-elevi-școală să fie intermediată și cu ajutorul unor instrumente online, precum catalogul online și orarul online. Ambele aplicații fuseseră create de unul dintre profesorii liceului, domnul Mitică Nedelcu. Decizia, asumată atât de consiliul profesoral cât și de consiliul de administrație și directori, viza dotarea tuturor cabinetelor școlare cu 140 de calculatoare conectate la Internet și Intranet, dar și obligația profesorilor de a completa zilnic, inclusiv online, informațiile privitoare la notele și absențele elevilor. Citindu-mi pe față neîncrederea și probabil intuind și domnia sa că sunt sătul de inițiative „pe hârtie” și de simulacre, directorul liceului, domnul prof. Nistor Năparu, mi-a pus la dispoziție „credențialele” (datele de acces) proprii și m-a invit să accesez catalogul școlar. Am făcut-o după câteva ore, când mi-am permis o privire mai puțin superficială, fiind surprins să descopăr un spațiu al comunicării autentice între profesori și părinți. Am constatat că interacțiunile nu erau contingente și regizate, ci sistematice și reale, baza de date fiind populată cu o mulțime de informații, imaginea fidelă a rezultatelor elevilor de-a lungul mai multor ani, dar și a interacțiunilor relevante între beneficiari și profesori, jurnalizate fidel. În acest caz, unitatea școlară, prin toate componentele ei, dar mai ales prin profesori, conștientizase că educația implică și responsabilitatea comunicării continue cu beneficiarii direcți, dar mai ales indirecți, ai procesului. Într-un demers meritoriu, profesorii acceptaseră să depună un efort suplimentar neobligatoriu (profesorii nu sunt obligați să completeze catalogul online), doar în interesul elevilor proprii. Putem numi interesul educațional, relația școlii cu familia fiind foarte importantă în definirea succesului școlar al elevului, dar putem numi și un interes financiar, atâta timp cât serviciul se furniza gratuit.

M-am folosit de acest exemplu pentru a pune în lumină comportamente instituționale și profesionale dezirabile. Trebuie să recunoaștem că nu reprezintă regula în sistemul public de învățământ românesc.

Politizarea funcției manageriale și triplul interes al managerilor (politic, personal și administrativ), au condus la o tendință cvasigeneralizată de externalizare a serviciilor mai mult sau mai puțin conexe procesului de învățământ, uneori chiar educaționale, către firme agreate de factorul politic care asigură conducerea școlilor, sau pentru a conserva un status-quo favorabil acestuia.

Școala a devenit nu doar un finanțator pentru servicii care ar putea fi realizate în regie proprie, dar și un intermediar care creează oportunități de business pentru diverse firme, cu transformarea părinților și elevilor în clienți fideli acestora.

Există școli care plătesc abonamente generoase unor firme mai mult sau mai puțin specializate în servicii IT, pentru service-ul sistemelor de calcul pe care le dețin. În același timp, profesorii de informatică și informaticienii, care reprezintă resursa de know how din școală, se întreabă de ce este nevoie de o asemenea scurgere consistentă din bugetele instituționale pentru servicii care ar putea fi realizate la nivel instituțional. Cunosc, de asemenea, școli rurale cu câteva zeci de elevi, ai căror directori susțin că nu au bani pentru cretă și bureți (da, secolul XXI), cerându-le elevilor să le plătească, dar care încheie contracte costisitoare pentru montarea și service-ul sistemelor de monitorizare video. In contrast cu exemplul de la Tulcea, catalogul electronic reprezintă, de regulă, un serviciu externalizat, diverse firme furnizându-l, contra cost, părinților interesați. Siguranța în școală face deopotrivă obiectul unor servicii externalizate, părinții fiind nevoiți să plătească pentru asigurarea securității propriilor copii în spațiul instituțiilor de învățământ. Mai mult decât atât, părinții plătesc, de multe ori, dotarea sălilor de clasă cu materiale didactice și elemente de tehnologie. Anul acesta, pentru prima dată, am aflat că există școli publice care solicită părinților bani pentru plata apei folosite de elevi la chiuvetele sau la toaletele școlii. Șirul exemplelor în care școala reprezintă un gestionar de interese economice, mai curând decât un furnizor de servicii educaționale gratuite, poate continua și cu prezentarea obiceiurilor de închiriere a sălilor de sport către agenți privați care desfășoară cursuri sau competiții sportive pentru elevi, organizarea excursiilor școlare și a banchetelor de către agenții de turism agreate, organizarea unor concursuri private, cu taxă de participare, în spațiile unităților școlare și cu susținerea cadrelor didactice, vânzarea de cărți și reviste etc. De asemenea, la nivel de învățământ preșcolar sau primar, părinții plătesc cursuri opționale, alături de meditațiile private, ele reprezentând tot forme de externalizare a serviciilor educaționale. Aș avea curajul să afirm că există inclusiv o externalizare a serviciilor de salubrizare. Personalul nedidactic responsabil cu serviciile de curatenie, deseori angajat prin resorturi politice sau trafic de influenta, valorifică o vulnerabilitate a școlii. Elevii învață că dacă ne-am propune să păstrăm curățenia sau să ne gestionăm singuri deșeurile, în mod responsabil, timp de o lună, mai mulți angajați ai școlii ar trebui disponibilizați. Lecția imediată: locurile de muncă ale unor oameni depind de lipsa deprinderilor de ordine și curățenie ale elevilor.

Acestea sunt câteva exemple de situații în care instituția școlii se derobează de roluri, devenind mai curând un intermediar comercial, decât un furnizor de servicii educaționale complexe și, într-o perspectivă idealistă, complete. Deși imorale, ele sunt încă legale. Ar putea fi puse în evidență și situații ilegale, cea mai notorie vizând certificarea în fals a competențelor elevilor sau frauda la examenele naționale. Au trecut doar câțiva ani de când procentul reușitei la Bacalaureat tindea spre 100%, iar profesorii evaluatori din centrele de examen evaluau lucrări trase la indigo.

O practică familiară românilor în perioada de tranziție de la o economie centralizată la una de piață, căpușarea, pare să lovească din plin, în această perioadă, sistemul național de învățământ din România. Firma căpușă reprezintă o firmă care obține un profit din lipsa de acțiune, de regulă complice, a altei firme, instituții sau companii de stat. Scopul căpușării vizează accesul la bugetul instituțiilor publice de către persoane, firme sau partide cu interese mai pregnante în zona succesului personal sau de grup, decât în zona producerii unor bunuri publice care să servească interesului general. Atâta timp cât finanțarea învățământului public se realizează din contribuțiile cetățenilor (taxe și impozite), taxarea suplimentară a acestora, pentru servicii asumate ca fiind oferite în mod obligatoriu și gratuit de către administrațiile publice, este o dovadă în plus a stării de faliment în care politizarea excesivă a funcțiilor manageriale a adus sistemul național de învățământ.

Reprezentând realități notorii și evidente, ne putem întreba de ce nu sunt evidențiate și puse în lumină chiar de membrii personalului didactic. De ce, în majoritatea cazurilor, doar părinții sunt cei care se plâng? De ce nu există tensiuni în cancelarii și de ce sistemul funcționează fără opoziție din interior? Un răspuns ar putea evidenția lipsa de concurență din școli, garantarea de către diriguitorii sistemului a status-quo-ului reciproc avantajos, aproape toți profesorii primind calificativul profesional maxim, meditațiile nefiind reglementate și limitate prin lege, normele și salariile fiind sigure. Se pare că profitul necinstit, sub o formă sau alta, definește finalitatea primordială a învățământului public.

Tot acest context creează necesitatea întrebării „ce rost mai are educația, într-o școală care pune profitul necinstit în centrul existenței sale?” Dacă monitorizarea video ține loc de cinste și onestitate, dacă siguranța elevilor este cultivată prin frică, gardianul devenind angajat permanent în școală, dacă omul este rău, prin definiție, iar comportamentele dezirabile se impun doar prin forțe constrângătoare externe (vezi Plaut, Glaucon, Xunzi, Hobbes), ce rost mai au școlile care cultivă comportamente imorale, în care înclinația domină și subordonează datoria (Kant) și în care omul este perceput aproape întotdeauna ca mijloc și niciodată ca scop? Lipsa de motivație pentru prezența în școală, gradul mare de abandon școlar, gradul mare de analfabetism funcțional, contribuția mică a pregătirii școlare la definirea traseului profesional, modelele sociale și culturale defecte, toate furnizează răspunsuri pertinente și adecvate acestei întrebări.

Ce am putea pune în locul conceptului de „profit necinstit”? Un răspuns posibil ar fi devotamentul. Atașamentul sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve. Cu alte cuvinte, fără compromis și fără scuze. Să acceptăm că nici salariul mic, nici politizarea, nici îngroparea în hârtii, nici stresul, nimic nu ne împiedică să privim elevul ca pe scopul existenței sistemului de educație și al nostru în roluri de profesori. Când vom putea dovedi acest devotament, nu ne va mai fi frică de „omul rău”. Educația este lumina soarelui din om, o lumină care îl împiedică să se ascundă de sine și care-l ajută să vadă mai clar umanitatea din sine și din aproapele său. Și când vom descoperi umanitatea din noi și din aproapele nostru, căpușarea sau profitul necinstit vor deveni incompatibile cu scopurile vieții . Și tot atunci școlile și societățile vor fi eliberate de sub domnia supravegherii video, a controlului extern și a hoților care angajează gardieni. Pentru că așa cum arată astăzi școlile, așa va arăta mâine întreaga societate.

Viitorul educației este open source


Am publicat în http://eduwizards.ro/ un articol în care analizez vulnerabilitățile și inventariez consecințele nefaste rezultate din dependenta organica a instituțiilor publice și a mediului educational din România de produsele companiei Microsoft, o dependență cultivată prin decizii guvernamentale și de management educațional mai mult sau mai puțin bine intenționate, dar și prin politici curriculare eronate. 

Evidențiez cazuri de succes în care softul liber este prezent în administrația publica, în business, dar mai ales în educație.
Promovez alternativele open source în educație.

 

Merg în cancelaria liceului, pornesc calculatorul și–mi sar în ochi câteva notificări și avertismente. Un avertisment îmi spune că a încetat suportul pentru sistemul de operare (Windows XP). Altul îmi atrage atenția că perioada de testare a antivirusului a expirat. Al treilea îmi transmite că există aplicații neactualizate. Deschid fereastra browser-ului și găsesc zeci de extensii și bare de instrumente, care mai de care mai exotice și suspecte. Motorul de căutare implicit este schimbat cu un noname. La fiecare căutare mi se deschid, în taburi separate, pagini independente de căutarea mea. Simultan, fără să le pot controla, pornesc instalări automate. Aceasta este o realitate!

Cei mai mulți elevi cu care vorbesc folosesc sisteme de operare comerciale, dar piratate, fără a instala programe antivirus. Când sunt întrebați ce fac atunci când li se virusează sistemul de operare, cei mai mulți spun că formatează hard discul și reinstalează sistemul de operare. Se bucură că nu folosesc carduri de plata electronice pentru a nu trăi cu spaima că le sunt furate datele bancare. Aceasta este o altă realitate.

Săptămânal, uneori zilnic, mă confrunt cu valuri de etichetări rău intenționate pe Facebook. Periodic, prietenii de rețea par victimele unei epidemii, sunt atacați în masă. Distribuie fără discernământ și fără control link-uri camuflate în materiale video sau foto, link-uri care direcționează către destinații rău famate și care îți pot compromite prezența în rețea. Nu știu cum să procedeze pentru a își igieniza calculatoarele. Aceasta este o altă realitate.

Situațiile prezentate mai sus reprezintă efectele unei educații precare în domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor. O educație care ascunde decizii de management educațional și politici curriculare eronate, dar și politici publice rău-intenționate.

Care este premisa fundamentală a acestor situații? Aș avea curajul să afirm că principala premisă o reprezintă politica Guvernului României, politica iresponsabilă de a subordona companiei Microsoft nu doar interesele tuturor instituțiilor publice sau private din România, dar și ale tuturor beneficiarilor direcți ai sistemului educațional.

Produsele Windows populează universul școlilor prin decizii luate la nivel central, în baza unor contracte care astăzi fac obiectul cercetărilor penale. La nivel de sistem educațional, soluția a fost ambalată frumos, astfel încât să poată fi înghițită pe nemestecate. Doar așa se poate explica de ce, în programele școlare pentru disciplina Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, programe elaborate în 2004, nu se menționează în niciun context subiectul securității sistemelor de calcul. Lipsa de interes pentru o educație a securității sistemelor de calcul este hilară, cu atât mai mult cu cât ministerul, în mod programatic, limita competențele TIC ale elevilor la un singur sistem de operare, acesta fiind la data respectivă nu doar cel mai popular de pe piață, cel mai piratat și cel mai costisitor din punct de vedere financiar, dar și cel mai vulnerabil la atacuri (în anul 2007, au fost identificate mai mult de 250.000 de obiecte malware dedicate sistemelor de operare Windows, acest număr dublându-se în fiecare an, prin contrast cu numărul nesemnificativ al amenințărilor care vizau celelalte sisteme de operare existente pe piață).

În 2009, programele școlare se actualizează, impunând competențe specifice noi. Nu dispare însă obligativitatea cunoașterii sistemului de operare Windows și a aplicațiilor produse de compania Microsoft. Între noile competențe, doar două țintesc problematica securității, anume: competența specifică de argumentare a necesităţii securizării computerelor şi a reţelelor, respectiv competența specifică de descriere şi aplicare a măsurilor de securitate în utilizarea Internetului.

Analizând la rece, decizia Guvernului României a creat o vulnerabilitate strategică pentru toți beneficiarii sistemului educațional, toți absolvenții fiind limitați la cunoașterea unui singur sistem de operare și la aplicațiile de birou oferite de compania Microsoft, iar toți angajatorii, fie ei publici sau privați, devenind dependenți de o forță de muncă cu un profil al competențelor digitale foarte limitat.

Alte consecințe, cel puțin la fel de toxice, privesc:

  • încurajarea pirateriei cu sisteme de operare și programe software produse de compania Microsoft, nivelul de dezvoltare socială și economică nepermițând achiziționarea la scară largă a sistemului de operare Windows și a suitei de aplicații de birou Office, singurele studiate în școală;
  • dezinteresul pentru securitate informatică, atâta timp cât copiile piratate se activau folosind patch-uri și crack-uri obtinute prin intermediul unor filiere prea puțin sigure, pierzându-și funcționalitatea odată cu actualizarea sau instalarea unor produse de securitate avansate;
  • dependența de programe antivirus trial sau gratuite, limitate în funcționalități, fiind costisitoare soluțiile antivirus care vizează instituții publice cu zeci sau sute de calculatoare și chiar persoanele fizice;
  • inhibarea creativității și îndepărtarea resursei de inteligență din țară de alternativele open source, atâta timp cât codul sursă al produselor Microsoft este inaccesibil, fiind secret și protejat de copyright;
  • transformarea României într-o țară dependentă organic, de la nivelul înaltei administrații centrale, până la cea mai mică instituție publică sau firmă, de produsele companiei Microsoft;
  • alocarea de către instituțiile publice a unor bugete imense pentru actualizarea licențelor Microsoft.

Ar fi existat alternativă? Cazurile de succes din lumea întreagă dovedesc că da.

 

Sursa: Duncan Hull

Există state care au adoptat cu frenezie alternativele open source (Spania, Brazilia), există instituții publice din toată lumea care au făcut-o (NASA, Departamentul Apărării din Statele Unite, Parlamentul Francez, Primăria din Ciudad de México, Primăria din Munchen), companiile private se bucură din plin de avantajele sistemelor de operare alternative (Novell, Google, IBM, Panasonic, Cisco, Amazon, Wikipedia, McDonalds). Și totuși, nicăieri nu se simte o nevoie mai mare de libertate ca în educație. 33 de universități din Germania au adoptat deja, încă din 2007, sistemul de operare „SuSe Linux Enterprise Desktop”. Rusia și-a propus, tot în 2007, adoptarea la nivel de sistem educațional a soluțiilor Linux, dorind să evite astfel constrângerile financiare și să reducă rata mare de piratare a sistemelor de operare comerciale. Școlile și universitățile din Filipine, Georgia, Italia, Elveția, Macedonia, India (Tamil Nadu) au evadat deja din dependența în față software-ului proprietar.

În România, într-o singură zi, s-a scris istorie. De la o centralizare absolută a deciziilor privitoare la licențierea software-ului, brusc, după „expirarea contractului cu Microsoft” (a se citi „din motiv de DNA”), la 31.12.2013, Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, a comunicat școlilor că au libertate de decizie în privință modalităților de obținere a sistemelor de operare pentru sistemele de calcul. Pentru prima dată, școlile dobândesc libertatea de a utiliza inclusiv software liber.

Să sperăm că acest eveniment va fi urmat și de o actualizare a programelor școlare, în sensul eliminării referințelor la produsele software licențiate Microsoft, în procesul de formare a competențelor specifice. Mai mult decât atât, ar fi ideal să descoperim că sistemul național de învățământ își reevaluează prioritățile și îmbrățișează cât mai curând, la o scară cât mai largă, tehnologiile open source, devenind un furnizor de securitate cibernetică globală, nu un generator de riscuri și vulnerabilități.

Ținând cont de faptul că dificultățile în utilizarea sistemelor de operare open source sunt pe cale să fiesurmontate, devine o chestiune de timp până când soluțiile alternative vor deveni alegerea naturală, atât în mediul educațional, cât și în cel de business și personal. Multiplicarea soluțiilor Cloudbased (bazate pe Cloud), care permit rularea aplicațiilor direct în browser, vezi Google Drive/Docs (substitut gratuit pentru suita Microsoft Office), fac inutile costurile suplimentare pentru sisteme de operare și aplicații specifice. De asemenea, prezența Centrului software în sistemele de operare open source permite instalarea de programe substitut pentru aproape orice program destinat sistemului de operare Windows, crește atractivitatea acestora și ușurează utilizarea lor.

Nota: Acest articol a fost scris de pe un calculator cu sistem de operare open-source.