Arhive pe categorii: Gânduri

Stau ceasurile când se moare


Stau ceasurile când se moare,
Stau ceasurile vechi, cu roți dințate, dar stau și cele noi, cu baterie.
Stau ceasurile agățate de perete, dar stau și cele care stau ascunse-n glie.
Tăcerea lor se duce cu sufletul ce moare,
O taină stă ascunsă-n ceasul care stă la clipa când se moare.
La clipa morții chiar și ceasurile stau,
Stau permanent sau ticăie apoi,
Stau singure, așa cum stau,
De repornesc, nu-i șansă să mai steie.
Și ceasurile stau când gândul-ți-este stat.
Nu este nevoie de grija nimănui pentru a le da sau le opri tăcerea,
Tăcerea lor poate dura minute sau ore, sau poate zile-ntregi, de vor să țină doliu,
Asemeni unor oameni îmbrăcați în negru, stau ceasurile în tăceri solemne.
Stau ceasurile când se moare
Stau împreună, niciunul după sau cumva înainte
Ca la o comandă stranie stau ceasurile în clipa când se moare.

Terapia cuvântului ucigaș


Cuvântul care denumește adevăratul criminal nu este criminal, este imagine. Și nu există crimă mai mare decât să desemnezi asasinul de cuvinte.

Caută prin cavouri de cuvinte frecvențele luminii, ochii, irisul, bastonașele, conurile, receptorii retinei, impulsul nervos, nervii optici, cortexul vizual, axonii, dendritele, sinapsele sau senzațiile, vei descoperi o singură urmă care duce la adevăratul criminal, cuvântul imagine. Și dacă și-ar ucide doar cuvintele care-i desemnează geneza, și tot ar fi de ajuns. Dar imaginea are potențialul de a distruge toate cuvintele lumii, inclusiv cuvântul imagine, ultimul ei supraviețuitor.

Cuvântul imagine ar trebui desființat, scos din ființă, alungat în neant. Nu există crimă mai mare, pentru un cuvânt, decât să desemneze sinucigașul ucigaș de cuvinte.

Dar dacă ucigând însuși cuvântul ucigaș de cuvinte, ucizi spaima de cuvinte a lumii?

De aici începe terapia. Testează-ți spaima!

Închide cuvântul ochi și caută în cuvântul imagine dragostea de cuvântul cuvinte!

Azi de dimineață m-am trezit cuvânt


Azi de dimineață m-am trezit cuvânt. Doar ce am deschis cuvântul ochii și am descoperit că privirea îmi era cuvânt. Prin cuvântul retină am putut auzi valurile de cuvinte ce se spărgeau în fața-mi cuvânt. De jur împrejur, o mare de cuvinte, un ocean nesfârșit de cuvinte.  Și cuvintele îmi zâmbeau cuvinte. Și se răsfățau cuvintele sub cuvântul lumină a cuvântului soare. Am să mă folosesc de cuvinte pentru a naște cuvinte. Și, de mă voi plictisi de cuvântul lume, am să folosesc cuvântul moarte pentru a omorî cuvântul viață. Și voi folosi cuvântul cuvânt pentru a ucide cuvântul sângerând.

Inventarul derezonabililor locali


  • Creștinii comuniști

Comunismul operează cu egalități și este ateist în mod absolut, Creștinismul reprezintă ansamblul religiilor la baza cărora se află credința în persoana și învățăturile lui Iisus Cristos, toate operând cu autorități absolute, merite, ierarhii și privilegii. Creștinismul este burghez, elitist, nicidecum comunist. Comunismul militează pentru eliberarea din constrângerile autorităților tradiționale (proprietate, monarh, Dumnezeu) , creștinismul nu are sens fără autoritate și fără atitudini de obediență și prosternare în fața autorităților supreme.

Și totuși, există atât de mulți creștini comuniști, oameni care pot susține egalitatea între oameni, iar în clipa a doua să înfiereze, să judece și să condamne egalul care nu se încadrează în exigențele impuse de autoritățile absolute (dumnezeu, sfinți, fericiți etc.)

Un articol pe această temă

  • Profanii experți în medicină

Medicina este știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor (sursa). Nu există domeniu științific care să necesite o mai lungă și aprofundată pregătire academică. În orice alt domeniu științific, unei persoane în sunt suficienți 8 ani – 3(licență)+2(master)+3(doctorat) – pentru a dobândi competențe de vârf. În medicină este nevoie de cel puțin dublul acestei perioade 6 ani (licență)+4,5,6 (rezidențiat) + 2 ani(master) + 4 ani(doctorat). Și, chiar și după această perioadă, tot se produc erori.

Cu toate acestea, există oameni care nu au deschis niciodată vreun tratat de medicină (și dacă l-ar fi deschis prea puțin ar fi înțeles), dar care iși pot exprima părerea despre orice subiect din domeniul medical (de la vaccinuri și mamografii, până la cancer). Care au pretenția să fie luați în serios și care chiar cred că pot să manipuleze informații medicale/științifice, deși nu au nicio pregătire de specialitate. Spre norocul speciei, având în vedere că automedicația și autotămăduirea eșuează, șansele de reproducere a acestei categorii sunt minime. Din acest punct de vedere, asocierea pseudo-științei lor cu credințe în teorii ale conspirației este firească și inevitabilă. Vor dispărea neștiind nici cauza morții, dar nici măcar vinovații reali pentru aceasta. Păcat că în inconștiența lor vor ucide inclusiv copii și suflete nevinovate.

harta-ministerul-sanatatii

  • Credulii politici

Sunt cei care cred în poveștile vehiculate în spațiul politic. Sunt cei care cred în mesajele transmise de politicieni. Sunt cei care speră ca o autoritate externă (un partid, o instituție, o persoană), poate să le genere și garanteze bunăstarea cât timp ei stau cu mâinile în sân. Ei nu știu că toate partidele au departamente de comunicare publică și agenții de sondare a opiniei publice specializate în identificarea așteptărilor și speranțelor diverselor categorii sociale. Iar cele mai multe mesaje publice sunt concepute pentru a ajunge special la categoriile de beneficiari care le așteaptă.

Partidele nu comunică Adevărul, ci acel adevăr pe care ești pregătit și vrei să-l auzi. Cine analizează programele electorale ale partidelor poate vedea asemănarea cu predicțiile astrale, și ele favorizează pe toată lumea. Partidele pot promite bunăstarea pe care o așteaptă toate categoriile de votanți din țară. Simultan cu reducerea taxelor se garantează servicii publice mai bune. Simultan cu reducerea contribuțiilor sociale se promit pensii mai mari. Simultan cu creșterea investițiilor în resursa umana se promit autostrăzi și investiții în infrastructură. Simultan cu reducerea birocrației se promit salarii mai mari în sectorul bugetar. În final, toată lumea este fericită. Doar așa se poate explica de ce toate guvernările uită de programul electoral a doua zi după alegeri. Credulii politici, însă, nu uită, ei așteaptă doar o nouă rundă de alegeri pentru a se hrăni cu idealurile prosperității. Așa se explică de ce votanții cei mai activi sunt cei care depind de ceilalți, categoriile vulnerabile (membrii de partid, asistații sociali, pensionarii). Așa se explică și de ce în țările cu oameni precari în calificare profesională, în pregătirea educațională, nealfabetizați economic, dependenți de stat și captivi partidelor politice iresponsabile și populiste, condițiile de viață sunt precare în egală măsură, iar ecartul dintre bogați și săraci este enorm.

  • Zăpăciții

Sunt oameni care se hrănesc din ape tulburi, din incoerențe, din mituri și povești lipsite de temei. Sunt cei care pot crede fără să cerceteze. Sunt cei care cred orice citesc. Și citesc lucruri incredibil de necredibile. Sunt cei care cred că Ceaușescu și Elvis stau la piscină cu Hitler pe o plajă din America de Sud. Sunt cei care cred în baze extraterestre, în anomalii magnetice atipice, în emisii de radiaţii patogene de origine necunoscută, în rețele de tuneluri care leagă Bucegii cu piramidele din Egipt, tuneluri care au formă de lup, sau care cred în amfiteatrul înregistrărilor eterne. Sunt cei care cred în orice poveste care începe cu EXTRAORDINAR, INCREDIBIL, SECRET, CONSPIRAȚIE, EXTRATERESTRU etc.

secret

Sunt oameni care suferă de o nevoie intraductibilă de credință. Iar această credință se manifestă în cele mai inimaginabile forme. Ar crede în orice, dar mai puțin în propria nevoie de ocult, de inexplicabil, de tainic. 

Informații incredibile și care produc zăpăcire în masă

  • Jurnaliștii care vând

Prevalența funcțiilor de divertisment (jurnaliștii fac spectacol), de persuasiune (jurnaliștii devin agenți electorali sau de vânzări) și pervertirea funcției de informare prin practici de manipulare a informațiilor, de omisiune și răstălmăcire, au transformat jurnaliștii în agenții unor interese de marketing mai curând decât de informare, de interpretare, de culturalizare. Existența unui dezechilibru între ponderea săracilor și a a posesorilor de capital (mulți cetățeni săraci, care nu cumpără ziare, care nu cumpără emisiuni tv, care așteaptă și acceptă doar gratuități vs. puțini oameni bogați, conectați în general la interese politice), a determinat o direcționare a fluxurilor de capital către acele instituții de presă, trusturi și chiar jurnaliști, care pot satisface pretențiile celor care pot asigura finanțarea.

jurnalist2

Așa s-a ajuns ca presa mainstream să nu aibă niciodată inițiative independente de interesele celor care asigură finanțarea sau împotriva lor. Vizibilitatea în plan social rămâne un monopol al celor care și-o pot achiziționa. Jurnalistul popular nu doar vinde bine, dar vinde orice și pe oricine. Iar cel mai des își vinde publicul. Ceea ce câștigă îl dependentizează de cumpărătorul său în mai mare măsură decât de publicul de care îl leagă obligații profesionale.

De citit pe aceeași temă.

Patru iluzii care nu mor niciodată


Există câteva iluzii consacrate de când lumea și pe care foarte puțini oameni sunt dispuși să le accepte ca atare.

  • Una ar fi că politicienii pot fi înlocuiți sau schimbați peste noapte.
    Nu pot fi schimbați pentru că doar ei sunt politicieni. Nu există rezerve. Aceeași regulă se aplică tuturor structurilor sociale. Nici asistații sociali nu pot dispărea peste noapte. Nici jurnaliștii nu pot dispărea peste noapte. Nicio o pătură socială sau categorie profesională nu poate fi transformată semnificativ de pe-o zi pe alta.
  • Alta ar fi că elevii care performează în școală vor ajunge să ocupe funcții de autoritate în structuri sociale sau instituționale.
    Nu vor ajunge, pentru că în școli autoritatea aparține întotdeauna altora. Elevul model este un supus perfect al altor autorități (ideile, modelele, valorile, tradițiile, arhetipurile, profesorii ideali). Ideea de a reprezenta el însuși o autoritate ascunde o contradicție în termeni. Din cauza aceasta, cei care scapă acestui tipar au șanse mai mari să se substituie oricărei autorități și să devină aspiranți la statutul de conducători sociali. Chiar dacă mediocri, limitați, materialiști etc. Totuși, conducători! Conștiința valorii lor nu crește la umbra nimănui, hrănindu-se exclusiv din propria ignoranță, asemenea oricărei buruiene însorite. 
  • O altă iluzie este că revoluționarii sunt suficienți.
    Că societatea se poate baza pe ei pentru a echilibra dezechilibrele și pentru a reforma sau reseta mecanisme politice, sociale, economice care funcționează defect. Nu sunt niciodată suficienți. Dovezile se ascund în Africa, în Coreea de Nord, în Siria, în Rusia, în Germania hitleristă, în evul mediu întunecat, oriunde răul este popular, deși schingiuiește suflete și maltratează milioane de vieți. 
  • Cea mai recurentă iluzie, însă, este că trecutul este salvator.
    În societatea tradițională, cine își propunea să schimbe lumea era pregătit să nu moară niciodată din conștiința lumii, era pregătit să se sacrifice pentru a nu muri niciodată din conștiința lumii, pentru a nu părăsi istoria. În societatea postmodernă, nimeni nu mai poate schimba nimic, pentru că nu mai există o conștiință a lumii, izvorul comun a dispărut. Nu mai poate fi nici alimentat, nici valorificat. După ce toate bibliotecile lumii vor fi închise, după ce toată cunoașterea lumii se va virtualiza, va fi suficient un scurt-circuit pentru a șterge tot. Iar toți cei care vor fi contemporani cu evenimentul ce va încheia istoria, nici nu vor ști ce s-a pierdut. Cotidianul etern îi va hrăni doar cu clipe. Carpe diem va fi mai mult decât un îndemn, va fi singura modalitate de raportare la existență.

Premisa 1: Managementul școlar este politizat.
Premisa 2: Ministerul organizează concurs pentru profesionalizarea funcției manageriale.
Premisa 3: La concurs participă în special directorii și cei care au experiență în funcții de conducere.
Premisa 4: Concursul este organizat transparent și fără ingerințe politice majore, acceptând că reprezentanții consiliilor de administrație și ai autorităților locale vor judeca fără parti-pris politic.
___________
Concluzia: Managementul școlar politizat s-a profesionalizat.
QED