Arhive pe categorii: Politica

Astrolatria nu salvează România


În februarie 2017, dedicam textul de aici inițiativei de renovare a secției de pediatrie din Spitalul Județean Călărași.

În urmă cu câteva luni, vorbind cu Elena Nicolache, omul care a a asigurat coloana vertebrală a proiectului și care s-a implicat în activitatea de promovare, aflăm că proiectul este finalizat.O poveste intensă, cu multe lecții, cu multe dificultăți, avea în mijlocul ei două mămici dăruite cu perserverență și responsabilitate pentru comunitate: Elena Nicolache și Maria Ionelia Nabargeac. Împreună au vopsit, au montat mese, polițe. Împreună au recrutat voluntari care au montat jaluzelele și tot împreună au fost responsabile cu procesul strângerii de fonduri. Proces care a avut succesele și limitele lui. Am aflat astfel că sumele de bani donate prin intermediul conturilor din trezorerie ale Spitalului Județean nu au bugetat proiectul părinților. Am aflat și că politicienii nu s-au prea înghesuit să îți asume sau să susțină inițiativa.

Iată că la 1 septembrie, dimensiunea formală a proiectului se încheia.

Cu această ocazie, am invitat-o pe Elena Nicolache să răspundă la 3 întrebări pentru voi, cititorii acestui articol.

1. Ce a fost cel mai dificil în acest proiect?
Nicolache Elena
Of!
Tensiunea creată în echipă. 

2. Ce trebuie să aibă ceilalți români pentru a reuși să își asume și să ducă la bun sfârșit asemenea proiecte?
Nicolache Elena
Empatie, încredere și voință.

3. Cui i-ai mulțimi că ai ajuns la nivelul acesta de înțelegere a responsabilității sociale?
Nicolache Elena
Mie însămi, pentru maturitate.
Dumitrel
Sigur vrei sa public răspunsul acesta?
Nicolache Elena
Da! Eu am avut un an de maturitate în 2016.
Dumitrel
ok.

Am lăsat câteva luni pentru  follow-up.

Astăzi descopăr postarea de mai jos.

Ea este cea mai bună dovadă că povestea continuă. Că lecția autoresponsabilizării și autoasumării urmează darului libertății. Felicitări! Se pare că din ce în ce mai mulți români valoroși intră în zodia maturizării. Zodia ieșirii din cercul nevoilor personale și a dedicării de timp, energie și resurse pentru comunitate.

Să ne aducem aminte de unde a plecat totul.

 

Cine a întinat „nobilele idealuri ale revoluției”? (document istoric)


Profesor dr. Tudor Constantin

CV public (sursa 1, sursa 2, sursa 3)

  • Director al Arhivelor Naționale, filiala Călărași, în perioada 1981-1989.
  • Consilier șef al Inspectoratului județean pentru cultură, în perioada 1990-1995.
  • Vicepreședinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași, în perioada 1997-2000.
  • Prefect al județului Călărași în anul 1996 și în perioada 2001-2004.
  • Membru titular în Adunarea Națională a Bisericii Ortodoxe Române.
  • Deputat de Călărași, ales în legistratura 2004-2008

  • Inspector Școlar General – Mai 2009 – Iulie 2012
  • Inspector Școlar General Adjunct – Septembrie 2013 – 24 martie 2015
  • Inspector Școlar General – Martie 2015 – august 2017

Sursa: http://obiectiv-online.ro/?p=46197

pdf –obiectiv-online_ro

Acest USR care decepționează


Văd des articole în presă sau opinii despre amatorismul politicienilor USR. Despre spiritul lor de „Gică Contra” şi despre lipsa anvergurii, despre diletantismul lor. Incoerența doctrinară este aproape întotdeauna criticată şi folosită ca o dovadă în sprijinul ideii că USR-ul este un experiment, un accident politic.

Dar cine a spus că ar fi altceva? Cine a spus că dacă recrutezi oameni oneşti din toate mediile profesionale, oameni fără o carieră politică în spate, vei obține altceva? 

Paradoxul este că aceşti oameni, lipsiți de o experiență consacrată în politica românească, nefamiliarizați cu studiourile de televiziune şi lipsiți de obligația justificării oricăror decizii politice maloneste (de la traseism, politizarea instituțiilor publice, conflicte de interese, averi controversate, abuzuri şi manipulări), au un mare handicap în fața consumatorilor de circ politic autohton. 

Precum mucenicii creştini în arena gladiatorilor romani, sunt slăbiți, incoerenți, împleticiți, uşor de dovedit, uşor de pus cu botul pe labe, uşor de disprețuit. Chiar dacă singura lor virtute este de a oferi o alternativă.

Ei sunt parte din România de dincolo de gardurile vilelor şi imperiilor politicienilor adorați în masă.

Un public obişnuit şi dispus să fie furat, înşelat, ucis cu grație, desconsiderat, în schimbul unui spectacol tv aparent bineintenționat, care linşează întotdeauna constructiv, dispretuieste novicii şi accidentalii. 

Interesează pe prea puțini faptul că principalele analize politice din țara aceasta se organizează la televiziunile unor infractori, unor jefuitori ai bugetului şi ai proprietății publice. Nu mai contează dacă spectacolul este de proastă calitate şi scump, foarte scump. Pentru că buna calitate, după gustul celor mai mulți, este să vadă reşapați, reevaluați, ambramurizanți, tupeişti şi lichele. Nulitățile fostelor puteri sunt cei mai competenți formatori de opinie. Cei mai scumpi jurnalişti sunt slugile celor mai hoți politicieni. Dar toate acestea nu contează, dacă intrarea în Colosseum este gratuită, dacă televiziunea emite liber, accesul fiind permis fără abonament.

USR-ul este un experiment incomod. Nici PSD-ul si nici PNL-ul nu si-au dorit un rival autentic. 

Cine poate susține că vreunul dintre partidele înființate în ultimii 26 de ani a avut la bază strada, oamenii lipsiți de orice alură politică, accidentalii? A fost FSN-ul un asemenea partid?A fost PC-ul un asemenea partid? A fost UNPR-ul un asemenea partid? A fost PRM-ul un asemenea partid? A fost PRU-ul un asemenea partid? Experiența arată că nu.
Dacă s-a întâmplat minunea ca în Casa Poporului să calce şi câțiva din popor, amărâți, cu țărână pe picioare şi cu valori luate din popor, ce şanse erau să devină reprezentativi în rândul aroganților, în rândul infractorilor, în rândul veleitarilor, versaților şi experimentaților în rele. 

Cine vrea să măsoare onestitatea USR-ului, să măsoare promisiunile populiste, tortul bunăstării, laptele şi mierea din gura şi din promisiunile infractorilor. 

Statul providențial este vraja cu care săracii sunt cumpărați de hoți. Este o vrajă care funcționează la nesfârşit.

Aud că o USR-ista a cerut ca managerul RATB să nu fie demis de primarul general al capitalei în lipsa unui audit. Poporul voia sânge, cine să o asculte pe consiliera care cerea legalitate? Dar câți din publicul Colosseumului s-ar lăsa executați înainte de judecată? Câți s-ar lăsa demişi pentru că nu au răspuns la telefon? Câți ar semna contracte manageriale cu clauze care să permită evaluări arbitrare, ad hoc? Şi câți s-ar lăsa demişi astfel, fără să riposteze în justiție?

Aud ca premierul a cerut in aceeaşi conferință de presă demiterea şefului companiei de drumuri, dar şi trimiterea corpului de control al ministrului transporturilor, pentru a evalua activitatea acestuia. 

Sângele pe care îl doreste publicul Colosseumului are un preț piperat. Niciun contract de muncă sau managerial nu poate fi întrerupt la ordin, fără o analiză şi fără motive întemeiate. Cei doi directori, de la RATB şi de la Compania de Drumuri, nu vor câştiga daunele morale şi materiale din buzunarele primarului general sau premierului, ci din buzunarele tuturor celor care acum aplaudă nervul şi viteza de reacție ale împăraților zilei.

Câți îşi amintesc de epoca în care justiția a dat câştig de cauză tuturor şefilor de deconcentrate care fuseseră eliberați din funcții prin ordin guvernamental. Câți au evaluat pagubele din bugetul național, câți au avut în vedere că singurii în câştig au fost reprezentanții partidelor, nu contribuabilii care le plăteau salariile în paralel. 

Da, USR-ul trebuie să fie „Gică Contra”. Dacă ar fi vrut să fie drogații aceluiaşi mod de a face politică şi cetățenie, puteau sta acasă, în fața televizoarelor, sau puteau semna adeziuni la partidele consacrate.

Manifestul meu pentru alegerile locale 2016


1. Nu voi vota reprezentanți ai partidelor politice consacrate. Reafirm ideea că partidele sunt școli infracționale, orice asociere cu aceste partide pervertește și corupe orice om de bună credință.Nu mai spun că invalidez din start orice oportunist care aderă la un partid mare doar pentru a se lăsa formatat și modelat după spiritul și legea acelui partid. Încă nu am văzut membri ai partidelor mari care să lovească în slăbiciunile partidelor din care fac parte (încurajarea și permiterea traseismului, lipsa oricăror politici de limitare a corupției, tăcerea complice cu liderii sau membrii condamnați de justiție pentru fapte de corupție, vinderea funcțiilor publice, selecția defectuoasă a liderilor, a se vedea cazul PSD unde 500.000 de membri și-au „ales” președintele în lipsa oricărei competiții oneste, mai mulți posibili candidați fiind mătrășiți înainte de alegeri).
2. Nu voi vota independenți de conjunctură (adică membrii partidelor până mai ieri, demisionari pentru a părea independenți, chiar „tehnocrați”). La fel ca pe traseiști, cei care își schimbă partidele pentru a păstra puterea, îi consider oameni lipsiți de moralitate și incompatibili cu orice funcție de reprezentare.
3. Voi vota fie partide nou înființate, cu oameni fără trecut în cloaca politică consacrată, fie independenți autentici, lipsiți de pedigri compromițător.
4. Îmi voi continua campania de slăbire a autorității putrede pe care cele mai multe partide o cultivă prin încurajarea traseismului, vinderea funcțiilor publice, politizarea instituțiilor, recrutarea oricăror sărăcii și eliminarea din agenda internă a oricăror discuții despre prevalența interesului public în fața celui de partid și personal.
5. Nu voi vota oameni de afaceri care, peste noapte, vor să facă administrație. Văd în dorința lor doar un eșec al afacerii lor si o cale de a ajunge la resurse publice, influență-piață și buget. O implicare constantă în agenda publică, o poziționare consacrată în câmpul problematicilor comunității ar putea schimba această situație.
Conceptele fundamentale care ghidează cele două activități sunt distincte: oamenii de afaceri urmăresc profitul, administratorii publici trebuie să urmărească producția de bunuri și servicii publice. Nici salariile, nici programul de lucru, nici obiectivele activității unor reprezentanți ai comunității (primari, consilieri etc.) nu sunt convergente cu nevoile de profit ale unui om de afaceri serios și onest.
6. În comuna mea, domnul primar m-a pierdut de alegător încă de acum 4 ani. Pe vremea aceea încă mai eram vrăjit de credința că nu contează partidul, dar contează omul. De la mine nu mai are ce câștiga. Între timp, am conștientizat că orice om mic care se dorește validat de un partid mare este un impostor. La câte slăbiciuni au partidele îmbătrânite în corupție, doar un om fără valoare și-ar mai dori să se lase validat de ele.
7. Voi vota oamenii care își construiesc imaginea publică în condiții normale, prin consecvență și integritate, fără a apela la opulența pusă la dispoziție de partidele politice mari, care prin imagine și gălăgie pot (și au făcut-o de atâtea ori) să impună pe agenda publică orice infractor, orice neom, orice lepră.
8. Voi vota candidatul care va alerga mai întâi la casele celor săraci, celor înecați în noroi, celor fără apă, fără canalizare, celor fără lumină și fără căldură, celor năpăstuiți și singuri. Cei care vor fugi spre palate și lumini, spre liderii de opinie și spre elite, spre familiile mari și bogate, pentru ca prin asocierea cu ei/ele să pară ceva ce singuri nu pot fi, nu vor avea nicio șansă să mă impresioneze.
9. Voi vota doar cu mâna mea, voi vota o singură dată. Dacă voi ști că alții vor încerca să voteze cu mai multe mâini, ei vor fi hoții care mă vor fura. Nu-i voi vota.
10. Voi vota!

George Soros, răul suprem


quote-the-open-society-is-one-in-which-men-have-learned-to-be-to-some-extent-critical-of-taboos-karl-popper-110-5-0569
Doriți o societate deschisă, transparentă, în care erorile guvernanților sunt vizibile și pot fi corectate din mers, prin dezbateri și reacții ale opiniei publice, sau una închisă, în care păpușarii vă vând autoritatea „cumetrilor”, „nașilor”, „ginerilor” pe post de expertiză, iar dumneavoastră nu aveți nicio alternativă la tăcere și acceptare?
Doriți să fiți parte din soluții, să contați, să aveți un cuvânt de spus sau doriți să fiți o masă de manevră la mâna unor interese aparent superioare și incontrolabile?
Doriți să fiți prețuiți pentru atuurile dumneavoastră, pentru rațiunea dumneavoastră, pentru dreapta dumneavoastră judecată, pentru umanitatea dumneavoastră, sau v-ar conveni să fiți carnea de tun a unor lideri falși, roboți lipsiți de autonomie?
Ei bine, analizați cazurile Roșia Montană, Pungești, România Curată, #Colectiv.
Ce au ele în comun?
Activismul social, implicarea membrilor societății civile în deciziile statului, cenzurarea puterii executive, lupta pentru transparență și pentru egalitatea în fața legii, mai ales în afara campaniilor electorale, nu doar ciclic, din patru în patru ani sau la alegeri.
Aceste valori, teoretizate de filosoful englez de origine austriacă Karl Popper, considerat cel mai mare filosof al științei din secolul XX, un adversar încrâncenat al oricărei forme de totalitarism, fac din democrație un instrument viu, nu un fetiș social-politic, redus la alegeri periodice și pluripartidism. Fac din cetățeni persoane valoroase și utile evoluției societății, nu slugile și servilii unor ierarhii și decizii nereprezentative, ilegitime și dubioase.
Mai citiți o dată valorile: spirit civic, cetățenie activă, analiză rațională a realității, autonomie decizională, libertate de exprimare, curaj.

Acum, testul suprem de luciditate. Cine este cel mai mare susținător, la nivel global, al ideilor lui Karl Popper?
Cine finanțează cele mai multe organizații care au ca scop „Societatea Deschisă”?
Cine deține Fundația pentru O Societate Deschisă?
Probabil celor mai mulți dintre dumneavoastră nu le va veni să creadă, însă răspunsul este:
George Soros. Chiar George Soros!
Ați auzit bine, cel mai urât și detestat om prin cercurile comunisto-securistice și fidele establishement-ului neocomunist de la România și din întreaga Europă de Est.
În România, George Soros a înființat Grupul de Dialog Social chiar în 31 decembrie 1989 și Fundația pentru O Societate Deschisă în primele zile ale lui 1990. Se presupune că atitudinile lui subversive față de regimurile comuniste din Europa de Est au contribuit, în mai mare sau mai mică măsură, la revoluțiile anticomuniste. Destul de ciudat, tradiționala mămăligă românească a primit suficient de mult ferment cât să își permită schimbarea democratică a regimurilor politice la fiecare rând de alegeri: în 1996, 2000, 2004.
În Kazakhstan și Turkmenistan (state aflate în mod tradițional sub tutela Moscovei), organizațiile finanțate de Soros sunt interzise. Ca un detaliu, KazMunayGaz, din Kazakhstan, este compania căreia i-au fost iertate de guvernul V. Ponta datorii de 490 de milioane de dolari către România. V. Ponta este domnul care făcea poze cu V. Putin, în timp ce toți liderii europeni boicotau deschiderea Olimpiadei de la Baku. Tot ca un detaliu, Turkmenistanul este un stat plasat pe antepenultimul loc în clasamentul mondial al libertăților civile și democrație, înainte de Ciad și Coreea de Nord.
Roșia Montană este propusă pentru a fi inclusă în Lista Patrimoniul Mondial UNESCO.
NU a ajuns în mâna lui Soros, așa cum anticipa propaganda neocomunistă în timpul protestelor din toamna lui 2012.
Pungești este zonă liberă de Chevron (Chevron este o companie americană, nu rusească).
România Curată începe să fie!
După #Colectiv, strada a măturat guvernul șantajat de #OpreaAsasin.
Acest text se dorește o lecție practică de bună orientare în valorile politice contemporane.
Când mai auziți mesaje anti-Soros, amintiți-vă de acest text și analizați cine le formulează.
Soros, o fi el evreu și maghiar, chintesența dușmanilor de neam și de țară, însă, mai presus de toate, este un fan împătimit al societății deschise, ceea ce-l face prietenul tuturor acelora care înțeleg progresul în termeni de democrație și participare, și, totodată, dușmanul partizanilor oricărei autocrații.
În 2016, George Soros susține candidatura doamnei Hillary Clinton (Partidul Democrat) pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.
P.S. Nu comentăm aici alte poziții publice ale lui Soros, care ar putea părea controversate, dacă nu chiar neortodoxe, precum apărarea independenței provinciei Kosovo, dezincriminarea posesiei de droguri, dreptul la moarte etc.

Când nu mai pot sfinți locul, politicienii sfârșesc prin a-l spurca



actualitatea_de_cl_filipescuCând nu mai pot sfinți „locul”, politicienii sfârșesc prin a-l spurca. Se pare că la acest moment a ajuns și domnul Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean din Călărași.

Pe domnul Răducu Filipescu l-am votat de două ori pentru a ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean. Am tot dreptul, deci, să-mi exprim regretul pentru situația în care a ajuns. 

Ultimii doi primari ai municipiului Călărași au fost liberali, ambii și-au trădat la un moment dat partidul și liderul politic alături de care au obținut votul călărășenilor. Nu sunt singurii membri marcanți ai PNL-ului călărășean care au trădat organizația politică care i-a propulsat în funcții. Câțiva parlamentari au urmat aceeași cale: deputatul Nicolae Aurel, senatorul Constantin Dumitru, senatorul Vasile Nedelcu. Nu mai vorbesc despre traseiștii ordonari, mici inspectori, directori sau doar membri de rând, care, de dragul menținerii funcțiilor, și-au călcat în picioare propriile „adeziuni”. Aș putea spune că selecția liderilor, la nivel de organizație județeană, lasă de dorit.

Două cauze ar putea fi invocate pentru a justifica această situație:

  • Prima ar viza calitatea persoanelor selectate: acestea fie neîmpărtășind cu sinceritate valorile politice ale partidului sub stindardul căruia candidează, fie manifestând labilități caracteriale și umane, fiind șantajabile și ușor de controlat, fie sunt atât de materialiste și oportuniste încât nu acceptă să își consume timpul în opoziție.
  • A doua ar viza calitatea selecției și a competenței persoanei care realizează selecția.

În ambele cazuri, domnul Filipescu, în calitatea domniei sale de președinte al organizației, are o răspundere de care nu se poate deroba. Ne putem întreba de ce selectează domnul Filipescu persoane care nu sunt fidele partidului pe care-l reprezintă și angajamentelor asumate la momentul depunerii adeziunii? Cu ce competență realizează selecția, dacă nu reușește altceva decât ridicarea din anonimat a unor non-valori și alimentarea cu „personalități” a celorlalte partide politice?

Nu mi-aș fi pus aceste întrebări și nu aș fi scris acest articol dacă nu mi-ar fi sărit în ochi declarația de mai jos a domnului Filipescu.

Spune domnia sa, referindu-se la procesul de alegere a unui candidat pentru functia de primar al municipiului Călărași:

„Este greu de găsit un candidat bun. El trebuie să aibă 40-45 de ani, să fie foarte bine pregătit, să cunoască mai multe limbi străine și să fi lucrat în domeniul economic. Să fie un om care a făcut ceva în viată, care a avut o afacere. Nu cred că ar fi bun în fruntea primăriei un sociolog, un psiholog sau un profesor de… liniște sau de sport. Trebuie să fie apropiat de oameni și să știe să comunice cu ei. Dacă îi este silă să vorbească cu oamenii, nu are ce să caute în primărie.” (sursa)

Mi-au sărit în ochi declarațiile denigratoare referitoare la sociologi, psihologi și profesori. Într-o perioadă la fel de nefastă, când preamărirea șubrezește picioarele, transformându-le în picioare de lut, când simțul realității se deteriorează, fostul președinte, Traian Băsescu, emitea afirmații cel puțin la fel de lipsite de acoperire și defăimătoare la adresa profesorilor din România, implicit a celor care-i populaseră, la un moment dat, partidul sau a celor pe care-i propulsase în funcții de decizie la nivelul sistemului de învățământ.

Domnul Filipescu a selectat, pentru partid și funcții, numeroși profesori. O mare parte dintre cei care au ocupat funcții importante datorită PNL, ca membri ai acestui partid, sunt astăzi membrii altor partide. Dacă domnul Filipescu a știut să-i selecteze, de ce și-au trădat valorile și partidul? De ce au îmbrăcat haina imposturii politice, devenind traseiști? Dacă acești profesori nu erau cei mai corecți și fideli valorilor liberale, dar și dacă selecția a fost defectuoasă, vina nu îi aparține inclusiv domnului Filipescu? Aș spune că da.

Îmi închipui că mare ar trebui să fie rușinea pentru profesorii, psihologii și sociologii liberali din Călărași ca președintele organizației lor politice să-i excludă din start dintr-o „competiție” a competențelor administrative. Este o mare rușine pentru domnul Filipescu să nu fi avut puterea de a se înconjura de intelectuali fideli și care să reprezinte mai mult decât „profesori de… liniște sau sport”. Am citit aceasta declaratie de când a fost publicată (12 ianuarie 2014). Am așteptat o lună să văd dacă vor exista reacții publice, dacă cineva se va simți agresat sau nedreptățit de această abordare. A fost o lună de „liniște”. Profesorii liberali nu au luat nicio atitudine, dând dreptate într-un fel domnului Filipescu. Se pare că în PNL-ul local, profesorii sunt agenții liniștii necondiționate. 

M-am gândit cât de nesincronizat este domnul Filipescu cu marile fapte din partidul domniei sale. Uită că fostul președinte al partidului său, actualul președinte al țării, a fost ales inclusiv pentru o performanță administrativă notorie. Iar această performanță, validată de sibieni prin alegerea domniei sale în funcția de primar în mod repetat și cu scoruri remarcabile, a obținut-o cu un background profesional rușinos, după credința domnului Filipescu, domnul Klaus Iohannis fiind profesor de.., ați ghicit, liniște și fizică.

Sunt absolut convins că la nivelul sistemului educațional călărășean există profesori de mare calitate umană, morală și profesională, care ar putea oricând să dea lecții și de bună conduită administrativă. De ce nu se află ei lângă politicieni, de ce nu se află lângă domnul Filipescu? Această întrebare ar trebui să și-o pună domnul Președinte al Consiliului Județean. Și nu doar pe acesta, ci și pe cea care vizează calitatea umană și profesională a oamenilor de care s-a înconjurat. De ce este greu de găsit, în organizația pe care o conduce, un candidat bun? Cred că răspunsul are legătură mai curând cu organizația politică, decât cu sutele, poate miile de profesori, psihologi, sociologi și alți intelectuali dezavuați atât de umilitor de domnul Filipescu. Aș avea curajul să afirm că în decizia acestora, de a sta departe de viața politică locală, și-au asumat o misiune mult mai nobilă și onorabilă, neacceptând să fie pătați, devalorizați, umiliți, vulnerabilizați, victimizați de anturaje dubioase și perfide, astfel renunțând chiar la beneficiile atât de tentante pentru alții mai ieftini. Pentru că, cine va merge prin școli și va întreba despre conduita „marilor” profesori „politicieni”, va afla răspunsuri în care „traficul de influență”, „mita”, „abuzul”, „șantajul”, „impostura” sunt constante.  Am scris despre profesorii „politicieni”. Am mai scris și despre singura anticorupție posibilă, cea a deparazitării politice. Acești profesori „politicieni” sunt rodul unei întâlniri de oportunitate, vulnerabilitățile și labilitățile personale s-au întâlnit cu cei care le-au ofertat, dorit și recompensat, în speță conducătorii politici, între aceștia numărându-se și domnul Filipescu.

Conform portretului robot creionat de domnul Filipescu, primarul ar trebui să vină din mediul economic, să fi făcut ceva în viață, să fi avut o afacere. Aș putea spune că tipul acesta de portret aparține unui bișnițar de iluzii. Dacă acceptăm că un antreprenor are ca scop al activității sale obținerea profitului, prin ce resorturi acesta, dacă este un antreprenor de succes, ar fi dispus să renunțe la scopul activității sale, care-i aduce beneficii personale, pentru un salariu de bugetar, adică mic, pierzându-și dreptul de a-și mai administra firma, obligându-se, pentru 4 ani, să producă bunuri publice pentru oricine altcineva decât pentru sine nu? Cât de compatibil este profilul unui om de afaceri cu profilul unui primar? Răspunsul îl dau statisticile Agenției Naționale de Integritate, care demonstrează cât de mare este dorința de înavuțire, chiar prin mijloace ilegale, a primarilor și șefilor de consilii județene care au pus „afacerile” mai presus de îndatoririle în fața obștii.

Nu neg că dacă nu ar exista „afacerile”, partidele politice poate nu ar mai putea umple țara cu bannere, afișe, găleți, mici și petreceri, trebuind să câștige voturile convingând alegătorii, propunând proiecte, propunând oameni verticali, nu manipulându-i sau cumpărându-i, astfel încât să poată fi aleși, fără discernământ, viitori traseiști sau infractori.

Dacă își dorește ca partidul domniei sale să guverneze „România lucrului bine făcut”, domnul Filipescu ar trebui să-și evalueze vulnerabilitățile politice, zona de confort, anturajul și, de ce nu, limitele. Când un oraș cu peste 60.000 de locuitori nu poate produce mai mult de 1-2 candidați la primărie, liderii politici ar trebui să-și cam scruteze umbrele. Deseori, sub umbre cresc doar ciuperci și buruieni. Când nu mai pot sfinți „locul”, politicienii sfârșesc prin a-l spurca. 

 

P.S. Aș putea fi întrebat de ce scriu despre o problema internă a acestui partid politic. Ei bine, mărturisesc, în urmă cu vreo 3 ani, mai mulți colegi profesori, alături de președintele organizației de tineret a PNL, Alin Dragulin, mi-au propus să devin membru al acestui partid (nu mai spun că acum cei mai mulți au părăsit partidul). Nu am acceptat acea invitație și nici nu o voi accepta. Și totuși, scriind ceea ce scriu, mă gândesc că o voi onora. Un partid are nevoie de mai mult decât de profesori de… liniște și de umbre. Are nevoie și de lumină, chiar dacă vine de afară.