Arhive pe categorii: Politica

Când „animalul politic” ține în lesă premierul unei țări


Se zvonea că exista o țară unde fiarele țineau în lesă oameni. Unde cele mai fioroase comportamente, de la țipat, scuipat, urlat, batjocorit, la desconsiderat și aruncat cu oamenii de pământ, erau atât de frecvente, încât nu mai surprindeau pe nimeni.

Se zvonește că în țara respectivă, primele instincte de putere erau mai bine valorizate social decât orice formă de civilizație, decât orice experiență consacrată de viață, decât orice performanță profesională, științifică, academică sau artistică. Așa se explicau hoardele de tineri care își completau adeziunea la partid cu mult înaintea obținerii vreunei diplome sau chiar înaintea obținerii permisului de conducere sau a dreptului de vot. Se recrutau devreme pentru o misiune inevitabil mortală, iluzia deținerii puterii. Majoritățile fiarelor erau opozabile oricăror manifestări ale vreunui merit, ale vreunei performanțe, erau doar haite amușinând după privilegii nemeritate și putere.

Crescuți cu lumina reflectorului pe fiare, tinerii erau repede învățați să poftească, să revendice, să pretindă, să posede. Se promoveau continuu comportamentele odioase, abateri de la orice morală, de la orice disciplină, țineau agenda publică violurile, traficul de influență, abuzurile, spargerile și furturile. Toate necondamnate, nepedepsite, închise în mașini de spălat instituționale, care le albeau, transformându-le doar în notorietate și faimă. Cuvântul „anchetă” era sinonim cu adormirea atenției și cu amnezia, un purgatoriu în care se spălau păcate. Iar tinerii, necunoscând revolta morală, spiritul critic, în lipsa vreunei dovezi explicite a profitabilității comportamentelor prosociale, celor morale, se hrăneau din aspirația puterii nemărginite, din aspirația puterii individuale absolute. Școala însăși, o instituție între instituții, stimula competiția între copii, lupta oarbă, disprețul și poziționarea cu superioritate în fața celorlalți, de multe ori însoțite de conduite imorale sau ilegale.

Singurul sentiment real pe care și-l permiteau „animalele politice” din respectiva țară era invidia, o invidie oarbă că nu pot deține orice formă de putere, oricât de mult timp, în fața oricui. Din fericire, această invidie era hrănită permanent prin etalarea modelelor, prin redefinirea continuă a standardelor aspiraționale. Unele fiare se hrăneau, precum sălbăticiunile, cu sânge, altele se hrăneau doar privindu-le pe primele cum se înfruptă din privilegiile puterii. Știau că mai devreme sau mai târziu le vor lua locul. Sau visau la asta.

Puterea fiarelor ar fi încetat să existe în lipsa simbiozei cu prada. Pentru a hrăni iluzia puterii pentru toți, au inventat legi, iar mai apoi excepții. Legile garantau șanse egale, legile promovau meritocrația, legile iluzionau. Excepțiile se judecau eminamente de către cele mai înrăite exemplare, funcționând inevitabil în avantajul lor. Lor li se recunoșteau și asigurau, de către toate celelalte „animale politice” retribuțiile cele mai consistente.

Instituțiile create prin legi erau, asemenea desenelor de pe zidurile Cetății Soarelui, doar mijloace pentru educația bestiilor. În instituțiile publice se desfășura procesul de selecție, perfecționare și maturizare. Abuzul, bunul plac, corupția, toate erau mijloace permise pentru fiarele care se prezentau cu fățărnicie drept animale politice. Caracterul social al naturii umane le era totalmente străin. Cea mai mică slăbiciune, cel mai mic respect, pentru drepturile și beneficiile celorlalți, le lipseau cu desăvârșite. Conta puterea personală, pentru care ar fi sacrificat orice. Oameni reduși la dimensiunea instinctuală, neantizați în universul mamiferelor lipsite de cer.

Invariabil, în fruntea ierarhiei erau așezate ființele cele mai dependente de nevoia puterii. Nu întodeauna însă cele mai puternice, cele mai perfide, cele mai feroce, iar asta nu doar pentru prostirea și ducerea în eroare a maselor, dar și pentru a putea fi ușor îndepărtate, precum se ardeau țapii ispășitori pe vremuri, fără punerea în risc a status-quo-ului. Ceea ce știau însă, întotdeauna, aceste nade pentru speranțe și aspirații, era că nu pot confrunta niciodată fiarele. Că nu pot chestiona cultura fiarelor. Că nu le este îndreptățit să genereze culturi alternative.

Este de presupus că în această țară, cel mai bine hrănit și cel mai odios devine stăpânul celui slab, celui lipsit de haită. Și, invariabil, cel slab este la fel de necesar celui feroce, precum îi este necesară prada unui vultur.

În urmă cu puțin timp, în această țară, o pradă cu aspirații mari a intrat în aventura „instituțională” a fiarelor, a învățat cum poate să sară din funcție în funcție, în totală fărădelege. Și, spre deziluzia fiarelor, când a fost expusă public, s-a intimidat și a demisionat. Astfel, prada a promovat un comportament incompatibil cu civilizația fiarelor.

În același timp, în aceeași țară, premierul, un om fascinat de cultura puterii individuale arbitrare, dar dependent de rețeaua de putere a fiarelor, a avut de ales între a condamna sau a apăra cultura fărădelegii. Ținut în lesă de „animalul politic”, a ales să o apere, invocând anchete și instituții, adică exact instrumentele necesare prezervării ei.

Este de la sine înțeles că „animalul politic” conduce acea țară. El ține premierul în lesă.

Anul 2020, Partidul renaște


„Principiul meritocratic. Meritocrația înseamnă accesul la poziții sociale și de prestigiu pe baza meritelor personale. Inteligența, competența, calitățile morale și efortul depus pentru scopurile comune sînt cele în virtutea cărora membrii mișcării noastre vor căpăta responsabilități în organizație și funcții și demnități în stat.”
– Statutul oficial al Partidului AUR – 2020

„Principiul spiritului de sacrificiu. Capacitatea de dăruire a unei persoane dă măsura dragostei sale. Cu cît jertfești mai mult pentru altul, pentru un crez, pentru binele comun, cu atît dovedești o iubire mai mare. Fără sacrificii nu se construiește nimic durabil. Iar fără dragoste, nu există spirit de sacrificiu.”
– Statutul oficial al Partidului AUR – 2020

Omul este măsura tuturor dragostelor, ar spune Protagoras.

La mansarda fiecărei primării se va înființa un birou în care se vor strânge dovezi privind intensitatea, durata, frecvența și diversitatea iubirii cetățenilor. Evaluarea iubirii cetățenilor se va realiza de cei mai iubitori dintre ei, aleși pe merit. Alegerea lor se va realiza de către Directorul Biroului Iubirii, de la mansardă.

La subsolul fiecărei primării se vor strânge dovezile privitoare la spiritul de sacrificiu. Dovezile vor fi adunate în dosare sau bibliorafturi tip. Evaluarea spiritului de sacrificiu al cetățenilor se va realiza de cei mai…, ați înțeles, aleși pe merit. Alegerea lor se va realiza de către directorul Biroului Sacrificiului, de la subsol.

Ministrul Iubirii va organiza concursul pentru ocuparea funcției de director al biroului de la mansardă.

Ministrul Sacrificiului va organiza concursul pentru ocuparea funcției de director al biroului de la subsol.

Pentru că cei mai merituoși români, în iubire și spirit de sacrificiu, vor evalua dovezile depuse de cetățeni, ministrul și șefii birourilor vor primi o dispensă de la principiul meritocrației, putând fi aleși dintre canalii.

Pentru că cei mai merituoși români, în iubire și spirit de sacrificiu, vor linge dosarele depuse de cetățeni, ei vor deveni singurii care vor putea certifica iubirea și spiritul de sacrificiu al semenilor.

Va fi de la sine înțeles faptul că niciun alt cetățean nu îi va putea depăși, în iubire și spirit de sacrificiu, dacă nu va dori să devină automat, în baza principiilor meritocrației și ale sacrificiului, subordonații canaliilor.

Ministerul Iubirii va avea ca deviză IUBIREA ESTE URĂ.

Ministerul Sacrificiului va avea ca deviză SACRIFICIUL ESTE PROFIT.