Revendicări vs. realizări sau Pactul diavolului cu el însuși – ediția 2023


Ce s-a obținut din revendicările profesorilor?

  • Revendicarea 1: Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

S-a obținut o promisiune parțială. Că în viitoarea grilă de salarizare, aprobată printr-o viitoare lege a salarizării unitare, salariul profesorului debuntant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie. Nu s-a obținut nimic din revendicarea privind majorarea salariilor personalului din învățământ , în conformitate cu importanța socială a muncii prestate. Nu s-a obținut nimic din revendicarea privind salarizarea progresivă în funcție de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Atenție! Referința salariului mediu brut pe economie generează circularitate. Dacă va crește salariul profesorului debutant, automat va crește și salariul mediu brut pe economie. Ar trebui crescut din nou salariul profesorului debutant pentru a ajunge la noul salariu mediu brut pe economie, care s-ar modifica imediat după fiecare creștere salarială. În plus, odată cu salarizarea progresivă a întregului personal din învățământ, distorsiunile pe piața salarială vor crește, iar salariul mediu pe economie va suferi variații semnificative după fiecare mărire salarială acordată profesorilor. Alegerea acestui referențial a fost greșită pentru că niciodată nu poate fi atins.
Un referențial mai bun ar fi fost valoarea coșului de cumpărături pentru un trai decent, cel mai probabil multiplicată de două sau trei ori pentru un profesor debutant, deși inclusiv aceasta suferă variațiuni din cauza inflației, măririle salariale având inevitabil efect inflaționist.

  • Revendicarea 2: Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației.

Nu s-a obținut nimic.

  • Revendicarea 3: Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Nu s-a obținut nimic.

  • Revendicarea 4: Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ.

Nu s-a obținut nimic.

  • Revendicarea 5: Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.).

Nu s-a obținut nimic.

  • Revendicarea 6: Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii.

Nu s-a obținut nimic.

  • Revendicarea 7: Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.“

Nu s-a obținut nimic.

Ce s-a obținut, independent de revendicări?

  • O promisiune privind majorarea salariilor lunare brute cu un cuantum unic de 1300 de lei, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, și de 400 de lei, pentru personalul nedidactic, începând cu 1 iunie 2023, condiționată de caracterul constituțional al ordonanței de urgență și de aprobarea ei, ulterioară, în parlament.
  • O promisiune privind o primă de carieră didactică în valoare de 1500 de lei net, acordabilă anual între 2023 și 2027, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, din fonduri europene. Nu se cunosc condițiile de valorificare și nici beneficiarii reali.
  • O promisiune privind o primă de carieră profesională în valoare de 500 de lei net, acordabilă între 2023 și 2027, pentru personalul nedidactic. Nu se cunosc condițiile de valorificare și nici beneficiarii reali.
  • O promisiune că 50% din diferența dintre noua grilă de salarizare (din plată de la 1 ianuarie 2024) și vechea grilă de salarizare (în plată până la 1 ianuarie 2024) va fi achitată începând cu 1 ianuarie 2024. O promisiune lipsită de valoare, câtă vreme nu se cunoaște diferența dintre cele două grile de salarizare.

Ce s-a pierdut, independent de revendicări?

S-a pierdut dreptul la suspendarea contractului de muncă, pe perioada grevei, din motive „de drept”. Prin modificările aduse legii dialogului social și codului muncii, operate în timpul desfășurării grevei, suspendarea contractului de muncă se va realiza la solicitarea angajatului, cu pierderi ale vechimii și ale altor drepturi. Prin această modificare, guvernul se asigură că apetitul pentru conflicte sociale de muncă scade, iar costurile unei greve vor fi mai împovărătoare pentru salariați.

Situația actuală, după o grevă care a durat trei săptămâni?

Greva este suspendată, contractul colectiv de muncă nu este semnat.

Concluzii

  1. Guvernul El Ciucă nu a dat, dar a și furat.
  2. S-au revendicat fapte concrete și s-au acceptat exclusiv promisiuni și anulări de drepturi sindicale.
  3. Înțelegerea dintre guvern și liderii sindicatelor este un veritabil pact cu diavolul: pactul diavolului cu el însuși.

1 comentariu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.