Arhive pe categorii: Lecții

Se duce să închidă uşa cu cheia; o încuie atent, dar cu furie.

„BERENGER: Dar nu mă las eu bătut cu una, cu două. (închide cu grijă şi ferestrele.) Nu mă înfrângeţi voi pe mine. (Se adresează tuturor capetelor de rinoceri:) N-am să vin după voi, nu vă înţeleg. Eu rămân ce-am fost. Sunt o fiinţă umană. O fiinţă omenească. (Se aşează pe fotoliu.) Situaţia e absolut de nesuportat. Dacă a plecat, a fost numai din cauza mea. Eu eram totul pentru ea. Ce-o să se-aleagă de ea acuma? încă o victimă am pe conştiinţă. Mă gândesc la ce e mai rău, la tot ce e mai rău cu putinţă. Un biet copilaş abandonat în tot acest univers de monştri! Nimeni nu mă poate ajuta. Fiindcă nu mai există nimeni, (se aud alte mugete, alte fugăreli de copite, se ridică alt nor de praf.) Nu mai vreau să-i aud. O să-mi pun vată-n urechi. (îşi pune vată în urechi şi îşi vorbeşte sieşi în oglindă.) Nu există altă soluţie decât să-i conving. Să-i conving de ce? Şi sunt oare reversibile mutaţiile? Ai? Or fi ele reversibile? Asta ar fi o muncă de Hercule. E mai presus de forţele mele. Mai întâi că, pentru a-i convinge, ar trebui să le vorbesc. Iar ca să le pot vorbi, ar trebui să învăţ limba lor. Sau ei s-o înveţe pe-a mea? Dar eu ce limbă vorbesc? Care-i limba mea? Franceza? Vorbesc eu franceza? Dar ce e franceza? Se poate numi şi franceză, dacă vrem, nimeni nu poate să conteste, de vreme ce sînt singurul care-o vorbeşte. Ce spun eu? Dar eu mă înţeleg? Eu mă înţeleg? (Avansează spre mijlocul scenei.) Dar dacă, aşa cum spunea Daisy, ei, rinocerii, au dreptate? (Se reîntoarce spre oglindă.) Omul nu e urât, nu e urât! (Se priveşte şi îşi trece palma peste faţă.) Ce caraghioslâc! Cu ce semăn eu, atunci? Cu ce? (Se duce la dulap, scoate un teanc de fotografii şi le priveşte.) Fotografii! Cine-s toţi oamenii ăştia? Papillon? Sau mai degrabă Daisy? Iar ăsta e Botard sau Dudard? Sau poate Jean? Ori poate eu! (Caută iar febril prin dulap şi scoate câteva tablouri.) Da, mă recunosc: ăsta sînt eu, sînt eu! (Agaţă tablourile pe peretele din fund, alături de capetele rinocerilor.) Eu sînt, eu sînt. (Când sînt atârnate tablourile, vedem că ele reprezintă unul un bătrân, celălalt o femeie grasă, iar ultimul un alt bărbat decât Be’renger. Urâţenia chipurilor din portrete contrastează cu capetele de rinoceri, care au devenit foarte frumoase. Berenger se trage câţiva paşi înapoi şi contemplă tablourile.) Nu sînt frumos, nu sunt frumos. (Smulge tablourile de pe perete, le calcă-n picioare şi se duce la oglindă.) Ei sunt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cât de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urâtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mâinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase? (îşi scoate haina, se descheie la cămaşă şi își contemplă pieptul în oglindă🙂 Am pielea flască. Ah! Acest trup lucios şi păros! Ce mult aş vrea să am şi eu aşa o piele groasă şi o culoare atât de magnifică precum acest verde întunecat. Să am şi eu această nuditate decentă, cum e goliciunea lor! (Ascultă mugetele.) Cântările lor te farmecă, sînt puţin aspre, dar au un anume farmec! Dacă şi eu aş putea face ca ei! (încearcă să-i imite.) Ahhh! Ahhh! NU, nu e aşa! Să mai încerc o dată, mai tare! Ahh! Ahh! Brr! Nu, nu, nu, nu-i aşa, e prea slab, prea lipsit de vigoare! Nu pot să mugesc. Pot doar să urlu. Ahh! Ahh! Brr! Numai că urletele nu se compară cu mugetul! Ah, ce răuvoitor am fost, şi cârcotaş: ar fi trebuit să mă fac mai devreme ca ei şi să-i urmez! Acuma-i prea târziu! Ei da, sînt un monstru. Un monstru! Doamne, niciodată nu voi fi rinocer niciodată, niciodată! Nu mă mai pot schimba. „Aş vrea, atât de mult aş vrea, dar nu pot Nu mai pot să mă privesc în oglindă. Mi-e ruşine de mine. (Se întoarce cu spatele la oglindă.) Ce urât sînt! Nefericite cel ce vrea să-şi păstreze originalitatea] Ei bine, asta este am să mă apăr împotriva tuturor, am să mă apăr! Puşca, unde mi-e puşca? (Se întoarce cu faţa către capetele de rinoceri din fundal şi strigă:) Am să mă apăr împotriva lumii întregi, mă voi apăra, mă voi apăra! Sînt ultimul om şi voi rămâne aşa până la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut!” Sursa

Cicerone Ionițoiu – Genocidul din Romania

Lasă un răspuns

Sursa: http://www.procesulcomunismului.com/

Iniţiatorii dosarului 35/P/2006, în ziua primei vizite la Procuratura Militară. De la stînga la dreapta: Gheorghe Jijie, Grigore Caraza, Cicerone Ioniţoiu, Ioan Roşca

GENOCIDUL DIN ROMÂNIA

REPERE IN PROCESUL COMUNISMULUI

Dupa deschiderea Spatiului pe Internet care-si propune sa ridice valul tacerii asezat intentionat pentru acoperirea celor exterminati si aruncati în gropile comune,

în numele acestor fiinte dragi, nevinovate, împrastiate peste o jumatate de Europa, ajungând pâna la Kamciatka- supravietuitorii genocidului comunist din România, care au umplut sângele si lacrimile lor secolul 20,

cerem sa se faca dreptate pentru cei schiloditi fiziceste sau moraliceste si pentru urmasii lor, pentru ca astfel de barbarii sa nu mai poata apare în lume pentru a învrajbi oamenii sau chiar popoarele.

Comunismul s-a nascut din tradare si, de-a lungul a peste 7 decenii, s-a folosit de tradatori pentru a instaura în lume anarhia si teroarea manifestata sub forme salbatice, chiar diabolice.

Filozoful român P.P.Negulescu ne-a atras atentia: „Noi si înspaimântatoare filozofii au aparut pe lume, ca sa întelegem ce înseamna în termeni de sânge, de ferocitate, credinta ca statul e totul, iar individul nimic.”

Continuă lectura →

Povestea activatorului de super-eroi

Lasă un răspuns

Am avut șansa să-l ascult pe Tedy Necula în cadrul Culiselor Succesului, eveniment organizat de Clubul Liderii Mileniului Trei din Călărași, în 2013.

Un an mai târziu, la Bușteni, l-am reîntâlnit în tabăra „Adoptă un liceu„, desfășurată de Asociațiile ROI și Școala de Valori.

Ulterior, i-am citit cartea „Filmul inspirațional„.

I-am urmărit filmele. I-am admirat filmele.

Deși Tedy se consideră un regizor și un producător de filme inspiraționale, un autor de manual dedicat celor care vor să învețe tainele producției de filme inspiraționale, pentru mine, Tedy este un activator de super-eroi.

Legendele ne învață că puterile ascunse se devoalează prin probe. Poveștile și basmele pun în lumină personaje excepționale care și-au depășit condiția în urma unor teste. Cinematografia ne învață că super-eroul se activează în tensiuni și așteptări, în anumite condiții inconfortabile.

Tedy Necula ne învață că cine îi urmărește privirea, creațiile, pledoariile, mesajele, viața, are șansa de a se depăși pe sine. Faptul că Tedy Necula este înconjurat permanent de modele, de lideri, de oameni care s-au obișnuit cu autodepășirea, de oameni excepționali, te pune în situația de a te întreba ce a fost mai întâi.

Pe măsură ce pătrunzi scenariul filmului vieții lui Tedy, te convingi că el a fost mai întâi. El și forța lui de a mobiliza energii, de a fascina, de a încuraja, de a inspira. Activatorul de super-eroi.

Dacă-i veți căuta ochii, dacă-i veți privi privirile, pentru că Tedy nu-și ascunde ochii, pentru că Tedy folosește filmele pentru a dărui priviri, veți descoperi că propriul dumneavoastră suflet va învăța deschiderea privirii spre privirile celorlalți. Deseori super-eroii se ascund, dar niciodată nu-și ascund privirea atunci când trebuie să îmbărbăteze, să salveze, să încurajeze, să mulțumească, să inspire.

„Dacă ar fi să rezum tot omul la o parte a lui sigur ar fi la ochi. Uneori am dat impresia că sunt obsedat de ochi, de priviri, dar acolo mă conectez cel mai tare cu cineva. La un moment dat mă uitam peste profilul cuiva. Și am văzut poze mai vechi și mai noi. Și am văzut cum avea altă privire, alți ochi, în raport cu ce trăia atunci. De la ochi vii, puternici, la goi, zdruncinați. De multe ori ne conectăm online, după o poză de profil. Privirea limpede de temeri, va emana mereu ceva fain. E o combinație bună între energie, putere și sexualitate într-o privire. Felul cum o dăm, oricui sau cuiva, este o super carte de vizită despre interiorul nostru.” Tedy Necula – Ochii

Tedy face tot timpul daruri, din acest motiv filmul care ascunde povestea darului este un dar în sine. Dar darurile lui Tedy nu se transferă, nu se livrează, nu se transmit, darurile lui Tedy cresc prin interiorul persoanelor cu care interacționează, rodesc prin sufletele deschise la a-i asculta mesajele și la a-i vedea producțiile.