„BERENGER: Dar nu mă las eu bătut cu una, cu două. (închide cu grijă şi ferestrele.) Nu mă înfrângeţi voi pe mine. (Se adresează tuturor capetelor de rinoceri:) N-am să vin după voi, nu vă înţeleg. Eu rămân ce-am fost. Sunt o fiinţă umană. O fiinţă omenească. (Se aşează pe fotoliu.) Situaţia e absolut de nesuportat. Dacă a plecat, a fost numai din cauza mea. Eu eram totul pentru ea. Ce-o să se-aleagă de ea acuma? încă o victimă am pe conştiinţă. Mă gândesc la ce e mai rău, la tot ce e mai rău cu putinţă. Un biet copilaş abandonat în tot acest univers de monştri! Nimeni nu mă poate ajuta. Fiindcă nu mai există nimeni, (se aud alte mugete, alte fugăreli de copite, se ridică alt nor de praf.) Nu mai vreau să-i aud. O să-mi pun vată-n urechi. (îşi pune vată în urechi şi îşi vorbeşte sieşi în oglindă.) Nu există altă soluţie decât să-i conving. Să-i conving de ce? Şi sunt oare reversibile mutaţiile? Ai? Or fi ele reversibile? Asta ar fi o muncă de Hercule. E mai presus de forţele mele. Mai întâi că, pentru a-i convinge, ar trebui să le vorbesc. Iar ca să le pot vorbi, ar trebui să învăţ limba lor. Sau ei s-o înveţe pe-a mea? Dar eu ce limbă vorbesc? Care-i limba mea? Franceza? Vorbesc eu franceza? Dar ce e franceza? Se poate numi şi franceză, dacă vrem, nimeni nu poate să conteste, de vreme ce sînt singurul care-o vorbeşte. Ce spun eu? Dar eu mă înţeleg? Eu mă înţeleg? (Avansează spre mijlocul scenei.) Dar dacă, aşa cum spunea Daisy, ei, rinocerii, au dreptate? (Se reîntoarce spre oglindă.) Omul nu e urât, nu e urât! (Se priveşte şi îşi trece palma peste faţă.) Ce caraghioslâc! Cu ce semăn eu, atunci? Cu ce? (Se duce la dulap, scoate un teanc de fotografii şi le priveşte.) Fotografii! Cine-s toţi oamenii ăştia? Papillon? Sau mai degrabă Daisy? Iar ăsta e Botard sau Dudard? Sau poate Jean? Ori poate eu! (Caută iar febril prin dulap şi scoate câteva tablouri.) Da, mă recunosc: ăsta sînt eu, sînt eu! (Agaţă tablourile pe peretele din fund, alături de capetele rinocerilor.) Eu sînt, eu sînt. (Când sînt atârnate tablourile, vedem că ele reprezintă unul un bătrân, celălalt o femeie grasă, iar ultimul un alt bărbat decât Be’renger. Urâţenia chipurilor din portrete contrastează cu capetele de rinoceri, care au devenit foarte frumoase. Berenger se trage câţiva paşi înapoi şi contemplă tablourile.) Nu sînt frumos, nu sunt frumos. (Smulge tablourile de pe perete, le calcă-n picioare şi se duce la oglindă.) Ei sunt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cât de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urâtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mâinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase? (îşi scoate haina, se descheie la cămaşă şi își contemplă pieptul în oglindă🙂 Am pielea flască. Ah! Acest trup lucios şi păros! Ce mult aş vrea să am şi eu aşa o piele groasă şi o culoare atât de magnifică precum acest verde întunecat. Să am şi eu această nuditate decentă, cum e goliciunea lor! (Ascultă mugetele.) Cântările lor te farmecă, sînt puţin aspre, dar au un anume farmec! Dacă şi eu aş putea face ca ei! (încearcă să-i imite.) Ahhh! Ahhh! NU, nu e aşa! Să mai încerc o dată, mai tare! Ahh! Ahh! Brr! Nu, nu, nu, nu-i aşa, e prea slab, prea lipsit de vigoare! Nu pot să mugesc. Pot doar să urlu. Ahh! Ahh! Brr! Numai că urletele nu se compară cu mugetul! Ah, ce răuvoitor am fost, şi cârcotaş: ar fi trebuit să mă fac mai devreme ca ei şi să-i urmez! Acuma-i prea târziu! Ei da, sînt un monstru. Un monstru! Doamne, niciodată nu voi fi rinocer niciodată, niciodată! Nu mă mai pot schimba. „Aş vrea, atât de mult aş vrea, dar nu pot Nu mai pot să mă privesc în oglindă. Mi-e ruşine de mine. (Se întoarce cu spatele la oglindă.) Ce urât sînt! Nefericite cel ce vrea să-şi păstreze originalitatea] Ei bine, asta este am să mă apăr împotriva tuturor, am să mă apăr! Puşca, unde mi-e puşca? (Se întoarce cu faţa către capetele de rinoceri din fundal şi strigă:) Am să mă apăr împotriva lumii întregi, mă voi apăra, mă voi apăra! Sînt ultimul om şi voi rămâne aşa până la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut!” Sursa
Se duce să închidă uşa cu cheia; o încuie atent, dar cu furie.
Lasă un răspuns
