Poezii

Raiul păgubos

Aș fi vrut să scriu o poezie
Despre cum transpiră politicienii bani,
Despre cum vomită lingouri,
Despre cariile în care le putrezesc moaște,
Despre cum mătreața li se transformă în perle,
Despre cum li se murdăresc manșetele cu praf de diamante,
Despre cum sforăie zgomotos în limuzine de lux,
Despre cum strănută imobile,
Despre țâțele lăptoase de care le atârnă păduchi,
Deși le put picioarele a popor.

Numere ignorate

Perii nasc pere indiferent de numărul viermilor.
Cuantele devin lumină indiferent de numărul umbrelor.
Oamenii devin moarte indiferent de numărul nașterilor.

Perii nasc pere indiferent de numărul viermilor.
Cuantele devin lumină indiferent de numărul umbrelor.
Oamenii devin naștere indiferent de numărul morților.

Ziua sentinței

A refulat haznaua cu voturi,
Pestilența pute-a nedescris,
Puterea se-mbată-n urină,
Partidul se-neacă-n hibris.

Virtutea bate la rating o crimă,
Pe burtiere rabatul e-nscris,
Azi ar fi fost ziua sentinței,
Vidanjatul s-a amânat sau prescris.

Scara coborârilor

Am urcat o mână în desișul înaltelor fructifere,
Iar fructul rodit bine a fost o idee vizuală:
Văd tinerii de azi, bătrânii de ieri,
Alungind alene pe străzi,
Relicvele neamului lor,
Morți deshumați și puși să trăiască iar,
Reciclând destine.
Văd urme de viu, cuceriri de vid,
Năluci ovulând suspine,
Morți ce trăiesc un continuu prezent
Mustind de angoase și spume.
Văd orbirea căutând un ochi viu,
Un ochi de pește, să nu tacă,
Un ochi de bou, să nu vorbească,
Un ochi de apă stătută, vândută drept vie.
Văd urletul oceanului de ființe vii
Văduvite de odihnă și pace,
Furate din liniștea tainică a neîntrupării,
Căutând o carie neblestemată
În a cărei stomatologică tămăduire
Să se mântuiască.
Simt viermi.

Toridă

Puilor de berze le este sete
Iar unui popor îi este foame
De tot ce nu poate mânca.

Ajungeri

Am urmărit o idee și nu m-am oprit până nu am ajuns opusa ei.
Am căutat o urmă de lumină și nu m-am oprit până nu am ajuns umbră.
Am rătăcit după un refuz al vieții și nu m-am oprit până nu am ajuns nenăscut.

Războiul văzut

Se trăiește pandemia de scandal,
Gurile bune nasc inundații de-ocară,
Nimeni nu se mai odihnește orizontal,
Sudălmile urlă dacă le taci câteva clipe.

Avem producții record la limbajul de ghenă,
Avem cozi lungi la stâlpii infamiei verbale,
Vânătorii trag cu gloanțe reale în metafore și substantive,
Copiii umblă pe străzi țipând genitale.

Din fericire, toți morții mărșăluiesc vertical.

Algoritm

Pisoi, pisici, cățele, grăbesc spre amăgire,
Hrănite cu decesul stăpânilor de ieri,
Nu miaună, nu urlă, blestem de rătăcire,
Se înmulțesc ca moartea în plânset de tăceri.

O viață ovulează, la colț de cimitire,
Speranța în iluzii, coșmarul unui vis,
Trecuturi înviate, ascunse-n înnoire,
Însuflețind sub brazde un viitor ucis.

Involuții

Au trecut vremurile când securistul venea în secret
Au trecut vremurile când te lovea omenește cu ușa
Au trecut vremurile când te storcea de tine discret
Au trecut vremurile când îți strângea vitejește cătușa.

Au trecut vremurile când te orbea în subsoluri
Au trecut vremurile când te asculta de sub pat
Astăzi îl iubești într-o mie de roluri
Astăzi îl respecți prin tv-ul cel plat.

Astăzi securistul este prietenul tău de rețea
Astăzi îi dai inimioare și like-uri florale
Astăzi îl hrănești cu bugete belea
Astăzi se-nmulțește din frici ancestrale.

Congresul

O singură idee,
La mijloc de cortegiu
Ce însoțește iute
Lentoarea unui dric,
Se-mbată amăgită,
Mulgând un sfârc de vis,
Livida, sub un giulgiu,
Având în gât otrava
Vreunui paradis.

Și caii mor, de câinii sunt turbați

Apostolii scindării beau sângele cailor uciși de mușcăturile câinilor turbați.
Și nu turbează, nu turbează, nu turbează.
Fiind deja turbați.

Sporirea

Republica lor a devenit un hoit
Prea mare pentru un cimitir născut pe șestache.

Republica noastră a devenit un oftat
Prea greu pentru un priveghi ascuns pe sub falduri.

Republica lor a devenit o sticlire
Prea scumpă pentru o lume săracă, mută și oarbă.

Republica noastră, o anafură mucegăită,
Hrănește gurile obișnuite cu sporii.

Dezarmatul

M-a ales partea!
De ieri voi lupta în războiul
Care se naște între munți plictisiți,
Care se destramă între mări obosite,
De ieri voi lupta fără odihnă.
Fără odihnă voi lupta,
Înarmat cu câteva cuvinte,
Tari ca rachiul călit,
Moi ca aluatul de pâine,
La adăpostul unei veste antisuspin,
Creată din versuri albe și rime.

M-a ales nașterea drept soldat,
Într-o hemoragie divină aproape eternă,
Cu ochii scoși de-nvrăjbitul iubit,
Cu roșul sângelui curgându-mi pe brațe.
Mărșăluiesc împiedicându-mă-n mațe
De semeni, de câini, de pisici și de zei,
Defilez cadențat printre cadavre de rațe.
Rugile plumburii sunt furate de vânt.
Un cer politic produce viermi noi,
Care să lupte în vremuri de vomă.
O dronă vânează mormânt cu mormânt.

Algoritmul

Am trăit mult, de necrezut de mult,
Între o dimineață și-o altă dimineață,
Între un răsărit și un alt răsărit,
Între o așteptare veche și o așteptare nouă.

Am trăit mult, de multe ori în van,
Nelăsând netrăită o singură clipă,
Nerisipind nici măcar un singur moment,
Executând neexemplar un ritual sau altul.

Am respirat neîncetat, în mod reflex,
Inima din piept a pulsat fără oprire,
De parcă aș fi fost blestemat să devin
Un vânat fugărit, neucis încă.

Curând un albatros, sau poate doar un graur,
Zburând peste destinu-mi, la ceasul de apus,
Se va opri o clipă, eternitate-n clipă,
Să caute sticlirea din sensul cel răpus.

Prețul

Nu mai vreau să fiu citit.
Fiecare cuvânt înalță un idol
În fața căruia va trebui
Să mă prosternez
Veșnic.

Nu mai vreau să fiu citit.
Între fiecare două cuvinte se naște un blestem
Din fața căruia va trebui
Să fug
O viață.

Nu mai vreau să fiu citit.
Sub fiecare respirație se ascunde o moarte
De ale cărei umbre
Nu voi putea scăpa
Niciodată.

Albatrosul

Am văzut albatrosul cu viscerele de plastic clocind un ou spart, de jucărie.
Timp de secole, de milenii, va cloci un ou spart, de jucărie, albatrosul cu viscerele de plastic.

Eliberarea

Se răscolesc cadavrele-n sicrie,
Cu mâini legate de prea multe păcate,
Cu piedici grele atârnând picioare,
Cu scări spre cer clădite pe robie.

Se zbat teribil trupuri în sicrie,
Cu guri râvnind la sfârcuri de iluzii,
Cu rumegușul cald, al vieții, pus la spate,
Cu scări spre cer clădite pe sclavie.

Se arcuiesc cadavrele-n sicrie,
Cu ochii mați sub luciul de monede,
Cu bani goliți trăgând greu de falange,
Cu scări spre cer clădite-n poezie.

Pandemia de scindare

Fiul nu este tatăl său,
Nici mama nu este fiica sa.
Floarea de lavandă nu este cioc de rândunică,
Nici albușul de ou nu este cremene.
Lacrima nu este ocean,
Nici mormântul nu este cuib de cuc.
Și totuși, totuși este cuvânt.