Vă invit să vă imaginați. Să vă imaginați că învățați într-o școală rurală din județul Călărași. Și să vă imaginați că aveți alături o doamnă profesoară care vă invită să vă imaginați că trăiți într-o școală „modernă”.

Ar fi o provocare? Poate ar fi o provocare dacă v-ar lipsi orice alte reprezentări despre școli sau măcar despre unele moderne. Atunci chiar ar reprezenta o provocare a creativității să generați imaginea „noului”, „modernului” dintr-o școală.

Din fericire, astăzi provocarea nu mai este atât de mare. Începând de la momentul eliberării de cenzura comunistă, toți avem sub ochii minții, fie datorită unor filme precum „Domnului profesor, cu dragoste” (1967), „Salvați de clopoțel” (1989-1993), „Cercul poeților dispăruți” (1989), „Minți periculoase” (1995), „Harry Potter” (2001-2010), „Zâmbet de Mona Lisa” (2003), „Directori adjuncți” (2016-2017), și a altor zeci și zeci de filme, fie datorită articolelor care vorbesc despre școli de aici și de aiurea, fie datorită paginilor de facebook ale școlilor din proximitate sau de la capătul lumii, o imagine a ceea ce poate reprezenta „modern” într-o școală.

Scuze! Ați citit „Herry Potter” și vă este greu să asociați cu o școală modernă? Imaginați-vă cum ar fi arătat procesele de învățare dacă în Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry nu s-ar fi utilizat metodele moderne de predare-invățare (problematizarea, studiul de caz, jocul de rol, simularea, brainstorming-ul, controversa creativă etc.), iar vrăjitoria ar fi trebuit învățată pe de rost, cu caietul dictando și cu ceaslovul unic în față, sau dacă învățarea s-ar fi produs doar în săli de clasă și exclusiv prin demersuri individuale, iar nu într-un mediu social deschis, favorizat de o arhitectură generoasă a școlii (micii vrăjitori petrec doar 10% din timp în sala clasică de clasă). Mai multe detalii despre nou și vechi la Hogwarts SWW găsiți aici.

Revenind la scena în care, stând pe o bancă, în curtea școlii, alături de doamna profesoară, vă imaginați o școală modernă, cum ați reacționa dacă primele gânduri care vă vin în minte ar fi: apă caldă, gard, teren de sport, laboratoare de biologie și chimie, dulapuri pentru depozitarea cărților, draperii, cantină, livadă cu pomi fructiferi. 

Poate ați fi șocați. În mintea unui copil, o școală modernă este un vis greu de realizat. În mintea unui adult, distanța dintre vis și realitate s-ar putea parcurge foarte ușor, cu puțină bunăvoință și cu câteva mii de euro (un efort infim, dar care devine imposibil pentru o administrație preocupată aproape exclusiv de creșteri salariale, nu de investiții și dezvoltare).

Ceea ce v-ar speria, însă, în tot acest exercițiu, va fi incomensurabila distanță dintre nevoile reale ale copiilor, ale unei comunități școlare din mediul rural, și infinita creativitate a politicienilor și administratorilor intereselor publice, în a inventa noi și noi mijloace de a fura, de a risipi, de a devaliza bugetele publice, inclusiv ale școlilor. Căpușarea învățământului public are un nume trendy: externalizare. Cele mai noi metode de a fura se nasc prin complicități birocratice public-private. Ministerul Educației Naționale multiplică funcțiile birocratice ale școlilor atât de mult, încât doar intervenția salvatoare a firmelor agreate de partidul față de care este aliniat directorul sau primarul,  pe bani generoși, poate asigura liniștea tuturor. Școala își degrevează de o muncă inutilă personalul, firmele căpușează bugetul public, partidele au fideli și dependenți, câțiva palpează bunăstarea, dar copiii au școli moderne doar în fantezii.

Ceea ce v-ar putea speria sunt sumele infime de care ar avea nevoie o școală rurală pentru a căpăta chip modern în fața elevilor ei (în exemplul de mai sus nu ar depăși câteva mii de euro), prin contrast cu sumele imense furate din bugetele publice și care ajung în buzunarele a câtorva sute, cel mult mii de persoane. DNA a indisponibilizat doar în anul 2016 suma de 640 milioane de euro de pe urma infracțiunilor. Dacă împărțiți această sumă la cele aproximativ 3.000 de școli rurale, fiecăreia i-ar reveni circa două sute de mii de euro. Suficienți bani pentru apă caldă, garduri, draperii, terenuri de sport, cabinete de fizică și biologie, dulapuri și cantine. Suficienți bani pentru a transforma visurile a un milion și jumătate de elevi în realitate. Suficienți bani pentru a învăța o generație, încă din școală, să depășească mentalitatea latrinei din fundul curții și a spălatului cu apă rece, mentalitatea fondului clasei pentru cretă și bureți, mentalitatea jocului cu mingea în praf sau a așteptării mersului la oraș pentru a se putea bucura de un parc frumos amenajat.

Spre norocul elevilor din Școala Tudor Vladimirescu, ei trăiesc deja într-o școală modernă. Poate nu prin prezența apei calde sau a draperiilor, dar în mod sigur prin prezența unui profesor care le stimulează imaginația și credința că inclusiv prin eforturile lor, aparent nesemnificative, lumea lor poate deveni mai bună. Folosirea unei metode de tip vision board, pentru a dezvolta realități alternative, pentru a motiva și a stimula creativitatea și angajamentul personal, reprezintă o achiziție a pedagogiei moderne. Prezența unui profesor în relație colegială cu elevii este alt indiciu al modernității.  Implicarea elevilor într-un efort de advocacy, în fața unor parteneri publici potențiali, pentru a spera la eliminarea mucegaiului din sala de clasă, reprezintă strategii moderne.

Este loc de așteptări proiectate în exterior? Mai mult ca sigur că este. Contractul social are acest sens. Statul este o creație alimentată continuu. Nu doar cu resurse, dar și cu așteptări. Este firesc să speri că președintele, premierul, primarul, vor deveni la un moment dat responsabili și pentru copiii unei școli rurale fără gard și draperii.

Așteptările pot fi proiectate în exterior, acesta este primul pas. Ulterior pot fi proiectate și în interior. Întrebările de forma „cum ne pot ajuta alții” putând fi reformulate în termenii „cum ne putem ajuta noi”, cum îi putem mobiliza pe cei din proximitate pentru a ne susține idealurile, cum putem înlocui strigătul către președinte sau premier, destul de îndepărtați și greu accesibili, cu întâlnirea primarului, membrilor consiliului local, eventual părinților, vecinilor, prietenilor, agenților economici, comunității, care sunt la câțiva pași? Cum putem să ne asumăm noi plantarea și întreținerea viitoarei livezi?

Vă invit să vă imaginați. Să vă imaginați că învățați într-o școală rurală din județul Călărași. Și să vă imaginați că aveți o doamnă profesoară care vă invită să vă despovărați de credința că sunteți mici, insignifianți, buni de făcut liniște, care vă stimulează să vă exprimați, care vă încurajează să visați, să visați că aveți ochi pentru viitor, nu doar pentru prezent, care vă încurajează să visați că aveți argumente, putere de convingere, dreptate să cereți ceea ce este al vostru, o investiție pe care toată lumea o va aștepta multiplicată și returnată societății.

O școală modernă începe deseori doar cu un exercițiu bun de visare.

 

Update. Între timp, boilerul a apărut iar elevii beneficiază de apă caldă. Cum ar spune copiii: „Un vis a fost împlinit.”

Bonus!

 

Acest text este dedicat lui George Barbu Mugurel, elev în clasa a XII-a C la liceul Danubius.

A durat mult până v-ați amintit un titlu? Încă îl căutați?
V-ați întrebat și cum a ajuns o primărie să justifice necesitatea construirii un teren de fotbal în pantă? Sau cum a ajuns o primărie să justifice necesitatea construirii unei pârtii de schi pe un deal scund? V-ați întrebat de ce spitalele sunt permanent subfinanțate, iar serviciilor de informații le sunt permanent suplimentate bugetele? V-au necăjit întrebări privitoare la opacitatea politicienilor în fața dorințelor opiniei publice? Sau v-ați scandalizat citind despre sondaje de opinie cu concluzii falsificate? Detalii aici și aici.

Toate aceste situații reflectă un interes social relativ redus pentru un domeniu al cunoașterii științifice consacrat.

Sociologia este știința socială ce studiază regulile sociale și procesele care leagă și separă oamenii, nu numai ca indivizi dar și ca membri ai asociațiilor, grupurilor și instituțiilor. Termenul a fost propus de către Auguste Comte.

Sociologia constă în studiul vieții sociale umane, a grupurilor și societăților. Este un demers îndrăzneț și de mare responsabilitate, întrucât subiectul ei este rezultatul propriului nostru comportament ca ființe sociale. Sociologia poate fi definită ca fiind studiul sistematic al societăților umane, punând accent în special pe sistemele moderne industrializate. Sursa

Numitorul comun al tuturor aberațiilor prezentate mai sus (teren de sport în pantă, pârtie de schi pe dealul scund, subfinanțarea spitalelor, sondaje falsificate) este sociologia. Mai bine spus, lipsa ei. Și mai precis, lipsa sociologilor care să realizeze cercetări sociologice capabile să pună în lumină nevoilor reale ale comunităților. Atunci când proiectele administrațiilor publice locale nu sunt justificate de nevoile reale ale comunităților, consecințele sunt cele pe care le cunoaștem, proiecte multiplicate fără discernământ sau proiecte justificate prin studii scoase „din burtă”.

După 1990, odată cu dezvoltarea învățământului umanist, un număr mare de absolvenți de liceu a ales studiile superioare în specializări din domeniul Psihologiei.

Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = știință) este știința exacta a minții si comportamentului uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor si proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective – precum gandurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și personalitatea.

De la înființarea primului laborator experimental de psihologie de către Wilhelm Wundt în 1879 la Universitatea din Lipsca (Leipzig), psihologia s-a separat treptat de filozofie, din care provenea, pentru a deveni o specialitate de sine stătătoare cu o serie de direcții și sub specialități, care dispun doar în parte de un limbaj comun. Sursa

Ne bucurăm astăzi să știm că aproape toți angajații în educație, ordine publică și apărare sunt testați psihologic. Acordarea permiselor auto și de port-armă depinde de testări psihologice. Există cabinete psihologice școlare și psihoterapeuți privați. Se produc multe filme dedicate problematicilor psihologice. Iată aici o listă incompletă; filmul „În derivă” nu este menționat.

Și totuși, ce facem cu Sociologia? Întrebarea ar putea fi reformulată altfel: ce facem cu democrația?

Una dintre diferențele dintre o societate democratică și una totalitară este că în democrație deciziile politice urmează intereselor cetățenilor, câtă vreme în societățile autocratice, totalitare, cetățenii doar pun în aplicare deciziile dictatorului și eșaloanelor superioare ale nomenclaturii, care își justifică deciziile, atunci când nu sunt arbitrare pur și simplu (a se vedea studiul de aici), fie prin „planificare”, fie prin „programe științifice” (exemplu). Unele proiecte nejustificate prin nevoi locale, precum Combinatul Siderurgic din Călărași, ridicat exclusiv la dorința dictatorului Nicolae Ceaușescu, au devenit ruină. Altele continuă să pară vii, deși sunt moarte de mult. Vedeți exemplul de mai jos.

În democrația românească, pare că sociologia capătă importanță națională din patru în patru ani, când se realizează sondaje de opinie cu subiect politic și exit-poll-uri. Cu toții ne amintim cum un candidat la președinție și-a revendicat victoria doar în baza rezultatelor exit-poll-urilor. Un exercițiu de încredere pentru care a plătit scump. Un exercițiu de ignoranță, pentru că nu a ținut cont și de marja de eroare pe care asemenea cercetări, bazate pe încrederea în declarația respondentului, o pot presupune.

În data de 8 decembrie 2017, conducerea Departamenului de Sociologie din cadrul Facultății de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), a inițiat un workshop cu profesori de liceu care predau sociologie și științe sociale. Din partea departamentului au participat conf. dr. Alfred Bulai – Directorul Departamentului de Sociologie, prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu, lector univ. dr. Roxana Cuciumeanu, lector univ. dr. Bogdan Iancu, lector univ. dr. Aurelian Muntean.

Au participat inspectorul școlar pentru discipline socio-umane de la nivelul Municipiului București, dar și profesori de științe socio-umane, consilieri școlari din județele limitrofe capitalei. Printre ei s-a aflat și autorul acestui text.

S-a discutat despre metodele prin care poate fi crescută atractivitatea specializării Sociologie în rândul absolvenților de liceu, despre posibilitatea de a promova modalități de predare a conținuturilor specifice acestei discipline prin metode non-formale, care să atragă interesul și participarea elevilor, despre posibilitatea realizării unui parteneriat între licee și Departamentul de Sociologie al SNSPA. pentru a permite implicarea elevilor într-o cercetare sociologică desfășurată la nivel național. S-au analizat preferințele elevilor pentru diverse metode de selecție, în vederea admiterii la specializarea Sociologie.

La sugestia profesorilor prezenți, s-a decis ca examenul de admitere să fie susținut la cât mai multe discipline din sfera științelor socio-umane, astfel încât eforturile elevilor de a studia pentru succesul la Bacalaureat să permită și un succes în etapa de admitere la facultate. Mai jos este prezentată procedura admiterii la studiile universitare de licență din cadrul Facultății de Științe Politice din SNSPA.

O bună îndrumare a elevilor de liceu și spre studii superioare în domenii sociologice poate crește calitatea proceselor democratice din cadrul societății noastre, poate permite întemeierea programelor și intervențiilor guvernamentale pe nevoi reale ale populației, astfel încât sentimentul împlinirii așteptărilor să compenseze frustrările care se nasc când deciziile au caracter arbitrar, de asemenea, pot permite influențarea cadrului legislativ pentru a obliga administratorii publici la fundamentarea proiectelor de finanțare pe cercetări sociologice realizate cu personal specializat.

În virtutea acestui interes, prezint mai jos coordonatele admiterii la studii universitare de licență pentru specializarea Sociologie.

---

ADMITEREA LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

2018 – 2021 (Învățământ cu frecvență, 3 ani, 180 ECTS)

1. Specializari/programe de studii
   Facultatea de Stiinte Politice oferă candidaţilor patru specializari/programe de studii acreditate:

• Științe Politice
• Sociologie
• Relații internaționale și studii europene
• Psihologie

1. Numarul de locuri

Capacitatea de scolarizare (numarul total de locuri, buget si taxa) pentru seria 2018-2021 este:

• specializarea Sociologie, 50 locuri;
• specializarea Psihologie, 50 locuri;
• specializarea Relatii internaționale și studii europene, 150 locuri;
• specializarea Științe Politice, 200 locuri.

Numărul de locuri scoase la concurs este aprobat în fiecare an de către MEN. Numărul total de locuri finanțate de la buget alocate pentru sesiunea iulie 2017 a fost 250.

1. Concursul de admitere

Pentru specializarile/programele de studii:

• STIINTE POLITICE
• RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE
• SOCIOLOGIE
• PSIHOLOGIE

admiterea la studii universitare de licență se face în urma unui examen scris, susținut în una sau doua sesiuni de pretestare (aprilie și/sau iulie), la una dintre următoarele discipline, la alegere:

• economie
• filosofie
• istorie
• limba română
• logică, argumentare și comunicare
• matematica
• psihologie
• sociologie

Ierarhizarea candidatilor declarati admisi se va face pe baza mediei obtinute la proba scrisa.

In caz de medii egale criteriul de departajare este media generala a examenului de bacalaureat.

1. Calendarul admiterii 2018

Sesiunile de pretestare

Pentru anul universitar 2018-2019 se vor desfasura doua sesiuni de pretestare după cum urmeaza:

• In luna aprilie, sambăta 21 aprilie; pretestarea se organizează în Bucuresti la sediul SNSPA, bdul Expozitiei , nr. 30A, ora 9,00.
• In luna iulie, marti, 11 iulie, pretestarea se organizează in Bucuresti la sediul SNSPA, bdul Expozitiei , nr. 30A, ora 9,00.

1. Inscrierea, participarea la sesiunile de pretestare

Inscrierea la fiecare dintre cele doua sesiuni de pretestare se va face online dupa cum urmează:

• 12 februarie-19 aprilie, pentru pretestarea din 21 aprilie. Taxa de inscriere este 150 RON.
• 07 mai-9 iulie, pentru pretestarea din 11 iulie. Taxa de inscriere este 150 RON.

Candidatii care se inscriu pentru ambele sesiuni de pretestare vor beneficia de o reducere de 50% pentru taxa celui de al doilea examen.

Taxa de admitere se va achitata in contul: RO 85 BRDE 445 SV 18989114450, SNSPA, Facultatea de Stiinte Politice – zi.

Detaliile fiecarei sesiuni de pretestare, precum si rezultatele acestora vor fi afisate in timp util pe site-ul FSP.

Candidatii se vor prezenta la pretestare cu CI si chitanta din care reiese achitarea taxei de inscriere.

1. Conditii de admitere

Pana la data de 12 iulie 2018, candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat au obligatia de a completa in fisa de inscriere (realizata online) urmatoarele:

• Media generala a examenului de bacalaureat.
• Candidatii pe locurile speciale (etnie roma sau din Republica Moldova, cu bacalaureatul sustinut in Romania) vor completa campurile specifice din fisa de inscriere. (locurile destinate acestor candidati vor fi anuntate in timp util)
• Diploma obținută la olimpiadele școlare (pentru candidații care sunt admiși fără examen)

1. Rezultatele concursului de admitere

Rezultatele concursului de admitere (departajarea buget-taxa, sesiunile aprilie si iulie), pentru toate specializarile/programele de studii vor fi afisate pe data de 16 iulie 2018, după verificarea indeplinirii condiţiilor legale.

Dupa acesta data, candidatii declarati admisi, se vor putea inmatricula numai dupa promovarea examenului de bacalaureat si prezentarea adeverintei/diplomei de bacalaureat (cf. Calendarului admiterii).

1. Inmatricularea candidatilor declaraţi admisi

Inmatricularea candidaților admisi se va face in zilele 17, 18, 19 iulie 2018, la secretariatul FSP, intre orele 10,00-16,00. Candidatii declarati admisi care se inmatriculeaza vor depune un dosar mapa cu urmatoarele documente:

• Diploma de bacalaureat sau adeverinta pentru absolventii din sesiunea 2018 in original, pentru candidatii declarați admisi pe un loc la buget, copie legalizata pentru candidatii admisi la taxa sau copie simpla insotita de original;
• Adeverinta din care sa reiasa ca diploma de bacalaureat, in original, se afla la alta universitate (pentru locurile cu taxa);
• Certificatul de nastere, copie legalizata sau copie simpla insotita de original;
• Certificat de casatorie sau certificat de schimbare a numelui, daca este cazul, copie legalizata sau copie simpla insotita de original;
• Adeverinta medicala tip de la medicul de familie in care sa se mentioneze „clinic sanatos, pentru inscrierea la facultate”;
• Adeverinta din care sa rezulte apartenenta la o organizatie legal constituita pentru candidatii de etnie roma (daca este cazul).
• Adeverinta din care sa rezulte calitatea de student şi regimul de studii (pentru studentii care urmeaza o a doua specializare/program de studii);
• Diploma de licenta sau diploma echivalenta cu aceasta (pentru absolventii care doresc sa urmeze o a doua specializare) copie legalizata sau copie simpla insotita de original;
• 2 fotografii color ¾, recente;
• copie CI;
• chitanta privind achitarea taxei de admitere;
• chitanta privind achitarea taxei de inmatriculare (in valoare de 100 RON, in contul FSP).

Între 3 și 25 de ani, copilul, adolescentul și tânărul se formează în instituții școlare. Principalul partener în tot acest proces al formării este profesorul. Deși în învățământul preuniversitar și în cele mai multe facultăți nu există o disciplină școlară care să vizeze dreptul, în sala de clasă toți profesorii sunt angajați în slujba dreptății. Subordonarea activităților educaționale principiilor dreptului: principiului proprietății (se sancționează copiatul), principiului egalității în fața normei (nu se fac discriminări între elevi), principiului îmbinării intereselor personale cu cele generale (nu se absolutizează nici interesul elevului, dar nici interesul școlii), principiului garantării și ocrotirii drepturilor subiective (nu se atentează la drepturile subiective nepatrimoniale – sănătate, viață, demnitate, nume etc., dar nici la cele patrimoniale), principiului bunei-credințe (nu se prezumă reaua-credință a copilului), reprezintă forme de a consacra virtuțile dreptății  în activitatea de zi cu zi din școli.

Se poate spune că în interiorul unei instituții de învățământ, profesorul este deopotrivă avocat, procuror și judecător. Cele mai multe tensiuni și conflicte între elevi sau între elevi și profesori își găsesc soluționarea în sala de clasă. În general, în perioada de formare a minorului, interacțiunile acestuia cu instituțiile judiciare sunt rare, însă asta nu înseamnă că el este format în afara unui cadru care să-i permită înțelegerea valorii normei, a drepturilor și a instituțiilor formale și informale care le protejează. Viața școlii îmbină armonios cadrul normativ general, elaborat de parlament, guvern sau ministerul educației, cu cel particular, care depinde de specificul unității școlare sau chiar de valorile fiecărui cadru didactic în parte.

Cu toate că autoritatea profesorilor este maximă în sala de clasă, în societate ea a tins sistematic spre zero.

Profesorii nu s-au opus când propaganda îi obligă să-și vândă conștiințele în numele unei ideologii criminale, în numele unei ideologii pentru care valorarea umană tindea spre zero. Nu au făcut-o, deși depășeau cu mult numărul partizanilor sau al altor grupări care s-au opus instalării comunismului în țară. Profesorii erau cei mai în măsură să evalueze gradul în care falsificarea alegerilor din 1946 și abdicarea forțată a regelui, din 1947, ar fi putut instaura un regim al fărădelegii.

Profesorii nu au fost asociați cu niciun fenomen disident semnificativ în perioada comunistă, deși numeric depășeau cu mult personalul minier din Valea Jiului (90.000, în 1977) sau personalul uzinei Tractorul (26.000, în 1987).  Nu s-au opus când elita intelectuală a țării a fost ucisă, nu s-au solidarizat nici măcar în zilele când universitățile erau golite de valori și capturate de complici ai regimului, nu s-au opus când Academia Română a fost transformată într-o formă fără fond, nu s-au opus când micimi umane le-au decis destinele și i-au subordonat. Nu s-au opus când au fost confiscate toate bunurile imobile, mobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor,  care slujiseră pentru funcționarea şi întreținerea instituțiilor de învățământ particular, laic sau confesional. Nu s-au opus când fiii celor cu „origine nesănătoasă” erau exmatriculați din școli sau când accesul în școli era restricționat până la cedarea pământurilor în gospodăriile agricole colective. Nu s-au opus în fața atentatului la libertăți și drepturi, dar nici în fața degradării continue a nivelului de trai în anii ‘80. Marii dizidenți nu au fost profesori. Niciun profesor nu s-a incendiat pe pârtia de schi (a făcut-o un electrician căruia îi plăcea să picteze), niciun profesor nu a semnat Scrisoarea celor Șase și nici nu a făcut parte din Grupul Canal 77, de asemenea, niciun profesor nu s-a solidarizat cu Carta 77. Doina Cornea, deși a deținut funcții didactice, a făcut carieră în disidență din poziția de publicistă și traducătoare, mai curând decât din poziția de membră a corpului profesoral.

La nivel de implicare socială, studenții și-au depășit în mod repetat profesorii. Au făcut-o în timpul grevei regale, în 8 noiembrie 1945, când studenții au organizat puternice manifestații anti-comuniste. Au făcut-o în 1956, când protestele studenților au abordat subiecte ca „prezenţa trupelor sovietice în România, colectivizarea forţată a agriculturii, folosirea la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră a deţinuţilor politici, nivelul scăzut de trai al întregii populații, sentimentele antisovietice”(sursa). Studenții s-au implicat și în fenomenul “Piața Universității”, după ce “nobilele idealuri ale comunismului revoluției” fuseseră întinate prin recuperarea eșalonului doi al Partidului Comunist în structurile Frontului Salvării Naționale.

În ultimii 27 de ani, deși au livrat doi președinți de stat, profesorii au fost puțin vizibili în dezbaterile publice. Profesorii, prin sindicatele și reprezentanții politici, și-au propus aproape tot timpul mize mercantile. Marile proteste sindicale au avut exclusiv revendicări materiale, salariale, niciodată principiale.

La fel cum au tăcut în timpului regimului criminal dictatorial comunist, profesorii au continuat să tacă și după „revoluție”. Au tăcut în fața mineriadelor, au tăcut în fața ascensiunii forțelor politice extremiste în anul 2000, au tăcut inclusiv în anii 2012, 2013-2015,  anii cu cea mai mare efervescență protestatară din România post-revoluționară.

Anul acesta, profesorii au tăcut din nou. Și continuă să tacă.

Tac chiar acum, când protestează până și judecătorii. În același timp, zi de zi, pe holurile școlilor și în clase, ei nu încetează să facă dreptate. Ce rezistă din această dreptate când închid ușile școlilor în urma lor? Ce rezistă din statutul lor de profesor când ies din școală?

Sentimentul apartenenței la o categorie socială privilegiată, dar și structura rețelistică descentralizată care există în învățământ, sunt premise favorizante pentru asumări curajoase și pentru exprimări solidare. Cu toate acestea, aceste asumări, aceste solidarizări sunt aproape inexistente.

Ce explicație aveți? De ce tac profesorii?

Update 22 decembrie 2017
5%  dintre votanți au ales răspunsul „Other:” Iată răspunsurile înregistrate în cadrul acestui câmp.

---

Sunt prea demni că sa se coboare la nivelul societății!
S-au saturat sa fie desconsideati…
Nu toți tac.
Nu toți profesorii tac.Generalizare în scopul manipulării
Pt ca sindicatul lor este aservit PSD-ului
Au prea mult bun simt si modestie
le-au fost promise marir de salarii din partea PSD
Profesorii nu tac…nu toti!!!
Din prea mult bun simț și respect pentru meseria lor.
Din umilinta la care i-au adus salariile mici
Pentru că nu le mai rămâne energie pentru altceva, în afară de munca de la clasă
Conteaza ierarhia, nu pot sa faca gesturi curajoase peste directori/inspectori
Multi fac parte din partide politice si nu le’ar permite functia
Sunt total scârbiți de clasa politică actuală și de starea actuală a societății
FABRICA DE DIPLOME IA FACUT PROFESORI!!!
Nu facem politica
Sunt intepeniti in meandrele sistemului, blazati, lipsiti de orizont, slab prega
Pentru ca majoritatea nu sunt interesati de politica
Nu cred ca pot face ceva
d e g e a b a
Profesorii au fost divizaţi încă din perioada stalinistă, prin evaluarea formală
Vand iphone 6 la cutie
nimicnicie, micie
Sunt prea concentrati la procesul didactic
initiativele profesorilor sunt individuale, vizibilitate redusa
Nu tac. Foarte multi profesori sunt la proteste.
nu predau umanism ci doar concepte studiate
Sunt si ei ca restul societatii!!! Si nu generalizati!!
Pentru ca….indiferent ce ar avea de spus nu ii asculta nimeni!
de scarba
Directorii de şcoli sunt numiți politic, şi le e teamă să nu-şi piardă serviciul
Sunt dezamagiti spt ca sunt nevoiti si obligati sa fie paznici, jandarmi,nu prof
Nu au si nu predau idealism
Sunt dezbinati,nu sunt uniti
Pentru ca nimeni din societatea civila nu i-a sustinut pana acum.
teama ca sunt luati in vizor
Au protestat mereu pentru dreptatea sociala, vor protesta si acum
Pentru ca ei sunt COLOANA VERTEBRAL A PSD, in mare masura …
Sunt sub supravegherea părinților participanți la putere
misunea lor e la catedra
Traiesc intr-o bula a autosuficientei propriei mediocritati.
Sunt meschini
Nu au incredere ca se mai poate schimba ceva
sunt produsul tovarasei de renume danubian andronesca iar restul au obosit
Nu toti profesorii tac!
Sunt decenți
Sunt prea obosiți
Le este frica sa nu-si piarda si putinii bani ce-i castiga. Multi sunt unici int
Dezamagiti
Sunt scarbiti

---

Povestea despre care veți citi acum începe pe 13 martie 2017, printr-un email transmis pe adresa de email a Agenției pentru Dezvoltare Regională – Sud Muntenia.

Mesajul a fost transmis la ora 9.47.

La scurt timp, doamna Cristina Radu, Șef serviciu Comunicare în cadrul Agenției, răspunde la mesaj.

Continuă lectura →

Una dintre temele care fac legătura dintre predarea psihologiei și predarea sociologiei, la clasa a X-a, este dedicată comportamentelor pro-sociale și anti-sociale.

Imaginați-vă un profesor de psihologie care invită elevii să construiască liste de comportamente pro-sociale și anti-sociale, iar la final afișează rezultatele muncii elevilor pe pereții sălii de clasă.

Și imaginați-vă un scenariu în care în sala de clasă respectivă intră o persoană care reacționează urât când vede pe pereți listele comportamentelor anti-sociale identificate de elevi (perfid, duplicitar, oportunist, demagog, sadic, crud etc.), care reclamă directorului munca elevilor și a profesorului de psihologie, iar directorul îi cere profesorului să elimine materialele elevilor din sala de clasă. Argumentul persoanei este că la un pian există deopotrivă clape albe și negre, iar astfel, toate comportamentele, chiar și cele deviante, sunt justificate și necesare.

Nu este un scenariu care implică infractori și politicieni. Deși exemplul ne poate duce cu gândul la asta.

Este însă un exemplu didactic. Cazul real este mult mai șocant.

Cazul real nu vizează orele de psihologie, ci o activitate desfășurată de profesoara de științe socio-umane Gabriela Popescu, în cadrul programului “Școala altfel”, împreună cu elevii clasei a IX-a, clasa la care este dirigintă.

Este o activitate desfășurată în regim non-formal, așa cum profesoara a învățat să organizeze în urma participării la un curs acreditat de Ministerul Educației.

Tema activității, “profesorul bun vs profesorul rău”. Din nefericire, subiectul se întâlnește rar în agenda educației formale, o evalure a profesorilor de către beneficiari, părinți sau elevi, a fost constant blocată și subminată chiar de profesori, însă profesorii care nu se tem de percepțiile elevilor au libertatea ca în cadrul programului „Școala altfel” să abordeze și teme tabu. Cât de tabu ar putea fi tema evaluării cadrelor didactice, cât timp totul se decide în funcție de ea: concurența la licee, rezultatele școlare, piața meditațiilor, premiile la olimpiade, atractivitatea mediului școlar, decideți dumneavoastră.

Se pare că tema i-a atras pe elevii profesoarei. Contribuțiile lor, cât se poate de generoase, sunt materializate în figurine și în planșe completate după propria lor judecată. Toate materialele rezultate sunt folosite pentru a decora sala de clasă la finalul activității.

Nu există nimic supărător în aceste materiale, exceptând multe din descrierile profesorului rău, care, fie “țipă întotdeauna la ore”, fie „se supără dacă nu înțelegi de prima dată un lucru” (după părerea membrilor echipei Pijamalele), fie „consideră că nota 10 este doar pentru el”, fie „se folosește de violența verbală pentru a intimida” (după părerea membrilor echipei Haremul lui Tomiță!), fie „știe să jignească”, fie „întârzie la ore” (după cum reiese din textul echipei Pisicile albastre de Rusia), și exemplele ar putea continua.

Dacă cineva și-ar propune să valideze cumva percepțiile copiilor, probabil că ar descoperi că peste 95% dintre descrierile lor sunt conforme cu simțul comun. Dar, cine și-ar propune asta? De ce un exercițiu colectiv (fiind realizat pe grupe de elevi) de exprimare a percepțiilor asupra celor două categorii de profesori, ar trebui evaluat și validat în alte condiții decât discutând cu ei, analizând împreună, aflând argumentele și, eventual contraargumentele lor. Poate chiar și perspectiva dihotomică asupra calității profesorilor ar putea face obiectul unei interogări și ar servi ca temă unei dezbateri între elevi sau între profesori și elevi. Și totuși, un profesor s-a simțit ofensat când a văzut materialele realizate de elevi și a cerut conducerii liceului ca materialele respective să fie înlăturate de pe pereții sălii de clasă. Paradoxal, între descrierile profesorului rău, elevii niciunei grupe nu au cuprins și “devalorizarea muncii elevilor”, „cenzurarea dreptului elevului la opinie”, “incapacitatea de a învăța”, “lașitate”. Dar, cu ocazia aceasta descoperă însușiri suplimentare pe care, chiar dacă nu le mai afișează pe pereți, le vor reține în mințile și inimile lor. Pentru că ceea ce “profesorul rău” nu vrea să vadă, nu înseamnă că nu există. Și ceea ce „profesorul rău” nu știe este că poți să ștergi urmele profesorilor răi de pe pereți, dar nu le poți șterge urmele din sufletele celor care au nefasta neșansă de a nu-i putea refuza.

Nu trebuie să ne fie frică să recunoaștem. Chiar dacă statul providențial nu acceptă asta, cancelariile nu sunt chiar spații paradisiace. Mecanisme perverse de evaluare a calității muncii creează impresia că toți profesorii sunt perfecți. O impresie falsă. Cu cât vom renunța mai curând la mitul perfecțiunii tuturor profesorilor, cu atât vom da șanse mai mari sentimentelor de admirație și proceselor de învățare, de perfecționare, de adaptare, de asumare a aspirațiilor superioare și de angajare în scopul atingerii lor, și cu atât mai curând cancelariile vor fi igienizate de frică. De frica evaluării elevilor și părinților, de frica evaluării comunității. Până atunci, „profesorii buni” rămân idealurile copiilor, părinților și ale tuturor celor care interacționează vreodată cu școala, mai puțin ale „profesorilor răi”, care, după cum exemplul de mai sus o dovedește, nici nu vor să audă de ei.

Argumentul clapelor pianului, aplicat la situația concretă a profesorilor buni și răi, este aberant. Nu poți justifica necesitatea profesorilor agresori, violatori, traumatizanți doar pentru o estetică a complementarității. O școală fără valori este populată  cu profesori fără valori. Iar pentru profesorii fără valori, eroii și lașii, călăii și victimele, sfinții și torționarii sunt deopotrivă de necesari pentru societate, pentru că fără agresori, fără violatori, fără lași, fără victime și fără torționari, nu ar fi claviatura umană completă. Și, de parcă nu ar fi destul, profesorii fără valori, deși teoretizează acceptarea diversității în toate formele ei, chiar și imorale, se sperie când văd diversitatea pe pereții unei clase și acționează pentru a o ascunde.