Arhive pe categorii: Educatie

Răspunsurile mele la întrebările domnului profesor Vasile Solcanu


Domnul profesor Vasile Solcanu a adresat public 10 întrebări despre sensul existenței școlii în viața personală a prietenilor domniei sale.

Mi-am  propus de mult să răspund, însă răspunsurile aveau nevoie de timp. Acum a venit timpul lor.

1) Cei care v-ați făcut un viitor prin școala noastră cum credeți că v-au ajutat: profesorii, manualele, metodele de predare, etc.?

Educația mea școlară seamănă cu un ocean în care s-au strâns multe influențe, multe tensiuni. În mod nedrept pentru sârguincioșii care au muncit cu dragoste la liniștile sufletului meu (prof. Bărăgan Emil, prof. Stoica Gheorghe, profesorii Fotache Elvira și Matache, prof. Cheșcă Margareta, prof. Luminița Viașu,  prof. Pavelescu Claudiu, prof. Ecaterina Horhocea, prof. Feleagă Ion, prof. Chirilă Alexandru, prof. Ulmeanu Andrei, prof. Bărbulescu Viorica, prof. Dobrotă Marius), cele mai multe valuri le-au produs oamenii cu furtuni în suflet,  cei care m-au fascinat și vrăjit (prof.Nicolae Stan, prof. Doina Radu, prof. Iordache Floarea, prof. Man Octavian, prof. Nistorescu Mircea, prof. Dumitru Stănica, prof. Zaharia Aurel, prof. Stancu Nicolae, prof. Negru Aurel).  Au zburat pe luciul acestui ocean albatroși tineri, precum dna. înv. Valeria Minciunescu,  dra prof. Anca Petrache, dl. prof. Ovidiu Vladulescu, dar și bătrâni, sprijinindu-se pe umerii noștri pentru a nu eșua în valul de scoici, precum dl prof. Vlaicu Ion. S-au aventurat între talazuri și puternice jocuri de lumini și umbre, precum dna prof. Frunză Maria,  prof. Negreanu Axenia, prof. Atomulesă Ida. Deasupra tuturor au vegheat permanent părinții mei. Deși mi-am câștigat libertatea de la 12 ani, când tata m-a înstrăinat de școala în care preda, până la dublarea anilor petrecuți în școală am fost liber și din ce în ce mai responsabil. Nu îmi amintesc contribuția manualelor, dar am reținut acele metode de predare care presupuneau creativitate, care presupuneau angajamentul elevilor, în care ni se distribuiau roluri și care ne activau. Nu mi-au plăcut profesorii one man show, ci cei care se foloseau de elevi pentru a le reuși orele. Nu au fost mulți. Dincolo de interacțiunile cu oamenii cancelariilor, am avut mulți profesori de vârsta mea. Anda Simion mi-a fost un foarte bun profesor, ea a fost cea care mi-a stimulat fanteziile, nevoile de lectură și de împărtășire. Iulia Tănase și Filip Nicolae mi-au fost profesori valoroși, de la ei am învățat cum să învăț, cum se învață. Viorica Cișmașu m-a învățat seriozitatea și perseverența, George Melente m-a învățat non-conformismul. Ionuț Velicu m-a învățat prietenia, tainele numismaticii și iubirea față de monarhie. A vrut să mă învețe și dragostea de Mareșal, dar i-am rezistat. 😉 De la Liviu Marin am învățat cum se  trosnesc profesorii pe terenul de sport. De la Cristi Grigorescu am învățat câteva acorduri din Thunderstruck, dar mai ales cât de multă muncă se ascunde în spatele virtuozității instrumentale. De la Viorica și Eugen am învățat cum se iubește la vârstele mugurilor. De la Dan am învățat să fiu eu însumi. Este de prisos să spun că aproape toți sunt profesori, astăzi.

Sintetizând, aș spune că inițial am învățat mai mult din modurile de a fi ale oamenilor cu care am interacționat, am învățat din aspirațiile și din comportamentele lor. În jurul deceniului doi din viață adunasem atât de multe interacțiuni și lecții încât fascinația pentru abstract, pentru detașare se impunea cu necesitate. Acesta a fost contextul în care am descoperit Filosofia. Fără domnul profesor Nicolae Stan, probabil că nu aș fi depășit niciodată superficialitatea unei efemere și searbăde curiozități. Domnul profesor m-a ajutat să-mi structurez procesele de învățare, să-mi clarific conținuturile, mi-a făcut recomandări de lectură și mi-a permis să-l urmăresc, deși poate că și-ar fi dorit să-l însoțesc, pe drumul gândirii. 

2) Cum vedeți metodele tradiționale de învățare în comparație cu cele moderne? Aici aș dori să ne aduceți în discuție metode din alte țări, mai potrivite decât cele de la noi, dacă sunt.

Le văd la fel de importante. Depinzând de context care dintre ele contribuie cel mai mult la formarea competențelor dorite. Eu însumi mixez metodele tradiționale și pe cele moderne. Sunt adeptul proceselor de învățare care presupun interacțiunea elevului cu conținuturile, selecția informațiilor, validarea lor, aplicarea practică, generarea de produse personale, nu doar transmiterea datelor și verificarea ulterioară a fidelității memorării.

3) Învățarea care este o activitate specific umană, o sete de cunoaștere universală, nu a devenit un studiu, pe specialități, urmărindu-se doar câștigul material? Această unilateralitate nu este în defavoarea formării omului complet?

Cred că tipul acesta de fragmentare a orizontului cunoașterii, de feliere a domeniilor științifice, surprinde cel mai bine caracteristicile epocii culturale în care trăim, post-modernismul. Lipsa de coerență, de unitate, de sens al întregului, plurivocitatea, subminarea autorităților prin intermediul autorităților (creaționism vs evoluționism, univers material vs univers energetic, omul biologic vs omul spiritual, creativitate vs memorie, fizică vs literatură, geografie vs politologie etc.), nu fac altceva decât să creeze oportunități pentru conflicte interioare, pentru interogații fără răspuns, tentative de sugrumare a vrajei nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, tot ce-i neînţeles schimbându-se în neînţelesuri şi mai mari (Blaga). Nu cred că poate exista un proiect alternativ de condiție umană care să rivalizeze cu modul în care societatea definește omul în diversele momente ale istoriei sale. Cred că frământat, angoasat, tensionat, fără viziune și sens, omul nu încetează să fie complet. Mai mult decât atât, aspirația spre înțelegerea deplină, spre stăpânirea completă a adevărurilor ultime, reprezintă pentru mine expresii ale deplinei sale umanități.

4) Cum credeți că v-a defavorizat școala pe cei care ați avut eșecuri în viață din cauza ei? 

Există un mod pervers al școlii de a inocula ținte și așteptări, de a crea mize, de a impune atingerea unor standarde poate nu suficient calibrate sau aliniate resurselor și posibilităților de care elevii dispun sau de care vor dispune vreodată. La revoluție, un tip de planificare industrială care funcționa ruptă de realitate, prin producții trucate, falsificate, neținând cont de resursele și nevoile reale, s-a prăbușit. Din păcate, școala nu și-a igienizat suficient planul cincinal și a continuat să raporteze producții record.  Eu însumi am urmărit fără discernământ fascinația succesului proiectat de școală, pentru a descoperi, după mulți ani, că de multe ori acest succes a fost construit în gol. Este greu să cuantific cât din a fi Faust este responsabilitate personală și cât este contribuția mediului socio-profesional în care am evoluat. Cu cât îmbătrânesc mai des, mai mult, cu atât descopăr eficacitatea perversă a unor mecanisme de frică-rușine-teamă care se clădesc în golurile din care sunt plămădit. Și cu atât mai mult, urmărind strădaniile compensării lor, descopăr cât de lipsită de sens este o viață în care singurele pietre pe care le împing sunt pietrele născute în golurile din mine.

5) Cum vedeți viitorul școlii românești, în contextul celei mondiale? Ce fel de educație doriți pentru copii și pentru nepoți?

Văd două posibile evoluții ale școlii românești.

Una urmează unor politici de închidere, izolare, rupere de lume. Poate avea ca motor frica și spaima de competiție, un nefast sentiment de superioritate, sau de inferioritate, camuflat în forme perfide, precum mândria de a fi unici, mândria de a reuși de unii singuri, mândria de a trânti ușa lumii. Nu îmi doresc retrăirea unor experimente precum cel comunist. Nu îmi doresc o școală mediocră, autistă, obtuză, o formă fără fond incapabilă să furnizeze răspunsuri adecvate problemelor unei lumi din ce în ce mai interconectate și interdependente.

A doua linie posibilă de evoluție urmează unor politici curajoase, responsabile, adecvate unei societăți care nu doar are acces la instrumente de comunicare globală, dar și comunică global, evoluează global, învață prin schimburi de experiențe, se compară, se perfecționează, își asumă oportunitățile, dar și amenințările. Sincer, așa cum eu sunt mult mai fericit în societatea actuală decât eram în timpul comunismului, sper ca tinerele generații să valorifice maximal avantajele vieții într-o societate deschisă și să evite cât mai mult timp capcana totalitarismelor.

6) Cum vă descurcați în viață cei cu mai puțină școală?

Într-un final, și idiotul se mântuiește. Sau, mai curând el. Așa că, învățăm permanent să ne iubim, indiferent dacă suntem flori, ochi, buze sau morminte . Și ne iubim mai ales când suntem morminte.

7) Ce părere aveți despre învățământul universitar românesc, în comparație cu cel din alte țări?

Nu pot exprima aprecieri personale în lipsa unei experiențe de studiu la nivel universitar în alte țări. Studenții care mi-au împărtășit diferențele accentuează asupra dimensiunii practice a învățământului universitar din alte țări, spre deosebire de cea preponderent teoretică a învățământului din România, parteneriatul student-profesor, în locul relației de subordonare, disponibilitatea profesorilor de a ajuta la umplerea golurilor, nu graba de a construi pe ele, o centrare pe echipe, pe grupuri, nu doar pe competiția individuală. 

8) Învățământ de stat și( sau) învățământ privat?

Doar de stat, acolo unde nu există alternativă. Și de stat, și privat, acolo unde există resurse. Doar privat, acolo unde statul eșuează.

9) De ce credeți că tineretul fuge de meseria de cadru didactic? Cum este privită această meserie în alte țări? 

Sunt în măsură să afirm că eu nu am percepția că ar exista o fugă a tineretului în fața meseriei de cadru didactic. Uitându-mă în jurul meu, descopăr că am mulți absolvenți care au ales să devină profesori. Nu pot compara cu situațiile din alte țări.


10) Și, în final, o întrebare care mă privește pe mine, ca profesor de matematică: Știți vreo altă metodă, de însușire a matematicii, decât cea a rezolvării de exerciții și probleme? Mai este matematica necesară pentru viață, privită din exterior?
Mulțumesc!

Privind din perspectiva mea, matematica nu ar trebui să fie însușită, ci trăită, precum o iubire devoratoare. Trăită de cei care se lasă fermecați de ea. Sunt iubiri care se trăiesc la 12 ani, la 20 de ani, la 40 de ani sau la 80 de ani. Cred că toată lumea ar trebui să trăiască în așteptarea unei iubiri feroce cu matematica, dar nu doar cu matematica. Poate și cu poezia. Din păcate, cei mai mulți cred că dacă ai ratat întâlnirea cu matematica în clasa a V-a, sau în clasa a IX-a, niciodată nu vei mai putea descoperi fascinația ei. Ceea ce eu cred că este fals. În lumina a ceea ce tocmai am spus, cred că ceea ce ne lipsește nouă, celor născuți cu bila (citiți școala) de picior, este curiozitatea și deschiderea de a fi surprinși din nou, de a fi captivați din nou. Devenim în planul profilului nostru intelectual, victimele unor specializări, patinăm pe aceleași structuri neuronale, refuzăm noul și refuzăm orice posibile revelații. Cred că matematica, la orice vârstă ne-ar fermeca, are puterea de a oferi multe revelații. Dacă aș fi profesor de matematică, probabil că nu aș preda, ci aș investiga realitatea, alături de elevi, pentru a descoperi în măruntaiele ei revelații inaccesibile altfel.

Lansarea proiectului SuperTeach – 2017


Imagini de la lansarea proiectului „SuperTeach”. Proiectul SuperTeach își propune să adreseze această provocare –…

Posted by Dumitrel Toma on Wednesday, October 18, 2017

13 lecții după 12 ani de prezență în CE al CCM


Ministerul Educației anunță o nouă selecție de experți pentru Corpul de Experți ai Corpului de Control al Ministrului.

Selecții s-au mai organizat în 2005, 2007, 2010, 2012.

Am avut șansa de a fi selectat în acest corp în urma selecției publice din 2005. De atunci s-au scurs 12 ani. Am participat în calitate de formator la cursurile organizate pentru experții selectați în 2007 și 2012. Pentru cursul din 2012 am asigurat gratuit platformele electronice de învățare și comunicare, administrarea lor și instruirea cursanților în utilizarea lor.

Pe durata prezenței în corp, am fost implicat în toate formele de activități: controale tematice, soluționare de petiții, monitorizare de examene naționale.

Am decis să scriu acest text pentru colegii care își doresc să participe la selecția din acest an, pentru a-i încuraja și pentru a le împărtăși din experiența acumulată.

  1. Chiar dacă miniștrii educației s-au succedat în ritmuri din ce în ce mai accelerate, relația acestora cu membrii corpului de experți a fost întotdeauna mai curând simbolică. Nu cunosc ca în cei 12 ani să fi existat vreun contact între vreun ministru și membrii acestui corp, în alte circumstanțe decât prezența simultană, conjuncturală, în vreo unitate școlară, pe durata examenelor naționale, în cursul activității de monitorizare. Personal, nu am fost implicat în vreun asemenea context. Nu vă așteptați la exprimarea prea frecventă a vreunei forme de recunoștință sau a vreunei prețuiri, chiar dacă munca pe care o veți face va fi aproape sigur un exercițiu de voluntariat.
  2. Corpul de Control este cel care organizează activitatea Corpului de Experți. În acest corp, personalul beneficiază de stabilitate pe posturi/funcții și majoritatea inspectorilor, consilierilor sau experților cu care veți interacționa sunt profesioniști. Nu veți întâmpina probleme care să nu poată fi soluționate în modul cel mai decent posibil, punctualitatea și respectul pentru ceilalți sunt constante în relațiile cu experții. Sunt aproape convins că selecția la care veți participa va fi gestionată impecabil. Singurele probleme pot apărea în procesul de avizare sau de aprobare a ordinelor de ministru care vor consacra sau nu diverse realități din viața corpului. Problemele pot fi generate de instabilitatea miniștrilor și de agendele uneori nealiniate, ale acestora.
  3. Se întâmplă relativ des ca activitățile în care sunt implicați experții în control să fie coordonate și de alte structuri de la nivelul Ministerului Educației. De asemenea, echipele de lucru pot fi mixte, având în componență inspectori generali, inspectori, experți sau consilieri. Fiți pregătiți să interacționați și cu decidenți de la paliere diferite: directori, directori generali, secretari de stat.
  4. Formarea experților se realizează prin programe de formare acreditate. Nu există riscul de a improviza sau de a nu beneficia de consiliere în activitatea pe care o veți desfășura. Ultima inovație în procesul de comunicare, grupul de WhatsApp, permite consilierea și comunicarea între experți și reprezentanții Corpului de Control.
  5. Expertul în control nu are dreptul să desfășoare activități de control în județul propriu, așa că, dacă aveți motivații maloneste, mai bine ați renunța la gând. Veți ajunge întotdeauna în contexte noi, alături de persoane pe care mai mult ca sigur că nu le veți cunoaște. Prezența dumneavoastră nu ar trebui să aibă alt sens decât asigurarea respectării cadrului normativ și impunerea soluțiilor legale.
  6. Poziția de membru în corpul de experți reprezintă un test al integrității și umanității fiecăruia. Modul specific în care vă veți raporta la provocările acestui statut este strict individual. Fiți siguri, însă, că nu veți fi singuri în această aventură. Tot timpul veți fi înconjurați de oameni. Activitatea dumneavoastră se va desfășura la vedere. Veți primi, inevitabil, feedback-uri care vă vor ajuta să deveniți din ce în ce mai buni în ceea ce veți face.
  7. Activitățile de control sau monitorizările pe care le veți realiza se vor finaliza prin raportări către diverse niveluri. Deciziile nu vă aparțin. Una din obligațiile dumneavoastră va fi să documentați și să raportați la cadrul legal faptele pe care le veți analiza, astfel încât deciziile care se vor lua să fie juste și temeinic fundamentate.
  8. Trebuie să stați bine cu nervii. România nu este omogenă în privința modului de raportare la exigențele cadrului normativ. Există zone unde veți cunoaște mulți aliați în procesul de asigurare a respectării legislației, dar există și zone unde ați putea risca să fiți singurul interesat de o asemenea misiune. Trebuie să fiți pregătit să interacționați cu oameni care ascund motivații diverse și trebuie să fiți convins că singura cale corectă este cea a respectării legislației, astfel încât să îi puteți convinge și pe ceilalți.
  9. Legislația este stufoasă, actualizată des, nu de puține ori incoerentă sau interpretabilă. Fiți pregătiți să o aveți tot timpul la dispoziție în cele mai actualizate variante, astfel încât să nu orbecăiți. Nu de puține ori am avut de înfruntat „adevăruri” rezultate din proiecte de acte normative care nu fuseseră niciodată aprobate, din elemente de legislație neactualizate, din cutume instituționale sau individuale neacoperite normativ. De multe ori, având suportul legislativ, veți fi de folos colegilor și îi veți proteja de viciile arbitrariului.
  10. Vă veți desfășura activitatea într-un mediu stresant. Abilitățile personale de comunicare și de relaționare reprezintă atuuri. De asemenea, reprezintă atuuri competențele de operare cu surse de date digitale, eventual online sau cu mijloace de comunicare electronice. Siguranța de sine vine din documentarea preliminară și din pregătirea activităților în care veți fi implicați. Improvizația este sursă suplimentară de stres și vă poate vulnerabiliza poziția. Fiți pregătiți să învățați tot timpul.
  11. Pentru toate deplasările în care veți fi implicați vi se vor deconta cheltuielile de transport, cazare (în limita a 125 de lei/noapte) și vi se va asigura o diurnă cu valoare nenegociabilă (17 lei/zi). Nu există întârzieri sau probleme legate de asigurarea acestora. Nu veți fi plătiți suplimentar pentru activitatea desfășurată în timpul concediilor. Dacă veți aprecia suficient de mult oportunitățile de dezvoltare profesională, personală, dar și dacă veți avea o satisfacție din impunerea domniei legii, nici nu veți simți că pierdeți ceva.
  12. Convingeți-vă, deși sper să nu fie nevoie să o faceți acum, conjunctural, pentru această selecție, că doar respectarea cadrului legal vă asigură nopți liniștite, oriunde vă veți afla. Nu vă expuneți conflictelor de interese, traficului de influență, nu acceptați soluții improvizate, nu încurajați arbitrarul, nu hrăniți orgoliile celor care cred că ei fac legea, nu vă ascundeți, nu acceptați compromisuri compromițătoare. Fiți pregătiți să intrați în orice arenă și să ieșiți impecabili.
  13. În cei 12 ani de activitate în corp nu am fost niciodată condiționat de alte motivații decât respectarea legislației. În activitatea de control nu mi s-au sugerat niciodată soluții sau moduri de interpretare care să submineze puterea legii. Am cunoscut foarte mulți oameni pentru care am o mare prețuire, am cunoscut și contexte în care faptele unor decidenți mi-au lăsat un gust amar. Am raportat tot. Am încercat să-mi mențin încrederea în colegi și în oamenii școlii. Cei mai mulți au meritat această încredere.

Sper ca aceste lecții să vă fie utile și să vă lumineze cumva drumul pe care veți avea a merge.

Acum 12 ani, în august 2005, drumul meu a început cu o scrisoare de intenție care suna astfel:

„Doresc sa fac parte din echipa de experti pe domeniul juridic deoarece consider ca nu se poate realiza o descentralizare reala si eficienta a sistemului educational in lipsa respectarii legislatiei specifice si generale.

Atributii care revin sau vor fi transferate catre unitatile scolare, precum: exercitiul financiar-contabil, procedurile de selectie a personalului, activitatile de evaluare a performantelor personalului angajat, organizarea institutionala si adaptarea unitatii de invatamant la cerintele mediului socio-economic; nu pot fi realizate in mod obiectiv si optim in lipsa respectarii unui cadru normativ.

Avand in vedere ca doar respectarea procedurilor, regulilor standard si normelor, stabilite in actele normative elaborate de Parlamentul Romaniei (legi, coduri, statute speciale), de Ministerul Educatiei (ordine ale ministrului, regulamente) sau de catre alte institutii (guvern, alte ministere), ofera siguranta obtinerii unor rezultate obiective, anticipate si necontestabile; reprezinta o obligatie a tuturor decidentilor din sistem sa cunoasca si sa respecte legislatia.

Respectarea legislatiei de catre factorii de decizie de la nivelul institutiilor de invatamant reprezinta o garantie ca programele guvernamentale sau eventuale acte de reforma sunt aplicate corect, fara interpretari, modificari, denaturari.

De asemenea, o buna cunoastere a legislatiei este de natura sa reduca cantitativ si calitativ actele decizionale arbistrare si subiective, in plus determina reducerea numarului de situatii de criza sau conflictuale din cadrul institutiilor de invatamant. Mai mult decat aceasta, un decident care respecta legislatia este intotdeauna protejat de eventuale acte de cercetare sau anchete realizate fie de persoane cu rol de control din cadrul sistemului de invatamant, fie de organele de cercetare din cadrul unor terte institutii: politie, parchet, camera de conturi.

Doresc sa particip la aceasta selectie deoarece am realizat studii de jurnalism si legislatie care mi-au dezvoltat respectul fata de valoarea normei si a regulii. De asemenea, urmand cursuri masterale in management educational realizez o formare initiala in acest domeniu al conducerii si organizarii institutiilor de invatamant. Si in cazul acestui ciclu de formare, particip la cursuri care isi circumscriu continuturile domeniului juridic si in special legislatiei scolare.

Inchei aceasta scrisoare de intentie, mentionandu-mi interesul pentru o obiectivizare a actului decizional, pentru o crestere a gradului de receptare si cunoastere a cadrului normativ de catre factorii de decizie din cadrul institutiilor de invatamant, pentru o diminuare semnificativa, daca nu chiar eliminare, a contextelor arbitrare, subiective, neregulamentare din gestiunea institutiilor scolare.”

Tuturor celor care credeți în puterea legii, în egalitatea în fața legii, și care sunteți dispuși să trăiți sub domnia legii, vă doresc succes!

Tranziția de la totalitarism la o societate deschisă a eșuat în râs


Este firesc ca un profesoraș care schimbă 5 școli în 11 ani de activitate, după cum dovedește cv-ul ministrului educației, să nu cunoască avantajele alegerii manualului potrivit pentru colectivele lui.

La o medie de 2 ani/școală, dacă o asemenea statistică se poate induce din datele cv-ului public al ministrului Pop Liviu Marian, probabil că nu a ajuns să cunoască mai nimic din specificul fiecărei clase cu care a lucrat.

La acest tip de profesor s-au gândit, poate, și reprezentanții ministerului educației, atunci când au legiferat manualul alternativ, dar au constrâns școlile să-și actualizeze stocurile de manuale doar cu cantități infime, asigurând, în fapt, perpetuarea unei alegeri unice.

De multe ori Ministerul Educației a creat forme fără fond. Nu sunt manualele alternative primele, dar nici ultimele.

Priviți la examenele naționale. Sunt gândite după aceeași concepție care stătea în spatele manualului unic. Ai milioane de elevi care sunt evaluați doar cu un singur instrument, testul, la aproape aceleași discipline, indiferent de filieră, profil sau specializare, deși militezi pentru o educație a diversității, a specificității, dacă înțeleg eu bine ce înseamnă „centrarea pe elev”.

În același timp, promovezi și încurajezi prin programele școlare utilizarea cât mai multor instrumente de evaluare complementare testului (evaluarea activității de grup, portofoliul, proiectul, investigația, autoevaluarea), care să îi permită și peștelui să nu trebuiască să urce în copac.

Priviți la numirea decidenților. Școala totalitară nu cunoaște altă autoritate în afara apartenenței politice. Și toți managerii școlilor au avut ca primă grijă vizitarea partidului aflat la putere. Iar când partidul a pierdut puterea, drumurile au dus la următorul partid aflat la putere. În așa fel încât, indiferent ce partid a câștigat alegerile, mecanismul alegerii decidenților a fost același. Se conservă în învățământ nu din 1990, ci din 1947. Aceste practici s-au împământenit, deși decidenții politici din Ministerul Educației au fluturat tot timpul năframa profesionalizării și depolitizării învățământului. Mai jos vedeți programul de guvernare din perioada 2005-2008. Citiți secțiunea 5.

Mai jos vedeți un document semnat de reprezentanții tuturor partidelor politice din România în 2008, la finalul mandatului guvernului care a guvernat pe baza programului de guvernare de mai sus. Citiți articolul 2.

Formă fără fond este, pe lângă manualele alternative, evaluările naționale și numirea managerilor, chiar aspirația evadării din cultura societății totalitare și asumarea culturii unei societăți libere, deschise.

Să analizăm.

Societatea totalitară își propunea să producă „omul nou”, „personalitatea multilateral dezvoltată”.  Îngurgitau tinerele generații știință, tehnică și cultură pe pâine, dar se temeau de amenințarea pieței libere. Erau super calificate, dar le era frică de șomaj. Știau câte în lună și stele, dar un nemernic le putea manipula, aducându-le la statutul de organisme primitive, rudimentare, instrumente gregare și agresive, ușor de stârnit în fața oricărei amenințări la adresa confortului asigurat de statul providențial. Știau toți că succesul depinde de partidul unic, nu de resursele personale și de competența profesională. Cota mare de asistați social din țară este produsul acelei educații. Ei încă așteaptă acel partid care să le hrănească dependența de autoritatea lui. Ce să vezi, acest partid încă există. Cei care strigau „noi muncim, nu gândim” sunt produsul școlii totalitare. Știau că își delegaseră funcția gânditului farului călăuzitor. Cei care au asistat, aplaudând, marile jafuri industriale, marile privatizări prin cumetrie, marile imperii construite din carton politic, mineriadele, sunt, de asemenea, produsul alegerilor unice și reprezentative pentru întregul popor. Agresații din tranziție sunt agresații din școala totalitară (agresați mândri de statutul lor). Spre deosebire de societatea liberă, societatea totalitară evaluează calitatea și performanța individuală prin gradul de conformism și de obediență față de structurile politice care dețin puterea. Doar într-o societate totalitară liderii sunt validați și impuși de la centrul de putere – partidul stat.

Societatea totalitară a continuat să existe și există încă în lumea școlii, indiferent ce spun optimiștii. Faptul că ajunge ministru al educației un profesor expirat după 11 ani de activitate la clasă, așa zis sindicalist (în realitate un sinecurist de profesie), doar pentru faptul că este validat politic, este una dintre dovezi. Faptul că sute de inspectori generali sau de specialitate și mii de directori au fost obligați să-și obțină funcțiile cu ajutorul carnetelor de partid, este o altă dovadă. Școala totalitară a perpetuat alegerile nereprezentative, impuse pe verticală, a se vedea curriculum-ul pentru gimnaziu, „meşteşug de tâmpenie„, și tot ea a blocat orice discuție despre descentralizarea curriculară. Tot ea perpetuează „curriculum-ul la decizia școlii”, altă formă fără fond, în locul „curriculum-ului la decizia elevului”.

Într-o societate „așa zis deschisă”, singurul exercițiu real de eliberare a fost evadarea, plecarea. 

În perioada de tranziție, acest exercițiu ar fi putut fi școala, dar școala are și ea tarele ei, iar cea mai împovărătoare este frica. Asemenea unei societăți totalitare, școala totalitară există datorită fricii.  Ce alt motor a ținut captivă școala în paradigma ei totalitară, dacă nu frica? Frica profesorului de a nu fi suficient de bun, de a fi expus șomajului, frica managerilor de a nu se afla în afara cercului de putere, frica de a pierde surse financiare suplimentare, frica de a spune adevărul, frica de a da prea multă libertate profesorilor sau elevilor. Și ce forțe au știut să potențeze mai bine această frică decât partidele, sindicatele politizate și chiar ministerul educației?

Cultivând acest tip de școală, era inevitabil momentul atingerii punctului de inflexiune.

Și, pentru că un sfert de secol ipocrizia din Ministerul Educației a lucrat în mod evident, dar și tainic, era inevitabil să se ajungă la momentul „Pop”.

Momentul Pop este definitoriu pentru eșecul tranziției de la școala totalitară la școala deschisă, liberă.

Este momentul când un sindicalist care face carieră în slujba libertății sindicale (Pop a fost președintele Sindicatului Liber Maramureș), devine politician într-un partid recunoscut pentru accesele de autoritate ale liderilor săi, dar și pentru oportunismul și conformismul membrilor săi.

Este momentul când ineptul lipsit de logică și de consistență  („Imi cer scuze anticipat pentru greșelile pe care le-am făcut”) devine consacrat, validat politic, umple ecranele televizoarelor, devine reprezentativ la nivel național.

Este momentul când diletantul, profesorul lipsit de vocație, devine ministrul educației, obținând puterea de a anula peste noapte toate stăruințele, aspirațiile și dorințele unei generații pentru care libertatea a reprezentat totul („vom muri și vom fi liberi”).

Priviți imaginea de mai sus și încercați să răspundeți la întrebarea: Liberi să ce? 

Tranziția de la școala totalitară la o școală liberă a eșuat în râs! 

Fii tu cel ce dăruiește premiul MERITO unui profesor valoros


Să iei un plevnean din Plevna, satul din câmpia Bărăganului cu șase sute optzeci și opt de locuitori, și să-l așezi în fața lui Florin Talpeș, creatorul Bitdefender (500 de milioane de clienți), în fața Măriucăi Talpeș, fondatoarea Intuitex și Softwin (milioane de utilizatori), în fața lui Dragoș Valentin Neacșu, președintele Erste Asset Management (fonduri de investiții cu active de peste un miliard de euro), în fața lui Iron Man – Dan Berteanu, Managing Partner Equatorial (unul dintre principalii jucatori de pe piata de game-based learning din Romania), în fața lui Aurelian Cătălin Chioveanu, manager general – Geometry (jucător național pe piața de construcții și amenajări interioare), în fața Alinei Burlacu, Managing Partner la WHI Experience, și în fața a paisprezece profesori din caimacul valoric al educației românești, pentru a susține o lecție de filosofie ca pentru mileniali, sau să îl prezinți în fața elitei comunității de afaceri din România, la summit-ul Romanian Business Leaders, pentru ca Mihaela Perianu, Managing Partner la AIMS International Romania și Dale Carnegie Training Romania, să îi facă laudatio și pentru a-i stoarce lacrimile, pentru a-l pune în cele mai stânjenitoare, prin nemeritata onoare, și mai copleșitoare, prin presiunea grandorii evenimentului, trăiri, vibrații, emoții, senzații, reprezintă evenimente astrale care depășesc cu mult magnitudinile pe care un singur suflet, un suflet de Faust, le poate suporta.

Balzac, optimist, vorbește despre incapacitatea florilor de câmpie de a supraviețui replantării pe vârfurile munților. Cioran, pesimist, dă o șansă de supraviețuire buruienilor, ele fiind capabile să se adapteze. Îmi refuz cu obstinație capacitatea de a fi natural într-un peisaj atât de elitist și valoros. Nu sunt! Mă străduiesc din răsputeri să-mi țin firea.

Revin în sala de clasă ca după o aventură în binecuvântarea Câmpiilor Elizee. Paradoxal, am cunoscut tainele acestor câmpii în vârful muntelui, la Moeciu, în cadrul Merito SummerCamp. La întâlnirea cu excelența în stare pură, nu simulată, nu auto-decretată, ci validată din surse multiple, consacrată, sensul propriei misiuni se transformă. Primești o investiție de încredere care nu poate rămâne neonorată. Primești o investiție de speranță care nu merită să fie irosită. Primești daruri pe care le poți merita doar dacă le dăruiești mai departe.

Aș vrea ca numărul profesorilor cărora li se întâmplă experiențele trăite de mine să se multiplice la nesfârșit. O școală dedicată comunității este populată cu profesori recunoscuți de comunitate, respectați și adoptați de comunitate, încurajați de comunitate, iubiți de comunitate. În egală măsură, o comunitate se construiește în special în școală, se dăruiește prin procesul de umanizare și de transformare valorică. Viitorul este o misiune și o responsabilitate comună.

Știu că în ultima vreme se aleargă mult pentru ca profesorii să poată beneficia de aceste șanse. Se pedalează mult. Se fac eforturi mari, fizice și intelectuale, se împart profituri câștigate cinstit, pentru ca ușile comunității să se deschidă în sufletele oamenilor din spatele ușilor școlilor. Profesorii sunt norocoși că energiile curg dinspre comunitate spre școală. Aceste energii aduc lecții importante, comparații utile, vectori de creștere și de progres. Este important ca aceste energii să nu secătuiască. Este important ca un profesor în plus să beneficieze de experiența MERITO.

Pentru toți generoșii care participă la aceste eforturi, mărturia mea este că MERITO merită.

Dacă vibrați, vă rog să vizitați pagina proiectului MERITO, în platforma GALANTOM, și să contribuiți la premiul unui profesor MERITO.

Sau, instalați MOBIL PAY, scanați și faceți o donație pentru ca un profesor valoros să poată beneficia de premiul MERITO. Plaforma merge impecabil, am testat-o.

Ținta este atingerea sumei de 7000 de lei.

Donați 10 RON, 30 RON, 75 RON, 150 RON, 1000 RON.

Dacă este greu să donați bani, dar aveți un profesor model, pe care îl admirați sau iubiți, care v-a marcat existența, care a participat la succesul visurilor dumneavoastră, vă invităm să-l prezentați public.

Încercăm să populăm împreună harta României meritocrate @ centenar-edu.ro.

Ideea celebrării Centenarului Marii Uniri în regim colaborativ, la nivel național, cu gândul la educație, la fundamentul pe care se clădește România Mare, România anului 2118, a fost inspirată de Proiectul MERITO și este materializată inclusiv prin contribuțiile profesorilor laureați MERITO.

De ce Celebrăm Centenarul prin Educație?


Primii au vorbit elevii și proaspeții absolvenți.

Iar întrebarea care s-a impus a fost: „Cum am schimba ȘCOALA, din interior?

Noi, cinci profesori din vârste, şcoli şi locuri diferite, uniți în diversitatea noastră, am pus pe masă câteva idei.

Prima idee, venită de la Mariana Rusu, învățătoare MERITO în Cluj Napoca, viza creşterea fidelității absolvenților români pentru țara şi neamul lor, prin educație patriotică şi îmbogătirea activităților didactice cu secvențe care să pună în lumină şi existența unei Românii luminoase, strălucitoare, de care merită să te ataşezi şi în relație cu care îți poți dori și croi un viitor. Contextul celebrării Centenarului Unirii favorizează un asemenea demers, cu atât mai necesar cu cât tinerele generații îşi construiesc tot mai mult proiectele de viitor în relație cu evadarea spre alte țări.

A doua idee, pe care am susținut-o, urmărea crearea unui mecanism prin care şcolile să poată fi evaluate public, de către stakeholderi, dincolo de cei câțiva indicatori statistici cunoscuți (rezultate la examenele naționale, realizarea planului de şcolarizare etc). Aveam în minte platformele online prin intermediul cărora beneficiarii furnizează feedback furnizorilor de servicii medicale, hoteliere, comerciale etc. Astfel încât operaționalizarea schimbării să fie mai adecvată nevoilor curente, frecvente (mai uşor corectezi un profesor care întârzie la ore, un director neglijent sau excesiv de birocrat, un profesor care umileşte şi îndepărtează elevii, decât reduci, pe baze statistice, rata abandonului şcolar).

A treia idee, formulată de Vasile Solcanu, profesor MERITO la Şcoala Gimnazială Bogdăneşti, viza încurajarea, la nivel social, a unor dezbateri pe teme educaționale, astfel încât perspectiva asupra educației ca prioritate națională să nu rămână doar o formă, în documentele normative, ci o realitate. Iar dezbaterea socială să premeargă actul decizional și să-l îndrume.

Iată că, după câteva săptămâni de cercetare şi documentare, putem vorbi despre materializarea unui proiect care acoperă cu succes următoarele obiective:

– celebrarea Centenarului Unirii prin EDUCAȚIE;

– stimularea unei reflecții referitoare la valorile României educate, în context european;

– realizarea unui inventar de activități dedicate prezenței subiectului apartenenței şi identității româneşti în şcoală;

– încurajarea dezbaterilor despre sensul educației româneşti;

– educarea spiritului apreciativ în fața valorilor în general, în fața valorilor şcolii, în particular;

– colectarea feedback-ului comunității pentru a creşte calitatea educației din şcolile româneşti.

Prin proiectul „Celebrăm Centenarul prin educație”, vă invităm să participați la un efort colectiv de ilustrare a României educate prin intermediul a patru hărți:

România meritocrată

România europeană

România din şcoală

România 2118 – a desăvârşirii, a autoperfecționării, a autodepăşirii

 

Ne dorim să construim împreună o imagine a României meritocrate, a României europene, o bază de date cu exemple de bună practică în educația valorilor şi fidelității naționale şi patriotice, dar şi un tablou al aspectelor care se pot îmbunătăți în şcoala românească, astfel încât românii din 2118 să privească spre aceste vremuri cu aceeași mândrie cu care privim noi la epoca înfăptuitorilor Marii Uniri.

De asemenea, ne propunem să aducem în fața unei audiențe naționale mesajele locale care vizează educația, astfel încât să încurajăm schimburile de idei şi comunicarea. Vom realiza acest deziderat prin intermediul paginii de facebook „Celebrăm Centenarul prin Educație„, dar și prin preluarea în site-ul www.centenar-edu.ro a acestor postări. Citeste mai multe argumente aici.

Scurtul drum de la ministrul educației la sinistrul educației


Întorcându-ne în timp mai mult de un secol, descoperim în Buletinul Oficial al Ministerului Cultelor și Instrucțiunei Publice din 1896 (anul III, vol. 5, nr. 62, 1 martie 1896), o listă întreagă de auxiliare școlare, toate fiind publicate de Librăria Socecu & Comp București, aceeași care publică și buletinul oficial al ministerului. Multe sunt elaborate de institutori sau profesori.

Este interesant de menționat că Editura Socecu & Comp reprezintă una dintre cele mai importante întreprinderi tipografice private în ultima jumătate a secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX (1859-1948). Relația dintre Academia Română și Editura Socecu era atât de strânsă încât editura funcționa aproape ca un reprezentant oficial al acesteia. O listă impresionantă de publicații școlare, dar și literare, tipărite de editura Socecu, poate fi citită la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Socec.

În epocă, manualele școlare se decideau în urma unor concursuri anuale, fiind permisă circulația acestora în paralel. Manualele valoroase puteau fi chiar premiate, astfel încât autorii capabili să fie stimulați. Unul dintre cele mai populare abecedare din epocă, reeditat de 23 de ori în cadrul Tipografiei H. Goldner din Iași, ajuns la un număr de jumătate de milion de exemplare, intitulat  Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară, dar cunoscut și ca Abecedarul lui Ion Creangă (deși a fost realizat în colaborare), i-a adus autorului principal venituri substanțiale, permițându-i achiziționarea unei case și asigurarea unui stil de viață „fără a se umili tagmei preoțești”. Creativitatea didactică reprezenta o carte de vizită și o cale spre o viață prosperă. Manualele se actualizau permanent.

Perioada dictaturii carliste este marcată de aventurile monarhului pedagog. În încercarea de combatere a creșterii în influență a Gărzii de Fier asupra tineretului, dar mai ales pentru a-și impune cultul personalității în fața tinerilor țării, Carol al II-lea înființează, în 1938, Organizația Straja Țării, în care prezența copiilor și tinerilor era obligatorie. Manualele școlare, unice, adevărate instrumente de propagandă, și toate documentele școlare (inclusiv carnetele de note), consacră simbolurile vieții străjerești.

Sursa: http://rezistenta.net/2009/03/carnet-note-carol-ii-strajer.html 

În anul 1940, odată cu înlăturarea regelui Carol al II-lea de la putere, organizația este desființată. Printr-o circulară emisă de Ministerul Educației Naționale, Cultelor și artelor, în septembrie 1940, li se cerea învățătorilor să realizeze modificări/editări ale manualelor școlare aflate în școli, pentru eliminarea referințelor la simbolurile străjerești. La nivel național, folosind “foarfece mari”, învățătorii au tăiat pagini întregi din manuale, au înlocuit cuvinte, au acoperit pagini sau paragrafe, ascunzând o realitate pe care istoria nu o mai putea încăpea.

Manualul unic ar fi trebuit să își dovedească limitele. Dictatura, de asemenea. Din păcate, în deceniile următoare istoria se repetă fidel.

În perioada regimului comunist, elevii aveau acces doar la manuale școlare unice. În general, nu existau auxiliare școlare. Culegerile reprezentau excepții. Manualele școlare aveau autori identificabili și se actualizau în special la momente politice semnificative, preluând conținuturi din edițiile anterioare. Manualele reprezentau și materiale de propagandă politică.

Descoperiți manualele din perioada comunistă la adresa http://manualul.info.

După revoluția din 1989, renunțarea la manualul unic a reprezentat una dintre cele mai semnificative reforme care s-au petrecut cu adevărat în viața școlii. În lipsa unei agende propagandistice, libertatea creației pedagogice a permis afirmarea unei generații noi de autori de manuale. Condițiile de finanțare, alegerea manualelor cele mai ieftine, evaluarea superficială din partea comisiilor Ministerului Educației, dar și lipsa actualizărilor sau actualizările tardive, au permis ca în spațiul public să se vehiculeze diverse mesaje critice la adresa manualelor alternative.

Povestea auxiliarelor reîncepe, după o jumătate de secol de austeritate în domeniul creației pedagogice, la mijlocul ultimului deceniu al secolului trecut. Inspectorii școlari (de la nivelul ministerului sau inspectoratelor scolare) au fost primii agenți de promovare și comercializare a auxiliarelor școlare în România. Multe dintre acestea îi aveau ca autori. Rețelele profesionale pe care le controlau garantau o piață sigură. Consfătuirile și cercurile pedagogice au devenit evenimentele de promovare a ofertei de materiale auxiliare și de comercializare. Inspectorul școlar a reprezentat mult timp principalul agent comercial al acestei piețe. Începând cu primii ani ai secolului XXI, afacerile s-au multiplicat, s-au format și selectat noi și noi autori, numărul și tipul auxiliarelor s-a diversificat. Calitatea de autor a fost recompensată în cadrul concursurilor de acordare a salariilor de merit și a gradației de merit, fiind din ce în ce mai căutată. Piețele, însă, și-au păstrat în mare parte caracterul de monopol. Autorii asigurând cohorte întregi de beneficiari. În timp, manualele, alternative de data aceasta, s-au subțiat semnificativ, inclusiv din cauza licitațiilor câștigate cu prețul cel mai mic, impunând achiziționarea auxiliarelor care le însoțeau. Editurile și-au diversificat strategiile, țintind direct învățătorii și profesorii, iar comisioanele pentru vânzarea en-gros revenind acestora.

Simbioza dintre autori, în special profesori, și edituri, a generat efecte deopotriva pozitive și negative.

Intre efectele pozitive, aș nota:

– diversificarea competențelor profesionale ale profesorilor;

– creșterea stimei de sine și a recunoașterii sociale a profesiei (profesorii care publică auxiliare sunt văzuți bine în comunitatea profesională, dar și în societate);

– rotunjirea veniturilor profesorilor, fără compromisuri (nivelul redus al salariilor din sistemul public a favorizat cultura surselor de venit suplimentare, iar publicarea de materiale didactice a  reprezentat o activitate onorabilă);

– creșterea investițiilor părinților în resursele educaționale (nu putem nega că la nivelul investitiilor in resurse educaționale, societatea românească nu stă prea grozav; existența unei piețe de carte școlară nefiind, în sine, un lucru rău);

– consacrarea rolului profesorului de evaluator de auxiliare și manuale alternative, pentru a oferi propriilor elevi cele mai utile resurse în învățare;

– operaționalizarea conceptului de centrare pe elev, prin respectarea individualității elevilor, profesorul recomandând acele auxiliare care răspund necesităților și resurselor personale ale elevilor;

– asigurarea pregătirii de performanță a elevilor, valorificând oferta variată de auxiliare școlare, de pe piață.

Între efectele negative, aș identifica, fără a sugera însă că aceste practici sunt generalizate:

– alegerea auxiliarelor pe alte criterii decât cele care țin de utilitate, vorbesc despre rețelele de influență coordonate de la nivelul inspectoratelor școlare sau ministerului, dar și despre garanția celor mai mari beneficii materiale, comisioane etc.;

– aglomerarea vieții psihice a elevilor cu sarcini de lucru impuse de necesitatea parcurgerii/completării multelor auxiliare achiziționate forțat;

– lipsa de transparență în alegerea auxiliarelor școlare și intermedierea de către profesori a achiziției auxiliarelor școlare, în lipsa existenței unor proceduri la nivelul unităților școlare;

– subminarea rolului manualului școlar, ca instrument consacrat în învățare, cu complicitatea Ministerului Educației și al editurilor;

– achiziționarea la prețuri modice, evaluarea superficială a propunerilor de manuale și lipsa unor proceduri de actualizare a acestora.

După cum se poate observa, aspectele negative care au influențat piața auxiliarelor și manualelor alternative, țin mai curând de limite manageriale ale Ministerului Educației, care fie nu a vrut, fie nu a știut cum să reglementeze procedurile de achiziție, astfel încât elevii să primească maximum de calitate cu minimum de costuri. Îi sunt imputabile, în egală măsură, rețelele de influență construite de inspectorii școlari, dar și lipsa procedurilor în alegerea și utilizarea la clasă a auxiliarelor școlare. Evaluările superficiale ale manualelor și lipsa actualizării acestora au permis formularea de critici la nivel public. În acest caz, tot ministerul ar fi trebuit să ofere soluții pentru corectarea erorilor. Lipsa responsabilizării Agenției Române pentru Asigurarea Calitatii in Învățământul Preuniversitar, în vederea analizării impactului auxiliarelor și manualelor alternative asupra calității educației din școli, ar putea reprezenta un alt element care a determinat situația prezentă. În acest context, tendința ministerului educației, de a învinovăți corpul profesoral, profesorii autori, dar mai ales editurile private pentru propriile sale limite și nereușite, reprezintă o dovadă în plus de iresponsabilitate (una tradițională, la care excelează).

Declarațiile recente ale celui mai contestat ministru al educației, profesor și sindicalist politician, Pop Liviu Mihail, dar și acțiunile ministerului de sub conducerea sa, tind să nască o serie de întrebări justificate.

  1. În ce măsură sunt legitime demersurile privind renunțarea la manualele alternative și la piața liberă, în domeniul manualelor și auxiliare școlare, câtă vreme nici programul electoral cu care partidul său a câștigat alegerile, nici programul guvernamental propus la momentul votării cabinetului, nu menționează măcar o dată problema manualelor școlare și auxiliarelor, sau vreo strategie în legătură cu ele. (http://www.cdep.ro/pdfs/guv201706/Program_de_Guvernare.pdf).
  2. În ce măsură decizia de anulare a avizelor acordate auxiliarelor școlare în anii anteriori (vezi Auxiliare didactice avizate de către MEN în perioada 2013 – 2014 https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Invatamant-Preuniversitar/2016/rechizite%20scolare/Auxiliare%20didactice%20avizate%20de%20catre%20MEN%20in%20perioada%202013%202014.pdf), de același minister, nu reprezintă măsuri arbitrare, iresponsabile, menite a submina credibilitatea acestei instituții și profesionismul angajaților sistemului public de educație?
  3. În ce măsură invocarea unei așa numite “caracatițe cu tentacule până în minister”, nu reprezintă un exercițiu de ipocrizie, câtă vreme cariera domnului Pop a fost suficient de vizibilă și de dinamică (a fost secretar general al unei federații sindicale din educație, a fost vicepreședinte al Colegiului Central de Disciplină la nivelul MECTS, a fost chiar ministru interimar al Educației), iar tema auxiliarelor și manualelor școlare nu am cunoștință că s-ar fi regăsit vreodată pe agenda domniei sale. Cu atât mai mult rolul de vicepreședinte al Colegiului Central de Disciplină la nivelul MECTS, timp de 4 ani, l-ar fi îndreptățit, poate, să se exprime mai devreme în legătură cu tentaculele unei eventuale caracatițe.
  4. În ce măsură valoarea aproximativă a pieței auxiliarelor școlare (80, 100, 130 de milioane de euro), vehiculată în mod repetat, în public, de către ministrul Pop, ar putea reprezenta adevărata miză a deciziilor și campaniei publice anticoncurențiale din această perioadă? Mă întreb care ar fi comisionul, “pe persoană fizică” sau pentru partid, dacă toată această piață ar contribui pentru a-și reprimi autorizațiile. Avem vreo garanție că ministrul este bineintenționat, câtă vreme acționează arbitrar (anulează autorizații deja acordate, impune pe agenda publică tema falsă a validității manualului unic și a editurii unice, nu respectă programul de guvernare, amenință cadrele didactice etc.)?
  5. În ce măsură se poate susține temeinic expertiza profesională și competența a unui ministru care manifestă nostalgii pentru manualul unic și care nu înțelege utilitatea manualelor alternative și auxiliarelor didactice în contextul unei piețe libere, a unei societăți democratice, în condițiile centrării învățământului pe elev, nu pe profesor, pe competențe, nu pe cunoștințe, pe alegeri libere, nu pe exerciții de planificare de la centru, pe recunoașterea valorii individualității umane, nu pe o perspectivă care anihilează și nivelează personalitatea umană?
  6. În condițiile în care serviciile oferite de companiile de stat sunt scumpe, de slabă calitate și greu vandabile, în condițiile în care majoritatea companiilor de stat înregistrează pierderi uriașe, managementul fiindu-le politizat și deprofesionalizat, în condițiile în care salariile în companiile publice sunt nealiniate performanței economice, iar angajarea personalului este alterată de interese politice și de familie, ce garanții există că o editură unică, de stat, ar putea furniza ministerului produse de calitate superioară celor furnizate, în regim concurențial, de editurile private? Edituri private care au angajați plătiți, de regulă, cu salarii mai mici decât la stat. Edituri private care supraviețuiesc pe piață în condiții concurențiale, nu de monopol. Edituri private care își câștigă licitațiile, paradoxal, cu cele mai mici prețuri.
  7. În condițiile în care ministerul educației afirmă că ar exista edituri care falsifică avizele, există vreo posibilitate ca demersurile juridice să fie țintite strict împotriva acestor forme de abuz și aceste fapte să nu devină justificări pentru decizii aberante (ex. editură unică, manuale unice)?

Mă întorc cu gândul către învățătorii anului 1940, cei care tăiau cu foarfece mari paginile manualelor școlare, într-un efort de a șterge aberațiile unui dictator dintr-o istorie recentă.

Mă întorc cu gândul la euforia libertății, după revoluția din 1989, la bucuria ruperii portretului didactatorului din manualele școlare.

Sursa: http://manualul.info/Abecedar_82/Abecedar_82.pdf 

Sper ca niciodată faptele de azi să nu devină motive de batjocură pentru ziua de mâine, iar ministrului educației să nu i se permită să devină sinistrul educației, oricâtă ambiție și stăruință pare că depune pentru atingerea acestui scop.