Discurs „Ultimul Clopoțel” (la absolvirea liceului) – 2022 (complet)

Dragi absolvenți, generoși părinți, frumoasă audiență,

Am pregătit discursul de astăzi, gândindu-mă la bucuriile pe care le trăiesc toți cei implicați în emoțiile absolvirii. Unele sunt bucurii firești, naturale, oneste, care au un echivalent în revelațiile, lecțiile, eforturile și investițiile realizate ani de zile. Altele sunt bucurii chinuite, de multe ori amare, în fața unui proiect personal de succes, la care se spera, dar care a rămas în lucru. Aleg astăzi să vorbesc despre ce reușește educația, dar și despre ce îi scapă. Iar pentru asta am nevoie de ajutorul publicului. De aceea, de fiecare dată când veți auzi ceva valoros, respectat, prețuit, luminos, vă rog să aplaudați, iar când auziți ceva nevalid, incorect, indezirabil, vă rog să șuierați, fluierați sau protestați (precum în arta teatrală populară). Mă voi adresa absolvenților.

• Ați depășit cu bine procesul de admitere din clasa a IX-a și ați ajuns în liceul „TheBest”.
• Pandemia v-a învățat să folosiți o mască, să vă spălați regulamentar pe mâini, iar lecțiile online au înlocuit frica de virus cu frica de camere video.
• În timpul lecțiilor online, nu ați chiulit niciodată… și nici nu ați dormit în fața ecranului.
• Ați depășit cu bine pandemia și v-ați bucurat că școala s-a reluat în format fizic.
• V-ați îndrăgostit cel puțin o dată… și de multe ori ați primit reject.
• Sunteți martorii unui război la granițele României.
• Cel puțin o dată v-ați întristat gândind la boală, suferință, bătrânețe sau moarte.
• Ați citit măcar o carte din copertă în copertă.
• Ați avut susținerea totală a părinților sau a celor apropiați.
• Sunteți iubiți și fericiți pentru că absolviți.

Școala este locul creșterii, maturizării interioare, dar și sociale. În egală măsură, școala poate fi văzută ca un mim orb și surd operând un pat al lui Procust – un mecanism formator-deformator, o instituție neliberă și lipsită aproape deplin de apetitul libertății. Indiferent dacă veți asocia mimul orb și surd cu politicianul urât, desconsiderat, devalorizat, depreciat, care se inoculează la putere prin mijloace imorale, dar ajunge să ia decizii, cu obrăznicie, în numele viitorului a milioane de oameni. Sau dacă veți asocia mimul orb și surd cu rutinele profesorilor, cutumele și obiceiurile instituțiilor școlare, complicitățile diverșilor actanți din universul școlar, dulcele confort al conservatorismului și tradiției sau, din contră, fascinația necritică pentru orice nălucă progresistă. Indiferent, spun, dacă mimul orb și surd va fi o persoană reală, sau un automat decerebrat sau descreierat, de va fi o entitate coruptă sau amorală, el vă va și ne va însoți permanent. Cât timp va intermedia spre acest moment, al absolvirii, toate speranțele, încrederile, așteptările, potențialul neexprimat, și le va da o formă, și le va facilita sau cenzura, el se va regăsi, se va institui subtil, se va semna în chiar opera rezultată. Toți purtăm în noi semnătura unui mim orb și surd care ne-a încurajat sau frustrat, care ne-a dat aripi, sau care ni le-a tăiat. În sistemele educaționale centralizate, depersonalizante, succesul individual, bazat pe creativitate, specificitate și raționalitate, pare, mai mult decât oricând, un accident.

Asta nu trebuie să vă tulbure, toți absolvenții, indiferent de secol sau de cultură, poartă în ei semnătura unei școli, a unei epoci, în general, la rândul dumneavoastră, purtați semnătura școlii pe care ați absolvit-o astăzi. Implicit, semnătura unui sistem educațional calibrat politic să consacre o medie, o medie care fuge mereu de mediocritate.

Ieșirea colectivă din peșteră nu se va putea realiza niciodată, atâta timp cât peștera va continua să existe. Iar lumea, trebuie să recunoaștem, este și o peșteră. O dovedește întreaga istorie. Mai devreme sau mai târziu, orice civilizație a fost pusă în pericol de chiar lipsa ei. Până și elitele care au încercat să părăsească peștera, purtau în ele o semnătură a întunericului. Să analizăm câteva exemple.

Aristotel, geniu incontestabil al lumii grecești și al umanității, adept al meritocrației, cumpătării și raționalității în managementul nevoilor personale, nu i-a putut salva pe greci de la repetatele falimente economice în care s-au aflat de-a lungul istoriei. Poftele satisfăcute pe datorie au dus inevitabil la costuri și suferință. Aristotel, însă, la rândul lui, era amprentat de tradiție și educație, el fiind un adept al aristocrației, nu al democrației. El găsea chiar argumente în favoarea sclaviei, adică în favoarea instrumentalizării și exploatării semenilor. Cine este adeptul meritocrației, cumpătării sau raționalității, să aplaude. Mulțumesc!

Mai aproape de noi, de pe plaiurile mioritice, îl putem evoca pe Neagoe Basarab, reper intelectual și moral profund, care, în învățăturile lui, cultivă valorile creștine, moderația și modestia. Dar ce folos, că românii tot după forme aleargă, după luciri și străluciri trecătoare, după aparențe, iar banul și puterea, pericole mortale, reprezintă încă, pentru cei mai mulți, cele mai dorite valori în viață. Chiar dacă ele sunt valori înșelătoare și afectate permanent de inflație. Însă chiar și acest domnitor luminat, canonizat ca sfânt, era amprentat de tradiția și educația proprie, el fiind un adept al monarhiei de drept divin, un monopol elitist asupra puterii. Asemenea lui Aristotel, nici el nu a iubit democrația. Cine este adeptul moderației, al modestiei și generozității, cine disprețuiește pericolele morale, să aplaude. Mulțumesc!

Cel mai recent exemplu poate fi chiar Aleksandr Pușkin. Marele poet rus, iubit de elite, respectat de popor, nu mai poate hrăni astăzi, cu iubirea lui de libertate și diversitate, cu acele cuvinte atent și sensibil alese, un vulg care-și adulează despotul autoritar. Pentru că, astăzi, un popor dornic de victorii mediatizate, alege să nege diversitatea etnică și valoarea absolută a libertății, în numele unui imperialism centralist. În numele poftelor unui dictator, el alege să glorifice crima, furtul, violul, realizate în mod sistematic, programatic, dovedind o animalitate feroce. Dar același Pușkin, creator absolut, sensibil și creștin, ale cărui versuri Eminescu le caracteriza drept „izvor de apă vie”, nu a putut evita, el însuși, glorificarea unei vitejii insensibile, animalice, condiție a nedreptății, el însuși purtând în suflet aceeași semnătură a tradiției, a epocii și a școlii sale. Ascultați câteva versuri din poemul Prizonierul din Caucaz.

„Caucazienii neînvinși
De crunte lupte-și amintesc
Și de frumoșii lor căluți,
De aspre desfătări, cumplite;
Își amintesc din ani trecuți
De năvăliri nestăvilite,
Despre uzdenii prefăcuți
De săbii iuți, lovind setoase,
De-a lor săgeți țintite bine,
De sate arse și-n ruine,
De negre roabe mângâioase.”

Cine este adeptul respectului pentru diversitate și libertate, să aplaude. Mulțumesc!

Observăm din aceste exemple că școala, civilizația în care ne naștem și educăm, ne marchează modul de a privi realitatea, ne influențează alegerile și ne determină destinul. Nu există om care să poată eluda sau ocoli complet acest transfer. Transfer de bune intenții, dar și al unei zestre rareori conștientizate și analizate critic. O zestre care poate elibera sau încătușa. O zestre care poate înălța sau înjosi. O zestre care poate omagia sau învinovăți.

Toți aplăudăm valorile umaniste și sperăm ca lumea să devină mai bună. Toți reținem din trecut acele lecții care ne ajută să devenim mai atenți unii la ceilalți, mai prietenoși cu natura, mai curioși în fața universului, nerepetând crimele sau abuzurile altor vremuri.

Astăzi, când dumneavoastră absolviți ciclul liceal, bucuria atingerii unui obiectiv al devenirii trebuie altoită cu bucuria responsabilizării. Educația este un dar individual, dar care nu are un sens egoist. Educația nu are sens și valoare în lipsa sau în absența societății sau a vieții sociale. Lecțiile care ne ajută să-i subminăm, folosim, mințim sau cumpărăm pe ceilalți, nu reprezintă educație. Reprezintă victoria instinctului și animalității, sau a răului și inumanității din noi. În varianta cea mai barbară, reprezintă moartea celorlalți și a noastră, moartea umanității noastre.

Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să analizăm ceea ce ni s-a oferit prin procesele de învățare sau mimetism cultural, ceea ce am primit din ce ni s-a oferit, ceea ce merită multiplicat, ceea ce poate fi uitat sau îmbunătățit. Este responsabilitatea noastă să consolidăm valorile trecutului, sau să ne revoltăm și să le înlocuim cu valori actualizate, înnoind lumea, dacă asta ne dorim. Este responsabilitatea noastră să sperăm și să muncim pentru ca lumea noastră să fie mai bună decât altele. Mai presus de toate, este libertatea noastră să citim mult, să studiem mult, să înțelegem ce potențial ascundem și cum îl putem împlini.

Cu această ocazie, le mulțumesc elevilor care m-au acceptat ca diriginte timp de 4 ani, copii buni, interesați de propria formare, copii care au resuscitat în mine dragostea de poezie, dar și părinților sau înlocuitorilor de părinți de care au fost înconjurați. Regret că, în ultimii patru ani, numărul orfanilor din clasă a crescut. Astăzi, și în fața părinților lor, aflați acum în ceruri, mă înclin cu respect, mărturisind despre calitatea și sensibilitatea copiilor dumnealor.
Felicitări tuturor, pentru absolvirea de astăzi și pentru toate cele bune care vor urma.

Le mulțumesc tare mult colegilor din liceu, care au șlefuit această clasă ca pe un diamant, urmărind să nască o casă bună și generoasă luminii. Munca dumnealor este prețuită și onorată, absolvenții fiind, după cum ați observat, primii care o mărturisesc.

Tuturor, mult succes în viață, în iubire, în împlinirea cu sens și în mântuire.

Gaudeamus igitur, Juvenes dum sumus; Post jucundam juventutem, Post molestam senectutem Nos habebit humus! Vita nostra brevis est, Brevi finietur, Venit mors velociter, Rapit nos atrociter, Nemini parcetur. Vivat academia, Vivant professores, Vivat membrum quodlibet, Vivant membra quaelibet, Semper sint in flore! Vivant omnes virgines Faciles, formosae. Vivant et mulieres Tenerae, amabiles, Bonae, laboriosae. Vivat et res publica et qui illam regit. Vivat nostra civitas, Maecenatum caritas Quae nos hic protegit. Pereat tristitia, Pereant osores. Pereat diabolus, Quivis antiburschius Atque irrisores.

Să ne bucuram, așadar, Cât încă suntem tineri Fiindca dup-o tinerețe agitată, Și-o bătrânețe-ngreunată, Țărâna ne va avea pe toți. Viața ne este scurtă Va fi terminată prea curând, Moartea vine fulgerator Atroce ne agață-n ghearele-i. Nimeni nu-i cruțat de-aceasta. Traiască școala! Traiască profesorii! Traiască fiecare-ntrebător! Traiască fiecare-ntrebătoare! Fie ca ei să-nflorească de-a pururi! Trăiască toate fecioarele Binevoitoare și curate la suflet! Trăiască, de-asemeni, Femeile tandre, iubitoare Și pline de harnicie! Trăiască patria Și cei ce-o conduc! Trăiască-ne orașul Și binefăcătorii acestuia Care, prin caritatea lor, ne oferă siguranță! Fie ca tristețea să piară! Fie ca urâtorii să piară! Fie ca Diavolul să piară! Fie ca oricine-i împotriva școlii noastre, Oricine-ar râde de-aceasta, să piară!