Visul

Am închis ferestrele simțurilor,
Cu zece zăvoare am ferecat ușile inimii,
M-am sustras timpului și spațiului,
Iar în deplina absență a conștienței,
Acolo unde nu era nimic de așteptat,
Subit s-a iscat un viu straniu.
Un viu condensat, înghesuit într-o clipă,
Un viu lipsit de lentoare, de așteptări inutile,
Un viu eliberat de spațiu, eliberat de borne,
Un viu populat de suflete libere, curajoase,
Vii toate, dar atât de fragile,
Spirite neînghesuite și nesupuse de corpuri.
Sufletul meu, aflat mereu în control asupra lumii,
Cu mii de străjeri la granițele interiorului meu,
Și-a pierdut subit hățurile,
Iar năvalnicele energii nestrunite, străine toate,
L-au purtat într-un univers nou, total imaterial.
Am călătorit, prin vis, într-o lume în care timpul nu există,
Spațiul nu constrânge, formele pot fi pure, abstracte,
Iar sufletele pot atinge suflete.
Am cusut cu acul vis după vis,
Aventură după aventură,
Spaimă după spaimă,
Bucurie după bucurie,
Iar rezultatul a fost mai bogat,
Mai dens, mai profund, mai intens și mai lung,
Decât o viață întreagă.