Formular pentru fixarea/evaluarea conținuturilor teoretice – Logică, argumentare și comunicare – Bacalaureat 2026


Observații prealabile

Itemii formularului concordă cu itemii standard ai examenului doar la subiectul I A.

La subiectele I B, II și III, itemii au fost modificați pentru a permite evaluarea rapidă a competențelor specifice, corespunzătoare nivelului de înțelegere și capacității de aplicare în situații concrete a aspectelor teoretice.

Pentru a obține succes la examen, nu este suficient să stăpâniți doar aspectele teoretice. Aveți nevoie și de:

  • o foarte bună atenție la detalii (capacitatea de a observa, discrimina și de a controla mental toate cuvintele sau simbolurile de dimensiuni mici: negațiile (non, ~), cuantorii (unii, toți), indicatorii de premise (dacă, fiindcă), indicatorii de concluzie (atunci, rezultă) operatorii logici (-c->, -o->, ->), simbolurile propozițiilor categorice (a,e,i,o), formulele propozițiilor categorice (SaP, SeP, SiP, SoP), figurile silogistice (1,2,3,4), modurile silogistice (eae-1) etc.);
  • reziliență în fața factorilor distractori din sala de examen;
  • răbdare și meticulozitate pentru a trata fiecare subiect într-o manieră impecabilă;

Pentru aceasta, simularea condițiilor de examen, rezolvarea integrală a subiectelor și verificarea finală a rezultatelor, reprezintă priorități de pregătire.

Formularul de mai jos, prin amploarea lui și prin fidelitatea în raport cu elementele de substanță ale examenului (conținuturile programei), încearcă să simuleze condițiile din timpul probei, însă trebuie lucrat conștientizând că scrierea propriu zisă a rezolvărilor, pe foaia de examen, poate genera alte efecte, comparativ cu activitatea online, în fața ecranului.

Sugestia este să lucrați cerințele mai complexe inclusiv în scris, pentru a identifica și controla mai precis componentele propozițiilor, raționamentelor, direcțiile proceselor de raționare, schemele de inferență, diagramele Euler și Venn etc.

Acceseză aici formularul!

Pentru a valorifica resursele necesare învățării, vizitați articolul de mai jos!