Cicerone Ionițoiu – Genocidul din Romania

Sursa: http://www.procesulcomunismului.com/

 

GENOCIDUL DIN ROMÂNIA

REPERE IN PROCESUL COMUNISMULUI

Dupa deschiderea Spatiului pe Internet care-si propune sa ridice valul tacerii asezat intentionat pentru acoperirea celor exterminati si aruncati în gropile comune,

în numele acestor fiinte dragi, nevinovate, împrastiate peste o jumatate de Europa, ajungând pâna la Kamciatka- supravietuitorii genocidului comunist din România, care au umplut sângele si lacrimile lor secolul 20,

cerem sa se faca dreptate pentru cei schilo­diti fiziceste sau moraliceste si pentru urmasii lor, pentru ca astfel de barbarii sa nu mai poata apare în lume pentru a învrajbi oamenii sau chiar popoarele.

Comunismul s-a nascut din tradare si, de-a lungul a peste 7 decenii, s-a folosit de tradatori pentru a instaura în lume anarhia si teroarea manifestata sub forme salbatice, chiar diabolice.

Filozoful român P.P.Negulescu ne-a atras atentia: „Noi si înspai­mântatoare filozofii au aparut pe lume, ca sa întelegem ce înseamna în termeni de sânge, de ferocitate, credinta ca statul e totul, iar individul nimic.”

Unul dintre românii care timp de 60 de ani a luptat permanent împotriva comunismului si a simtit pe trupul sau si în organismul lui cele mai crunte torturi, ce l-au lasat handicapat pe toa­ta viata, declara cu ocazia începerii acestui proces al comunismu­lui: „Cel mai sângeros sistem filozofic a fost comunismul, care a du­rat 3 sferturi de veac si a lasat în urma lui nenumarate gropi comune si o mizerie apocaliptica. Este tragic ca si astazi se mai gasesc oameni inconstienti (unii fosti comunisti) care elogiaza comunismul, uitând toate crimele comise de el.” ( R.Radina)

Pentru lamurirea conceptiei comuniste merita subliniate câteva pareri ale lui Lenin din interviul dat lui Giovranni Papini înainte de a muri: „Strainii si imbecilii presupun ca aici s-a facut ceva nou. Eroare de burghez orb! Bolsevicii n-au facut decât sa adopte regimul instaurat de tari, singurul regim care convine poporului rus. Nu pot fi guvernate o suta de mii de brute fara bâta, fara spionaj, fara politie secreta, fara teroare si spânzuratoare, consilii de razboi, munci fortate si tor­turi. Noi nu am facut decât sa schimbam clasa care îsi înteme­ia hegemonia pe acest sistem… este un mare progres dat fiind­ca privilegiatii sunt acum de zece ori mai numerosi…”

Iar la întrebarea despre Marx si progresul…Lenin precizeaza: „Amintiti-va ca însusi Marx ne-a învatat ca teoriile nu aveau decât o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Dat fiind starea Rusiei si a Europei, a trebuit sa ma folosesc de ideolo­gia comunista pentru a-mi atinge adevaratul scop. Marx nu era decât un evreu burghez calare pe statisticile engleze si tai­nic admirator al industrializarii. Ii lipsea simtul barbariei si, din aceasta cauza nu era decât o treime de om. Un creier îmbibat de bere si de hegelianism, în care amicul Engels îi injecta uneori idei geniale. Revolu­tia rusa aduce profetiilor lui Marx o totala dezmintire. Toc­mai în aceasta tara în care nu exista nici o burghezie, a tri­umfat comunismul. Oamenii sunt niste salbatici fricosi care trebuiesc dominati de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu este decât trancaneala, literaturi, filozofie si alte muzici pentru uzul nerozilor. Ori dat fiind ca salbaticii sunt oameni… trebuie ca tara sa semene cu o ocna… Visul meu este sa tran­sform Rusia într-o imensa cetate de forta…Sa va intre bine în cap ca bolsevismul reprezinta un triplu razboi: razboiul barbarilor stiintifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului si al orasului împotriva sa­tului. Or în aceste razboaie nu alegem armele. Individul este ceva care trebuie suprimat… Cel care rezista va fi suprimat ca o tumoare maligna. Sângele este cel mai bun îngrasamânt ofe­rit de natura. Sa nu credeti câ sunt crud. Toate aceste împuscari si spânzurari care se fac din ordinul meu ma plictisesc. Urasc victimele mai ales pentru ca ele ma silesc sa le omor…”.

Aceasta conceptie sangvinara, manifestata prin figura unui mongoloid în descompunere, fusese adusa de interese germane pentru înlaturarea tarismului, în scopul prabusirii fortelor occidentale care urmareau înlaturarea absolutismului puterilor centrale – ce te­rorizau popoarele subjugate prin politica de deznationalizare. Sosit într-un tren blindat tocmai când anarhia cuprinsese arma­ta tarista, Lenin cu tovarasii lui au contribuit la generalizarea haosului, schimbând situatia politica si militara a frontului rasaritean.Tradarea ruseasca a încurcat planurile Aliatilor si mai ales pe cele ale României – unde au refuzat sa mai lupte din 7 Noiembrie 1917, lasându-ne înca de la sfârsitul anului 1916 descoperiti în fata bulgarilor si turcilor. România, prin intrarea în razboi, sal­vase trupele Aliatilor de pe Marna, de unde nemtii si-au retras contigente importante pentru a le aduce pe Carpati.

Din cauza anarhiei ce cuprinsese armata tarista trecuta la ja­furi si crime si în haosul ce s-a întins ca fulgerul peste Rusia, s-a întâmplat revirimentul prin intrarea Americii în razboi pe 2 Aprilie 1917.

Acest reviriment se producea tocmai când omenirea facea cunostinta cu un sistem schizofrenic de neliniste ce prin forta urmarea conducerea societatii, uniformizarea omului prin metode salba­tice ce foloseau tradarea, minciuna, jaful, delatiunea, duplicitatea, iar crima era zilnic nelipsita din acest repertor al groazei. si era propovaduita ca o dogma de realizare a scopului diabolic. Nu se sfiau sa spuna ca „pâna si copiii trebuie sa asiste la execu­tii”, ca sa vada cum dispar dusmanii poporului.

Prima victima: România

 

De la început au pornit cu politica duplicitara, spunând ca „na­tiunile au dreptul sa dispuna de soarta lor”, iar pe de alta parte propagau revolutia proletara prin violenta, pregatind elemente stra­ine pe care le trimiteau în diferite tari sa instige la revolte.

Încercarea bolsevica de izgonire a regelui Ferdinand si rasturnare a guvernului de la Iasi în Decembrie 1917 a esuat (pe 15 Noiembrie 1917 deja instalasera un comitet revolutionar la Ode­sa, în vederea acestui scop, din care va face parte M.G.Bujor si Racovski Cristian – bulgar revolutionar „preocupat” de problemele ro­mânesti ).

Urmând politica de subjugare, pe 23 Ianuarie 1918, Trosky a decla­rat la Petrograd ca va sprijini revolutionarii de la Odesa, ca sa rastoarne regimul din România. A doua zi, Sfatul Ţarii a declarat Independenta Republicii Moldovenesti si ca riposta, bolsevicii au ocupat Kievul pe 2 Feb.1918. Peste o saptamâna, au arestat misiunea militara româna condusa de generalul Coanda, au expulzat pe ministrul român de la Petrograd, Constantin Diamandi, confiscând si Tezaurul României încredintat spre salvare. Pe 14 Februarie, de la Odesa, se trimitea ultimatumul guvernului român prin care se cerea ca pâna la 16 Feb.1918 sa se evacueze Basarabia.

Dupa 106 ani de subjugare salbatica, românii basarabeni si-au intensificat eforturile si pe 27 Martie 1918 au desavârsit unirea provinciei smulse abuziv, cu Regatul României.

Acest act îndreptatit a fost urmat pe 28 Noiembrie de Unirea Bucovinei, iar pe 1 Decembrie de cea a Transilvaniei si Banatului, tot prin autodeterminare, adunându-se laolalta toti cei de acelasi
neam, aceiasi limba si aceleasi obiceiuri.

Paralel se prabusea imperiul absolutist austro-ungar, sub victo­ria stralucitoare a generalului Ferdinand Foch, în timp ce armata româna mentinea ordinea în capitala imperiului care refuzase sa asculte plângerile lui Horea si ale delegatiei Memorandistilor.

Profitând de caderea catastrofala a absolutismului, Rusia, noul imperiu al raului ce se nascuse prin tradare si varsari de sânge nevino­vat, a trimis un agent înrait, pe Bela Kuhn sa provoace si sa instaureze revolutia sovietelor si în pusta ungureasca, ca prim pas.

Ajuns comisar al poporului, adevarat conducator al guvernului Republicii Sovietice Ungare si ajutat de Cristian Rakovski (tri­mis de Lenin ca ambasador al Rusiei), a dezlantuit o teroare crunta în tara si a extins-o asupra Transilvaniei. Incurajat de presedin­tele Mihalyi Karolyi (socotit „un degenerat” de socrul sau, contele Iulius Andrassy) care i-a predat puterea, Bela Kuhn, ajutat de calaul Tibor Szamuely, au terorizat populatia, savârsind faradelegi, jafuri, arestari, asasinate…

Un fapt îngrozitor s-a petrecut în comuna Belis, la 35 km. sud de Huedin, pe 8 Noiembrie 1918, unde a sosit capitanul Antal Ditrich de la Budapesta cu un detasament si a executat zeci de tarani -moti; au fost arsi pe rug 45 de persoane din comunele: Belis, Valeni, Tufeni, Mânatireni, Marisel…. Iata câteva nume dintre acesti martiri: Dumitru Tripon- de 26 ani, Nicolae Bâlc- de 24 ani,Varvara Pop- de 44 ani, Ioan Dreve- de 20 ani cu tatal lui Gavril Dreve, Maria Boca a Petrii Halamului…restul vor fi trecuti în anexa.

Concomitent cu anuntarea listelor cu satele devastate si cu numele victimelor, bandele bolsevice rusesti încercau sa patrunda si ele în Basarabia iar Cristian Racovschi comunica lui Bela Kuhn ca alte trupe erau pregatite sa vina în ajutor prin Ucraina Subcarpatica.

România era prinsa într-un cleste în timp ce Conferinta de Pa­ce la Paris cauta sa ne împinga spre compromis, întelegere cu Khun.

In acele momente dificile, create de manipulatiile politice din capitala Frantei, trupele române cu avizul lui Iuliu Maniu (prese­dintele Consiliului Dirigent) si al lui Ionel Bratianu ( seful Delegatiei la Conferinta de Pace) au trecut linia de demarcatie pro­vizorie ce mergea de la Nord de Nasaud prin Tg.Mures si urma cursul apei pâna la varsarea Muresului în Tisa, salvând astfel populatia satelor de jafurile si macelurile la care era supusa.

Dar Bela Kuhn se napustise asupra Cehilor cu aceiasi salbaticie.

Insistenta apararii cauzei românesti de I.Bratianu a fost completata de izbânzile armatei române ce înaintasera pâna la Tisa si de concursul Maresalului Foch care, în Memoriul adresat lui Clemenceau, demonstra necesitatea ramânerii trupelor române pe Tisa pâna la dezarmarea efectiva a Ungariei si pâna ce aceasta va da garan­tii depline ca nu va mai tulbura pacea, încheind: „Altfel s-ar pu­ne din nou în primejdie pacea în întreg Sud-Estul Europei.”

In acel Iulie fierbinte al anului 1919 se juca cartea Europei, si trebuia câstigata înainte ca bolsevicii rusi sa se fi unit cu cei ai lui Bela Khun. Acesta, încurajat de englezul Cuningham si de americanul Brown a trecut la ofensiva pe 20 Iulie, trecând Tisa cu 100.0 00 soldati, pe un front de 120 km. si în adâncime de 60 km. Concursul Moscovei a fost prompt printr-o pregatire de artilerie si mitrali­ere terminat prin esecul trecerii Nistrului.

Nu mai era timp de pierdut. Pe lânga interesele românesti de a asigura linistea populatiei, era si soarta civilizatiei europene.

Regele si Guvernul român au hotarât trecerea la contraofensiva. A fost fulgeratoare. Pe 2 August 1919 a capitulat Corpul I ungar de armata la Czegled, pe 3 Aug. colonelul Rusescu cu rosiorii înfrângeau ultima rezistenta bolsevica si seara intrau în Budapesta.

Bela Kuhn a fugit în Rusia, unde va cadea secerat de gloantele lui Stalin în masacrele din 1937-1938, în timp ce ajutoarele lui, ca criminalul Tibor Szamuely, au fost sfâsiate de populatia pe ca­re o jefuisera si torturasera.

Importanta extirparii cancerului comunist din inima Europei îl gasim relatat într-un interviu al Contelui Andrassy acordat Biroului român de presa de la Berna si publicat în ziare ca „Le Temps”, „Le Journal des Debats”, în care spune:

„As fi voit, desigur, sa mor pentru a pastra Transilvania Unga­riei. As fi preferat, de asemenea, sa vad trupele maghiare in­trând în Budapesta pentru a goni pe bolsevici. Acest lucru din nenorocire nu a fost posibil. Asa fiind, marturisesc în mod franc ca sunt mai bucuros sa vad pe Români la Budapesta, decât pe Bela Kuhn si complicii sai, care mi-au ruinat Patria din punct de vedere atât politic cât si material. Recunosc astfel în mod leal ca, intrând în Budapesta, Românii au adus un imens serviciu atât Ungariei cât si lumii întregi…”.

O alta evocare asupra rolului României este aceea a Ambasadorului Frantei, Jules Cambon, facuta în 1927 la Societatea Natiunilor, lui N.P.Comnen (fost Ministru de externe):

„Cu pretul celor mai mari sacrificii, România a îndeplinit la Sud misiunea traditionala, care mai la Nord a fost întotdeauna a Poloniei; ea a fost bariera Europei împotriva invaziei ta­tare si a pus sfârsit unei dezordini ce ameninta sa întinda puterea bolsevica pâna la portile Vienei. Ea însasi s-a sal­vat; dar a liberat în acelasi timp Ungaria de odioasa domina­tie, care, câtva timp, a apasat asupra Regatului Sfântului stefan. Aceasta a fost de altminteri si sentimentul autoritatilor ungare, caci, atunci când armata româna se pregatea sa evacueze teritoriul lor, Prefectul ungur al judetului Szabolcz intervenea pe lânga comandantul român ca sa mentina ocupatia ce apa­ra tara împotriva armatei rosii. Dupa putina vreme, o cerere asemanatoare i-a fost adresata de teama reactiunii albe…” Articolul a aparut în „La Revue des deux Mondes”, de la 1 Dec. 1927, pag.617.

In acest al 2-lea deceniu al secolului 20, România a jucat un rol hotarîtor în viata Europei prin arbitrarea conflictului din Balcani (1913) si a contribuit cu mari sacrificii la înclinarea ba­lantei în favoarea puterilor angajate în înlaturarea absolutismu­lui retrograd. Intrarea României a facut posibila victoria de la Verdun prin retragerea trupelor germane si tot sacrificiul legen­dar de la Marasti-Marasesti; ea a usurat victoria si a fost o stavila în fata anarhistilor bolsevici. Tot România a fost aceea care a asigurat ordinea în Viena, Praga, Budapesta, salvând Europa de peri­colul comunist pentru un sfert de veac.

Dar daca altii au avut un ragaz de liniste, pe trupul României s-a jucat drama, prin premeditarea distrugerii ei de catre agentii infiltrati. Pentru aceasta deschidem acest proces contra comunis­mului aratând metodele de crunta barbarie la care a fost supus un popor ce a contribuit prin sacrificiul lui, la prosperitatea Aliatilor democrati occidentali.

În prima perioada (interbelica) 1921 – 1944, urmarim în judecata pe comunistii infiltrati si câtiva autohtoni, pentru tradare nationala în interesul unei puteri straine, crime savârsite pentru destabilizarea tarii, propaganda mincinoasa si spionaj în favoarea Moscovei.

Infiltratiile comuniste în Transilvania, Bucovina, Basarabia si Vechiul Regat au urmarit prin acte de teroare si manifestari dusmanoase ale unei infime minoritati (si aceia de origine straina) sa perturbe procesul de redresare ce începuse dupa încheierea pacii. Din ordinul lui Lenin, au acuzat pe social – democratii ro­mâni, care participasera la opera de Unire a poporului român, de oportunism si „tradare”, pentru ca se împotrivesc miscarii clandestine pentru restituirea Basarabiei catre Rusia.

Cominternul, creat în 1919 la Moscova, a fost un sistem diabo­lic de teroare permanenta, pe care a exportat-o peste tot în lume, urmarind promovarea intereselor rusesti de dominatie pe plan ex­tern, prin înfiintarea de sectii ale partidului comunist, ce erau deasupra suveranitatii statelor, în vederea macinarii si transfor­marii lor în republici federative.

Rusia a declansat cel mai crâncen masacru cunoscut în omeni­re; imediat dupa încheierea Pacii din 1919 au avut loc revolte di­rijate (si care au fost sortite esecului) în Saxonia-Turingia, Scheswig-Holstein, Estonia, Bulgaria (unde, în masacrul din Catedrala Sf. Sofia, au fost omorîti 14 generali, 3 deputati si alte persoane în urma unui atentat în timpul unei înmormântarii)…

Paralel a dus si razboiul civil împotriva Ucrainei, Azerbaigeanului, Armeniei- cu intentia trecerii peste Transcaucazia si iesirii prin golful Persic la Oceanul In 232b11c dian.

In acest context de împrejurari anarhice si de teroare s-a gasit un grup minuscul, mai mult format din neromâni, agenti de profesie, care s-au pus la dispozitia unei asociatii straine (partidul comunist rus) formând o sectie „româneasca”, ce a primit bani, ajutoare si instructiuni, facându-se vinovati pentru provocare de di­versiune, sabotaje, greve si atentate- în vederea subminarii României.

Printre acesti spioni care au complotat împotriva României, si au fost executati chiar de rusi în 1937-1938, au fost: Koblos Elek, Badulescu Al(zis Ghita Moscu), Fabian D., Dobrogeanu Al.Gherea, Filipovici Elena, Arbore Ecaterina, Dicescu O.Ion, Racovschi Cristian, Leonin Marcel, Bujor M.Gh., Zisu Petre, Roznovan Eugen, Grofu D., Timotei Marin, Aladar Imre… Altii au supravietuit si au adus, cu ajutorul armatei rosii, criminalul sistem în România, printre ei numarându-se:Foris stefan, Patrascanu Lucretiu, Cristescu Gheorghe, Margulius Samuel, Holostenco Vitali, Danieluk Stefanschi Al.,Boris Stefanov, Roitman Iosif (Chisinevschi Iosif ), Roitman Liuba( Chisinevschi Liuba) Bodnaras Emil (dezertor din armata în 1932 ), Moscu Choy (Gheorghe Stoica), Rusev Dragan Iordan (Petre Borila), Petrescu Du­mitru, Oigenstein L.(Leonte Rautu), Bodnarenco Pantelei, Grosman Ana (casatorita, în ordine, cu Sorin Toma, cu C. Pârvulescu si P.Bodnarenco), Pauker Ana, Doncea Constantin, Grunberg Boris (Nicolschi Al.), Iacobovici Eugen, Goldberger Miklos (Ardeleanu), Lukacs Laslo (Vasile Luca), Niconov Serghei (Nicolau Serghei ), Marcovici Smil (Moraru), Moghioros Alexandru, Rottenberg Aurel (Stefan Voicu) si altii, nu prea multi.

O remarca ce nu trebuie uitata este faptul ca numarul acestor venetici si autohtoni pusi în slujba lor variaza între 800 si 1206 dupa diferite surse, un lucru însa sigur este ca jumatate din ei ajunsi pe teritoriul României au devenit agentii sigurantei si au turnat pe ceilalti tovarasi de spionaj si diversiune. Asa se expli­ca faptul ca odata impusi la putere, sa alerge si prin orice fel de metode sa-si faca pe adversari informatori, spre a se razbuna.

Crima de destabilizare a functionarii statului, comunistii au încercat-o la început prin social democratii lui Gheorghe Cris­tescu si Ilie Moscovici, care au fost împinsi sa declaseze o greva generala la Caile ferate pe 18 Oct.1920, care a esuat; Cristes­cu, prevazator, plecase în ajun la Viena, de unde se dirijau actiuni ale Internationalei Moscovite.

Aceste elemente, decazute moraliceste, au recurs la actiuni sân­geroase provocând atentatul de la Senat în care, prin bomba pusa în Decembrie 1920 de catre Max Goldstein, au fost omorâte 3 per­sonalitati iar altele ranite:

Episcopul greco-catolic de Oradea, Dimitrie RADU, a murit pe loc.

Dumitru GRECEANU, Ministrul Lucrarilor publice, a murit a 2-a zi.

Spirea Gh.Gheorghiu, senator de Ilfov, a murit în spital la 13 Dec.

A fost ranit presedintele Senatului, generalul Constantin Coanda, care a avut 52 rani cauzate de schije.

Printre organizatorii grupului acestui complot au fost condam­nati, pe lânga Max Goldstein, Ilie Moscovici si Emanuel Socor.

Vinovatia de tradare nationala reiese din afilierea la Internationala comunista de la Moscova si participarea la divizarea tarii prin planul elaborat pe 6 August 1924 care prevede împartirea Ro­mâniei în 5 zone în vederea declansarii revoltei:

Zona I, cuprindea Bucovina de unde cu „detasamente dinspre Cernauti si Camenca pe Nistru, sub conducerea lui Malvski sa se atace calea ferata Cernauti-Pascani aruncând-se podul în aer (urmând sa faca legatura cu ajutoarele venite de peste Nistru).

Zona II, era prevazuta în sudul Basarabiei de la varsarea Nistrului pâna la gura Dunarii (între Tusla-Tatar Bunar si Vâlcov) de unde vor porni spre Ismail, Chilia si Reni pentru a ocupa Galatiul si Braila, condusi de Kotovschi, Goldstein, Grutenberg si German.

Zona III, cuprindea Dobrogea si Silistra, centrul revoltei fiind Calarasi, urmând sa se faca demonstratii la Budesti pentru amenintarea Bucurestiului. Scopul principal era distrugerea podului de pes­te Dunare pentru Izolarea Dobrogei. Conducerea actiunii era încredintata lui Kotovski, care ajutat de lipoveni era sprijinit si de debarcarea cu detasamente sovietice venite cu Godlevschi.

Zona IV, era indicata în Banat si Ungaria de rasarit cu centre la Lugoj, Simeria si Caransebes, bazându-se eventual pe iredentistii unguri. Conducerea o aveau, Kalifarski, Weissenberg, Mironovici Ivan.

Zona V, ar fi fost formata din Nordul Transilvaniei si Estul Ungariei cu centre la Cluj, Dej si Oradea, unde se vor face numai demonstratii sub conducerea lui Badulescu, Sicinschi, Rareninc si Koz.

Conducerea generala a revolutiei era încredintata lui Badu­lescu, Goldstein si Kalifarski, iar data prevazuta între 10-15 Septembrie.

Primele ce trebuiau sa înceapa „revolutia erau zonele 2 si 3. Dar nu s-au petrecut incidente decât în regiunea Tatar Bunar si Chilia Noua, unde locotenentul Mohonea Neacsu, lt.Scirculescu si slt. Asanache Stroe au reusit sa neutralizeze vre-o doua sute de bolsevici.

Vinovatia comunistilor din România subordonati Moscovei este cu atât mai mare cu cît, prin colaborarea cu Moscova, au contribuit la asaltul bolsevicilor asupra frontierei de rasarit, în vede­rea navalirii din 1940. Aruncând o privire asupra violarii frontierei de rasarit, a infiltrarilor soldate cu lupte constatam ca pâna în 1924 (la moartea lui Lenin) au avut loc 30 de atacuri, în continuare pâna la navalirea din 29 Iunie 1940- alte 42, iar dupa aceea, din Basarabia, peste Prut, au facut alte 47 incursiuni si violari de frontiera. In cursul acestor actiuni de comandouri România a avut, în lupte de aparare, 31 de soldati morti, 22 soldati raniti si alti 34 soldati disparuti fara urma.

Agentii Moscovei din România au încheiat înca din 1920 un an­gajament de accentuare a luptei ilegale de participare, într-un mod foarte activ, la Federatia Balcanica comunista, supunându-se tutu-tor hotarârilor ei ca partidul sa intre pe calea comunismului revolutionar. Din partea acestor agenti au iscalit: Gheorghe Cristescu, Const. Popovici, Al.Dobrogeanu Gherea si Rozvany Ieno.

Vinovatia acestor tradatori de tara a constat în însusirea mo­delului sovietic întruchipat de Lenin si care consta în supunerea oarba la dispozitiile partidului, în distrugerea valorilor trecutu­lui, în impunerea dictaturii proletariatului din fabrici si a taranilor de pe ogoare.

Tot acest esafodaj se baza pe minciuna, duplicitate si teroarea dusa pana la crima.

Iata parerea acestui farseur de Lenin despre taranii pe care voia sa-i scoata de sub stapânirea burghezilor si sa-i înjuge la remorca scursurii societatii:

„Ii detest pe tarani. Îl detest pe mujicul idealizat de acest occidental ramolit care este Turgheniev si de acest faun convertit care este ipocritul de Tolstoi. Ţaranii reprezinta tot ceea ce detest: trecutul, credinta, ereziile, mania religioasa, munca manu­ala. Ii suport si în magulesc, dar îi urasc. As vrea sa-i vad disparuti pe toti, pâna la ultimul. Un electrician, pentru mine, face cât o suta de mii de tarani. Se va ajunge, sper, a se trai prin mijlo­cirea alimentelor produse de masini în câteva minute, în laboratoa­rele noastre de chimie si vom putea în sfârsit sa masacram specia taraneasca devenita astfel inutila. Ei se vor face lucratori – sau vor crapa. Traiul în natura este o rusine demna de epoca preisto­rica.”

Acest model barbar de construire a unei noi societati lipsita de „exploatare” se referea la toti cei care gândeau altfel.

Acest Lenin, nascut dintr-o specie subdezvoltata din care s-a plamadit un curent ce a îmbolnavit omenirea, degaja în jur numai duplicitate: una gândea, alta spunea si înfaptuia ceea ce gândea. Trâmbita ca omul este cel mai important capital, dar gândea:

„Eu nu sunt, daca vreti, decât un semizeu local, între Asia si Europa, dar pot totusi sa-mi permit câteva mici capricii. Unele gusturi si-au pierdut taina dupa decaderea pagânismului. Jertfele
omenesti aveau totusi ceva bun: erau un simbol adânc, de învatatura înalta si în acelasi timp o sarbatoare salubra. Aici însa, în locul imnurilor credinciosilor, simt înaltându-se spre mine urletele prizonierilor, ale muribunzilor, si va asigur ca nu voi troca aceasta simfonie pentru cele noua ale lui Beethoven. Ea este cântarea care vesteste beatitudinea viitoare…Este de altfel o oarecare voluptate sa te simti stapân asupra vietii si a mortii…”.

Si a înfaptuit ceea ce a gândit.

A contemplat sirurile nesfârsite, scheletice si flamande trimi­se în lagarele de exterminare de la Onega la Murmansk si nici moar­tea nu 1-a înduiosat sa opreasca siroaiele de lacrimi si sânge ne­vinovat ce începuse sa se reverse pe întinsul Rusiei.

Restul din gândirea bolnavicioasa a lasat-o pe seama urmasilor modelati dupa chipul si asemanarea lui.

Comunistii tradatori din România sunt vinovati pentru ca n-au tinut seama de acest lugubru tablou comunist.

„Mostenirea” a fost preluata de un alt ipocrit, descris de con­temporani ca un monstru, mic de stat dar tare-n fapte, ce a îngrozit omenirea; de 154 centimetri înaltime, o pocitanie, cu brate lungi asemanatoare primatelor, cu pieptul strâmb, cu umarul si bratul stâng semi-atrofiate, cu mers de cimpanzeu si cap de betiv.

 Aceasta sinistra figura, numita Stalin, i-a supravietuit înaintasului trei decenii, creând si el un sistem, mai mult de groaza decât de gândire creativa si care înca îngrozeste lumea când aude de ca-tastrofa umanitara ce a savârsit-o si pe care o dorim sanctionata, pentru a se descatusa urmasii de teama de a mai apare astfel de creatori de sisteme.

Superlativele folosite masoara discrepanta cu obedientii care se întreceau în a-1 lingusi: loco­motiva a istoriei, parinte al popoarelor, dascal emerit al omeni­rii, cel mai desavârsit conducator din toata istoria, erou între eroi…

In schimb, cu toate adularile ce i se aduceau, el -„farul de lumina” -, cu duhul lui diabolic ne-a luminat „arhitectura terorii” savârsite, constând în a distruge oameni si natiuni, a învrajbi po­poare si conducatori, a jefui si acapara, a batjocori pe cei din jur înainte de a-i face sa dispara.

A baut votca în nestire pâna a murit sau a fost ajutat sa moara. Iar ca mostenire a lasat nenumarate gropi comune presarate pe doua continente, într-o lume pe care a faramitat-o cum a vrut si pe care a lasat-o învrajbita.

Victimele facute se numara cu milioanele. Daca între 1929-1932 au fost deportati în Siberia peste 5 milioane pentru ca se opusesera colectivizarii, 1a sfârsitul acestei perioade, din cauza secetei si a ridicarii proviziilor taranilor, alti aproape 5 milioane au murit de inanitie; perioada în care s-a generat canibalismul în regiunile eminamente agricole:Ucraina, Kazakhstan, Caucaz, Volga….

Reteaua închisorilor s-a întins cu repeziciune, ca si a lagarelor de exterminare prin munca fortata (unde oamenii erau lasati sub cerul liber ), iar numarul arestatilor se cifra, în 1939, la 12 milioane.

Acest sistem de represiune exercitat cu o ferocitate rar întâl­nita are la baza schizofrenia, megalomania si paranoia lui Stalin, care se agravau odata cu vârsta; ajutat fiind de o serie de

oportunisti, de care s-a folosit si pe care i-a lichidat. Astfel, în marea curatenie pe care a facut-o (exterminarile ce au avut loc pâna în 1939) au disparut: 3 maresali din 5; 8 amirali din 9; 14generali de armata din 16; 60 generali de corp de armata din 68; 138 generali de divizie din 199; 221 generali de brigada din 397;11 comisari ai apararii (adica ministri de razboi); 22.000 comisari politici si 35.000 ofiteri au avut aceeasi soarta precum si Ejov cu Iagoda, sefii NKVD-ului care au condus masacrele. Nimic nu ierta. Sotia si chiar membrii ai familiei din prima casatorie au sfârsit

deportati sau s-au sinucis.

Peste tot vedea comploturi; represiunea în armata s-ar justifica ca fiind singura institutie ce l-ar fi putut rasturna, dar cei 1.913 delegati la Congresul XVII al partidului, din 1934, din ca­re 1.108 au fost împuscati dupa ce-1 ovationasera îndelung- cu ce-i periclitau viata?

Sau cu ce s-ar putea justifica mitralierea celor 50.000 depor­tati în lagarele din regiunea Baical?

Metodele de schingiuire în care ajungeau sa se acuze unii pe altii înainte de moarte, dupa scenariile facute de NKVD, au fost cu­noscute de procurorul general de la aceea data, I.A.Vâsinschi, ca­re si le-a însusit si le-a exportat, punându-le personal în aplicare în teritoriile tarilor ocupate cu forta.

 

TEROAREA DEPĂsEsTE FRONTIERELE U.R.S.S.

Tendintele imperialiste rusesti se manifesta deschis, Stalin gasindu-se pe aceeasi linie de interese cu Hitler. Prin manevre diabolice în care tradarea este trasatura principala, reuseste pe 23 August 1939 sa toasteze cu Ribbentrop în sanatatea Fuhrerului în timp ce V.Molotov declara ca acest -Pact de neagresiune- „este o cotitura în istoria Europei si nu numai a Europei…”

In fata atacului fulgerator german asupra Poloniei, Stalin a hotarît ca e timpul sa actioneze imediat si pe 17 Septembrie 1939 a invadat Polonia, ocupând o buna parte si luând 68.000 prizonieri (ofiteri si soldati) iar pe 27/28 Sept.1939 Ribbentrop revine la Moscova, unde Polonia este pentru a patra oara împartita. Printr-un protocol secret se hotaraste soarta altor teritorii care trec sub influenta sovietica: Lituania, Estonia, Letonia, parti din Finlanda si Basarabia, de care Germania se dezintereseaza.

Stalin continua sa-si îndeplineasca cu promptitudine angajamentele materiale furnizând petrol, carbune, fier, grâu…absolut nece­sare pentru ducerea razboiului împotriva Frantei si Angliei. Nu a uitat nici predarea celor câteva sute de comunisti germani fugiti în URSS pe care i-a predat politiei secrete germane si nici sa dea circulara catre toti comunistii de „pretutindeni” chemandu-i sa colaboreze cu organizatiile hitleriste si prohitleriste.

Deci, unificare în gând si fapta între Stalin si Hitler.

Dupa invadarea Norvegiei, Danemarcei, Olandei, Belgiei si capitularea Frantei, Stalin a ramas uluit de rapiditatea actiunilor ger­mane si pe 18 Iunie 1940 Molotov, în numele guvernului sovietic, a felicitat calduros pe Hitler pentru splendidul succes al arma­tei germane.

Si profitând de aceasta rapiditate, Stalin a ordonat prega­tirea trenurilor de deportare si invadarea Ţarilor Baltice conform Protocolului secret: Jdanov a patruns în Estonia, Vîsinschi în Le­tonia iar Dekanozov în Lituania, pe care le-au anexat, iar populatia, dupa listele întocmite de agentii infiltrati, a fost ridicata si deportata în Siberia si Kazahstan.

ROMÂNIA LA RÂND

Molotov, pe 18 Iunie 1940, a avertizat pe ambasadorul german la Moscova, von der Schulenburg, ca URSS intentioneaza sa ocupe Basarabia si Bucovina. Cu toata remarca Germaniei, ca Bucovina n-a fost inclusa în Protocolul secret semnat în 1939, pe 26-06-1940 s’ a înmânat ambasadorului G.Davidescu aflat la Moscova „ultimatul” care cerea evacuarea teritorilor mentionate.

Pe 28 Iunie 1940 URSS-ul anunta ca, începând din acea zi de la ora 14, sa se evacueze Basarabia si Bucovina în decurs de 4 zile; chiar în acea zi au intrat cu trupele si au ocupat Cernauti, Chisinau si Cetatea Alba. Toata aceasta actiune brutala comunistii rusi au facut-o cu consimtamântul hitlerismului german, fiind aju­tati de celulele comuniste infiltrate si care pregatisera listele pentru lichidarea celor banuiti ca adversari.

EXTINDEREA GENOCIDULUI PESTE ROMÂNIA

Pentru aceasta actiune tradatoare se fac vinovati cei ce au mi­litat deschizând drumul comunismului care a macinat statul român, dupa cum vom vedea; în sprijin aducem probe privind aproape o su­ta de mii de fiinte din cele aproape doua milioane cât au îndurat represiunea prin închisori sau deportare, unii fiind ex­terminati, altii iesind schiloditi fiziceste sau moraliceste. În numele lor cerem reparatii.

Pentru a putea fi identificate victimele, vor avea indicate unu sau mai multe elemente: data nasterii, locul nasterii, domiciliul, profesia, condamnarea (chiar si numar de sentinta), locul de deten­tie, eventual locul de deces si chiar tortionarul. Listele respective vor fi anexate si se va constata ca genocidul a avut loc pe tot cuprinsul tarii si s-a manifestat sub fel de fel de forme pâna la zisa prabusire a comunismului, continuându-se cu fata „umana”, cu ramasitele securitatii sau scursurile comuniste în vederea spolierii României.

ETAPELE DE DEZMEMBRARE PRIN CRIME sI TEROARE

 

Împiedecarea retragerii armatei si populatiei din teritoriul pe care l-au ocupat cu forta, ca o adevarata invazie barbara.

Înca din 29 Iunie 1940 trupele rusesti au dezarmat 2 regimente de artilerie la Ialoveni, în sud de Chisinau. In gara Drochia a fost capturat un batalion de infanterie în timp ce se îmbarca pentru retragere iar un batalion de infanterie a fost dezarmat la Balti.

A doua zi au fost dezarmate unitatile armatei din Cismilia si localitatea Comrat, iar colonelul rus Zinovici a împiedicat trupele unei brigazi de cavalerie sa treaca Prutul la Badragi, în timp ce tancurile sovietice încercau sa treaca Prutul si o alta campanie forta ocuparea capului de pod la Falciu.

Pe 2 Iulie o alta unitate de care de lupta a capturat o companie de infanterie.Gradati români arestati în timpul acestei nava­liri erau escortati spre Chisinau pentru a fi trecuti peste Nistru.

Armata româna a fost înjosita, li s-au smuls tresele, ostasilor li s-au taiat nasturii la pantaloni, ofiteri batuti, scuipati, dezbra­cati, batuti de civilii care aruncau asupra lor continutul oalelor cu murdarii din timpul noptii sau cu apa clocotita. Aceasta era facuta de straini de origine, ucraineni, evrei, gagauti… cetateni români care pâna ieri se bucurasera de privilegiile românesti. Relatarea acestor fapte incalificabile se gaseste în Rapoartele Armatei I si IV adresate Sectiei II a Marelui Stat Major. De asemenea, în cartea -Basarabia- a lui Paul Goma sunt înserate marturii des­pre aceste zile de groaza.

Populatia româneasca din Chisinau a avut enorm de suferit tot din partea alogenilor care rupeau drapelele românesti, smulgeau bagajele româ­nilor ce se refugiau, îi jefuiau. Studentii teologi si functionarii erau maltratati. Populatia era înspaimântata de Etea Biner si medicul Derevici care întocmeau liste cu numele acelora ce urmau sa fie executati de criminalii avocatului Carol Steinberg, ce se instalase ca presedinte al sovietului orasenesc. Au fost împuscati comisarii Pascal, Mateescu, Stol, Severin, si sute de arestati în acele zile de groaza, când orasul avea un aspect dezolant ca dupa trecerea vandalilor: localul liceului militar aruncat în aer, biserica Facultatii de Teologie transformata în dormitor, Mitropolia jefuita si transformata în sala de dans, monumentele de arta distruse, edificiile publice si casele demnitarilor devastate…. Numai in Chisinau a urmat deportarea a 2610 locuitori.

Soroca, un alt oras cetate de aparare a lui stefan cel Mare contra navalirilor rasaritene, a trecut prin momente apocaliptice datorita acestei invazii care a instalat Comitetul provizoriu format din Mihai Flexor, Onac Alexandru, Ion Cutubal, Petre Sfecla (învatator), si Gheorghe Lupascu (fost prefect F.R.N.). Aceasta banda a oprit camionul care transporta tezaurul Bancii Nationale si l-au pradat. Functionarii si preotii au fost perchezitionati si împie­dicati sa se refugieze. Altii, precum Vladimir Mustafa, Gabriel Eustatiu si Stanescu au fost omorâti dupa chinuri groaznice. Numai în ziua de 28 Iunie 1940 au fost arestati zeci de locuitori si au disparut fara urma: Aliancov Constantin, ARNAUT Teodor, BARBU Ion, GOJA Hariton, CALARAS Ion, COSCIUG Timofei, MARCHITAN Pavel, DEDELCIUC Dionisie, NISTORENCU Ion, SANDU Ion, TIMVIUC Petru…Din oras au fost deportate 515 persoane.

Tighina a cunoscut devastari, crime si deportari. Numai din oras au luat drumul Siberiei 662 persoane.

ORHEI a fost supus unei crunte represiuni fiind deportati 522 de cetateni, dintre care au murit foarte multi în Siberia.

La CETATEA ALBĂ, preotii, politistii si functionarii au cunoscut barbaria dezlantuita de Alexei Burman si Carol Huma. Preotul Eusebiu POPOVICI de la Catedrala a fost împuscat de un anume Zuckerman, iar fratele lui în preotie Micanor a zacut mort în fata bi­sericii. Gref ierul STIRBU Iosif a fost si el împuscat…

Comuna Ciadâr-Lunga a cunoscut numeroase tragedii in timp ce perceptorul si notarul au fost împuscati.

Preotul din com. Româncauti, situata la 60 km. est de Hotin a trecut prin chinuri groaznice si batjocura, înainte de a fi omorât.

Din orasul Balti:printre cei 1374 deportati se numara BARBIERU Nicolae cu fratele lui Vasile, BOICO Tihon, BUJOR Aurel, CHINAH Ion, LUCUT Gheorghe, PIROGAN stefan, MILUTIN Anatoli….

Cahul cu cei 418 deportati va cunoaste din plin ororile acestei invazii:CARAVASILI Vasile, ridicat si mort în Karaganda, HARBUZ Maria, MOSCOVICI Hava, GAIDARGI Hristofor, ARSENI Efim, PASCAL Ion, ONCIOI Nicolae, GALAN Nicolae, LUPU Gheorghe, NEGRU Constantin.

La Cernauti s-a instituit un comitet al „poporului” sub condu­cerea lui Sallo Brun si Glaubach care se proclamase primar si au dat drumul detinutilor de drept comun care au trecut la teroriza­rea populatiei, la dezarmarea armatei, la jafuri si crime omorând pe:Padureanu (inspector financiar), Preotescu (inspector), Racoci (directorul închisorii), Mateescu Constantin (comisar)…Catedrala a fost dinamitata, devastata si odoarele sfinte batjocorite.

sirul acestor faradelegi este nesfârsit.

Dâra de sânge nevinovat strabate tinuturile românesti de la Storojinet trecând prin Cernauca, Comorova, Târnova, Cotiugeni, Calarasi, Manastirea Cârdita, Bulboaca, Salcuta, Românesti, Sarata, Cahul, Bolradj Ismail, Chilia Noua, urmele neputând fi sterse nici de Dunare si nici de Marea cea Mare care au strajuit hotarul în permanenta de pe timpul lui stefan cel Mare.

Acest imperiu al râului a continuat amenintarea sfâsierii României patrunzând pe 3 Iulie 1940 cu o coloana motorizata circa 20 km. în Maramures, spre Baia Borsa si la retragere s-au semnalat cazuri de ofiteri români împuscati.

Au interzis circulatia vaselor românesti pe Dunare de la Galati pâna la Vâlcov. Uneltind împotriva României, au sprijinit destrama­rea tarii asigurând pe unguri ca se dezintereseaza de Transil­vania, promitându-le transferul celor 12.000 maghiari din cele 5 sate smulse din Bucovina si acelasi dezinteres l-a manifestat fata de bulgari în ceea ce priveste Cadrilaterul, iar rusii s-au ocupat de transferarea genocidului rus pe teritoriul nostru românesc.

 

GROAZA si GROPI COMUNE

 

Asuprirea sovietica a început cu scursura satelor si veneticii care se întreceau în delatiune ajutând autoritatile impuse sa spo­lieze populatia prin impozite si jugul colectivizarii. Oamenii lu­crau ziua la câmp sau prin paduri, iar noaptea dormeau prin grajduri sau ascunzatori de frica arestarii. Înasprindu-se regimul, de frica masinii negre, oamenii au început sa se salveze fugind spre România, la început singuratici si apoi în grupuri de sateni ce au ajuns sa pribegeasca cu sutele, chiar si cu miile.

In noaptea de 15 Noiembrie 1940,din comunele Suceveni, Prisacareni, Carapciu si Petriceanca, 105 tarani condusi de Ion Lapustean au încercat sa treaca în România. La frontiera granicerii au des­chis focul cu mitralierele. Ţaranii au raspuns si ei tot cu foc. Au murit 8 rusi iar din partea românilor si-au pierdut viata: Tatiana LĂPUSTEAN (care avea pe Zenovia de 3 ani într-o traista, în spate, si pe Catrina de 6 ani de mâna, fetitele ramânând ostatece). Au mai murit Raveica SUCEVEAN si Constantin SCROBANET, iar alti 7 au fost ramas raniti. Arestatii au ajuns în Siberia. Restul de peste 90 au reusit sa-si câstige libertatea trecând în România.

 

MASACRUL DE LA LUNCA

In noaptea de 6/7 Februarie 1941 circa 400 de tarani, în majori­tate tineri, din comunele Coteni, Buda, Boian, Horecea, Corovia (toate situate în raioanele Herta si Noua Sulita) au încercat sa treaca Prutul înghetat, prin nameti si pe un viscol naprasnic. Fiind vânduti de cozile de topor ale satelor, erau asteptati de granicerii rusi care i-au macelarit. Numai 57 au reusit sa ajunga în România. Sutele de morti au fost aruncati în 3 gropi comune din albia Prutului. Ceva scapati si câtiva raniti au fost arestati si dusi la Cernauti unde au fost împuscati pe 13 Iunie 1941 si zac în cimiti­rul militar al orasului.

In Iulie 1941 a fost descoperita numai o groapa comuna cu 107 cadavre, celelalte doua au fost luate de viiturile Prutului.

Cîtiva dintre martirii de la Lunca: APETRE Dumitru, CONOVARU V.Mihai, MIRONESCU Toader, MUNTEANU Nicolae, PAVEL Gh. Silvestru, PINTELEI Vasile V., ZVÂNCĂ Petru.

 

MĂCELUL DE LA FÂNTÂNA ALBA

Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de 3-4.000 tarani din comunele Camenca, Corcesti,Volcineti, Patrautii de Sus si de Jos, cu drapele, icoane si prapori în frunte au plecat spre frontiera ca sa treaca în România. In poiana de la Varnita aproape de punctul numit Fân­tâna Alba, s-a dezlantuit focul mitralierelor asupra lor. Cu sutele au ramas morti sau raniti. Cei ce au putut sa fuga în noapte prin padure au fost arestati zilele urmatoare si dusi la Cernauti unde s-a înscenat un proces si 22 dintre ei au primit pedepse grele dupa ce au fost torturati din ordinul lui Jucov (prezent acolo).

Mortii, sau unii chiar care mai miscau, au fost trasi cu caii de lipovenii din Fântâna Alba si aruncati în gropile comune. Nici astazi nu se stie numarul lor.

Printre cei din gropile comune se numara din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragos, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Con­stantin, din com.Patrauti de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL stefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Patrautii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.

Cum napasta bolsevica te urmarea peste tot iata cazuri de tarani împuscati lânga casa: COSTAs Petru a lui Tanase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani si altii împuscati la munca câmpului: PALAHNIUC Petru si COBLIUC Ion de 23 ani, toti din com.Ceahor.

Peste aceste provincii românesti s-a asternut crunta teroare si în valuri dupa valuri au fost ridicati, de la copil în fasa la strabunic de 90 de ani si porniti pe drumul fara întoarcere al Sibe­riei.

S-a început vânatoarea dupa membrii din Sfatul Ţarii sau depu­tati din Parlamentul României.

EXTERMINAREA VALORILOR POLITICE

 

Politica criminala comunista, imediat dupa invazie a trecut la arestarea valorilor politice si exterminarea lor prin temnite. Din luna iunie 1940 au fost ridicati toti fosti deputati din Sfatul Ţarii care se aflau în viata pe teritoriul rapit al Basarabiei: Vladimir BODESCU, Alexandru BALTAGA, Constantin BIVOL, stefan BOTNARIUC, Emanoil CATELLI, Teodosie COJOCARU, Ion CODREANU, Ion IGNATIUC, Teodor NEAGA, Pantelimon SINADINO, Nicolae SECARA, Grigore TURCUMAN, Teodor UNCU si Luca STIRBET. Dintre toti, numai Ion CODREANU nu a murit în temnitele NKVD-ului, pentru ca a fost schimbat cu Ana Pauker.

O alta categorie au format-o deputatii de Orhei în cadrul Ro­mâniei Mari, Tudor IURCU si Constantin PLĂCINTA, precum si Gheor­ghe LUPAsCU, fost prefect de Soroca si Secretarul Parlamentului.

Primarii de dupa 1918 care mai erau în viata au fost arestati, condamnati si majoritatea au murit în lagarele de deportare. Câteva exemple: NEGUTA Isidor din com. Piatra, LISOVSCHI Alexei din Peresecina, BUJOR David din Susleni, COJOCARU Carp din Isacova, MORARU Vasile din Pelinei, NEGOIŢĂ Ion, din Pelinei, MOSNEAGA Victor din Cucuruzeni, GRECU Efrem din Putintei, MUNTEANU Simion din Cucuruzeni, sunt numai o mica parte din aparatul administrativ.

Grozavia deportarilor a avut loc pe 13 Iunie 1941 când 20.000 de tarani bucovineni si basarabeni au fost deportati, barbatii în Siberia iar femeile si copiii despartiti, în Kazahstan.

Ce poate fi mai acuzator decât marturia Silviei Schipor din Patrautii de Jos…”timp de doua saptamâni tot ne-au dus spre rasarit…De foame si de sete au început sa moara copilasii mici. Parintilor copiilor mici li se dadea voie sa-i îngroape când trenul se oprea în vreo gara. Ei erau luati sub escorta, dusi în spatele garii, unde le sapau mormintele. Doamne, câti copii de români din nordul Bucovinei au ramas sa-si doarma somnul de veci în locuri straine, fara a avea macar un semn la capatâi…” sau a Domnicai S. Hostiuc din satul Mahala:

„Pâna la urma ne-am pomenit undeva în Komi, pe râul Pecioara spre Oceanul înghetat de Nord…S-a facut iarna, noi am slabit din cauza muncii de nu ne mai puteam cunoaste, nu ne mai puteam tine pe picioare si era un ger de -50° de grade. In baraca unde locuiam îngheta apa în vadra pâna la fund. De foame si de frig a picat atunci lumea la pat. Mureau zilnic câte cinci sau sase dintre noi. Pamântul era înghetat de doi metri în adâncime si nu era nimeni în stare sa sape gropi pentru mortii nostri. Doar când se încalzea putin, într-o groapa erau asezate mai multe cadavre. Asa l-am îngropat pe fratiorul meu Isac Gheorghe…”

Astfel de dovezi sunt adunate în volumul „Martiri si Marturii din Nordul Bucovinei de Vasile Ilica, publicat în 2003 la Imprimeria de Vest din Oradea.

Mii si mii de nume de martiri basarabeni au fost adunate si publicate în „CARTEA MEMORIEI”, a Muzeului National de Istorie a Mol­dovei, publicata în editura stiinta din Chisinau, în 1999.

ANGAJAMENTE INTERNATIONALE CARE NU SE RESPECTA

Tot în 1941, dar pe 12 August, în Declaratia comuna de la Terra Nova, Statele Unite si Marea Britanie au anuntat omenirea ca „…nu urmaresc mariri teritoriale…. nu vor schimbari teritoriale care sa nu concorde cu dorintele liber exprimate ale popoarelor în cauza…..ca respecta dreptul tuturor popoarelor de a-si alege forma de guvernamânt sub care vor trai si autoguvernarea sa fie redata celor care au fost lipsiti de aceasta cu forta…”

si pe 2 Aprilie 1944, ministrul de externe al URSS declara: „…guvernul sovietic nu urmareste scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul României sau de a schimba orânduirea sociala existenta…!”.

A urmat „joaca” pe procente a suferintelor tarilor marcate de tendintele acaparatoare ale totalitarismului, continuata timp de aproape o jumatate de secol de drama unei jumatati de Europa.

Mergând pe firul „relatiilor” cu vecinul nostru din rasarit, ie­sind dintr-un labirint „international” ca aliat- la sfârsitul aces­tui conflict sângeros, la scurtarea caruia am contribuit cu 6 luni si jertfe umane si materiale mari, am constatat ca rusul tot rus ramâne, nesatul si acaparator fara rusine, având ca argument minciu­na spusa si sustinuta fara sa roseasca.

O NOUA INVAZIE „ELIBERATOARE”

Sub steagul comunismului, intrând pe teritoriul României ca aliati, rusii au cautat sa rupa Maramuresul, o bucata din Moldova pâna la Siret cel putin, o alta portiune din Dobrogea si daca n-au putut s-o faca, nu s-au lasat pâna n-au jefuit toata tara, înecând-o în sânge si impunându-ne la conducere pe toti nechematii ca sa ne arate ce este democratia si cum se tin alegeri „libere”.

Genocidul împotriva poporului român s-a înfaptuit si de unii cetateni români care s-au pus în slujba agentilor unei puteri im­perialiste straine de interesele nationale ale poporului român; împreuna au conlucrat la tradarea tarii, cu buna stiinta, în vederea dezmembrarii, jefuirii si schimbarii prin violenta a structurilor constitutive ale statului.

Se fac vinovati, am zis, cu buna stiinta, deoarece stiau ca regi­mul comunist din Rusia se baza, înca din timpul lui Lenin, pe CEKA, acel instrument al terorii care s-a perfectionat pe parcurs, ajungând ca în timpul lui Stalin sa savârseasca crimele abominabile – ce îngrozesc si astazi omenirea. Metamorfozat sub fel de fel de denumiri pâna în timpul lui Lavrentie Beria, un criminal fara egal_, care dupa ce si-a exterminat „tovarasii ” de drum din hotarîrea lui Stalin, a trecut tot la dispozitia acestuia la crearea Di­rectia serviciului informativ extern, prescurtat INU(în 1943), cu misiunea ca pâna în 1948 sa se instaleze guverne comuniste în ta­rile din rasaritul Europei, pâna în inima ei. La conducerea direc­tiei a fost numit Pavel Fitin ca sef INU.

Inca odata se dovedea politica duplicitara sovietica, ce pe o parte desfiinta cominternul, sa linisteasca pe anglo-americani, iar pe alta parte înfiinta INU, un alt instrument de expansiune a comunismului si mai teribil în distrugerea statelor nationale.

Pe aceasta linie, Fitin însarcineaza pe Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko) sa puna bazele sistemului represiv din România si în închisoare 1-a recrutat pe Teohari Georgescu, pe care 1-a impus în 1945 la Ministerul de Interne.

Moscova l-a numit pe Emil Bodnaras sa organizeze serviciul de spionaj din România, pe care 1-a infiltrat cu o serie de agenti.

In luna Septembrie 1944 a fost trimis colonelul Dimitri Fedicikin, care va deschide o rezidenta INU la Bucuresti venind cu Ana Pauker, (care era colonel) si Vasile Luca (maior), iar ca adjunct a avut pe Pantiusa Bodnarenko.

Dupa ce pe 19 Iulie 1940 au fost arestati 1000 ofiteri din SSI, s-a trecut, pe 20 August 1948, la înfiintarea Directiei Generale a Securitatii, care a unit toate serviciile de informatii, si a fost numit ca sef Gheorghe Pintilie(Pantiusa) ajutat ca adjuncti de Gheorghe Mazuru si Alexandru Nicolski (Grunberg).

Aceasta a fost schema pe care s-au adunat toti veneticii din URSS, care au terorizat poporul român.

Dar raul savârsit de acestia în iadul de dincolo de Nistru este exprimat în parte de taranul Ienache NICOLAE din comuna Cucuetii-Vechi (jud. Balti), în rugaciunea disperarii:

„Doamne, Doamne, de-ai trasni în Rusia aceia si ai preface-o în bucati, ca sa nu mai auzim de dânsa ca tare multa suflare ro­mâneasca a mai bagat în pamânt si tare multa alta lume a mai ramas acolo în chin si în necaz.”

si spusele lui se adeveresc prin numele celor martirizati, sapate în placile de pe TROIŢELE ridicate în memoria lor, raspândite prin satele din codrii voievodali ai Bucovinei si de pe întinsul Basarabiei pâna la Marea cea Mare.

O NOUA NĂVĂLIRE BARBARA IN SECOLUL XX

Pentru tradare de tara se fac vinovati agentii comunisti, câteva sute gasiti si alte sute veniti în „furgoanele” sovietice, pentru ca au lucrat cu buna stiinta în slujba „eliberatorului” dove­dit ocupant prin faptele savârsite.

Lucretiu Patrascanu, ajuns la Moscova pe 29 Aug.1944, o ia înain­tea tuturor rugându-1 în scris pe Molotov „sa-i trimita pe unul dintre colaboratori pentru a stabili legaturi directe si neoficia­le…si voi ramâne recunoscator daca mi-ati facilita o întâlnire cu unul dintre membrii grupului român de la Moscova, Ana Pauker sau Luca Laszlo” (de retinut ca amândoi erau ofiteri ai armatei rosii).

Tot L.Patrascanu folosind delatiunea, metoda de baza în relatiile comuniste, i-a spus lui Vâsinschi în discutia „confidentiala”, cu acea ocazie ca „…Maniu si Bratianu se situeaza pe pozitii os­tile fata de Uniunea Sovietica… ei ramânând adversari apartenen­tei Basarabiei la Uniunea Sovietica… între delegati se afla, de exemplu, Popp (Ghita), o creatura a lui Maniu, care exprima exact ori­entarea si opiniile lui Maniu…”

In acest timp Bucovina era pârjolita. Ardeau satele din codrii Bucovinei de la Putna, Straja, Sucevita pâna la Gura Humorului, pe râul Moldovei la Mâzanesti; iar la Baiesti dadusera foc si la scoala, împuscând pe cei ce încercau sa fuga.

Prapadul bolsevic a trecut peste muntii Caliman,coborând pe pâ­râul Zebrac, ajungând la varsarea lui în Mures, în comuna Stânceni, iar acolo au dat peste un spital si au intrat ca furtuna. Au scos pe cei ce nu se putusera evacua si în cârje i-au aruncat în fântâna de la coltul cladirii, sub privirile satenilor ascunsi pe dealuri, pe dupa capite. Apoi au rasturnat ghizdurile fântânii peste ei si au pornit-o mai departe, unii spre Toplita, altii spre Lunca Bradului.

Iuresul înspaimântator se asternuse peste tara si sângele siroia peste tot în urma lor si a continuat sa balteasca ani de a rândul, trecând peste Medgidia unde au împuscat pe sublocotenentul Ion Smarandache, la Galati, pe muncitorul Nicolar Mânzat, la Focsani, pe Stana Bancian, la Buzau, pe Mihail Cretu, la Mizil, pe Teodor Patulescu, la Ploiesti, pe Constantin Pacuraru, la Calarasi, pe Marita Gabina, la Slatina, pe Mitica Cotoiala, la Strehaia, pe Vic­tor Bulata, la Gaesti, pe Despina Dumitru, la Caracal, pe Tilica Con­stantin, la Giurgiu, pe Traian Negoescu, la Lugoj, pe Petre Gâsca, Robert. Jendl din Resita, Jacob Laris si Elisabeth Pechler din Giarmata, Elisabetha Balthasar din Cenad, Katarina Bender din Sânicolaul Mare, Johann Blaudenscheck din Carpinis, Roland Boss din Jimbolia, Johann Bohn din Biled, Irina Cruceanu din Medias.

Aceste nume fac parte din cele câteva sute masacrati în acest fel, pe tot cuprinsul teritoriului românesc de niste oameni debusolati, care trageau în orice, chiar în butoaiele din beciurile oame-

nilor, ramânând de multe ori înecati în vin.

In spatele acestui procedeu, de demoralizare a populatiei ramâ­nea NKVD-ul care, prin actiuni subversive, urmarea sa sfâsie noi bucati din teritoriul românesc, pe care sa le înglobeze URSS-ului.

Astfel, Moldova a fost prima victima pe care au încercat s-o smulga, impunând o administratie prosovietica, izgonind pe toti fun­ctionarii oficiali români.

La Iasi au numit prefect pe un Alexiuc Vasile iar chestor pe Babata, un criminal cu 4 clase primare si care nu ascultau decât de rusi. In celelalte judete, Dorohoi, Tecuci, Bârlad, au fost dezarmate atât politia cât si jandarmeria.

Mai mult, la Bacau, un sergent major, Constantin Condurache, venit cu divizia de tradatori -Tudor Vladimirescu- a pus în catuse pe comisarul Manea si a convocat o adunare „populara” în Oct.1944 urmarind sa creeze o miscare ca sa ceara autonomia Moldovei si sudului Bucovinei, cu tendinte separatiste, spre înglobarea în URSS. In Moldova din acel timp, aveai impresia ca te gasesti în Rusia.

Aceiasi actiune de smulgere a Deltei Dunarii si o buna parte din Dobrogea, a urmarit NKVD-ul prin intermediul lipovenilor, punându-i sa aduna iscalituri pentru alipirea la URSS. Pe 3 Dec. 1944- comandantul sovietic i-a ajutat pe comunisti sa ocupe prefectura jud Tulcea. Aici, circa 400 de lipoveni au facut chiar un „Comitet de Eliberare Nationala Rusa” si o delegatie de 30 de persoane dintre ei s-au prezentat Comisiei Aliate de Control din Constanta cerând acelasi lucru. Pe 24 Mai 1945 un general rus venit în jud. Tulcea le-a spus lipovenilor sa nu mai plece în URSS deoarece, prin trasarea noilor granite, Dobrogea se încadreaza în Rusia, si va purta denumi­rea de Rusia Noua”. Deci, o alta intentie de rapire de teritoriu si oameni din tara noastra.

Încercarea de rapire a Maramuresului din stânga Tisei a fost dirijata de maiorii Davidenco si Zaharcenko care l-au pus în fata pe avocatul Ioan Odoviciuc, un ucrainean, functionar la Sighet, care 1-a felicitat pe Hitler în Iulie 1944. Pe baza acestui document a fost santajat de rusi ca sa conduca actiunea de alipire a Maramu­resului la Ucraina subcarpatica, care ceruse alipirea la URSS.

In spatele acestei actiuni, la care îl agatasera si pe comunistul ceh Clement Gotwald se gaseau generalii Jucov si Malinovschi. Cele 7000 semnaturi smulse prin minciuna ca „vor primi zahar” au fost prezentate ca dorinta de alipire a Maramuresului la Ucraina subcarpatica.

Cu toate arestarile savârsite, cu toata amenintarea de deportare în Siberia, maramuresenii hotarâti au luat cu asalt Sighetul pe 5 Martie si nici în fata mitralierelor de la podul Izei n-au renuntat la pamântul si apartenenta lor româneasca.

ÎNCERCĂRILE DE O NOUA SFARTECARE A TERITORIILOR

URMATA DE RĂPIRI DE SUTE DE MII DE CETĂŢENI ROMANI NEVINOVAŢI

La mai putin de o luna de la declaratia ca „…guvernul sovietic nu urmareste scopuri de cucerire a nici unei parti din teri­toriul românesc, sau de schimbare a regimului social existent… „, a început actiunea „România în jug”- sub conducerea lui A.I.VÂsINSKI.

-Mii de tarani din Bucovina si-Basarabia au fost dusi în lagarele de exterminare din Carelia, Ladoga, Tuia, Donbas si supusi la exterminare prin munca fortata.

-Peste 160.000 de ostasi ridicati si dusi cu forta, presarati în lagare de exterminare pâna la coasta Oceanului Pacific (în afara de prizonierii deja dusi pâna dincolo de Cercul polar…).

                                                                           

 -Peste 62.000 de fiinte umane fugite din fata tavalugului rusesc au avut aceeasi soarta groaznica. Delegatii lor au încercat totul ca sa fie salvati. Gheorghiu Dej nu a primit delegatia; iar Petru Groza „îmbibat pâna la buze cu înselaciune si tradare”, dupa ce i-a ascultat, le-a spus cu nerusinare: „Din cauza voastra, a basarabenilor, nu putem stabili relatii bune si sincere cu guvernul URSS. Nu avem ce sa va facem.” Peste o suta dintre acesti nefericiti s-au sinucis, iar restul au luat drumul Siberiei în vagoane de ani­male si acolo marea majoritate a murit în conditii de exterminare.

-O alta categorie de cetateni români, de origine germana, circa 35.000 de svabi din Banat si alti 15.000 din regiunea Satu Mare, între 17 si 45 ani, au luat drumul lagarelor de exterminare, unde au murit, dupa estimari adunate de Franz Schuttack, peste 4000…

-O soarta asemanatoare au avut-o si circa 30.000 de sasi din judetele Sibiu, Brasov, Bistrita-Nasaud…

Toate aceste acte de genocid s-au petrecut între 1944-1945, ele fiind urmate de altele si mai salbatice.

VASINSKI ORCHESTREAZĂ GENOCIDUL PENTRU SUBJUGAREA ROMÂNIEI

 

Dupa indicatiile lui Stalin…”Nu fiti zgârciti cu cuvintele…. promiteti…”, acest calau ce si-a trimis la moarte sute de mii de conationali, a condus exportul comunismului în lume prin fapte si minciuni nerusinate… Chiar ambasadorul Marii Britanii (Archibald Clark Kerr, în Raportul catre Ministrul sau de Externe preciza: „…el (Vâsinski) conduce România întocmai ca o provincie ruseasca…”.

A instaurat delatiunea si a încurajat tradarea, folosindu-se de elementele”politice” cele mai compromise, colaborationiste cu dictaturile precedente (Tatarascu, Ralea, Ghelmegeanu, Livezeanu); a ini­tiat propaganda nerusinata cu Silviu Brucan, Miron Constantinescu, N. Moraru, Leonte Rautu, Zaharia Stancu, George Calinesci; a încurajat pe activisti sa traga cu mitraliera în sindicalistii
de la Malaxa (pe 19 Feb. 1945), a dat mâna libera lui Bogdenko, care a adus 80 de teroristi rusi ce au tras pe 24 Feb.1945 în manifestantii scosi de comunisti, facând 8 morti, pentru a justifica interventia brutala cu scoaterea tancurilor rusesti pe strazile Bucurestiului, în vederea impunerii unui guvern pe care s-au grefat ambuscatii si ratatii vietii publice românesti de sub cele trei dictaturi, oferindu-se sa camufleze pe comunisti….

Faptele si victimele se gasesc ca anexe publicate în lucrarile ce însotesc acest proces al comunismului pe internet.

 

CELE 10 PORUNCI: PLANUL DE SOVIETIZARE A ROMÂNIEI

Pe 7 Martie 1945 a sosit la Bucuresti o comisie formata din Evgheni Suhalov (reprezentantul Cominternului),Vasile Prisenko (sectia sindicate URSS), general Feodor Zurcov (din Statul Major politic al lui Malinovschi), Nicolae Afcev (atasat special pe lânga Ana Pauker) si Sulmab Berezinsky (trimis special al lui Stalin).

Ana Pauker, Constantin Doncea si Constantin Pârvulescu au primit, printre altele sarcinile de rezolvat în 3 ani:

 – Desavârsirea reformei agrare…

 – Desfiintarea armatei si crearea uneia noi…

 – Desfiintarea micilor gospodarii taranesti…

 – Abdicarea Regelui si exilul Familiei regale…

– Suprimarea firmelor de export-import si îndreptarea exportului spre URSS si tarile satelite ei…

– Suprimarea partidelor istorice si uciderea si rapirea membrilor…
– Întemeierea unei „politii populare” de tip NKVD…
– Îndreptarea populatiei rurale catre industrie…

– Interzicerea intrarii strainilor din tarile capitaliste...

– Lichidarea tuturor bancilor…

DISTRUGEREA SOCIETĂŢII ROMANEsTI

Acesta era obiectivul celor zece porunci prin care cei trei scoliti la Moscova urmau sa duca poporul român la remorca URSS-ului.

Imediat s-a trecut la reorganizarea aparatului represiv, înlocu­ind pe vechii conducatori ai SSI-ului si ai sigurantelor judetene cu fosti agenti comunisti si elemente venite din Rusia.

Tot din Rusia au adus cele doua divizii de tradatori, sub firma de „Tudor Vladimirescu” si „Horia,Closca si Crisan” conduse printre altii de politruci ca Nicolae Cambrea, Mihai Lascar,Valter Roman….urmarindu-se înlocuirea în totalitate a vechii armate cu o armata de partid, având ca scop impunerea si mentinerea la putere, prin violenta si teroare, a partidului unic, de esenta sovietica.

Astfel, vechea armata a fost înlocuita, ofiterii în marea lor majoritate arestati, cu aproape 200 generali, din care foarte multi morti în temnite.

Cu ajutorul noii politii, armate si jandarmerii, s-a trecut la dezlantuirea marii terori; începând din 1945 locurile de detentie s-au înmultit vertiginos neputând face fata valurilor succesive de arestati fara motiv, supusi exterminarii prin munca….

Pe 8 Noiembrie 1945, are loc un mare masacru în Piata Palatului Regal; se trage în plin în zecile de mii care manifestau pentru Rege. Au fost împuscate 15 persoane si alte 35 ranite. In timp ce smulgeau din multime manifestanti si-i duceau în curtea Ministerului de Interne si lumea s-a îndreptat cu piepturile deschise ca sa-i salveze, de acolo a iesit armata sovietica pentru apararea ministerului si ostasi din „Tudor Vladimirescu”, care au continuat, sub focul armelor automate, sa izgoneasca pe manifestanti, arestând peste 800 dintre ei, în majoritate elevi si studenti.

Listele arestatilor, ranitilor si mortilor precum si a celor ce au savârsit aceste faradelegi se afla anexate materialului docu­mentar ce însoteste aceasta relatare. Sunt anexate si fotografii, ce au fost facute în majoritate de strainii prezenti acolo.

Ministerul de justitie (Lucretiu Patrascanu) a patronat aceste faradelegi si a luat masuri pentru perpetuarea si acoperirea lor cu legi represive si executanti inconstienti.

Asistam la ridicarea inamovibilitatii magistraturii si la fabricarea de judecatori cu 4 clase primare dupa cursuri de 6 luni, asazisa „justitie populara” – care doar executa ordinul privind durata de pedeapsa ceruta de anchetator.

PREGĂTIREA FURTULUI VOINŢEI NAŢIONALE

 

Acesti conducatori, numiti de o putere straina si mentinuti de aceasta cu forta armata, se fac vinovati de crima contra poporului român, deoarece au furat vointa natiunii, fapt fara precedent.

Când, dupa teroarea generalizata organizata de Moscova prin agentii din guvernele impuse într-o jumatate de Europa, s-a hotarât (de Marile Puteri) sa se tina alegeri libere, atunci a intrat pa­nica în teroristii impusi. Tot Stalin i-a linistit, spunându-le sa nu se teama, ca nu coteaza cine voteaza, ci numai cine numara.

Anuntarea tinerii alegerilor a fost urmata de recrudescenta terorii, mergându-se pâna la asasinate împotriva opozitiei. Exemplele sunt numeroase si mentionate în anexele marturiilor. Începând din Ianuarie 1946, pâna în Decembrie acelasi an, au fost semnalate agresiuni criminale: la Arad, Timisoara, Vânju Mare (Turnu-Severin), Craiova, Turnu Magurele, Pitesti, Târgoviste, Constanta, Bacau, Suceava, Dej, Cluj, Cugir, Sibiu; într’un cuvânt, pe tot cuprinsul tarii a curs sânge…

Un fapt senzational, viii erau omisi de pe listele electorale; în schimb mortii au votat. In multe locuri urnele erau pline, înainte de începerea votarii;…. si multe alte minuni comuniste.

Cu toate acestea blocul partidelor comuniste au obtinut 3% (trei), P.N.T 81%, PNL 12%, PSD 3% si altii 1%.

In fata acestei situatii catastrofale, disperati, comunistii din România au apelat la rusi si ambasadorul Serghei Kavtaradze, dupa ce s-a consultat cu Moscova, le-a comunicat solutia: inversarea rezultatelor.

Lucretiu Patrascanu a dat dispozitie presedintilor Birourilor electorale judetene sa refaca Procesele Verbale iar aceia ce nu vor, sa se prezinte la Ministerul de Justitie. S-au gasit câtiva oameni de onoare care au refuzat si nici la Bucuresti n-au venit; au preferat sa plece din magistratura.

Presedintii sectiilor de votare au fost dati în judecata pen­tru fals în acte publice. Dar acest delict a fost amnistiat si alegerile validate.

BURTON Berry reprezentantul american la Bucuresti trimitea pe 23 Nov.1946 o telegrama la Washington: ” Guvernul Groza a falsificat alegerile si si-a batut joc de notele noastre de protest…”

Dar pe 1 Decembrie 1946 regele a deschis parlamentul, legalizând furtul alegerilor si prelungindu-si cu înca un an domnia; soarta era hotarâta în cele 10 porunci amintite mai sus.

FĂRĂDELEGILE si CRIMELE SE INTENSIFICA

 

Acesti trepadusi ce alergau mereu la Moscova sa primeasca ordi­ne, se fac vinovati de tradare si crime pentru tot ce facusera pâna acum si pentru ce vor face în continuare; iar pe deasupra si pentru vânzarea solului si subsolului, dupa cum vom vedea.

Pâna atunci, mai aveau un obstacol major de înlaturat si acesta înscris în cele 10 porunci: suprimarea partidelor istorice…SI UCIDEREA si RĂPIREA MEMBRILOR.

Dupa ce fusesera infiltrate partidele cu informatori, unii facuti chiar din mijlocul lor, s-a trecut la înscenarea proceselor, pe care le-a patronat tot ministrul Justitiei Lucretiu Patrascanu, înainte de a ajunge si el pe banca acuzarii, tot într-o înscena­re facuta de colaboratorii lui.

Serviciul Secret de Informatii (SSI), supervizat din partea partidului comunist de Iosif Cisinevschi iar din partea NKVD-ului de consilierii sovietici, Dimitrie Grigorovici Fedicikin, Nicolai Pertrovici Zudov si Petea Goncearuc (devenit Petre Petrescu), a trecut la înscenari pentru distrugerea partidelor istorice.

Directorul general SSI, Serghei Nikonov (devenit Sergiu Nicolau) împreuna cu Mircea Tigoi (zis Zaharia) directorul directiei de informatii interne_, au recurs la înscenari de rasunet pentru implicarea partidelor istorice în organizatii subversive de „rasturna re a regimului prin violenta”.

„Sumanele negre” s-a nascut prin introducerea cap. Nicolae Dumitrescu (comandantul legiunii de jandarmi Nasaud si agent al sigu­rantei împrumutat SSI-ului) între naivii deveniti apoi agenti si turnatori (folositi în alte procese- ca Steanta D., Paleacu N., Tantu M. si chiar colonelul Plesnila Eugen). Cu ei au facut organizatia, ramasa fara „sef”, deoarece Gavrila Olteanu s-a sinucis în Ministerul de Interne când a vazut în ce porcarie este împins pentru a compromite Statul Român si Casa Regala. Au pierdut pe Generalul Nicolae Radescu, care a reusit sa fuga cu avionul, poate cu câteva ore înainte de a fi arestat si impli­cat în aceasta afacere murdara, încadrata juridic de procurorul Grigore Burdan (si care a fost judecata; sentinta s-a dat în diminea­ta de 19 Noiembrie 1946, când poporul se îndrepta spre farsa zisa a alegerilor libere). La proces, Ilie Lazar a aratat în fata „Tribunalului” ca autorii înscenarii au fost Grigorovici (Fedicin), Isidor Selinger (Ion Stroescu si Mihalcea Constantin). Am amintit aceste nume care vor fi numitor comun în multe din înscenarile ce vor urma.

MAREA ÎNSCENARE: PROCESUL Iuliu MANIU – Ion MIHALACHE

In Biroul Politic al CC al PCR din 26 Iulie 1946,Vasile Luca reamintea una din cele 10 porunci ale Moscovei din 7 Martie 1945:”Nu trebuie uitat scopul: compromiterea si distrugerea partidelor istorice.”

Asa a început asaltul împotriva lui Iuliu Maniu, prin pregatirea opiniei publice, cerându-se moartea lui de câtre multi brucanisti. A urmat infiltrarea partidului cu agenti din afara si din interior, precum: Domocos, Horezu, Dragulanescu Alex., Balaceanu Constantin, fratii Paul si Stejerel Sava…Au trecut la încurajarea dizidentelor, Nicusor Graur, Guguianu-Sima, Nicolae Lupu, D. R. Ioanitescu, Anton Alexandrescu, Cantemir Daniel, George Paun, Andrei Motoc….Au încer­cat compromiterea conducatorilor, santajarea rudelor (nepoti si fini) pâna la gasirea lui Constantin Gafencu, pe care l-au format si dirijat spre asaltul final. I-au îndreptat pasii spre Lucia Scridon, pe care a întâlnit-o întâmplator, trecând prin parcul Ioanid si astfel si-a facut intrarea într-un cerc national taranist, cunoscându-1 pe Vlad Hatieganu, prin care a ajuns la usa lui Iuliu Maniu.

Paralel i-au îndreptat pasii lui Gheorghe Preda, aviator (betiv caruia i se ridicase dreptul la zbor) si printr-o nepoata a ajuns în casa altui agent, subinginer Gheorghe Popescu. Legaturile fiind facute s-a trecut la fructificarea scenariului. Gheorghe Preda a luat legatura cu seful sau, Romulus Lustig, care a anuntat pe Nicolae I Popescu (directorul Sectiei Il-a Informatii si contrainformatii ) Asfel s-a ajuns la Mircea Tigoiu (Zaharia), care a luat conducerea ac­tiunii fiind prezent la arestarea de la Tamadau, pe 14 Iulie 1947, la ora 6 dimineata

Nicolski Alex., din dimineata de 13 Iulie, începuse pregatirile, golind atunci 15 celule si aducând tacâmurile necesare, noi. Tot atunci a dat telegrama si a adus din concediu pe anchetatorii principali, care au început „ancheta” luni dimineata spre prânz.

De restul s-a ocupat Misu Dulgheru, urmarind sa faca „hora” cât mai mare, prin implicarea functionarilor de la Ministerul de Externe, de la finante, din sectia militara, de la muncitori, de la tineret, din pro­vincie… Încadrarea juridica intrase pe mâna lui Mircea Lepadatescu, un oportunist încrezut, pus pe capatuiala. Prin santaj si promisiuni, 1-a care s-au alaturat bataile barbare ale lui Nicolae Carol Deleanu, Teodor Sepeanu, Aureliu Curelea…” hora” s-a marit

Martori s-au adus si din temnite; dupa ce i-au folosit, i-au condamnat. Altii, dupa ce au fost „convinsi” sa depuna marturie (mincinoasa), au fost condamnati, pe baza declaratiilor lor, pentru nedenuntare.

Asa s-a desfasurat înscenarea acestui mare proces, în timp ce la vecinii din sudul Dunarii, Nicola Petcov era spânzurat, dupa proces.

URMAŢI EXEMPLUL SOVIETIC

 

Acest îndemn a fost facut de Stalin delegatiei agenturii comu­niste cu ocazia aniversarii a 3 decenii de la revolutia bolsevica. Deci, dupa ce România fusese împânzita cu consilieri sovietici, i s-a permis sa aplice singura modelul sovietic, sa-si lichideze toti înaintasii.

Aceasta agentura din România formata din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Emil Bodnaras, Mihail Sadoveanu, C.O.Parhon, stefan Voitec, cu ajutorul Diviziilor tradatoare „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan” conduse de Mihail Lascar, se fac vinovati de -CRIMA DE SCHIMBAREA PRIN FORŢĂ, CU SPRIJINUL UNEI PUTERI STRĂINE, A STRUCRURII STATULUI MONARHIC, IN REPUBLICA POPULARĂ- adica socialista, de esenta ruseasca.

Pe 30 Decembrie 1947 regele Mihai I a fost fortat sa semneze „Actul de abdicare” iar Petru Groza, radiind de bucurie, îi arata reginei Elena ca are pistolul în buzunar, ca sa nu pateasca ca Antonescu. Curtea si împrejurimile palatului Elisabeta erau întesa­te de armata bolsevizata.

„La momentul potrivit fusese înfipt cutitul pe la spate”, dupa o convietuire fatarnica.

PRĂVĂLIREA IN BARBARIE

 

„Poruncile” din 7 Martie 1945 fusesera aproape în totalitate îndeplinite. Obstacolele principale fusesera înlaturate si pârghiile puterii preluate de venetici, care se angajau în lupta cu poporul.

Începutul anului 1948 debuteaza cu înscenarea a 7 (sapte) procese care sa „justifice” procesul Maniu-Mihalache, unul mai murdar de­cât altul, facute dupa modelul Nicolschi- Dulgheru -Lepadatescu; col. Alexandru Petrescu n-a facut decât sa citeasca condamnarile celor trei regizori de mai sus.

Procesul Zarnesti, judecat prin Sent. 72/.22-01-1948, înscenat pentru a „dovedi” pregatirea organizatilor armate din munti de catre Iuliu Maniu si PNT, s-a facut numai pentru a-1 condamna pe Ghita POPP si a-i confisca apartamentul de pe Splaiul Unirii nr.5, de ca­tre Micea Lepadatescu (consilierul juridic al proceselor). Dovada e declaratia serg. maj. Mocanu Gheorghe, facuta în proces la ultimul cuvânt: „…amenintat cu arestarea am fugit la Bucuresti cu ajutoare banesti de la dnii Gh.POPP si I.A.Muresanu si ne-am ascuns în muntii Piatra Craiului cu Istrate Alex. si Rusu Gavril…Ne-am procurat cele necesare traiului cu mari greutati de la locuitorii din apropiere. Nemaiputând îndura aceasta viata de calvar, serg. maj. Istrate Al. s-a predat singur. Subsemnatul m-am lasat arestat fara nici o opunere, apoi am acceptat sa devin agent al Ministeru­lui de Interne. In acest scop, dl.comisar Ciupagea mi-a dat carnet de agent, un permis gratuit de cale ferata si m-a înarmat cu un revolver „Bereta”. Apoi în stare de libertate si armat, împreuna cu domnii comisari Curelea (Aureliu) si Stan Ion m-am deplasat în regi­unile Zarnesti si Dej, unde am dat concursul la arestarea tuturor locuitorilor care ne-au cumparat întâmplator sau de la care am cumparat cele necesare traiului. La procesul fostului PNT-Maniu, dupa ce am fost batut si înfometat, mi s-a promis ca voi fi liber imediat dupa proces, daca dau declaratii si depun ca martor, cu care ocazie sa fac afirmatiunile dictate de anchetatori.

Subsemnatul m-am tinut de cuvânt si am declarat orice mi s-a cerut, numai ca sa pot sa fiu liber, dar cele declarate nu corespund adevarului… De la închisoarea Vacaresti am solicitat prin petitie eliberarea mea, reamintind ministrului de interne îndeplinirea angajamentului din partea mea si neîndeplinirea promisiunii ce mi se facuse. Rezultatul ce a urmat a fost procesul în care am fost bagat si unde se folosesc contra mea si a altora fapte inventate de anchetatori, dupa cum am aratat mai sus. Subsemnatul, declar în mod formal ca recunosc ca adevarate numai declaratiunile facute înaintea dvs. în sedinta din 22-01-1948, toate declaratiunile anterioare fiindu-mi luate prin teroare, înfometare si viclesug….”. În acest proces au fost implicate, torturate si condamnate 26 persoane. În acest mod s-au judecat si celelalte procese:

– Procesul TUNT-ului înscenat pe baza informatorilor: Alexandru Dragulanescu, Paul Sava, Const. Balaceanu… Condamnate 12 persoane.

– Procesul „trotilistilor” cu peste 100 persoane, condamnate pe baza informatorilor Paul Sava, Stejerei Sava, Alex.Dragulanescu…

– Procesul Sectiei militare înscenat pe baza informatiilor col. stefan Stoica introdus ca agent de varul lui, Lucretiu Patrascanu, care s-a dus în Martie 1947 la Bodnaras si apoi la Teohari Georges cu cu indicatia sa fie sincer, ca nu va avea nimic de suferit. A primit 7 ani si a murit în temnita.

– Procesul sectiei muncitoresti înscenat dupa informatiile lui Ion Lambru, care n-a fost condamnat, dar a stat administrativ si mai târziu în 1961 folosit într-o alta înscenare.

– Procesul celor care ajutasera la înscenarea „fugii de la Tamadau”, pe baza declaratiilor lui R. Lusting, Gh. Preda, Const. Gafencu, pri­mii doi au fost reprimiti în serviciu cu salariu pe timpul detentiei, cel de-al treilea trimis în strainatate cu misiunea de a in­filtra exilul ca preot la Koln (dar a fost demascat).

– Procesul Sectiei de la Lugoj, o înscenare a lui Kling Zoltan.

Toate victimele acestor înscenari, cu datele justificative, sunt consemnate în documentele ce însotesc procesul pe Internet.

MIsCAREA NAŢIONALĂ DE REZISTENŢĂ a fost un alt proces judecat imediat dupa înfiintarea securitatii. A fost un fel de „ghiveci national” în care pe lânga mari industriasi au aparut cadre universitare, fruntasi ai amiralitatii române, fruntasi legionari veniti din Germania, toti într-un aluat framântat în Ministerul de interne (Andreescu Matusei; lt.Petrescu Nicolae, lt. Nastase I., Jianu Marin, Nicolschi A. toti dirijati de Bodnarenko Pintilie). Arestarile au în­ceput cu profesorul universitar George Manu, învinuit de saparea unui tunel ca sa arunce în aer parlamentul pe 19-03-1948, continuând cu Ion Bujoiu, Alex.Popp, Ion Bontila (arestati pe 14-04-1948), amiralul Horia Macellariu (arestat pe 19-04-1948 la întâlnirea aranjata cu colonelul Alex.Popovici), Nicolae Margineanu (arestat 26-03-1949); pâna la urma au fost implicati peste o suta de români.

Pionul principal al sigurantei a fost un agent S.S.I. infiltrat pe lânga ing. Alex. Popp, care-1 ajutase cu niste bani când era ope­rat în spital. Procurorul Burdea i-a sugerat fuga din spital, dându-i legaturile telefonice pentru a-i da relatii despre Popp si Macellaru, pe lânga care trebuia sa lucreze. Acest St.Tomescu (nume conspi­rativ Paul), dupa arestarea din 20 Mai 1948, a continuat sa fie folosit ca informator în celule pe lânga anumite persoane indicate de anchetatori si a facut pe turnatorul util.

Al doilea spion a fost Ion Toba Hatmanu, un fost ofiter „parasutist”, exaltat, cu o fantezie uluitoare, care, dupa întoarcerea din Germania, în 1947, a fost prelucrat de Nicolschi si eliberat ca sa fie infiltrat pe lânga Popp, Bontila si Mânu. La proces a spus ca avea nevoie de bani si i-a stors de la cei de mai sus, care l-au crezut. Le cerea bani ca sa mearga prin tara sa formeze grupe de partizani, dar banii îi mânca. A inventat chiar ca stie unde es­te îngropat aurul lui Hitler, într-un lac din muntii Austriei si a luat bani ca sa aduca venituri „miscarii de rezistenta”.

Multi dintre cei implicati în proces au fost acuzati de spio­naj în favoarea anglo-americanilor, deoarece facusera studiile în aceste tari si aveau cunostinte la nivel înalt. Pedepsele ce s-au dat au fost foarte mari, multi condamnati pe viata.

Desigur înscenarea avea loc ca o riposta la situatia internationala, rusii urmarind sa controleze tot Berlinul si sa evacueze pe occidentali. si situatia s-a înrautatit fiindca Apusul n-a cedat.

Dar si situatia în România s-a înrautatit, represiunea fiind de­osebit de aspra, provocându-se o serie de înscenari de procese.

În noaptea de 5/6 Mai 1948 a venit rândul arestarii social de­mocratilor independenti ai lui Constantin Titel Petrescu si pâna la 13 Iunie 1948 a fost arestat primul lot cu conducerea acestui partid, acuzata tot de tradari. Nu trebuie uitat ca Theodor Iordachescu, stefan Voitec, Lotar Radaceanu si altii tradasera partidul în schimbul unor posturi ministeriale si se unisera, adica intrasera în partidul comunist, ce luase denumirea de P.M.R. A urmat al doilea lot de arestari si au stat închisi pâna în 1956, când dupa interventia liderului laburist Hugh Gaitskell pe lânga Hrusciov, au fost eliberati, dar nu înainte de a-1 santaja pe Titel sa-si recunoasca greseala si reconsidere pozitia fata de comunisti.

 

14/15 Mai 1948: CEA MAI MARE ARESTARE

 

Intr-o singura noapte au fost arestati 3229 legionari, socotiti cei mai activi, depistati si trecuti pe tabele din 1945, de când N. Patrascu-Vica Negulescu si Nistor Chioreanu facusera pactul de întelegere cu Teohari Georgescu.

Subliniem ca tradarea a fost facuta de Coman Vasile, fost comisar ajutor la Ludus, în timpul miscarii legionare, care dupa rebe­liune fugise în Germania si facuse parte din echipa de mâna forte a lui N. Patrascu-Nistor Chioreanu. Venit dupa 1945, ramasese atasat secretarului general dar devenise si informatorul sigurantei, transmitând totul, din sursa cea mai competenta. Nicolschi, socotind ca a sosit timpul sa rupa pactul cu legionarii, s-a folosit de informa­tia data de Coman Vasile, ca vine curierul Dragos Hoinic cu instruc­tiuni din Germania. Nicolschi a trimis oameni care l-au arestat pe acesta la Budapesta si l-au adus în tara fara sa se afle. Astfel, actiunea din 14/15 Mai i-a luat prin surprindere.

Cei ce au reusit sa scape au luat calea muntelui îngrosând rândul partizanilor. Cei arestati au trecut prin chinuri îngrozitoare la toate sigurantele din tara, multi fiind omorâti în ancheta (Buliman Ctin la Suceava, Crisan Ion la Cluj, Gâta Ecaterina-Susana la Bucuresti) si aruncati pe fereastra la Ministerul de Interne.)

Arestarile au devenit permanente, zi si noapte, an de an……si s-au extins la toate categoriile de români ce nu erau de acord cu abuzurile ce se savârseau.

De exemplu, BOTEZATU, Constantin, impiegat, com. Rusavat, a fost omorât în ancheta de seful securitatii Buzau, Sârbu Ion, si aruncat pe fereastra. Pe 30 Dec. 1948 a fost împuscat Ion Constantinescu, pe vârful muntelui Magesu, deasupra comunei Lopatari, tradat de padurar.

CEL MAI REPRESIV INSTRUMENT DE LICHIDARE AL OPOZANŢILOR LA SOVIETIZARE

A fost creat prin Decretul nr.221/30 Aug.1948 sub denumirea de Directia Generala a Securitatii Poporului sub conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), având ca directori adjuncti pe Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, evreu basara­bean rusofon) si Vladimir Mazuru (ucrainean din Bucovina de Nord). Securitatea era urmarita de omul lui Beria, Alexandr Saharovschi si supravegheata de Serghei Kavtaradze, omul lui Molotov, caruia la externe i-a urmat I.A.Vâsinschi care impusese guvernul român la 6-03-1945 (la rândul lui, omul lui Beria).

Cele 13 directii înfiintate erau încadrate cu oameni de mâna „forte” acoperind tot teritoriul, fiind întarite cu doua organe de veghe permanenta a tot ce misca: Directia generala a militiei ce înlocuia politia si jandarmeria (23-01-1949) si Trupele de securitate (6-02-1949). Aceste organe au sadit delatiunea peste tot.

Aceasta noua organizare a fost o crima împotriva poporul român.

Acesti navalitori si-au gasit si o unealta numita Gheorghe Gheorghiu-Dej pe care au întarit-o cu elemente de nadejde precum Nina Niconova, sotia lui Serghei Niconov (seful SSI) ca secretara particulara, cu Mihail Gavrilovici, ca sef de cabinet, asigurându-i si o paza de nadejde, cu Vasile Bucicov, comandantul garzilor personale. Deci era sub ochii si urechile Moscovei. Chiar si lui Pintilie i se daduse o „amazoana”, pe Ana Toma (Grosmann) care, dupa ce mai tinuse doi agenti KGB (pe A.Toma si Constantin Pârvulescu) acum îl dadacea pe „sa­trap” în noptile când era treaz. Pe timpul zilei aceasta Anuta îsi îndeplinea misiunea ce-i fusese încredintata, alaturi de Ana Pauker în Ministerul de Externe.

Pîna si controlul avutiei nationale nu a scapat lui Stalin. Dupa Nationalizarile din 11 Iunie 1948, pentru spri­jinirea economiei „nationale” la început de drum nou, vecinii rusi au înfiintat 12 Sovromuri, ce au devenit 16 societati mixte, în care românii veneau cu solul, subsolul si aerul, iar ei aduceau con­ducerea, sfaturile- si încasau beneficiile.

Românilor le mai ramasesera lacrimile si sângele, pe care au început sa-l daruiasca neprecupetindu-1, în apararea demnitatii, fa­când sa încolteasca speranta. Rezistenta împotriva regimului comunist a fost generala si a început imediat dupa asa-zisa elibera­re. Ea a însemnat reactia de aparare împotriva jafurilor, arestari­lor si crimelor comise de ocupantii sovietici si de uneltele lor.

De exemplu, pe 28 Dec.1949 au fost împuscati 3 tineri, GRIGORESCU Alexandri, GHEORGHIU Ion si CENGHER Eugen la Rastolisa-Mures de slt.Megegan.

 

DIN MUNTE A ÎNCEPUT SA sIROIASCA SÂNGE

 

Desi rezistenta s-a facut simtita înca din 1944, când Bucovinenii au sarit cu arma în mâna pentru apararea mosiei stramosesti, ea a continuat sporadic pâna dupa furtul vointei nationale (alegerile din 1946) când s-a accentuat, deoarece s-a vazut ca apusul nu poate sa faca sa paleasca „lumina” de la rasarit.

ANUL ÎNSÂNGERAT 1949

 

Crime care se adauga genocidului la care a fost supus poporul român, în „casa” lui.

La 30(?) Ianuarie 1949 studentul Stoica Gheorghe, coborât din Bucegi, urmarit, a murit în lupta cu securitatea pe strazile Capitalei.

La început a fost Banatul. Banatenii s-au pomenit înabusiti în 1948. La apus era Tito, care le întor­sese spatele; pe valea Timisului aparuse Epstein la Caransebes revoltat de atâtea ceremonii religioase; geamgiul Kling Zoltan pe post de zbir jupuia taranii, la Timisoara tronau doi calai: Ambrus Coloman si Aurel Mois. Ţaranii nu au mai avut decât un drum, calea codrului. si s-au adunat în jurul colonelului Ioan Uta, a comandorului Petru Domasneanu si a tânarului avocat Spiru Blanaru, unindu-se si aparându-si libertatea si „nevoile si neamul.”

Satele se înghesuisera în salase, ramânându-le acasa femeile, batrânii si copiii de scoala, ca într-o închisoare, supusi jafului permanent. Peste ei s-a napustit securitatea, descusându-i mereu despre cei plecati, cu armata pornita pe urmele lor. Au mai adus în ajutor trei batalioane de securitate ce au înconjurat muntii si cu avioane ce supravegheau miscarile celor de jos.

In Ianuarie 1949 a început asaltul muntelui, soldat cu multe ciocniri sângeroase în care a cazut „fruntea satelor”.

Cu ajutorul tradatorilor Vadrariu Andrei si Careba Dionis si a in­formatorilor, în noaptea de 7/8 Feb.1949, s-au atacat 3 puncte:

1. Actiunea Globul Craiovei condusa de slt.Giuchici Rista, plut. Cristici Dumitru (sef de post Iablanita), Nicolae Ion si soldati. Au fost arestati 4 partizani si a murit un securist.
2. Actiunea din Valea Bolvasnita condusa de slt. Sarateanu Vasile si Dobre Dumitru (sef de post Mehadica). Au fost prinsi Domasneanu Petre, Domilescu Gheorghe si Bosulescu Dumitru.
3. Actiunea Poiana Lunga, condusa de 4 echipe sub comanda maior Ciorapciu Pamfil în care a fost împuscat col. Ion Uta, Ilie Voica, Pantelimon Irimesu si Meila Careba, iar Mircea Vladescu ranit. Restul au scapat.

Cei doi tradatori, Vadrariu Andrei si Careba Dionisie au fost si ei condamnati în grupul partizanilor.

-Pe 16 Februarie 1949, a avut loc actiunea din com.Valea Mare, condusa de serg. Popa Gheorghe, plut.Onescu Gh., cap.Corciova I. în care au fost omorâte 4 persoane: Lascu Ion, Durea Mihai, Hlobil Iosif si Damian Ion.

Cap. Corcioba Ion a fost condamnat si el pentru ca ar fi avut legaturi cu grupul partizanilor condusi de col.Uta Ion.

Securitatea comunica prin Ambrus Coloman: „Am introdus în rândul banditilor (partizanilor, n.n.) un informator de al nostru…S-a or­ganizat o actiune informativa prin elemente formate de noi ca informatori_, chiar din membrii organizatiei…”

Lupta de la Pietrele Albe din 22 Feb. 1949 a început la 15.30 si a fost condusa de sl.Airoaiei Gh.Vasile sub focul extrem de puter­nic al partizanilor care-1 scot din lupta pe sublocotenent, ranindu-l. Partizanii au pierdut pe Petre Anculia si Ghita Ungureanu, ucisi, iar altii doi au fost arestati (Ghimboase Nicolae si Smultea Gheor­ghe ). Securitatea a avut 3 raniti.

Ciocnirea de la Cracul Stânei, din 7 Martie 1949 a fost condu­sa de cap. Diceanu cu 60 de ostasi si 2 câini de urmarire, aju­tati de o patrula de schiori plus avioane de supraveghere. De la Baile Herculane operatiunea era condusa de maior Aurel Mois si colonel Olteanu, care tineau legatura prin telefon cu cei plecati la „vînatoare” de români.

În aceasta actiune a fost omorât Horia Izbasa, taran din com. Canicea si ranit Nistor Armas, care a reusit sa dispara. Au fost arestati 8 partizani.

Batalionul 5 Securitate a arestat în noaptea 9/10 martie pe partizanii Teodor Roset si Pavel Stoichicescu.

Actiunea securitatii a continuat între 11-13 martie la salasele de pe Cracul Farcului (la 2 km. de com. Fenes), condusa de 3 plutoane, sub comanda cap. Mihalcescu Ghe.

Au fost omorîti partizanii Ion Caraiman (cojocar din Fenes), Ion Berzescu (taran din Teregova) si Horia Smultea (taran din Teregova) si au fost prinsi 6 partizani printre care Spiru Blanaru (conducator).

Altii au fost urmariti si prinsi în salasele lui Ionascu Dumitru si Puschita Petru, de un pluton condus de cap. Trandaf Narcis.

De subliniat ca acest capitan a fost si el arestat si a trecut condamnat prin Gherla si minele de plumb de la Baia Sprie.

Sute de tarani, barbati si femei, au fost arestati si au trecut prin chinuri îngrozitoare la securitatile din Lugoj si Timisoara. Printre calai s-au numarat Coloman Ambrus, Aurel Mois si tot personalul securitatii, printre ei numarîndu-se: Sava Bugarschi, Vidosa Nedici (mare schingiuitoare), Zora Velitici, Ghe. Stoicovici, Stoianov Dobrivoi, Jiva Brancovici. Aproape toti acestia au fost si ei arestati si condamnati ca „agenti” ai lui Tito.

Teodor Ungureanu a fost omorât în timpul anchetei.

Procesul a fost judecat de colonelul Mihai stefanescu, care a fost si el arestat si condamnat, dar nu înainte de a fi condamnat si el la moarte 12 partizani; în alte zeci de loturi a pronuntat peste 10.000 de ani de închisoare.

 Printre executati au fost: Spiru Blanaru, Petre Domasneanu, Romulus Maritescu, Petre Puschita – Mutascu si Ion Tanase. Foarte multi dintre cei condamnati au fost exterminati prin temnite.

S-a întâmplat ca acel Mihai stefanescu sa treaca prin Peninsula si Aiud, unde s-a întâlnit cu victimele lui.

Ramificatii ale partizanilor din muntii Banatului, continuatori ai colonelului Ion Uta – Spiru Blanaru, vor continua sa apara si sunt semnalati printre victimele facute de securitate.

IZVERNA, jud. Mehedinti. În luna Martie, 4 tineri din Mehedinti si anume, Bocârnea Ovidiu (student) si trei elevi, Bocârnea Ion, Eftimiu Gheorghe si Aurel Firulescu au plecat sa sprijine partizanii banateni. Ultimul s-a razgîndit si în apropiere de Izverna s-a întors. Ceilalti fiind tradati, au fost împuscati de securitatea de la Turnu Severin, care era condusa de zbirul Mihut. Cei trei au fost aruncati într-o groapa comuna la marginea satului.

Aurica Firulescu a fost condamnat mai târziu cu grupul de rezistenta, Mehedinti II, în 1959.

În anii urmatori vom întâlni alte grupe de partizani pe aceste meleaguri banatene.

MUNTELE MARE – CRACĂU – MESENŢEA

 

În aceasta zona, la circa 20 de km. de Câmpeni, la cota 1201, într-o grota si-a instalat centrul de rezistenta maiorul Nicolae Dabija la sfârsitul anului 1948. A construit 2 bordeie din bârne de brad, destul de încapatoare, cu paturi suprapuse.

Aici au început sa se adune motii din regiune constituiti în „Frontul Apararii Patriei Române” si pe 4 Martie 1949, trebuiau sa depuna juramântul în fata lui Nicolae Dabija.

Dar securitatea a reusit sa infiltreze un taran, pe Augustin Râstei (care avea 2 frati vitregi -Avram si Traian IHUŢ, deja intrati în organizatie). Pe de alta parte, maiorul Emil Oniga luase legatura cu Dabija si-i promisese ca vine cu câtiva oameni, dar luase legatura si cu securitatea, pe care a informat-o. Va fi si el condamnat.

În noaptea de 3/4 Martie 1949 a sosit Batalionul 7 de secu­ritate de la Floresti Cluj si s-a dat asaltul împotriva grupului. A fost o lupta îndârjita. Securitatea a avut 3 morti si 5 raniti.

Partizanii care s-au aparat ar fi avut 17 morti (printre care sotia lui N.Dabija); au fost facuti prizonieri 8 partizani.

Dabija a scapat din încercuire cu Traian Macovei, Traian Ihut, Ion Misu, Cornel Pascu…în total vre-o 12 partizani. In ziua de 21 Martie, obosit, a ajuns în com.Bistra, 1a Aron Dinis, o fosta gazda la care s-a suit în podul grajdului sa se odihneasca. Acesta, care între timp devenise informator, împreuna cu alti 5 tarani si un mi­litian, l-au legat si predat securitatii lui Gh.Craciun de la Si­biu. Aici s-a desfasurat ancheta barbara în timpul careia a fost omorât elevul Ion TURCU din com.Vingrad. Restul au fost condam­nati, dintre care 7 au fost executati de plutonul de executie condus de Ghe. Craciun (seful securitatii) si lt.V.Nistor, pe data de 28 Octombrie 1949: Nicolae DABIJA, Titus ONEA, Ioan SCRIDON, Gheorghe OPRITA, Traian MIHALTAN, Augustin RATIU si Silvestru BOLFEA. Moldovan Alexandru arestat în 4-03-1949, omorât în ancheta la Sibiu; MORĂRESCU Ion din Metes, omorât în ancheta în ancheta la Deva; CIGMĂIAN Ion din sat Sibet, omorât pe 4-03-1949 la Runculet; Contan Ieronim din Coslar, a murit în lupta pe 4-03-1949; POPA stefan împuscat în munte în Martie 1949; Gligor Traian (com. Livezile) si Mârza Traian (Galtiu) scapati din munte au ajuns în seara de 8-03-1949 în com.Mesentea, la casa Silviei Valea. Vânduti de spioni, casa a fost înconjurata si lupta începuta a durat aproape toata ziua de 9-03-1949, cei doi fiind împuscati.

In noaptea de 5/6-03-1949, sotii Iustina si Ion Tiutiu au fost împuscati pe fereastra, în casa, la Aiud. din ordinul lui Patriciu Mihai, pentru ca sprijineau partizanii de la Muntele Mare.

Crimele din aceasta regiune vor continua si în anii urmatori.

In Sâmbata de Pasti din 1949, informatorii l-au înstiintat pe Nicolae Filip, seful securitatii din Râmnicul Vâlcea, ca în muntele Arnota se gaseste un grup de partizani. Au fost trimisi în urmari­rea lor trei agenti: Sandulescu (frizer din Râmnicul Vâlcea), Nistor Nicolae (din Calimanesti) si Mitroi Nicolae (din com.Pietrari). Doi agenti au fost capturati de partizani iar Sandulescu a fugit si a anuntat batalionul de securitate de la Dragasani care în ziua de Pasti, la ora 5 dimineata a deschis foc asupra partizanilor si au împuscat pe: Ion PAVEL, (în timpul luptei) si au prins pe Ion HUŢAN, Nicolae ANGHELESCU, Mircea BENCESCU si Ion BANICA, pe care i-au împuscat pe loc. Restul partizanilor au reusit sa fuga, fiind prinsi mai târziu, torturati de securitatea din Craiova si condamnati. In timpul anchetei a fost omorât Ion Costin din Piatra Olt, în luna mai 1949.

Tot în ziua de Paste a anului 1949, un grup de elevi s-a întâl­nit în comuna Ieud din Maramures ca sa discute eliberarea parintilor arestati la securitatea din sat. Au fost tradati. In timp ce discutau, casa a fost înconjurata de securitatea de la Oradea trimisa de col. Ludovic Cseller. Capitanul Retezan a deschis foc.Unul dintre tineri a cautat sa iasa din încercuire croindu-si drum cu pistolul. Era POPA Vasile-Lica, student, care în lupta angajata a fost îm­puscat si apoi purtat pe strazile Sighetului iar elevii scosi cu scoala sa asiste la acest „spectacol”. S-au facut multe arestari, condamnari; mult sânge a mai curs ani de zile în Maramures.

Muntii României clocoteau de prezenta oamenilor persecutati ce parasisera satele. In Muntii Retezat se continua actiunea din Semenic de catre ing.Lazar CARAGEA cu un grup, urmasi ai dacilor. Tradat de Petre al Popestilor (din com.Salasu de Sus – Hunedoara), s-a dat de urma lui Caragea Lazar si în orasul Pui, partizanul DEDU a fost împuscat, ing.CARAGEA Lazar grav ranit (torturat la securitatea din Hunedora) si altii urmariti si tradati au fost împuscati: Nandris Iosif, Vitan Petre.., iar altii arestati. Actiunea a durat de la 20 Iunie 1949 pâna la 21 Noiembrie 1952, la moartea lui Vitan Iosif, continuându-se cu arestari pâna în 1954.

Tot în luna Iunie 1949 se constituie la Nucsoara-Muscel, grupul fratilor Arnautoiu-Arsenescu care fiind surprinsi de securitate, au reusit dupa un schimb de focuri sa dispara si sa se organizeze în muntii Muscelului în organizatia „Haiducii Muscelului”; va cadea dupa 10 ani, tot prin tradare. Pâna atunci vor fi arestati si torturati sute de tarani.

În Dobrogea, datorita fortarii la colectivizare si a abuzurilor lui Nicolae Doicaru si a lui Vasile Vâlcu, taranii, în marea majori­tate macedoneni, nu s-au lasat jefuiti si îngenunchiati. Organizarea miscarii de rezistenta începuta dupa 1948, a avut prima ciocnire în com.Cobadin unde, prin tradare, s-a aflat de întâlnirea coman­damentului organizatiei. Pe 19 Iulie 1949, casa fierarului Ion Adarn a fost înconjurata de securistii condusi de slt. Jean Sarchiz, Ene Voinea si plut. Vintila Popa. In lupta care a avut loc, ranit, Gogu PUIU pentru a nu cadea viu în mâna lor_, a facut sa explodeze o grenada sub el. Continuându-si urmarirea au fost arestati zeci de tarani, iar gaz­dele din Baltagesti, Vasile si Aneta Nitu, au fost deasemenea omorâte. A continuat urmarirea partizanilor si împuscarea unora dintre ei pre­cum: Nicolae Hasoti si Stere HAPA, împuscati pe 16 dec. 1949, Dumitru FUDULEA si Nazarie, împuscati pe 9-03-1950,Vasile BACIU, mort în lupta pe 25-03-1950, Nicolae FUDULEA, împuscat pe 28-03-1949… Timp de un deceniu s-au facut mii de arestari, consemnate în cuprinzatoarea lucrare a victimelor „REZISTENTA ANTICOMUNISTÂ LA PONTUL EUXIN” a lui Constantin Ionascu, martor ocular si victima a acelor timpuri. Pâna în 1960 au fost aproape 1000 de procese, înscenate si judecate de zeci de judecatori printre care: general Petrescu Alexadru; colonel Pavelescu Constantin si Dumitriu Adrian; maiori Sendrea Gheorghe si Gliga Constantin; capitani Mohor Rudolf si Dima Nistor; lt.major Nagy Alexandru… si alti zeci de magistrati.

Printre procurorii amintim câteva nume: lt.col.Petronescu Ion, maiori Teodoru Const. si Tutescu Nicolae; capitani Radu Emanoil si Ilie Eugen; locotenenti, Leahu Ionel, Lazar Sava, Dinulescu Ion….

Toti acestia au condamnat cunoscând înscenarile anchetatorilor fiindca oamenii si-au strigat nevinovatia în fata lor, unii dezbracându-se pentru a se vedea urma torturilor nevindecate…. Iata exemplul taranului Mihalache Vlase din com Satu Nou, jud.Constanta; a fost torturat în ancheta de lt.Stupu Andrei si din cauza trau­matismelor a murit pe 7 April 1955; la proces s-a prezentat un proces verbal ca ” ar fi murit de inima”. Cazurile sunt multe…

Un caz deosebit care demonstreaza actiunea de genocid întreprinsa de calaul Maior Nicolae Doicaru, seful anchetelor de la Constanta.

In 1952 au fost ridicati din comuna Ceamurlia de Sus, taranii Pastrama Nicolae si Zuba Hristu (nascut 1926) si dusi la marginea comunei. Sub amenintarea ca vor fi împuscati, au fost obligati sa-si sape groapa. Când au terminat, l-au împuscat pe ZUBA Hristu iar pe Nicolae Pastrama l-au pus sa-1 acopere cu pamânt. Apoi l-au amenin­tat sa nu spuna la nimeni, niciodata si l-au dus la securitatea din Constanta.

Acum prezentam numele la o mica parte dintre anchetatorii calaului; N.Doicaru care au torturat pâna la moarte pe dobrogeni si apoi au înscenat procese supravietuitorilor, pe care le-au încheiat cu pedepse foarte mari, chiar cu moartea, dupa indicatiile primite: Colonel Botea Ion, maior Doicaru Nicolae, capitan Sepi Nastase, locotenenti Benea Teodor, Coja Ion, Crisan Petre, Ionescu Constantin, Mihaila Gheorghe, Nicolenco Gheorghe, Onescu Adrian, Pricop Constan­tin, Savin Alexandru, Stupu Andrei; multe alte zeci de nume de fiare se afla în dosarele înscenate si au fost avansati pentru merite „exceptionale”, unii manevrând si astazi te­rorizarea si spolierea populatiei, ascunsi în fel de fel de orga­nisme ce au institutionalizat tagma baroniei.

Peste Dobrogea a cazut ca o napasta generalul maior Bolintineanu, ca sef al regiunii de securitate Constanta, care a obligat pe anchetatori sa scoata cu orice pret grupuri de „contrarevolutionari”.

Maiorul Deceanu Tudor de la Inspectoratul de securitate Constan­ta a aratat ca pe timpul cât a lucrat la fostul raion Baneasa a „fabricat în fiecare comuna câte o organizatie”.

Maiorul Dragomir Constantin a confirmat si el ca pe când lucra la securitatea Constanta, cunoaste ca ofiterul de securitate Negret Aurel, printre înscenarile facute, a fabricat si grupul de partizani din com. Ciocârlia, judecat prin Sent 374/4-10-1940 (cei 8 condamnati erau din Ciocârlia).

Un alt exemplu, ca se condamna „cu satul” este si Sent. 311/28-08-50 în care s-a confectionat un lot de 30 persoane în jurul lui Jipa Nicolae, în care 27 tarani erau din com.Dulgheru.

Prin Sent. 4/9-09-1952, au fost condamnati 8 tarani, toti din com.Pantelimon, jud.Constanta.

Astfel de înscenari le gasim pe tot cuprinsul României.

BISTRIŢA Nasaud- un alt colt de tara care n-a fost ocolit de înscenarile securitatii de la Cluj, dirijata de Patriciu Mihai (Weiss Mihai), seful regionalei. Din ordinul lui, maiorul Gligor Viorel si plut. Hutu, au înscenat organizatia „Garda Alba”, punându-1 ca sef pe învatatorul Bodiu Leonida din Poiana Ilvei. si ca sa se poata numi organizatie, au arestat în Martie 1949 vre-o 15 tarani, printre ei si câteva femei si au început sa bata la ei ca la „securitate”. Martori ai torturilor sunt prof. Teohar MIHADAs si Constantin TONEGARU care s-au pomenit în ghearele lui Gligor Viorel. In plina vara, pe 8 Iulie 1949, „seful” lotului, Leonida BODIU a fost luat cu IMS-ul si dus pe dealul Crucii, deasupra orasului si împuscat de slt. Liviu Pangratiu. Asa ca procesul, înscenat fara „sef” dar pe baza declaratiilor facute sub indicatiile lui Gligor si Hutu, a avut loc.

In Iulie si August 1949 au avut loc represiuni sângeroase asu­pra taranilor, cu date la capitolul -Genocidul Ţaranimii- unde se va sublinia si marea deportare de 40.000 de tarani români din Basarabia si Bucovina de Nord spre Siberia, din 5/6 Iulie 1949.

DIN NOU P.N.T. PUS LA ZID

 

O actiune similara ca cea din 15 Mai 1948, a fost aranjata de acelasi calau Alexandru Nicolschi, în noaptea de 15/16 August 1949. A fost generala si s-a actionat în toate judetele, iar securitatile regionale au trecut la confectionarea de procese prin torturi de tot felul pâna la trezirea cu aruncarea de galeti cu apa, nu spre salvarea „omului” ci pentru continuarea „anchetei” pentru obtinerea declaratiilor planificate de sefii anchetelor dupa indica­tiile generalilor Gh.Pintilie si Al.Nicolschi, pe linia încadrarilor juridice indicate de colonelul Mircea Lepadatescu (MAI).

A curs mult sânge în anchete si din fabrica de procese au iesit mii de condamnati cu aproape 100.000 de ani condamnare. Marturii sunt sentintele pronuntate pe baza înscenarilor si publicatiile su­pravietuitorilor. Vini nu au existat, dar s-a gasit articolul „209” în care a fost înghesuita românimea tot timpul. Se zicea „vinovat pentru discutii dusmanoase”, la care Petre ŢUTEA a raspuns: „Bine, dar toata tara vorbeste…”. Era un adevar, însa scopul era altul. România trebuia sa urmeze exemplul Rusiei si o facea cu multa slu­garnicie. Gheorghiu Dej s-a executat si a ordonat începerea Cana­lului Dunare-Marea Neagra” si la Constanta, în fata „robilor”, a amenintat: „Aici e mormântul intelectualilor.”

De un an începuse sa-i scoata din învatamântul universitar si din Academia Româna, înlocuindu-i cu delatori, oameni fara capatâi si fara Dumnezeu.

Este un nou aspect al genocidului.

MUNŢII MEREU IN FIERBERE

Înca din Martie 1949 s-a început constituirea organizatiei „Cru­ce si Spada” si pe 25 Martie s-au adunat sa înceapa construirea cabanei de adapostire în muntele Horaita de lânga Huedin. Securi­tatea din Cluj a aflat ca pe 11/12 Aprilie vin unii delegati din Bucuresti. La aceasta întâlnire a fost si ea prezenta si a fost împuscat Ion TORCEA, unul din membri. A urmat arestarea celorlalti si dupa ce în Sept. au fost condamnati la pedepse pâna la 25 ani, dintre cei peste 50 de arestati socotiti conducatori au fost scosi din arestul de la Cluj din ordinul col. Mihai Patriciu si dusi la Zam-Sâncrai si împuscati:: GHEORGHIU Gheorghe Marasesti (conducatorul), FORJU Gavrila (taran), POTRA Aurel (locotenent) si PITURU Nicolae (farmacist). Executia a avut loc pe 7 octombrie 1949.

In aceiasi zi de 7 Octombrie a fost împuscat la Cheile Runcului si partizanul PUI Miron, din Ocolis-Alba, scapat din grupul de la muntele Mare. In aceiasi zi de 7 Oct. a fost asasinat si BUDNEA Obreja din com. Ocolis-Alba, tot la Cheile Runcului si tot din dispo­zitia aceluiasi colonel de securitate Patriciu Mihai.

Vrancea, acest cot al Carpatilor, renumit ca „salas” al libertatii (drept de proprietate cu hrisov din timpul lui stefan cel Mare), nu s-a lasat îngenunchiat si-a hotarât sa se apere împotriva invadatorului. Scapatii din valul de arestari din 1948, fratii Ion si Cristea Paragina au strâns în jurul lor un grup de tineri si cu sublocotenentul Mihai Timaru s-au retras în munte, aproape de schitul Mosinoaie, pe valea Porcului, afluent al Zabrautului, locuri încarcate de istorie.

Partizanii de aici se organizau si erau în defensiva asteptând momentul când sa-si apere „mosia”. Dar securitatea din Galati con­dusa de strul Mauriciu, un tortionar feroce, prin capitanul invalid Anghel, în com.Clipicesti a reusit sa introduca în grupul partizanilor doua iude: Vrabie si Usurelu.

Pe 17/18 Oct.1949 s-a aranjat sa mearga la crama lui Anghel, ca sa discute despre aprovizionarea cu armament. Acolo Mihai Timaru si Ionel Paragina au fost arestati. In acelasi timp s-a dat asaltul la cele doua bordeie de unde au reusit sa scape numai Cristea Paragina si Gheorghita Balan care s-au ascuns în munte, în podul unei mori de apa, parasita. Acolo a fost dupa o saptamâna împuscat Cristea Paragina de soldatul Acatrinei.

Gheorghita Balan, din Soveja, reusind sa scape va fi între organizatorii rascoalei din 23 Iulie 1950 care va cuprinde satele vrâncene si în urma carora vor fi arestate câteva sute de tarani si executati dupa chinuri barbare vreo zece dintre ei printre care: Gheorghita Balan, Costica Manoliu, Victor Manoliu, Busila Teodor, col. Strâmbei Ioan…In timpul rascoalei au fost împuscati foarte multi, printre ei numarându-se Asaftei Radu din com. Nereju, Craciun Radu, fratii Cucu Grigore si Cucu Neagu (împuscati pe 8 Sept lânga satul Dumitresti, Cucu Constantin (frate, împuscat pe 1 Noiembrie) si un ta­ran mai în vârsta omorât la Galati în timpul anchetei, Posmagiu Ilie (tatal) si Posmagiu Tudor (fiu) si multi altii.

Dintre sutele de arestati au fost de asemenea foarte multi ce au murit în urma torturilor sau a muncii de exterminare. Martor principal al torturilor si victima în acelasi timp este Mihai TIMARU.

Grupul partizanilor de pe valea Topologului, între muntii Coziei si muntii Ghitu_, la nord de Salatruc, a fost constituit de profesorul Dumitru APOSTOL. Mai este cunoscut si sub denumirea de partizanii de la Suici, de unde erau câtiva dintre componentii gru­pului si unde de asemenea aveau bordei pentru ascunzatoare si aprovizionare. Tradator a fost fotbalistul Ciobanea infiltrat în grup.

Capitanul Cârnu Ion de la securitatea din Pitesti a pornit pe urmele acestor partizani Au avut loc ciocniri si au murit în lupta: Sâia Nicolae ( taran), Ghelmeci stefan (inspector scolar din com. Mozaceni ), stefanescu Gheorghe (din Mirosi ), Donescu Nicolae (preot din Soici), Ghe. Dorobantu, învatator ucis în Suici, Dumitrascu Grigore (învatator din Suici, mort în temnita din cauza torturilor)… Arestat, Dumitru APOSTOL a fost torturat îngrozitor de calaul Cârnu. In procesul care s-a judecat la Craiova i s-au dat 25 ani munca silnica si a fost trimis sa execute pedeapsa la Pitesti. Revoltat ca nu l-au condamnat la moarte, Cârnu 1-a scos din închisoare si 1-a dus pe Dumitru Apostol la primaria din com.Suici. Seara, pe la orele 22, a fost scos si dus la circa 50 m. de pod spunându-i ca este liber sa mearga acasa. De la spate plutonierul de securitate Ciofrângeanu Gheorghe a descarcat pistolul în el. A fost înmormântat în comuna, sub supravegherea securitatii

Garzile Decebal care se organizasera în muntii Dornei si Stânisoarei, din jud. Câmpulung Moldovenesc, erau constituite din mai mul­te grupe. Una din aceste grupe alcatuita de Craciun Dumitru si Sandu Grigore, si-au stabilit adapostul în muntele Bancu. Dupa unele neîntelegeri, din grup au plecat Strachescu Constantin, Chirculescu Constantin si ing.Grodiuc Aurel Au fost prinsi de securitate pe 14 Dec.1949 când ing.Grodiuc a fost împuscat la Gainesti, jud. Baia. La ancheta Chirculescu Gheorghe n-a rezistat si a condus Securi­tatea la adapostul din munte. Pe 16 Decembrie, în ciocnirea ce a avut loc au fost împuscati: Ion APOSTOLINI, Iacob GALAB si Constantin TODAsCĂ. A fost grav ranit la cap Ion-Jenica ARNĂUTU care, tortu­rat, a trecut prin securitate si închisori murind exterminat în temnita de la Râmnicul Sarat pe 2 Noiembrie 1959.

Daca aceste crime se petreceau în Bucovina, cu 5 zile înainte fusesera împuscati la Jilava coloneii Dan TETORIAN, Mihail ELIADE si actorul Marcel EMILIAN, în dimineata de 13 Decembrie 1949.

La acest sfârsit de an s-a comis o crima oribila si în Maramures, îngrozind lumea satelor chiar în noaptea de Craciun 1949.

Lansându-se valul arestarilor din vara lui 1949, au mers sa-1 ri­dice pe taranul Alexa BEL din satul Cufoaia, com. Dumbrava, jud. Maramures, fost primar pe vremea guvernarii national-taraniste. Nereusind sa-1 prinda, pe baza unei înscenari a securitatii de la Dej, a fost condamnat în lipsa la 1 an de T.M.Cluj pentru ca ar fi spus ca „vin americanii”. Omul a stat ascuns prin paduri si fiind informat, calaul maior Nicolae Briceag (seful securitatii Dej), a organizat prinderea lui în noaptea de 24/25 Dec.1949, când ar fi ur­mat sa treaca pe acasa; într-adevar în noaptea respectiva a fost arestat si dus la securitatea din Tg.Lapus, de unde au anuntat pe 25 Dec. prinderea lui. Revoltat ca l-au prins viu, Briceag a dat dispozitie sa fie dus acasa si împuscat sub pretextul ca a fugit de sub escorta. Ordinul s-a executat. Ajungând în sat, l-au dat jos din masina si deslegându-1 i-au spus sa plece acasa. Dupa amenintari s-a îndreptat spre locuinta, însa dupa 10-15 metri sergentul Trif Fabian cu cei 5 subofiteri de militie 1-au împuscat pe la spate. Alarmat de focurile de arma, a iesit Bel Ioan (cumnat si vecin), gasindu-1 ca mai misca. Atunci s-a apropiat Pasca Vasile (militian) si i-a mai tras un glonte în urma caruia a decedat, iar seful cri­minalilor (Trif Fabian) a intrat în casa si s-a adresat sotiei: „Hai scroafa puturoasa si îti ia porcul din gradina ca a fost lichidat”. A obligat-o ca pâna în dimineata de 26 Dec. sa fie înmormântat.

Regimul comunist se face vinovat de aceste crime monstruoase savârsite în cursul anului 1949, nu numai în regiunile muntoase, ci si la câmpie, pe tot cuprinsul tarii tragându-se cu mitraliera în

taranii care aparau pâinea ce se fura de la gura copiilor lor.

 Crime s-au savârsit si cu zecile de mii de cetateni arestati care au trecut începând din 1947 (mai ales) prin torturi inimaginabile pentru o minte sanatoasa, ca sa se obtina declaratii mincinoase pe baza carora sa se însceneze procese. Arestatii, odata condamnati, au fost trimisi la închisori. Închisorile în loc de „institutii” de executarea pedepselor au fost transformate în locuri de continuarea torturilor pâna la exterminare, prin fel de fel de mijloace.

Jilava, închisoare subterana, vechi fort de aparare al Bucurestiului, avea pereti grosi de 70-80 cm. în permanenta umezi si cuprindea camere de 12x5x2.20 si de 4x4x2.2 cu priciuri de scândura pe 2 nivele si pe jos cu ciment. În camerele mari au stat pâna la 280 de persoane având ca aer circa 0,5 m.c. In camerele mici au stat pâna la 50 persoane si beneficiau de 3/4 m.c. de aer. Dar au fost perioade când pe lânga obloanele puse în permanenta se bateau si giurgiuvelele în cuie, luni de zile, mai ales vara, ca pedeapsa. În aceste conditii au murit oameni prin sufocare. Se dormea si pe ciment, sub priciuri si pe intervalul din mijloc si chiar pe tinete­le cu murdarii (care deversau mizeria din cauza supraaglomerarii si a suprasolicitarii, pâna când „don sef” se îndura sa le golim).

Peste toate aceste fiinte ce agonizau trona cap Maromete Ilie (sau Nicolae), ajutat fiind de Moraru (ofiter politic), Iamandi (plutonier, care se ocupa si de executiile celor condamnati la moarte), Ivanica Ilie, Barbuica, toti niste fiare, sadici, cu paru-n mâna tot timpul, însotindu-1 pe „director”, gângavul portar de la Primaria Capitalei. Pentru ca erau analfabeti, nu stiau decât sa înjure si sa iscaleasca, nu le iesea numaratoarea, sufocându-se când intrau în camere, din cauza mirosului îngrozitor. Ei nu puteau suporta 5 minute, dar detinutii stateau 24 ore, plini de furuncule.

Si atunci ne numarau ca la strunga, scotându-ne pe culoar pe sub ciomegele militienilor care loveau fara mila, fara sa tina cont de batrânii bolnavi care se miscau greu, sau de locul unde loveau. Se mai adauga pedepsirea cu lovituri la comanda, punerea în lanturi, izolarea de 7-10 zile dezbracat si de cele mai multe ori pe timp de iarna…fel de fel de pedepse înjositoare si degradante…

Prin aceasta Jilava era locul de transfer si prin ea au trecut sute de mii de oropsiti ai sortii, spre sau din cele aproape 200 de astfel de temnite de executie.

Fiecare închisoare avea acelasi regim de barbarie instalat la conducere, dar un alt maromete: Goiciu Petre (Gherla), strul Mauriciu (Galati), Poppig Ianos-Adalbert(Suceava), Fucs(Falticeni), Doroban­ti Mihai si Colier stefan(Aiud), Lazar Tiberiu (Fagaras), Dumitrescu Alexandru (Pitesti), Craciun Gheorghe (Sibiu), Briceag Nicolae(Dej), Teodor Seapeanu (Calea Rahovei din Capitala), Doicaru Nic.(Constanta), Coloman Ambrus (Timisoara), Raceu Dumitru (Braila)….

Printre vinovatii acestui sistem barbar se numara: Konopliov, consilierul sovietic care supraveghea din partea lui Lavrenti Beria functionarea sistemului de represiune în România, condus de 3 rusofili, Pintilie Gheorghe (Bodnarenco Pantelimon-Pantiusa), Nicolschi Alexandru ( Boris Grunberg) si Mazuru Vladimir (Mazurov). Cei ce puneau în practica mecanismul de distrugere al românilor, din prima „promotie” au fost: Dulgheru Misu (Dulberger), Dinca Teodor(lt, colonel), Andreescu Matusei (Matusievici Nathan), Popescu Constantin (maior, fost muncitor CFR), Fischel Simion (maior), Sfetcovici Grigore (maior), Negrea Vasile (maior),Dumitrescu Nae (cap.), Niculescu stefan(cap), Cociu Adrian (cap), Siegler Simion (lt.major), Capitahescu Dumitru (lt.major) si Lepadatescu Mircea (colonel ), cu încadrarile juridice spre care erau dirijati anchetatorii. Acest aparat din Direc­tia generala a securitatii s-a ocupat de organizarea de loturi din membrii fostelor partide si ai miscarii legionare.

La sfârsitul acestui an s-a pus în aplicare planul re­educarii la care au luat parte Pintilie Gh., Dulgheru Misu, Jianu, Marin, Sepeanu Teodor, CSELLER Ludovic, Constantinescu Marin zis Duba_, Baciu Ion (col.ajuns în Directia închisorilor si lagarelor), Nemes Iosif. La acest plan diabolic s-au alaturat pe plan local Dumitres­cu Alexandru(comandantul închisorii), Cârnu Ioan de la securitatea din Pitesti, ofiterul politic Marina (Iticovici) Ion si din personalul închisorii au participat la batai si acoperirea torturilor gardienii Georgescu Alexandru din Leordeni, Ciobanu din Ţiganesti, Dina Florea, Nistor Dumitru, Lazaroiu, Mândruta…

Pentru ca de la Pitesti sistemul barbar a fost transferat si la Gherla merita trecuti si cei ce l-au sustinut: ofiterii politici Sucigan Gheorghe si Avadanei Constantin, precum si doctorul Barbosu Viorel, iar din partea administratiei locot. Mihalcea Aurel (ginerele lui Goiciu), Gabor Tiberiu, Vascanu Augustin….

Din rândul detinutilor cel care a trecut la torturarea colegilor a fost Ţurcanu Eugen, ajutat la torturi de Popa Alexandru Tanu, Puscas Vasile, Pavaloaie Vasile, Livinschi Mihai, Stoian Ion, Romanescu Grigore, Popescu Aristotel, Patrascanu Nuti, Pop Cornel si multi altii…

Torturile la care si-au supus colegii de puscarie de lot sau chiar de liceu au fost îngrozitoare, folosindu-se metode diabolice la auzul carora te cutremuri. In astfel de conditii au fost omorâti la Pitesti circa 15 detinuti. Scenele de groaza petrecute în camera 4 spital si nu numai acolo, sunt descrise de Grigore Dumitrescu în „Demascarea”.Un episod din „infernul” Pitestiului:

„… Adorm…miscari si soapte mi-au tulburat somnul. Printre pleoapele pe jumatate deschise vad capul lui Ţurcanu. Intre mâini se pare ca are gâtul unei victime. Lânga el Puscasu, Steiner si Gherman. Din când în când se apleaca si ei peste victima de sub trupul lui Ţurcanu. In urechi îmi patrund horcaielile nabusite ale terorizatului. Brusc, aud cum i se izbeste capul de ciment… Tremur. Aud mereu izbiturile capului de ciment…Nitule, vorbeste Nitule cu vocea soptita.      Capul izbit din nou…si dupa câteva minute nesfârsit de lungi, o voce stinsa dintr-un piept sfârsit de puteri….nuuuu, nu stiu nimic…Unul de lânga Ţurcanu cu vocea tremurânda: a murit…nu mai sufla…

Era 26 Februarie 1950. Nitu le scapase calailor, nereeducat.”

In astfel de chinuri au murit si Gheorghe SERBAN si Mihai IOSUB, si Ion PINTILIE si Chirica BALANISCU si Alex. Bogdanovici, si alti circa 29 la Pitesti. Alte zeci au iesit traumatizati si schiloditi si fiziceste si sufletesti.

Marturie pentru aceste orori sunt din ce în ce mai multe, printre ele ale lui Aurel OBREJA, Chirica GABOR, Virgil MAXIM, Nicolae POPA, Mihai JIANU, Eugen Magirescu, Nicolae IONITA, Mihai BURACU…

Aceeasi echipa de calai au continuat, cu aceeasi salbaticie si în acelasi sistem; au omorât la Gherla pe Ion CRIsTEA (taran), Andrei DUMITRU (camioner), Ion DINCĂ (mecanic), Vasile DAMBU (ospatar), Dumitru RADOVAN (tâmplar), Petre Gh. POPESCU (capitan), Ion TÂMPA, Garofil M. DIMCIU si altii- trecuti între victimele comunismului. si aici au fost unii torturati pâna au înnebunii, altii au ramas neoameni, cu sechele nevindecabile…

 

EXPORTUL REEDUCĂRII PRIN TORTURA

 

Pe 24 Februarie 1950 a sosit la Pitesti inspectorul Nemes Iosif si dintre calaii tortionari a luat pe Sobolevschi Maximilian si PRISACARU Ion, pe care i-a instruit si trimis la Brasov. Acolo au început sa bata pe Zamfirescu Constantin si Ismana Ion, care au început sa strige pe geam si a intervenit administratia, oprind ree­ducarea prin violenta. În continuare cei doi calai s-au ocupat cu strângerea de informatii pâna la 13 Feb.1951, când au fost trimisi la Peninsula,

La OCNELE MARI, unde se gaseau câteva sute de detinuti fara condamnare, toti oameni în vârsta, s-a trimis o echipa de persoane de­semnata de Turcanu si Iosif Nemes ca sa terorizeze pe acesti lagaristi. Acesti tortionari au fost: stefanescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Constantin si Vladoianu Liviu. Administratia i-a încura­jat si le-a pus la dispozitie celulele 10, 11 si 12 la etaj, unde nu aveau acces paznicii. Timp de 6 luni a durat tortura prin care a trecut Petre JUTEA,Vasile TAFLAN, Virgil MATEIAs, Vasile HANU… A fost omorât istoricul de la Roma GRAMA Gheorghe-Gioto de catre Strugaru Mihai, altii au înebunit, ca stefan Verescu si preotul An­drei ADAM, care si-au revenit dupa ani si ani.

TÂRGUL OCNA a fost o închisoare pe care MAI-ul a destinat-o ca spital pentru sutele de bolnavi de plamâni din cauza conditiilor de exterminare în care fusesera tinuti si a torturilor prin care trecusera. Conducerea MAI a cautat sa profite si de acesti bolnavi care veneau din muncile de exterminare ale Canalului sau torturi­le din Pitesti si Gherla. In acest scop Nedelcu Mihai împreuna cu Nemes Iosif, cu avizul lui Nicolschi, au trimis la Tg.Ocna pe Nutti Patrascanu ca sa initieze sistemul de la Pitesti. S-a început într-un grup restrâns de fosti reeducati la Pitesti, cu aco­perirea ofiterului politic sleam Augustin si a inspectorului Nemes si Tudor Sepeanu. Dar bolnavii au gasit energia sa reziste, sa ri­posteze, alertând prin strigate locuitorii orasului. Patrascanu a ramas doar sa faca pe informatorul ofiterului politic pâna în 1952, când a fost ridicat si implicat de cei pe care îi servise în gru­pul lui Eugen Ţurcanu, sfârsindu-si ticaloasa activitate dupa comutarea pedepsei cu moartea, în închisoarea Jilava.

Vinovatia MAI-ului este cu atât mai mare cu cât si ofiterul po­litic sleam Augustin, implicat în represiunea brutala, a lovit pe detinutii Banu Alexandru si Ianolidis Ion. A continuat sa santajeze bolnavii cu medicamente în schimbul delatiunii. Noroc cu doctorita Danielescu,care a depus eforturi pentru a-i salva. Cu toate aces­tea, din rândurile acestor bolnavi, torturati în anchete si închi­sori au murit 67 de tineri între 1950 – Aug.1953.

Martori ai reeducarii din Tg.Ocna:Penciu Gheorghe, Ionescu Nicolae-Galbeni.

La Caransebes fusesera adunati vreo 25-30 intelectuali de seama si fosti oameni politici (Emil Hatieganu, deputatul de Balti Dumi­tru Topciu, Valer Roman, Ion Costinescu, Anton Dumitriu, Ioan C. Popp, Ion SIMU, Trixy Mironescu… ) si altii mai tineri carora Nicolschi le pregatise o reeducare. A trimis pe Iosif Nemes, Ludovic Cseller si Teodor Sepeanu, cu un nou locot.major ca director. Acesta s-a adresat detinutilor spunându-le: „Sa nu credeti ca v-am adus la pension, pâna în primavara nici unul dintre voi nu va mai fi în… viata”. A început regimul de restrictii si sanctiuni si pentru ca nu da rezultate, a cerut ajutorul Bucurestiului. Dupa esecul de la Tg.Ocna, a luat de acolo doi oameni „de mâna” din cei instruiti de Ţurcanu, anume pe Bârjovescu Dumitru si Strachinaru Constantin, pen­tru a-i termina pe „boieri”. Acestia au venit si pregateau terenul pentru trecerea la violenta. S-au gasit câtiva tineri care-i cunos­teau de la Suceava si le-au pus gamelele cu ciorba fierbinte în cap, saturându-i de reeducare. S-a terminat actiunea Nicolschi aici, la Caransebes, dar ea continua în forta peste tara.

1 95 0

EXTERMINAREA PRIN MUNCĂ FORŢATĂ ÎN PARALEL CU ASASINATELE

LUI NICOLSCHI

Regimul represiv împotriva miscarilor de rezistenta continua dupa modelul Beria, netinând seama nici macar de acea justitie corupta pe care o subordonasera securitatii.

Nicolschi, nemultumit de unele sentinte „blânde” s-a dus la Timisoara si a aranjat cu lt.Coloman Ambrus ca sa-i trimita niste detinuti pe care sa-i lichideze. Prin adresa 10.007/1950 s-a cerut directorului de la Gherla (Stelian Tomulescu) sa trimita la Timisora 7 detinuti pentru continuarea anchetei (Vernichescu A., Popovici Gheorghe, Puschita Petre, Ghimboasa Nicolae, Smultea Gheorghe, Luminosu Gheorghe si Ungureanu Gheorghe). De fapt erau sase fiindca Ungureanu Gheorghe era deja omorât în ancheta pe 3-04-1949 si fu­sese înregistrat la spitalul din Timisoara (din cauza unui TBC pulmonar) si înmormântat în cimitirul Saracilor. Cu toate acestea justitia poporului 1-a condamnat la 20 ani. Deci cei sase de pe lista au fost urcati în curtea închisorii Gherla si au plecat cu lanturi la picioare, dar la Timisoara n-au mai ajuns niciodata. Au fost împuscati la marginea unei paduri, se pare Padurea Verde, si aruncati într-o groapa comuna. Dupa ce familiile au început sa se intereseze de soarta lor, MAI-ul a facut niste certificate false de deces în August 1957, si i-au înregistrat de la nr.101-197 într-un registru -dublura- ca toti morti în aceeasi zi, trei la ora 12 si patru la ora 13, în spitalul din Timisoara.

si nu au fost singurii asasinati.

Constanta, unde fusesera executati „numai” 13 partizani iar 16 primisera pedepse între 15 si M.S.V., iarasi 1-a suparat pe calaul Securitatii poporului. Dupa 20 zile de când ajunsesera la Gherla, s-a primit dispozitia sa fie transferati la Timisoara si pe 9-03-1949 au luat drumul Banatului într-un vagon duba, dar n-au mai ajuns niciodata, fiind asasinati la marginea aceleiasi paduri Verde. si în acest lot apare detinutul Ion Constantinescu mort cu adeva­rat pe 24 Feb.1950 în vagonul duba si înmormântat la Gherla. Dar la expedierea lotului la Timisoara s-a plecat si cu numele lui pe lista si când în 1957 s-au întocmit certificate de deces false, a fost facut si pentru Ion Constantinescu unul, deci mort a doua oara, si acum înregistrat la Timisoara.

si securitatea de la Cluj a primit dispozitia sa transfere la Timisoara 14 partizani din lotul de la Muntele Mare si Mihai Pa­triciu s-a executat. Printre cei 14 asasinati a fost POP Alexandra, MOLDOVAN Simion, VANDOR Victor, OLTEANU Emil, ROBU Ion, MAXIM Alexan­dru, MARGINEANU Petre. Ridicati pe 2 Aprilie si împuscati; iar înregistrarea tot la Timisoara, pe o lista cu 54 de martiri.

Pentru aceste crime oribile trebuie facuta dreptate. Criminalul odios Nicolschi declara cu cinism în 1990 la interviul luat de Lucia Hossu pentru lamurirea misterului: „Cine a stiut în ’49 ca vi­ne ’89”, cu alte cuvinte i-ar fi lichidat pe toti.

Aceasta afirmatie era în concordanta cu linia partidului care în discutiile pentru instituirea muncii fortate subliniase: „UN MILION DE DUsMANI DE CLASĂ EXTERMINAŢI PENTRU A CONSTRUI CEA MAI BUNĂ sI MAI DREAPTA DINTRE SOCIETĂŢI.”

Cu acest slogan a plecat în 1950 în Dobrogea, lt.col.Cosmici Eftimie (inspector din Directia generala a lagarelor si supravegherea detinutilor la munca fortata, trasându-le subalternilor cruzimea – ca sarcina de serviciu. Cruzimea au aplicat-o pe teren subalternii lui, Albon Augustin (fost ceaprazar ), ajuns comandantul tru­pelor ce pazeau detinutii la Canal si Liviu Borcea (finul lui), co­mandantul lagarului de exterminare de la Capul Midia. Amândoi sadici si fosti informatori ai fostei sigurante, infiltrati printre comu­nisti si amândoi condamnati si repusi în functie dupa 2-3 ani.

Primul zbura în elicopter deasupra locurilor de munca la canal si cobora din loc în loc, îndreptându-se urlând spre detinuti:

 „Banditilor, cu gamela sa sapati canalul înainte de a muri.”

Iar finul Borcea intra în baraci tot urlând: „Banditilor, arun­cati mâncarea în W.C. ca sa slabiti si sa sabotati lucrarile”, iar bietii oameni mureau de foame, la el în lagar mâncându-se câini.

CANALUL

 

Pentru torturarea a sute de mii de oameni prin munca fortata în vederea exterminarii lor, se face vinovata conducerea comunista ca­re s-a subordonat intereselor unui stat strain, ruinând si înfome­tând populatia tarii.

Prin HCM nr.613 s-a aprobat planul de construire, proiectare si cercetare întocmit de comisia condusa de Saposnicov. Printre semnatari, Petru Groza, Gh.Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Lothar Radaceanu, Th.Iordanescu, Popescu-Dorneanu, Ion Vinze, Bucur schiopu.

Director general al Canalului a fost numit Gheorghe Hossu, ingi­ner sef si prim director adjunct Mayer Grunberg, iar Vasile Poste­uca si D.Antoci, directori generali adjuncti (HCM. 913/1949).

Intre cei ce jubilau era si Ana Pauker care declara: „Construim uriase lucrari fara burghezie si împotriva ei”.

Da, s-a construit fara burghezie, dar sub supravegherea consili­erului sovietic Vorobiov, ajutat de Mihailovici, Ţiganov, Maximov…

Se întreceau în sublinierea avantajelor ca: asigurarea celui mai ieftin transport spre Marea Neagra, industrializarea regiunii de sud-est a tarii, crearea conditiilor favorabile pentru îmbunatati­rea agriculturii si combaterea secetei…, dar ascundeau scopul real, ca se urmarea îndepartarea României de la Gurile Dunarii si Delta, intrate în obiectivul Moscovei si mai ales ajutorul „fratesc” prin „împrumutarea” utilajelor obosite (pentru care plateam chirie 24 ore din 24 ore) si vinderea portilor de la ecluza Tasaul, care fusesera gresit proiectate… si alte ajutoare tot „dezinteresate”.

Bratele de munca o constituiau detinutii si pentru camuflare i-au numit „forte MAI” sau „forte speciale”.

Când directorul Canalului, Gh.Hossu, avea nevoie de brate de munca se adresa ministrului de interne si acesta da ordin -Directiei Anchete- care repartiza pe regiuni cifrele si un nou val de ares­tari se abatea peste tara fara motiv, „din necesitate”

Si pentru impulsionarea lucrarilor, în Martie 1950 s-au deplasat Cseller Ludovic, Sepeanu Teodor, Albon Augustin, Badica Ilie la „pe­piniera” de la Pitesti si au trimis o suta de „mladite” la Peninsula, unde s-au constituit în brigazile de spargatori „13-14”. Au fost primiti cu bratele deschise de ofiterul politic Chirion, o bestie umana. Acestia s-au organizat cu functii între ei si chiar au dat conduca­tori si la alte brigazi. Printre numele devenite celebre se numara: Bogdanescu Ion(brigadier), Enachescu Simion(brigadier), Lie Pompiliu (brigadier), Bala Andrei(brigadier), Lupascu Ion(brigadier), Petrica Ion(brigadier), Cojocaru Constantin(prim-brigadier), Grama Octavian (prim brigadier), o serie de pontatori ca Bordeianu Virgil, Livinschi Mihai, Maracine Paul, Metesan Fl.(pontator si brigadier la preoti ), Sofronie, Sobolevschi, Gherman Coriolan (brigadier ) si altii fara functii, dar tari de mâna: Codreanu Augustin, Condrea Aurel, Sofronie Const., Stancu Ion, Rosca Petre, Voin Ion, Prisacaru Ion s.a.

Acestor brigazi „fruntase” li se daduse voie sa aiba acordeoane ca sa se „destinda” dupa munca de pe santier.

Seara puneau paturile la ferestre, începeau sa cânte cu acordeoanele, în timp ce altii erau torturati. Unele victime erau în permanenta tinute în aceste brigazi si scose la lucru cu calaii. In aceasta categorie se aflau comandorul Titus Ceausu, prof.doctor Ion Simionescu(fost ministru), Marin Pitigoi(deputat PNT)… acestia erau pusi noaptea sa spele dusumelele, câteodata purtând în spate câte un tortionar, li se da ratia de mâncare redusa si ziua pe santier fortati sî munceasca pâna la epuizare.

O alta categorie o formau diferiti detinuti, turnati de infor­matori ca nu muncesc, sau ca bârfesc regimul si administratia.

Un episod tragic s-a petrecut pe 21 Iunie 1951, ramas în memoria celor ce au trecut prin Peninsula ca „Noaptea Sfântului Bartolomeu.” In aceeasi seara, dupa stingere, au fost scosi 18 detinuti din brigada 18 b. si dusi în brigada a 13-a, a lui Bogdanescu Ion. Acolo au fost toata noaptea batuti îngrozitor, desfigurati si un taran, Gheorghe sandru (din com.Vintu Mare de pe Târnave) a murit din aceasta groaznica bataie. A durat toata noaptea si spre dimineata înainte de a suna desteptarea au fost scosi si aruncati pe la colturile baracii, ca în halul acela sa mearga la munca. Martor si victima la acea data este prof.Gurau Vasile.

Alt caz si mai grav a fost al doctorului Ion Simionescu care dupa luni de chinuri în aceasta brigada, n-a mai putut suporta si în ziua de 12 Iulie 1951 la prânz a plecat agale din santier si sol­datul din cordon a tras si 1-a împuscat. Martor Remus RADINA.

Dumitrache Ion, un subofiter din Pucioasa-Dâmbovita a fost legat de stâlpul din mijlocul platoului, legat cu lanturi la picioare; în noaptea de 4 Aprile 1951 1-au dus în beciul cu cartofi, unde a fost împuscat de Bogdanescu Ion si Madan Ion cu pistolul dat de ofiterul politic Chirion. A fost apoi târât lânga sârma ca sa insinueze ca a vrut sa evadeze, dar au uitat sa-i desfaca lanturi­le de la picioare. Martor Ionitoiu Cicerone.

A mai fost si sublocotenentul Mircea Magearu (din cavalerie), împuscat pe drum spre santierul de lucru. Martor, Ţolescu Tiberiu.

La 23-08-1951 a fost împuscat Ion.Museteanu în Poarta Alba.

Au mai fost împuscati si pe alte santiere si sunt semnalati printre Victimele comunismului.

Detinutii erau obligati sa lucreze 10-12 ore cu norme duble fata de cei de afara si la carat pamânt mergeau cu jug dupa gât, ca sa le fie mai usor fiindca manile le erau numai rani.

La lucrari nu era nici un fel de protectie. La Capul Midia, un­de se lucra sub un mal înalt si pericolul era iminent, unii detinuti au refuzat sa lucreze în acele conditii (Coposu Corneliu, Ghica Serban si Funda Tache…).

S-au oferit 10 insi sa lucreze. Dar la un sfert de ora de lucru s-a prabusit malul peste toti, omorându-i. Printre ei se aflau: Fox Andrei(din Resita), Naum I. Alexandru (Petresti-Putna), Oltea-nu Victor(Petresti-Putna), stefan T.Lazar (com. Independenta-Galati).

Accidentul s-a întâmplat pe 27 Martie 1951.Martor, Coposu Corneliu.

Cu miile au murit exterminati în aceasta munca faraonica ce s-a dovedit inutila. Planurile tovarasesti nu fusesera bine întocmite si gura de varsare de la Tasaul s-a dovedit necorespunzatoare.

Dar tot partidul comunist a gasit solutia: sabotaj.

Acest dezastru din cauza incompetentei comuniste s-a produs într-un context politic favorabil pentru Gheorgiu Dej care pri­mise consimtamântul Moscovei de a ramâne singur stapân pe putere. Cu perfidia ce-l caracteriza, si-a gasit omul ce-i trebuia la Mi­nisterul de Interne ca sa poata el conduce si dirija politia poli­tica comunista împotriva eventualilor concurenti din partid, sau a unei posibile opozitii anticomuniste.

Acest om nu era altul decât Alexandru Draghici, membru Birou­lui organizatoric P.M.R. unul dintre cei mai duri stalinisti. Cum era si adjunct al Ministerului de interne, Teohari Georgescu fusese înlaturat în Aprilie 1952 de la conducerea Ministerului, Gheorghiu Dej 1-a si promovat.

La începutul noii misiuni, însotit de Petre Socol (seful Sectiei de control si instructaj) a plecat în inspectie pe santierele Ca­nalului de unde a venit „foc si para”, ca detinutii sunt „boieri”, traiesc mai bine decât ostasii care-i pazesc si ca lipseste controlul din partea MAI, adica a lui Teohari Georgescu. Cu alte cuvin­te începuse lupta pentru succesiune pe spatele detinutilor care, poate în infern ar fi dus-o mai bine decât în subzistenta MAI-ului.

Întors la Bucuresti, a trimis o comisie sub conducerea maiorului Maximilian Vardan ( seful Serviciului de contrasabotaj al Canalu­lui, sa confirme într-un raport concluziile lui Draghici. Dar în raportul facut a specificat Vardan ca nu e vorba de sabotaj ci de deficiente organizatorice. Cu acest raport, Vardan si-a semnat iesirea din securitate pentru atitudine dusmanoasa. Gheorghiu Dej a fost în „dezacord” cu concluzia acestui raport, deoarece acolo era sabotaj iar anchetatorii „sa ia masuri pentru curmare”.

In sedinta care s-a tinut cu participarea lui Alex.Draghici, Iosif Chisinevschi, generalii Pintilie, Nicolschi, Mazuru, cu sefii de Directii, Misu Dulgheru, Gogu Popescu si Garabedian, precum si a con­silierilor sovietici Mihailovici, Tiganov si Maximov, s-a transmis dispozitia din partea conducerii comuniste sa se organizeze un proces, cu indicatia exprimata de Gheorghiu Dej prin Iosif Chisinevschi ca sa se tina procesul cât mai repede si judecata sa aiba loc la Canal.

De fapt „inculpatii” erau deja gasiti si pe 29 Iulie au fost arestati iar pe 1 Septembrie 1952 s-a dat sentinta de generalul prea ascultator, Alex.Petrescu, în aplauzele tovarasilor veniti încolonati, iar trei oameni nevinovati au fost executati pe 14 Oc­tombrie 1952: NICHITA Dumitru, ROZEl Aurel-Rozenberg, VASILESCU Nicolae-Colorado….restul au primit între 20 ani si M.S.V.

Intre 10-12 Sept.1952 s-a judecat al doilea lot de „sabotori”, carora li s-au dat pedepse între 8-25 ani munca silnica. La rejudecarea procesului sentinta a fost casata, dar între timp Dumitru Butoianu murise în temnita.

In ceea ce priveste ancheta securitatii din 1968 asupra procesu­lui de la Canal, în concluziile „strict secret de importanta deose­bita” se mentioneaza:”Din documentele existente reiese ca situatia lucrarilor Canalului Dunare-Marea Neagra era dezastruoasa si ea se datora conceptiei gresite a întregii constructii care, în consecin­ta, era sortita esecului… Pentru a se acredita ideea ca neregulile existente pe santierul Canalului erau consecinta unei actiuni de sabotaj si a se abate atentia de la adevarate­le cauze, s-au înscenat actiuni judiciare împotriva unor oameni nevinovati. In aceste doua procese s-au sacrificat oameni – trei persoane nevinovate de savârsirea vreunei fapte penale fiind executate – în scopul justificarii unei idei total com­promise. „

 

GENOCIDUL ÎNRĂDĂCINAT IN U.R.S.S. PRIN SÂNGE

sI EXPORTAT PRETUTINDENI PRIN MINCIUNĂ si FORŢĂ…

 

Pe 2 Aprilie 1944: „Guvernul sovietic declara ca nu urmareste schimbarea regimului social existent în România…”(Molotov)

Iar pe 7 Martie 1945, trimisul lui Stalin (Sulam Berezinsky) aduce cele 10 porunci Anei Pauker (în România), printre care:

„Micile gospodarii taranesti trebuie desfiintate pentru a-i lip­si pe taranii mici proprietari de pamânt, de masini si vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul co­lectivist.”

Micile gospodarii taranesti constituiau satele, adevarate organisme vii în care se plamadeau fiintele, adevarat rezervor de va­lori morale necesare propasirii statului.

La sate era locul pastrarii tezaurului mostenit, credinta, datinile, obiceiurile, legendele, cântecele… tot ce mintea sanatoasa a omului crescut între izvorul cu apa cristalina si bolta cereasca.

Aici, pe bucata lui de pamânt mostenita sau câstigata de el sau de înaintasi în lupta pentru apararea hotarelor tarii, în aceasta gospodarie si-a modelat filozofia lui sanatoasa, organizându-se si asigurându-si existenta, dupa întelepciunea si puterea lui de munca.

Mai mult, gospodariile taranesti asigurau hrana oraselor, a tarii; prin munca lui tara devenise grânarul Europei.

Acum, prin directiva din 7 Martie 1945, i se fura dreptul la viata, era mânat „fortat” spre sclavie.

Acum a început genocidul împotriva taranului, când alti nechemati vroiau sa-i dea sa manânce cu masura, sa nu se mai scoale dupa cel de al treilea cântat al cocosului si sa duca tot ce munceste altora ca­re stau si dau sfaturi…care vor calcula când si cât are nevoie.

Pâna acum vorbea cu cerul care-i arata comorile din jur, îl sfatuia ce sa faca si unde sa mearga. De acum, altii îl sculau cu toaca si-l masurau cu ceasul si metru cub.

Dupa aceasta directiva, la 2 saptamâni, prin minciuna cu împroprietarirea, i-au învrajbit pe taranii de pe ogoare cu cei de pe front, carora le-a dat cea mai ramas de la cei ce împartisera. si le-a dat fara dreptul de a-l împarti copiilor, de a-1 vinde, de a-l arenda… Totul era planificat fiindca se pregateau alte etape prin care i-a obligat sa duca cote din ce în ce mai mari, începând cu 19 Iulie 1945 (la 4 luni dupa împroprietarire), iar pe 6 Iulie 1948, prin Decretul 121, se hotara „Colectarea se face direct de la batoza”. Pe valea Holodului, secretarul unei comune a fost bagat în toba batozei, iar prefectul de Bihor a scapat fugind pe fereastra primariei.

În toamna 1948 s-a venit cu o alta povara: desfiintarea razoarelor si comasarea pamânturilor în vederea întovarasirilor, primul pas spre colectivizare. Iar razmerite peste tot. În satele Loloiasca si Magula din Prahova, pretorul a fugit ascunzându-se într-un pod, iar învatatorul si primarul batuti. S-au facur arestari de tarani. si dupa batai, locot. Vasile Gheorghe a înscenat un proces de razvratire. Cu Raportul 5/19637 din 4-11-1948, Tudor Dinca, seful securitatii din Prahova, cerea instructiuni:”…sa ni se dea ordin de urmare, indicându-ne Trib.mil. unde urmeaza a trimite vinovatii mentionati, precum si aprobarea urgenta asupra punerii în libertate a persoanelor citate, întrucât arestul existent la aceasta Directie este supraaglomerat, iar penitenciarele din raza noas­tra nu mai au locuri.”

Situatia era generalizata; taranii stateau cu furca în mâna iar temnitele pline, dupa masivele arestari din 15 Mai 1948.

Ana Pauker se întrecea în declaratii cu Gheorghiu Dej pe spate­le taranului român. Ea spunea pe 2 Oct.1948: „Victoria socialismului în România nu este de conceput fara îndeplinirea colectivizarii”. („Universul”, nr.229/2 Oct.1948). Teoharie Georgescu, cu ocazia lui 7 Noiembrie elogiaza modelul colectivizarii („Universul”, nr.260/7 Noiembrie) iar el (Gh.Gheorghiu Dej raspunde ca „trecerea taranimii în gospodarii colective este singurul mijloc prin care taranimea saraca si mijlocasa poate scapa de mizerie si înapoiere…”

Ţaranii care hraneau orasele devenisera „dusmanii poporului”, pe când veneticii care îi vândusera erau etichetati „cei mai iubiti fii ai tarii” bolsevizate.

Pentru a distruge satul – cetatea milenara a rezistentei românesti – au inventat „chiaburii”, dupa modelul bolsevic.

Odata cu numirea lui N.Ceausescu ca adjunct la Ministerul Agriculturii, pe 2/3 Martie 1949, au ridicat fortat pe mosieri si famil­iile lor, aruncându-i în fel de fel de colburi de tara, dându-le voie sa-si ia maximum 20 kg din avutul vietii, restul ramânând la dis­pozitia scursurii satelor. Circa 20.000 au fost aruncati pe drum.

Dupa aceasta „mare victorie”, imediat s-a trecut la „limitarea chiaburilor”, categorie în care intra oricine pe care turnatorii satelor îl indica ca atare, fara criterii, la libera apreciere.

N-a scapat nici marea masa a taranimii, pentru ca, prin Bul.Oficial nr.16/6 Aprilie 1949 se publica Decizia ministeriala 547/1949 care instituia supravegherea muncilor agricole în tot cursul anu­lui, spre a mobiliza la munca pe toti…

„PENTRU SÂNGELE NEAMULUI TAU CURS PRIN sANŢURI… RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE!…”

 

În comuna Roma moldoveneasca au încercat sa faca de Rusalii (12 Iunie 1949) primul colectiv din jud.Botosani si alde Ghita Pânzaru, alde Hursoschi si alti 2-3, care-si bausera munca, au propus taranilor sa faca în sat un colhoz ca în „uniune”… Nici n-au apucat sa termine „sugestia”, ca s-au pomenit în primarie, telefonând partidu­lui. Cu masinile au venit urgent, Rukenstein si Feller cu întarituri de pusti si mitraliere, începând sa aresteze si…

Secretarul P.M.R. din comuna Lunca, jud.Nasaud, dupa o astfel de propunere, a fost bine batut, reusind totusi sa telefoneze judetenei dupa ajutor…

Pe 5 Iulie 1949, în com. Arpasel de lânga Salonta, taranii s-au rasculat strigând securitatii de la Oradea: „Nu vrem colectiv”.

In noaptea de 5/6 Iulie 1949, peste 35.000 de Moldoveni si Basarabeni au fost ridicati si trimisi în Siberia, unde numarul a tot crescut pâna când ministrul de interne Krugov raporta lui Stalin pe 17 Februarie 1950 ca numarul moldovenilor deportati „pentru totdeauna” cu statut de „colonisti speciali” se ridica la 94.792 de persoane.

Teroarea se raspândise peste tara si rezistenta crestea.

De Sf. Ilie 1949,1a Gura Râului din jud. Sibiu – activistii de par­tid veniti de la judeteana au încercat sa-i provoace pe taranii care nu voiau sa auda de întovarasire, chiar la iesirea de la sluj­ba, în fata bisericii. In vociferarile care, se auzeau, preotul Ilie Brad a iesit sa vada ce se întâmpla. S-a vazut înconjurat si cu… 64 de tarani si tarance, aruncati în camioane si dusi la securitate, unde au intrat în metodele de tortura ale lui Gheorghe Craciun, timp de o saptamâna. Martor, dr. Coriolan Brad.

Tot din fata bisericii, a plecat spre casa în ziua de 15 Martie 1949 si taranul Anton CICEU, în comuna Faraoani, jud. Bacau, dar n-a mai ajuns, fiindca la vârsta lui de 80 de ani si în baston n-a pu­tut sa fuga si l-au rapus gloantele securitatii care luau biserica cu asalt.

In ziua de 24 Iulie 1949 colonelul Cseller Ludovic a fost „deranjat” din somn si în loc sa plece dupa planificarea facuta sa se „racoreasca” cu partizanii Maramuresului, a luat-o nespalat, spre Ghida, Satu Nou, Saldabagiu, unde taranii se rasculasera. Pâna seara s-a patat cu sânge, dar nici Crisurile n-au mai putut stinge focul taranilor revarsat peste încercarile de colectivizare.

Bihorul, pâna spre Arad, a fost supus unui macel si a fost nevoie sa ceara ajutorul lui Mois de la Timisoara.

Zece zile a curs sângele taranului român în apararea pamântului.

Locotenetul Retezan deznoda pe tarani în bataie iar capitanul Pancovici îi secera cu mitraliera.

Printre morti s-au aflat în:

Comuna Somesches: FAUR Ion, MARGINE Gheorghe….

Comuna Ucuris, BODEANU Ion, MATEOC Florea, MATEOC Ion (tatal), MATEOC. Ion (fiul)…

Comuna Sepreus, INCICĂU Mihai, PARVU Ion, PARVU Teodor, STANA Ion, HUŢIU Ion    …

Comuna Batâr, CRĂCIUN….

Comuna Bicaciu-Salonta, PETRUŢ Dumitru….

Comuna Belfir, KIAK Laczi, LORICZ Soni…

Comuna Girisu Negru, SARBU Silviu, BOTTON Gheorghe, BOLOG Ioan…

Comuna Coroiu, LEUCUŢIA Matei…

Comuna Criva, HURTH Ioan, HUŢUI Ioan, HUŢUI Gheorghe..

Comuna Susag, PETRAN Gheorghe….

Comuna Tinca, Sucigan Vasile….

Pe lânga numeroase arestari, schingiuiri la securitate, au fost deportari în Dobrogea pe timp nelimitat: Bicaciu ( 24 ), Belfir (20), Barâr (24), Criva (24), Cociuba Mare (23), Girisu Negru (28), Susag (17), Taut (21), Talpes (28), Ucuris (31)…

Satele au ramas sub ocupatie. Numai în com.Berechiu erau 315 militieni si 65 securisti care bateau încontinuu pe tarani.

Vinovati de tot acest genocid limitat la judetele Bihor si Arad se fac prefectul Petre Bele care atunci când taranii au cerut sa treiere pentru ca nu au ce mânca copiii, le-a raspuns batjocoritor: Iesiti pe islaz si pasteti, iar la Ucuris, primarul Teodor Cotuna (cu 2 clase primare) i-a îndemnat: Mâncati prune si castraveti ca sa puteti strânge cureaua.

Pe lânga aceste unelte murdare din mijlocul poporului, care au cerut pedepse exemplare, s-au remarcat Pintilie Gheorghe si Nicolschi, care au ordonat sa fie fara mila si executantii: lt.col. Ambrus Coloman, lt. col. Cseller Ludovic, Birtas Gavril, Mois Aurel, col. Clain (de la graniceri), lt.Martis Ion si Hartau Gheorghe, slt.Cimbrea Vladimir si Haiduc Iustin, si multi altii. Nu trebuiesc trecuti cu vederea anchetatorii Retezan, Pancovici, Aibanus Mihai, Bihari Emeric, Broitman, Kupfer, Litvin, Smilovici, Rafila Alexandru, SCHNELLBACH Martin (anchetator plin de zel si sadic… )

Stelian BREAZU, fosta victima a regimului de barbarie, a obtinut marturia preotului Iosif Stoica din com.Gurba-Arad care relateaza printre altele:”…Oamenii se întorceau acasa de la treierat cu sa­cii goi plângând si prefectul i-a trimis la pascut….dar de teama a anuntat securitatea… A venit militia calare, care a facut arestari si executii sumare… cadavrele au fost lasate în vazul tuturor, doua zile si doua nopti, fara macar sa-i acopere. Dupa aceia i-a pus în sicrie si i-a aruncat în camioane…”

si în judetul Satu Mare nemultumirile au dat nastere la o ras­coala, în urma careia au fost arestati multi tarani; dupa tortura de la securitate a lt.col.Weiss Ludovic si Ilonczai Iuliu, pe 17 Sept.1949, la marginea com. Odojreu au fost împuscati 4 taranii: Andrei POP, Gheza CHIRA, Endre BIRO si Gyulai SANDOR.

DIN TARA CRISURILOR SCÂNTEIA A SĂRIT IN TARA OBCINILOR

 

Când în comuna Ucuris primarul striga la oameni sa „manânce prune” (tot pe 31 Iulie 1949) în com. Rogojesti plutonierul Vârgolici, fortând pe tarani sa se duca la arie, s-a vazut tavalit, în timp ce lumea flamânda striga: „Afara cu bolsevicii, nu avem nevoie de comunisti.” Pe 6 Aug. securitatea si-a facut intrarea în comuna si a început sa aresteze dupa lista lui Onofrei Socaliuc (omul securitatii). Cei arestati au fost torturati si condamnati la Suceava.

La Calafindesti pe podisul Dragomirnei, taranii revoltati au ta­iat firele telefonice si moasa Pruna a anuntat autoritatile care au sosit rapid la fata locului si ca sa faca liniste, lt.de la Radauti -Karl Segal, a descarcat mitraliera în cei peste 200 tarani adunati la primarie. A fost împuscat pe loc Vasile CACIUR, urmat de Filon ALEXEI si Dumitru IRIMESCU iar Amfilohie DIACONESCU a murit la spital si fiul lui Gheorghe Diaconescu (unul din cei 5 copii ai mortului) a fost ranit. Peste 20 de tarani arestati au fost torturati si li s-au înscenat procese. Altii, destul de numerosi, au luat drumul domiciliului obligator din Dobrogea iar familiilor nu li s-a dat voie sa-si îngroape mortii.

A doua zi, pe 7 Aug.1949, UFDR-istele, cu Hilda Rotaru, se gaseau în com. Fratautii Noi, lânga frontiera cu „raiul „sovietic si îndemna tarancele care se vaietau ca n-au ce sa dea la copii sa manânce, „sa pasca buruieni si urzicute ca pe vremea foametei”. Secretarul de partid stefan Botnar, intervenind sa le desparta pe satence de propagandistele de la oras, a fost lovit intentionat. Primarul a anuntat securitatea si a sosit acelasi Karl Segal cu 2 camioane cu militieni, dotati cu mitraliere, iar el a deschis focul în plin în cei vreo 1000 de tarani adunati la primarie. A cazut Ion DAVIDEANU si Ion ANDRISAN (de câte 20 ani fiecare), urmati de Ilarion IRIMES­CU, pe când Vasile ISOPESCU a murit la spital. Securitatea a ridi­cat mortii si i-a înmormântat în secret.

Comuna a fost ocupata de granicerii de pe frontiera,iar militia a arestat zeci de persoane pe care le-a predat securitatii, unde Karl Segal le-a torturat si condamnat. Alti zeci de tarani, familiile victimelor arestate, au ajuns cu D.O. la Cuza Voda în Dobrogea.

Tot pe 7 Aug.1949 a cunoscut represiunea din plin si comuna BĂLACEANA, pentru refuzul de a duce grâul la arie. Ţaranul Ioan DOBOs a fost împuscat pe loc, iar ranitii, Gheorghe ARCALEAN, Dumitru BLEORT, Ilie SASU, Mihai SASU si sotia lui Grigore URSACHE, arestati si dusi la torturile de la Radauti. Dupa lista primarului au fost arestate vre-o zece arestati si dus pentru torturare lui Feller si alte zeci au luat de domiciliului obligatoriu din Dobrogea.

si comuna Stroiesti la 10-12 km. vest de Suceava a cunoscut aceeasi teroare, dar fara sa curga sânge, doar arestari si deportari.

Ceva mai jos, în com.Butea la nord de Roman, tot pe 6 August 1945, au sosit doua masini cu securisti ca sa-1 aresteze pe preotul Gheorghe PETZ, dar clopotul a început sa sune si 3.000 de tarani s-au adunat cu furci si topoare rasturnând masinile. A fost chemata în ajutor armata, care a venit cu o tancheta si un tun în timp ce un avion survola aruncând petarde pentru a împrastia multimea. Au fost raniti la Poarta Scheii si s-au facut numeroase arestari. Chinurile au avut loc la securitatea din Roman sub conducerea calailor Davidovici si Pârvu.

Sângele a curs din Belsug si în centrul Transilvaniei, unde calaul între calai, Mihai Patriciu de la Cluj, nu s-a lasat mai prejos, dirijându-si oamenii pe toate vaile si a împuscat fara mila, sa înspaimânteze lumea.

Astfel, pe Remus BRUSTUR din Lechinta l-a împuscat pe 1 August, Istvan KIS a fost împuscat pe 20 Iulie între Vad si Mitresti, NAGY Lazlo a fost împuscat în seara de 12 Aug. la marginea satului Curteni, KACSO stefan din Miercurea Nirajului a fost ucis la el acasa în noaptea 9/10 Aug., pe SANTA Iosif l-au împuscat în plina zi pe 7 Aug., la marginea Vatasului, în timp ce TINTARU Ion fusese împuscat chiar în securitatea de la Blaj.

 

GROPI COMUNE

 

Alti calai ai securitatii care au „muncit” pentru urgentarea colectivizarii, ne-au lasat gropile comune care sa ne aminteasca de prelungirea genocidului rusesc pe trupul Moldovei.

Printre acesti sadici se numara: Poppig Ianos (Suceava), Blehan Octavian (Iasi), Karl Segal (Radauti), Fuchs Iani (Falticeni), Ruckenstein (Botosani), Davidovici( Roman)…

In urma lor s-au descoperit fel de fel de gropi comune la:

– Dealul Marului, groapa situata la 300 m. între Km.59-60, pe soseaua dintre Roman-Vaslui;

martori la sapaturi: Nicolae Popa, fratii Tanase, Ioan Rosca, Ioan Balan, Livia Dandara etc

-Dealul Balaurului, Martori la cercetari: fratii Tanase, Nicolae Popa etc

-Cotul Ciocoitei

-Poiana Caescului;

-Poiana lui Vârlan;

-Caciulati, aproape de Caldarusani

1950, RĂSCOALELE SE GENERALIZEAZĂ în RĂZBOI ŢĂRĂNESC

 

Cu toata amenintare lui Dej ca „va zdrobi fara crutare orice încercare de grupare sau de rezistenta a dusmanului fata de masurile economice si sociale luate de partid si guvern”, taranimea era în mare fierbere.

Primavara lui 1950 aduce nemultumiri chiar în sânul colective­lor înfiintate în urma HCM 294:30-03-1950, care printre altele pre­vedea: „Întreaga productie agricola, vegetala si animala va fi predata statului.art.9.

In Muntenia anul începuse cu varsare de sânge. Studentul Traian Gh.MARINESCU – Giacu care fusese în fruntea taranilor la sectia de votare din com. Izvoarele, cînd în 1946 li s-a furat vointa nationala, dupa groaznicele torturi ale lui Cârnu de la Pitesti, a fost dus la marginea comunei Izvoarele si împuscat pe 6 Feb.1950.Ves­tea s-a dus, dar nu i-a înspaimântat pe tarani. Cu o seara înainte, acelasi Cârnu Ion, cu plut. Ciofrângaru, îl împuscasera pe Dumitru A POSTOL, lânga primaria din suici.

Când a început recoltarea si predarea cotelor la batoza, toata taranimea a fost în picioare spunând NU. Dupa 1 Iulie 1950 Ialomita a fost în „flacari”.

In loc sa curga boabe de grâu, la batoza a început sa siroiasca prin sate sângele.

In comuna Gruiu s-au rasculat femeile ca nu mai aveau ce da la copii sa manânce si au rasturnat masinile securistilor, care venise­ra sa potoleasca multimea.

Alta ciocnire a avut loc pe 3 Iulie la Rosiori pe Mosistea, unde a intervenit securitatea de la Caciulati cu Istoc Isidor (Ion), cu Tureanu Ilie si plut. Fote Alexandru. Au fost în acele zile raniti 2 militieni si un securist în înfruntarea cu taranii care încercau sa elibereze pe cei arestati dintre ei.

La Dragoesti, tot pe Mosistea, primarul Rosoveanu a cerut interventia securitatii care pe 7 Iulie a venit si a împuscat pe tara­nul MATEI Alexandru si a torturat taranii prin casele lor, arestând 96 tarani. Torturati de Istoc I. la Caciulati, au fost deportati în Dobrogea. Martor si victima Eugenia IVAN.

La Ciuperceni, pe Videle, în 5 Iulie si-a facut aparitia securitatea si militia care a deschis focul si a facut 2 morti, 4 raniti si s-au retras cu peste 30 de arestati.

A doua zi, în vecini, la Silistea, a venit activista Cârjalia cu o masina de sustinatori ca sa le spuna ca trebuie sa dea cotele de la batoza. Tarancele i-au spus ca n-au ce sa le dea copiilor sa manânce. Ea a scos pistolul si a tras în aer, amenintându-le. Ele au sarit pe ea si i-au sfâsiat tot, lasând-o ca pe Eva lînga primar, care încerca s-o salveze. S-a salvat cu fuga. A doua zi, a venit armata dotata de razboi.

Pâna la sosirea securitatii, hartuirea cu taranii au început-o activistii de partid Vârlan Dummitru si Dumitrescu, care a tras în multime. Când a sosit armata trimisa de cap.Nedelcu T sub conducerea lt.maj. Stanescu Marin, sângele a început sa curga. Au fost împuscati: CRACIUN Aurica, COLIBAsU Olimpia, POPA Stan, BICA Ion, ON­TICA Ion, BURCEA Ion. Peste 12 raniti, acesta a fost un prim bilant sângeros. Dupa 7-8 ore cât a durat teroarea asupra comunei au plecat cu 14 arestati la Calea Rahovei unde au fost luati în primire de Sepeanu Tudor si maiestrii lui schingiuitori, Stanescu Marin, Ionescu, Visan, Done…care pe lânga batai groaznice, asmuteau si câi­nii pe ei. Pe lânga acesti condamnati au mai fost ridicati 285 de tarani dupa lista întocmita de slt.Cristea T. si plut.Cazan Gheoghe cu ajutorul informatorilor din sat.

Rascoalele si crimele contra taranimii s-au tinut lant:

La Sârbeni (12 km. rasarit de Silistea, securitatea a tras împuscând 2 tarani, ranind 4 si arestând altii. La sopârlesti au ranit un taran.

La Udeni (sat la 2 km.de. Sârbeni) a fost 1 mort si 8 raniti, retragându-se cu 15 arestati.

La Corbii Mari au facut 1 mort, 2 raniti si arestat 10 tarani. La Corbii Ciungi a fost acelasi bilant tragic.

In jurul acestui focar au continuat revoltele la Fierbinti, Ghim­pati; pe 8 Iulie s-au facut arestari, la Camineasca a fost un mort si numerosi raniti, pe când la Iepuresti taranii îsi carau grâul în timpul noptii si-1 bateau cu betele ca stramosii.

Tot pe 7 Iulie, taranii din Hângulesti, jud.Râmnicul Sarat au fost arestati de maiorul Gheorghe Barbu si lt.col. strul Mauriciu de la Galati, pentru ca si-au cerut dreptul la hrana copiilor.

Pe 9 Iulie primarul din com.Potcoava-Calarasi a cerut inter­ventia urgenta a securitatii pentru ca taranii nu „ascultau”…

Disperarea era generala. La Vagiulesti si Ungureni pe valea Motrului, militia a fost dezarmata iar în comuna Moacsa peste Carpati, lânga Sf.Gheorghe, taranii au votat o proclamatie prin care comuna era declarata -„republica independenta”, nemaiacceptând „re­latii comerciale” cu statul român.

Comuna Plevna din Ialomita, se baricadeaza într-o reduta si re­fuza sa mai foloseasca batozele pentru a nu mai da cota.

In judetul Gorj., în comuna Plopsoru, a venit în Septembrie chiar Ministrul de interne, Teohari Georgescu, sa conduca ostilitatile împotriva taranilor ce se opuneau colectivizarii si dintre arestati a hotarât condamnarea la moarte a lui Constantin Constantinescu si Grigore Bratu.

Ţaranii din Gusoieni ( Vâlcea); Leu (Romanati ) gasisera motivarea sa-si duca grâul acasa, fiindca începuse razboiul în Coreea iar ro­mânii faceau cazemate pe malul Dunarii. si satele pâna la Calafat, Tiu, Gighera, Cornu… le urmau exemplu, iar securitatea nu mai putea face fata arestarilor.

Transilvania era în fierbere. La Marcus (lânga Prejmer) taranii au facut trei zile greva foamei cu pancarte: „NU VREM COLECTIV !”.

La Micfalau, la începutul lui Septembrie, timp de 5 zile, taranii înarmati cu coase si topoare au înconjurat comuna, au gonit activistii de partid care n-au mai avut curajul timp de o luna sa intre în sate; în rebeliunea de la Vadul Crisului au participat si tiganii.

Sa nu uitam motii care, când aveau vre-o nemultumire, coborau din munte cu totii; acum aveau de ce, li se luasera locurile bune si li se daduse pasuni pe râpe, li se luasera foile de transport si nu li se daduse nimic; nici gaz, sare si chibrituri nu le mai aduceau.

Acestea au generat miscarile de partizani din muntii Apuseni.

 

19 5 1 – ANUL MARILOR DEPORTĂRI

Pe 1 Aprilie au fost ridicati înca 2600 tarani din Bucovina de Nord si Basarabia si deportati în Siberia.

Urmând modelul sovietic, pe 15 Martie 1951, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Dumitru Coliu si Gheorghe Gheorghiu-Dej, au semnat HCM 344/1951, cu privire la mutarea persoa­nelor ce ar dauna „construirii socialismului”. Acestia nu puteau fi decât taranii.

Cu acea ocazie s-a format o comisie din cinci persoane care sa duca la îndeplinire ordinul: Alexandru Drachici, Marin Jianu, Mihai Burca, Pavel Cristescu si Vladimir Mazuru. Între Beba Veche si Gruia, pe o adâncime de 20-25 km, taranii indicati de informatori ca având atitudini dusmanoase, în noaptea de Rusalii 18/ 19 Iunie au fost dusi si aruncati pe Baragan. Au fost necesare 20.000 cadre militare, 2995 de camioane si 6.191 de vagoane, care au carat dupa cifrele oficiale 40.320; dar, în realitate, numarul a fost du­blu, ajungând la aproape 100.000 de persoane. Printre cei ridicati:

BASARABENI din Banat- 8.477;

MACEDONENI -3.557;

Cârciumari si chiaburi – 19.034:

sVABI – 20.000, printre ei numarându-se si supravietuitori ai genocidului din Donbas ( 1945-1949). Redactorul Franz Schuttack crede ca în jur de o mie si-au pierdut viata pe Baragan. Cea mai valo­roasa lucrare la capitolul svabilor a fost publicata de Heinrich Freihoffer în 1981 la Deggendorf sub titlul „Sklaven în Baragan” si care cuprinde în 400 pagini fotografii, harti si un appendix documentar.

Alte documentatii întregesc aceasta drama: Miodrag Milin si Liubomir Stepanov (în Golgota Baraganului); Daniel Vighi (în Rusalii ’51) si Smaranda Vultur (Istorie traita – Istorie Povestita).

Datele oficiale nu respecta adevarul. De exemplu, indica ridicarea oamenilor din 172 de localitati când în realitate s-au ridicat din 203.

Dupa caldura insuportabila din tren, au fost coborâti la Lehliu si dusi între 4 tarusi în plina câmpie si sub acoperisul cerului, îndemnati sa-si faca bordeie ca vine iarna. Si se gaseau, de la copii de tâta, la batrâni de 90 ani, adunati în jurul unui butoi cu apa calduta în care misunau viermi si înconjurati de soldati si cui­buri de mitraliera. Un taran crestin relata: „…In aceste saptamâni mi-a murit de dezinterie copilul de 10 luni. L-am îngropat eu si cu sotia ca pe un câine si cu militianul la spate”.

Asa s-au format 18 asezari noi, în aceasta „Siberie româneasca”.

In acest timp se omorau la Gherla, în reeducare, taranii, la canal tot ei erau exterminati cu jugul dupa gât, ca sa doboare normele, iar la poalele Vladesei, motii în colibe de 7-10 fiinte mâncau buruieni, iar dupa copii „Curg zdrentele ca ploaia, ca o jale peste ciolanele ce ies prin piele…”.

Acestia erau dusmanii regimului, supusi genocidului ce cuprinse tara subjugata.

si în timp ce rusii transportau uraniul de la Ciudanovita (Banat) si de la Vascau, taranii vaii Crisurilor erau transportati cu va­goanele pe Baragan ca sa se pastreze secretul lucrarilor de jaf.

Pentru toate aceste abominabile masuri de destramare a poporului român se impune procesul comunismului.

 

DESFIINŢAREA TUTUROR STRUCTURILOR STATULUI DE DREPT

Lucretiu Patrascanu îsi luase angajamentul fata de Moscova sa devina jurist al „poporului”, legalizând toate faradelegile, calificându-le „emanatie” a poporului; pâna si furtul vointei nationale a devenit, sub iscalitura lui, un act de „dreptate populara”.

A mers pe acest drum strâmb, dându-le tovarasilor posibilitatea de a-1 duce în fata plutonului de executie pe cale „legala”.

Justitia, dupa desfiintarea inamovibilitatii magistraturii, nu numai ca a înfratit-o cu executivul, dar a si subordonat-o, judecatorului revenindu-i misiunea de a citi cifra anchetatorului din coltul dosarului, iar avocatului, „un moft al justitiei burgheze” i s-a dat posibilitatea de a se uni în concluzii cu procurorul si de a-1 ajuta pe acesta sa-si ridice nivelul celor 4 clase primare.

Pentru ca totul sa mearga planificat dupa poruncile Moscovei si ca sa se creeze un stâlp solid de aparare a abuzurilor, au schim­bat structura armatei, înlocuind-o cu tradatorii pregatiti în URSS. (Marturiile lui Aurel State, Achile Sari, Marculescu….)

LUPTA Contra CULTURII si BISERICII

 

Datorita acestor doua jaloane rasarite din popor, adevarate faruri luminoase ale conceptiilor liberale de dezvoltare a societatii, România a reusit sa-si ctitoreasca Statul de drept.

Acestea trebuiau darâmate si lor le-a pregatit Gheorghiu Dej mormântu1 la Canal.

Începutul a fost cu tineretul care s-a dovedit de neînfrânt, fi­ind prezent în toate actiunile anticomuniste.

Tinerii din satele Maramuresene au fost prezenti alaturi de parinti la podul Izei (6 Martie 1945) aparând hotarul tarii, tinerii au fost primii în miscarea de rezistenta din Obcinile Bucovinei si în tineret s-a tras pe 8 Noiembrie 1945 de catre comunistii din Ministerul de Interne.

Pentru ca nu puteau sa îngenuncheze studentimea din Cetatea Moldovei, au urmarit pe unul dintre conducatori, pe medicinistul Sergiu IACOVLOV si pe 18/19 Martie 1-a împuscat Ilie Natan (politist).

Dupa arestarile studentesti de la 10 Mai, a celor ce participasera la manifestatia anticomunista, a urmat atacul contra Ateneului Român din 15 Mai, când o parte din Ctitorii Unirii sarbatoreau 98 de ani de la Adunarea de la Blaj. La acest atac murdar au participat o mâna de studenti „democrati”, deveniti agenti comunisti, care au spart geamurile acestui simbol al culturii românesti. Printre ei se numarau unii care au ajuns scriitori la gazetele comuniste si propagandisti marxisti: Barbu Câmpina, Musat (nume împrumutat, isto­ric), Axinte, Cristea, Moroianu, Gorotcov, Aldea Sanielevici, Gr.Filipescu, Ion Biserica, Mircea Sântimbreanu, Mihai Gafita, Petru Vintila…

La Cluj, în atmosfera exploziva de dupa 14 Mai când s-a anuntat de la Paris ca Ardealul a redevenit de drept al României, studentii au fost victimele muncitorilor maghiari de la Dermata si CFR, care înarmati cu rangi, topoare, lanturi, ciocane… s-au napustit asupra Ca­minului Avram Iancu, distrugând usile, spargând geamurile, încercând sa intre peste ei pentru a-i masacra. Cei vre-o 200 de studenti s-au aparat ca plaiesii la Cetatea Neamtului, pana au venit Mânasturenii în ajutor.

Dintre conducatorii atacului au fost comunistii Balsaz Egon, Adorjan Gheorghe, Neves Francisc, Butyka, Nagy Seszo si altii, sub acoperirea sigurantei din Cluj condusa de comisarul Gheorghe Cra-

ciun (calaul securitatii din Sibiu si directorul Aiudului). Martor, doctor prof. Coriolan Brad.

 

 

„LĂUDAT SĂ FIE TINERETUL CARE S-A CINSTIT PE SINE ARUNCANDU-SE
IN LUPTĂ CU NEMĂSURATĂ ABNEGAŢIE si DRAGOSTE DE NEAM si LIBERTATE,
URMÂND PILDELE ÎNAINTAsILOR DIN 1848, 1877, 1914 si 1918.

VIGOAREA LOR ESTE GARANŢIA VIITORULUI.”

Noii politruci s-au amestecat si în viata universitara, interzicând prin manevre necinstite alegerile studentesti. Profesorul Tudor Vianu a fost cel ce a sugrumat tinerea alegerilor univer-sitare, pe care stefan Voitec le-a înmormântat, numind comitete provizorii dupa modelul de infiltrare comunist.

La mai putin de un an au trecut si la „organizarea elevilor”, pen­tru a-i face o anexa a politicii de îndoctrinare comunista.

Imediat dupa semnarea tratatului de pace, care a lasat România tot acolo unde mai marii lumii hotarâsera sa lâncezeasca, oamenii traiau sub imperiul fricii, al nesigurantei, vazând peste tot numai semne rele. Generatia tânara care credea în politica ca într-o arta a gu­vernarii în care viata sa se sprijine pe dreptate si credinta, pe adevar si dragoste, era aruncata din camine, alungata de la cantine, de indivizi mânuitori ai bâtelor, recrutati ca agenti ai sigurantei si scribi ai notelor informative.

In România se instalase un îndelung exercitiu al propagandei peste o lume supusa exterminarii.

Si pentru aceasta crima împotriva culturii si a intelectualitatii_; trebuie sa dea socoteala cei ce au impus comunismul prin minciuna.

In acel An al Pacii, tranzitia a început sa macine valorile, sa trivializeze trecutul si sa evidentieze reaua credinta la care aderasera din oportunism unii, dezbracati de caracter si onoare.

In ziua când omenirea aniversa 158 ani de la demolarea Bastiliei si deschidea drumul spre libertate, dreptate si fraternitate, în România se ridica o alta Bastilie a terorii, în care au început sa fie aruncati Ctitorii României monarhice întregite. Dupa nu­mai 169 de zile, a fost azvârlit si monarhul, de cei carora le legitimase frauda.

Modelul sovietic, aceasta zisa democratie ce se instaura, parea din capul locului o înfratire între dictatura si gangsterism.

Deschiderea pe drumul pacii a început cu comprimarea cadrelor universitare: Gheorghe Bratianu, Gh.Cantacuzino, George Fotino, Ion Hudita, Victor Papacostea, Petre Caraman, A.Nitu si altii; Gheorghe Oprescu si Dimitrie Gusti au fost pensionati fortat.

Dupa atacarea oamenilor de cultura de catre Nicalai Moraru (fostul tabacar Morgenstein), a venit rândul lui Francisc Pacurariu, pe 19 Mai 1947, sa se alature acuzatiei adresata lui Vladimir Streinu, ca încerca sa rastalmaceasca marxismul, afirmând ca serban Cioculescu ar fi asemanat tendentionalismul literar marxist cu cel al nazistilor.(Rev. Literatura si marxism).

O serie de oportunisti începeau sa se alinieze conceptiilor de abrutizare a societatii prin cultura, printre ei: Andrei Otetea, Al. Rosca, C.Daicovici, C.Balmus, A.Graur, Em.Condurachi, Eugen Jebeleanu_,Cicerone Teodorescu, Sasa Pana, Mihai Beniuc….

Ocupatia ruseasca, pe lânga obligatiile economice si politice, au impus si o aservire culturala.

Continuându-se ofensiva de demolare a institutiilor, s-a trecut la „curatirea” cadrelor universitare de acele elite ce se bucu­rau de încrederea studentimii si care faceau cinste învatamântului, începându-se o campanie desantata prin presa.

Autonomia universitara disparea prin Legea 659/24-08-1946.

S-a format o comise ministeriala de rationalizare a învatamân­tului superior din: Traian Savulescu, C.Daicovici, Miron Niculescu, P, Constantinescu-Iasi, care, pe 2 Oct. 1947, a propus (si stefan Voitec a aprobat) punerea în retragere a 80 de cadre universitare; pe altii i-au pensionat fortat; pe 4 Oct.1947 au trecut la suprimarea de 400 posturi în învatamânt (asistenti, lectori, sefi de lucrari).

In locul lor au fost introduse cadre noi, credincioase partidu­lui si regimului, chiar daca nu îndeplineau criteriile; începea anarhizarea învatamântului.

Pentru a sublinia decapitarea învatamântului, e suficient a men­tiona ca Facultatea de drept, care avea în 1944 un numar de 45 cadre, a ajuns în 1950 cu 5 supravietuitori la catedre, pe când 8 erau deja în închisoare si altii muritori de foame.

Pericolul ce pândea a fost strigat în Aula Academiei Române pe 14 Martie 1947 (la un an dupa ce se ceruse „Etatizarea Academiei” de catre cel caruia i se cerea capul în presa comunista, profesorul de renume international Grigore T.Popa, care spune:

„Una din formele cele mai teribile ale eticii este tirania dosarului… Oamenii se tem, se suspecteaza unii pe altii. Când într-o tara puterea a fost luata cu forta, uzurpatorul are în vine frica unei alte uzurpari, sau a unei revolte de rasturnare… Sa ne amintim putin ispravile dictaturilor de-abia rasturnate si a celor care asteapta sa fie rasturnate: bastoanele de cauciuc si untul de ricina, spionajul în familie prin copii, disparitia de oa­meni peste noapte, arestari si deportari, schingiuiri si viata în celule, spionaj intens si omoruri, luare de ostatici, confiscari de bunuri, rapiri din strada, descinderi nocturne si perchezitii, înscenari si eliminari din servicii…”

La aceasta s-a redus viata românului de atunci, timp de o juma­tate de secol: FRICA, si Gr.T. Popa a denunta-o, de la cel mai înalt for de cultura.

In timp ce vorbea acest profet, Traian Savulescu, C.Parhon, St.Nicolau (intrati în lantul colaboratorilor), cuprinsi de frica, s-au sculat si au parasit Aula spunând…”si-a pierdut simtul conserva­rii…”. Nu se stie daca ar mai fi auzit si….continuarea:

„Daca Isus ar începe astazi propovaduirea sa, este foarte proba­bil ca înainte de a fi rastignit, ar fi considerat reactionar si ar încheia repede cariera sa profetica într-o celula întunecoasa, în numele ideilor progresiste…”

Când au venit sa-1 aresteze pe profesorul-profet, studentii au sarit în apararea lui, altii l-au scos pe un geam, disparând cu el. Ascuns la un bun prieten curajos, a murit bolnav, în ascunzatoare pe 18-07-1948.

Un coleg al sau, decanul prof. dr. Vintila Ciocâlteu, a murit tot în ascunzatoare în 1947, pentru ca s-a opus la profanarea învatamân­tului universitar, când au vrut sa-1 impuna pe Simion Oeriu, care nu avea nici un merit, decât ca era împins de turma progresista.

In fata atacurilor tot mai furibunde contra culturii occidenta­le, care „ne adusese tot raul de pe lume” si la îndemnul lui G.Calinescu care, încadrat, dadea sfaturi „ca acum când poporul intra în plinele sale drepturi (n.n.- dupa ce i se furase vointa), trebuie sa vrem sa fim alaturi de el”, curajosul savant Nicolae Banescu, într-o comunicare, s-a referit la perdeaua de întuneric ce se lasa între cele doua puncte cardinale, prefigurând „cortina de fier”.

CULTURA SUB SEMNUL TERORII: ANUL 1948

 

Sub fel de fel de motive, cadrele universitare pornisera pe Golgota. Pe 15 Mai, un val urias a aruncat tineretul – si în special studentimea – în fundul închisorilor. Tot pe 15 Mai se deschidea Adu­narea Generala a Academiei Române. In timpul acestor dezbateri omagiale ce subliniau rolul Revolutiei de la 1848, invocându-se marile personalitati si dragostea lor de patrie, ca o nota discordanta au aparut C.Parhon si T.Savulescu, doua unelte rusesti, ca­re au pus problema desfiintarii Academiei Române si a înfiintarii Academiei R.P.R., ca organizatie de partid si de stat.

Pe 9 Iunie 1948, se radia Academia Româna si se numea o Comisie (conform directivelor) care în termen de 45 zile va depune Statu­tul de organizare al Academiei R.P.R. Aceasta era de fapt o aservi­re a spiritului si viza „coborîrea nivelului” (declara N.Banescu.- pe drept cuvânt).

Membrii Academiei nu se vor mai întâlni în plen, ci vor fi raspânditi prin închisorile comuniste, de unde multi vor fi aruncati în gropile comune.

Din vechii membri au fost retinuti numai 27.

Iar cei 42 de membrii „fondatori” ai…Academiei RPR, numiti de catre Consiliul de Ministri, vor propune alti 49 membrii titulari; toti cei 91 au semnat o rezolutie prin care se condamna Acade­mia Româna si se angajau sa serveasca cu devotament politica Par­tidului Muncitoresc Român.

Intre lichidarea Academiei Române si înfiintarea sucursalei partidului comunist a avut loc o alta lovitura data economiei na­tionale: Nationalizarea industriei.

O alta pacoste pe capul tineretului

In 1945 a venit de la studiile moscovite, cu o carte de circa 30 de pagini, denumita „Gazeta de perete”, un anume Mihail Roller, care a constituit materialul pe linie de educatie. A mai publicat un „studiu de 10 pagini ignorate din istoria României moderne”, luându-si rolul de reformator al istoriei României, ajutat de Barbu Câmpina.

Ca si-a batut joc de trecutul neamului românesc, cu sprijinul culturalnicului Leonte Rautu, nu-i înca tot, dar ne-a si rescris istoria. Dupa moartea lui Stalin a circulat zvonul ca ” s-a sinucis Roller”. Marturie asupra acestei falsificari sta Comunicarea Liviei Dandara facuta la Sighet (inclusa în Analele Sighet nr. 6, pag. 574.).

In August 1948 a venit rândul umplerii golului, de la soimii patriei pâna la facultate prin înlaturarea ramasitelor si conceptiilor burgheze”, facându-se loc îndoctrinarii tineretului, spre a se scoate indivizi depersonalizati.

Se introducea marxism leninismul si limba rusa în învatamânt.

Învatamântul era organizat exclusiv de stat; pe lânga orele de îndoctrinare se urmarea „îndrumarea folosirii timpului liber”.

Gheorghiu Dej indicase: „De la gradinita copilul trebuie pregatit pentru viata în colectiv”.

BISERICA

 

Stâlp de baza al Statului si una din cele mai importante in­stitutii opozante regimului comunist.

Din 1945 s-a încercat transformarea ei într-o curea de transmisie a propagandei comuniste catre sate, unde preotii aveau o in­fluenta capitala asupra taranimii, care, dupa modelul rusesc, tre­buia sa fie adusa în situatie de sclavagism.

Au îndemnat pe preoti sa se adune în sindicat si chiar dupa 6 Martie pe preotul C.Burducea l-au facut ministru, sperând câs­tigarea clerului. Câstigul a fost infim si numai la ortodocsi.

Fortând nota, au trecut la exterminarea Patriarhului Nicodim care, pe 27 Feb. 1948, a murit în urma tratamentului cu otra­va de la Manastirea Neamt, si nu s-a aflat daca s-a spovedit Arapasului de la Iasi, pe a carui mosie se afla manastirea. Gheorghiu Dej avea nevoie sa-1 faca patriarh pe cel… ce-1 gazduise dupa evadarea de la Tg.Jiu si sa i se marturiseasca despre uciderea lui Foris, ca sa fie dezlegat pentru urmatoarele, ce le avea planificate.

Dar în biserca fiind o rânduiala, urma ca pe scaunul patriarhal sa se aseze Mitropolitul Moldovei Irineu Mihalcescu; cum partidul era grabit, pe 2/3 Aprilie 1948 a murit, de aceeasi „boala” ca si patriarhul.

„Preotul” Marina din Vâlcea a fost trimis urgent la Iasi, a tre­cut prin toate treptele cerute de canoane si pe 24 Mai 1948 i s-a dat lui Dej omul îmbracat în straie de patriarh democrat. Pentru ca toate mersesera planificate „ca la carte”, si alegerea s-a facut tot dupa „canoane”. Dupa relatarile Gabrielei Catalan „trebuie spus ca din cei 504 membri cu drept legal si canonic de vot, au fost prezenti 427 si au iesit 428 voturi exprimate…Trebuie sa remarcam ca majoritatea celor cu drept de vot erau, nu clerici sau simpli enoriasi delegati de parohii si episcopate, ci politici­eni si politruci comunisti, mai mult sau putini anonimi, membrii ai M.Ad.N. sau ai guvernului, ori alti „tovarasi de drum”, cu diverse functii în administratia de stat locala si centrala…mobilizati la Patriarhie luni dimineata, 24 Mai 1948, în numar de 320, din care aproape 200 bucuresteni…”.

In discursul de investitura, Patriarhul rosu s-a angajat la des­fiintarea bisericii Greco Catolice si silirea credinciosilor sa revina la ortodoxie, o pregatire cât mai buna a clerului (epurare si selectare), reorganizarea clerului monahal pe alte baze, îmbinând viata duhovniceasca cu cea sociala si culturala, reformarea institutiilor pentru pregatirea clerului de mir si monahal, revizuirea predicilor, propaganda bisericeasca în favoarea statului si regimului comunist, dezvoltarea relatiei speciale cu Moscova, combaterea sovinismului si prozelitismului, precum si colaborare constanta cu Bisericile Ortodoxe surori.

Deci tapânirea îsi impusese Biserica, sub lozinca „cine nu este cu noi este împotriva noastra”, în spiritul celei de a doua reuniuni a Cominforumului, care prevedea printre sarcini: întreruperea legaturilor Bisericii Catolice cu Vaticanul, desfiintarea Bisericilor de rit oriental, cele ortodoxe, prin teroare si santaj sa fie subordonate puterii instaurate în stat. Conditiile fiind create, pe 6 Iunie 1948, s-a înmânat cârja patriarhului într-un cadru so­lemn, în fata autoritatilor de stat si de partid.

Pentru ca directiva venea de la Moscova, la ea s-au aliniat si Bisericile din Albania, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia si Polonia, fiecare platind tributul sângeros al îngenuncherii.

ASALTUL COMUNIST ÎMPOTRIVA BISERICII GRECO-CATOLICE

 

Când partidul comunist a programat moartea lui Nicodim, a fost chemat episcopul greco-catolic Iuliu Hossu si i s-a propus postul de Patriarh al României (ianuarie 1948).

Dupa refuz, Gheorghiu Dej, la indicatia Moscovei, si-a urmat planul criminal, sacrificînd pe Nicodim si Mihalcescu si instalîndu-si omul de casa -Marina (Justinian)- ca patriarh. Acesta a trecut la asaltul contra Bisericii Greco-catolice, denuntând Concodatul (încheiat în 1927) dintre Statul Român si Vatican- pe 18 Iulie 1948. A urmat desfiintarea scolilor confesionale (3 Aug.1948). În luna Septembrie s-a trecut la depunerea episcopilor Ioan Suciu, Traian Frentiu, Alexandru Rusu si Ioan Balan.

Prin amenintari si santaj au adunat 38 de preoti (dintre care 2 au dezertat) si i-au pus sa voteze pe 1 Oct.1948 trecerea bisericii greco- catolice la ortodoxim, ocupând dupa aceasta cu forta biseri­cile si resedintele.

Intre 15-18 Oct., Manastirea Bixad a cunoscut zile de groaza, prin navalirea a peste 100 de securisti, militieni, activisti, care au arestat 23 de greco-catolici. Intre 28-31 Octombrie a urmat arestatarea celor 7 episcopi si alte zeci de preoti pâna la 1 Decembrie 1948, când a fost suprimata Biserica Greco-Catolica si i s-au confiscat toa­te bunurile.

Se dezlantuie o prigoana furibunda de arestari si arun­carea familiilor preotilor pe drumuri, din casele parohiale.

Clerul militar fusese scos din armata (care-si schimbase unifor­ma dupa modelul sovietic, având ca general sef al educatiei pe Pe­tre Borila).

Justitia, odata cu nationalizarea (11 Iunie) se organizeaza tot dupa modelul sovietic. Dupa ce-1 aruncasera afara pe tovarasul de drum – Lucretiu Patrascanu – au înlocuit barourile cu colegiile de avocati, iar pe majoritatea magistratilor i-au disponibilizat, îna­inte de a le arata drumul închisorilor (înmultite si întarite prin dotarea a înca 2 Tribunale militare, la Ploiesti si Sibiu). Ca asigurare a materialului uman pentru temnite au recurs tot la modelul sovietic_, cu înfiintarea Directiei Securitatii poporului. În ultima zi a anului s-au înfiintat trupele M.A.I.

Nu gresim daca spunem ca de la aceasta data România devenise o închisoare în totalitate, deoarece, dupa sfidarea sistemului stalinist de catre Tito, se luasera masuri de siguranta în Banat si se trecuse la constructia liniilor de fortificatii în Oltenia.

Odata consolidat sistemul represiv intern, i-a revenit Anei Pauker sa integreze politica externa în cea ruseasca, rechemând de la posturi pe unii care n-au mai revenit niciodata si numind pe ai ei, ca sa în­deplineasca misiuni ascunse în favoarea Moscovei.

Aceste fapte justifica în plus crima de tradare a poporului ro­mân, de aservire a tarii unei puteri straine.

Femeia aceasta cu grad de colonel rus, care închinase Moscovei afa­cerile externe ale României, a denuntat acordul dintre România si Franta, împreuna cu toate anexele (semnate în 1939) si a expulzat nuntiul apostolic Gerald Patrik O’Hara si pe colaboratorii sai pontificali John Kirk si Guido del Mestri, în maximum 3 zile (4-07-1950).

Teohari Georgescu a trecut la interzicerea Cultului Catolic în Martie 1949, dând mâna libera lui Gh. Pintilie (Bodnarenko) si lui Alex. Nicolschi sa înceapa arestarile. Din 1 Dec.1948 pâna în 1964 au arestat peste 4000 preoti de toate riturile si ierarhii Catolici si greco-catolici au fost exterminati.

Biserica a fost înjosita, batjocorita, calugarii alungati din manastiri si dupa cum vom vedea, slujitorii ei acuzati de spionaj.

Nu trebuie sa uitam politica ruseasca agresiva, nu numai în ta­rile satelite, ci si în cele occidentale – foste aliate- sabotînd, dupa 1947, aplicarea Planului Marschall de ajutorare economica a tarilor subjugate- pe care urmareau sa le destabilizeze. In Franta, aproape 6 luni, începând din Iunie 1947, comunistii au încer­cat preluarea prin forta a guvernului, organizînd greve si sabotaje peste tot, obligând guvernul sa cheme 30.000 de rezervisti pentru a curma flagelul. si cum el se întindea cu consecinte grele asu­pra Italiei si în general a Vestului (Blocada Berlinului), Papa Pius al XII-lea a excomunicat pe toti membrii si simpatizantii partide­lor comuniste (care faceau jocul de agenti de infiltratie) preci­zând; „Comunistii nu se afla la stânga, ei sunt la est.”

POLITICA DE CRIMĂ CONTRA SPIRITULUI si CULTURII

 

Pe lânga represiunea contra Bisericii, reformarea învatamântului cu epurarea si arestarea cadrelor universitare si desfiintarea Academiei Române, s-a trecut la epurarea a peste 8.000 titluri de lucrari si scoaterea din biblioteci a numeroase tone de carti de pe tot cuprinsul tarii, de la Academia Româna, Bibliotecile Universitare, de la licee…pâna si de la Scoala de nevazatori (Vatra Luminoasa Bucuresti), lucrari carora li s-a dat foc, ca pe timpul nazistilor.

Paralel cu aceasta actiune de ardere a stiintei, comunistii au lansat lupta contra „spionajului”, vazând în fiecare intelectual un potential spion, mai ales pe cei ce studiasera în strainatate si pe cei ce aveau legaturi cu cei veniti din strainatate_, sau purtatorii de corespondenta cu rudele si prietenii stabiliti în strainatate.

În 5/6 Mai 1950, au fost ridicate 83 personalitati ale vietii politice românesti (pe drept cuvânt Ctitori ai României) din 1918 pâna în 1940, fosti ministri, subsecretari de stat, guvernatori ai BNR… si dusi în închisoarea Sighet ( nume de cod „Dunarea”).

Pe tabelul întocmit de colectivul M.A.I. (format din Marin Jianu, gen. Pavel Cristescu, col.Gavril Birtas, col.Mihail Dulgheru, Lt.colonel Teodor Sepeanu si maior Ilie Badica) se scria:”Toate elementele politice care au avut un rol în viata politica a tarii. Sa se gaseasca motive de internare în proces.”

Comandantul închisorii spune despre cei veniti:”… Batrâni, slabi, bolnavi, speriati. Niste umbre. Unul din ei, Bratianu; am avut trei în penitenciar, a fost scos pe brate din duba si dus în celula lui.

Era în coma. Asa ajunsese…Si ce sa fac cu el?…O sa-1 îngropi în secret într-un loc ferit…A murit în noaptea aceea…”. Ordinul de arestare si trimitere fusese semnat de Gheorghe Pintilie (Bodnarenco). Numarul lor a crescut pâna la 139 si din ei au murit 84, în conditii de exterminare.

Tot aici au mai fost adusi 66 de ierarhi si clerici catolici si greco-catolici dintre care de asemenea au murit multi în conditii de exterminare.

A doua zi dupa arestarea Ctitorilor, familiile au fost evacuate din domiciliu si duse la marginea oraselor în magazii sau locuri insalubre, lipsite de conditii umane si de lucrurile care le-au fost confiscate. Urmasii au fost nu numai evacuati, dar si cu pensiile taiate, iar copii lor cu urmari la servici, sau în câmpul muncii.

Jaful a fost total. Guvernul a dat un H.C.M. în 1956 prin care legaliza jafurile.

Si tot Gheorghe Pintilie a semnat ordinul din 15-04-1952, prin care au fost arestati membrii familiilor elitei românesti de la Sighet si tot pe baza administrativa au fost trimise la munca de exterminare sotiile, copiii si alte rude apropiate.

Felul cum lucra justitia si Ministerul de Interne este de reliefat de cazul prof. ministru Mihail Manoilescu, arestat 5/6 Mai 1950, mort la Sighet pe 31 Dec.1950; dar pe 12 April 1952 el a fost condamnat în lipsa la 15 ani temnita grea si 10 ani degradare civica, cu confiscarea averii.

O alta categorie de intelectuali si fosti functionari adminis­trativi ai României Mari, între cele doua razboaie mondiale, a fost arestata în noaptea 15/16 August 1952. Din acest lot, de ordinul miilor, au facut parte fostii primari, notari, perceptori, prefecti, preoti si învatatori de prestigiu, care împiedecau prin pre­zenta lor procesul de colectivizare si foarte multi membrii ai partidelor PNT si PNL, care scapasera arestarilor din 15-08-1949. Acestia, adunati din toata tara, pe baza de tabele administrative pe termene (24-60 luni) au trecut prin Ghencea si au ajuns la Poar­ta Alba, de unde au fost dirijati spre lagarele de munca fortata (de exterminare) în care au murit foarte multi: la Gales, Peninsula, Capul Midia. Dupa 19 Iulie 1953 (închiderea Canalului) au fost adusi la Poarta Alba ca schelete supravietuitoare (multi n-au mai putut fi salvati).

O alta categorie o reprezinta fostii functionari ai politiei si magistrati, care mai erau în viata dupa 1918; au fost arestati aproape în totalitate dupa 20 Iulie 1948_, cautându-se, înainte de exterminarea lor, sa se stoarca de la ei date compromitatoare despre comunistii din conducerea superioara a partidului comunist. Am amintit ca mai mult de jumatate din fostii comunisti fusesera agenti ai sigurantei si acum puteau fi un pericol pentru Gheorghiu Dej. Începuse rafuiala interna, prin excluderi din partid si se ajunsese la vârful conducerii. Gheorghiu Dej se simtea amenintat de Foris (pe care-1 lichidase), de Lucretiu Patrascanu (arestat din Mai 1948), de Ana Pauker,Vasile Luca si Teohari Georgescu (pe care i-a arestat în 1952) – urmând sa le faca procese.

RUINAREA ECONOMICĂ: SĂRĂCIREA si ÎNFOMETAREA POPULAŢIEI

 

Guvernul comunist, format din agenti si slugi ale Moscovei, au urmat „modelul sovietic” fara sa opuna rezistenta.

Când, dupa seceta dezastruoasa si ruinarea din cauza razboiului, puterile occidentale au propus tuturor tarilor din Europa un plan de redresare economica (Planul Marschall ), tarile subjugate l-au refuzat la ordinul Moscovei. România si Polonia, pe 4 Iulie 1947, iar Cehoslovacia, desi îl acceptase, a anuntat ca renunta la plan. Masaryc spunea ca „Noi nu suntem decât niste vasali.”

Pentru aceasta politica economica se fac vinovati comunistii, fiindca au refuzat cooperarea cu Europa occidentala. Au departat tara de sursele viabile, integrând-o politicii URSS, care era departe de a atinge nivelul industrializarii spre a acoperi cel putin 50% din necesitatile vasalilor. si ca sa fie si mai strâns legata de interesele Moscovei, a intrat în Sept.1947 în Cominform, un pas înspre divizarea Europei.

Dar omul bolnav de la Moscova începuse sa se teama de complo­turi si-i suspecta pe cei mai apropiati, dupa lovitura primita de la Tito.

Dupa ce, pe 31 August, maresalul Jucov a trebuit sa moara pentru a fi linistit Stalin, acesta a facut sa dispara de mâna lui Beria si pe Solomon Mikhaels (conducatorul Comitetului evreiesc antifascist). Desi recunoscuse statul Israel (înfiintat în 1948), la scurt timp Stalin si-a schimbat optiunea pentru arabi si a dezlantuit o persecutie anti-evreiasca, nu numai în Rusia, dar si în tarile satelite care a durat pâna la 13 Ianuarie 1953, când s-a anuntat descoperirea complotului „asasinii în halate albe” (doctorii evrei care, dupa asasinarea lui Jucov, ar fi urmarit si disparitia altor conducatori ai URSS). Pâna la aceasta data, fusesera arestati mii de evrei antifascisti si mai ales intelectualitatea, înterzicându-se publicatiile lor. Am amintit aceasta întorsatura în politica dictatoriala împotriva celor ce-i sprijinisera, fiindca ea s-a impus si celorlalte state satelite, având un caracter nazist, de exterminare.

Ca la comanda, Rusia sovietica declanseaza un razboi ciudat contra Statelor Unite, la început în 1949, în Europa, pe spatele tarilor satelite. Americanii sunt învinuiti ca prin Churchill au încercat sa instaureze o federalizare balcanica în jurul lui I.B.Tito.

Esecul rusesc de a face pe anglo-franco-americani sa se retraga din Berlin prin blocada impusa, a dus la crearea N.A.T.O-ului; Moscova a raspuns prin obligarea Germaniei de rasarit si Cehoslo­vaciei sa recunoasca frontierele lor cu Polonia.

Imediat s-a declansat o atmosfera de „spionita”, în tarile subju­gate de URSS înscenându-se comedii de procese.

In 22 Sept.1949 a avut loc la Budapesta un proces cu pedepse capitale în care grupul Laslo Rajk a fost acuzat ca a fost dirijat de Tito ca sa rupa Ungaria de Cominform, alaturând-o Federatiei Bal­canice. Faptele „recunoscute” în timpul anchetelor au fost judecate în procesul ce a avut loc.

In Bulgaria, pe 7 Dec.1949, s-a judecat o alta comedie judiciara în care un vechi militant comunist acuzat ca era unealta lui Tito pentru integrarea Bulgariei în Federatia Balcanica, dupa anchete barbare, a recunoscut rolul de spion al imperialistilor si legatu­rile cu conducatorul iugoslav. Ajuns la „proces” nu a recunoscut însa declaratiile facute în anchete. A fost executat si dupa aceea s-a publicat o scrisoare facuta înainte de moarte, prin care revenea asupra declaratiilor din instanta. In timp ce era arestat Kostov, liderul Dimitrov G. se întorcea în cosciug din URSS, nevindecat.

Polonia a fost si ea teatrul unei înscenari, dupa numirea maresalului rus (de origine poloneza) Rokosovski ca ministru al Apararii si comandant sef al armatei poloneze, în Noiembrie 1949. In acelasi timp Gomulka si doi prieteni au fost exclusi din partidul comunist. Altii au fost arestati „recunoscându-si” vinele dupa dorinta anche­tatorilor si condamnati cu lotul generalului Stanislaw Tatar (un preludiu pentru procesul lui Gomulka, deja arestat) în timp ce la Praga se regiza o alta înscenare.

Cehoslovacia a cunoscut din 1950 o serie de arestari printre veteranii comunisti iar pe 24 Nov.1951 a fost ridicat Rudolf Slansky, cu un anturaj numeros de evrei. De la Moscova a fost trimis generalul Likhatchev, colaboratorul lui Beria, ca sa ajute la pre­pararea procesului (de retinut ca dupa executia lui Beria, a fost si el lichidat la Moscova).Torturati si drogati de dr.Sommer (care s-a sinucis în 1968, dupa primavara de la Praga) au fost judecati pe 23 Nov.1952. Din 14 inculpati au fost exe­cutat (11) pentru tradare, spionaj, sabotaj, deviationism… Din lot au facut parte 11 evrei, acuzati ca „prin origina lor erau predispusi sa fie instrumente ale spionajului american”.^.

Unul dintre acuzati, jurnalistul A.Simone a declarat în instanta, ca sa fie pe linia acuzarii, ca un coleg american David Schoenbrun i-ar fi zis:”Este o datorie a fiecarui evreu de a sustine americanii chiar daca nu sunt de acord cu toate detaliile politicii lor.”

Marturisirile „facute” în timpul procesului trebuiau sa evidentieze ca evreii, popor international, bucurându-se de un rol privilegiat, neavând sustinerea în tânarul stat Israel, au intrat în conspiratia condusa de Statele Unite contra Uniunii sovietice în scopul de a smulge Cehoslovacia din prietenia cu sovieticii, urmarind s-o transforme într-o noua Iugoslavie.

Imediat dupa proces, ziarul comunist praghez declara sionismul ca inamicul nr. 1 al clasei muncitoare, o acoperire a antisemitismului ce îl manifesta Stalin si prin care urmarea schimbarea politicii spre populatiile arabe, subliniind ca au aceiasi inamici (comuni) cu comunistii. Schimbarea trebuia justifi­cata, mai ales ca pâna „ieri” Cehoslovacia furnizase armament Israe­lului, de la munitie usoara pâna la avioane de vânatoare. Acum schim­barea de orientare se facea cu perdeaua sionismului care acopera dupa modelul sovieto-ceh întregul lagar comunist.

Ca sa fie în ton cu modelul sovietic, Gheorghiu Dej declara în Noiembrie 1949 ca partidul comunist iugoslav este format din asa­sini si spioni imperialisti care au pus mâna pe putere. si ca sa dovedeasca prin fapte atasamentul, a trecut la întarirea frontierei cu Iugoslavia, aducând armata ruseasca în sprijin.

Mai mult, a arestat câteva sute de sârbi din Banat, legându-i de câtiva ofiteri din securitatea de la Timisoara într-un proces de spionaj.

„SPIONITA IMPERIALISTĂ „

 

Aceasta boala raspândita de Moscova s-a întins peste toata tara si s-a trecut la arestarea tuturor celor care facusera studii în occident si a cuprins pe cei ce aveau prieteni în apus, a celor ce primisera vizite din apus, a celor ce aveau rude în strainatate, asupra celor ce purtau relatii cu membrii diplomatici sau jurnalisti straini, aceasta molima cuprinzând si pe cei ce mergeau la Biblio­tecile straine pentru a citi ziare, a viziona filme sau a împrumuta carti.

Americanii au descoperit o serie de spioni ai tarilor comuniste, printre care sotii Rosenberg, care au furat din secretele bombei atomice, pe care a reusit în 1949 s-o realizeze. Sotii au fost judecati si executati. Atunci s-au dezlantuit la comanda procese în toate tarile satelite condamnând sute de oameni prin înscenari.

Tot americanii au descoperit pe consilierul de presa si cultura al României de la Washington ca facea spionaj si l-au expulzat. În­cercând Bucurestiul sa introduca o serie de activisti comunisti în Statele Unite pentru propaganda în favoarea pacii si a comunismu­lui, s-a refuzat viza de intrare în U.S. A. a lui Emil Petrovici, Mihai Socor, Petre Constantinescu-Iasi s.a.

Ca riposta, pe 1 Martie 1950, s-a întâlnit Biroul Politic al CC al PMR în prezenta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Lotar Radaceanu, Iosif Chisinevschi si Alex.. Moghioros, având la punctul 1 din ordinea de zi „Închiderea oficiilor de informatii american si englez”. Chisinevschi a spus ca „noi am mai luat hotarârea sa închidem „Institutul francez” si totusi el continua”. Gheorgiu Dej a subliniat „trebuie luate masuri de arestare împotriva tuturor care merg acolo.”

Pantiusa Bodnarenco deja semnase ordinul de arestare, si de pe strada începusera sa fie ridicati cei ce ieseau de la biblioteci. Angajatii români ai bibliotecilor si oficiilor de presa au fost arestati si ei, torturati în anchete si condamnati pentru „înalta tradare.”

Biblioteca era o anexa pe lânga legatia USA din Bucu­resti (sub conducerea lui Frank R. Shea); se urmarea oprirea informatiilor scurse din occident, prin presa si reviste.

Pe 26 Aprilie 1950 s-a înscenat la Bucuresti un proces prin care acuzatii erau învinuiti de atâtare la razboi, transmitere de informatii despre misiunea sovietica si miscarile de trupe; acestea,
dupa cum vom vedea, erau facute de Rusia în vederea declansarii celui de al III-lea razboi mondial de pe teritoriul României. In acest lot, un fel de ghiveci, erau amestecate nume de diplomati ame –
ricani, englezi, suedezi, francezi si ziaristi, functionari. Ca persona­litati, în boxa acuzatilor se numarau surorile Nora si Any Samuelli, Constantin Mugur (contabil-casier la biblioteca), Eleonora SuneWied (fiica regelui Albaniei, secretara), Liviu Popescu-Nasta (corespondentul ziarului „New York Times”, a carui fiica era casatorita cu prof.William Deakin, secretarul lui W. Churchill). Toti au fost condamnati si doi au murit în închisoare, iar restul au fost vânduti pe dolari americani, dupa un deceniu, de acelasi Dej, care hotarâse condamnarea lor.

serban Radulescu Zoner, la sfârsitul relatarii despre acest proces (Anale Sighet 7, pag.336) scrie: „In timp ce o mâna de istorici încearca sa ridice valul tacerii de pe o jumatate de veac al unui regim la fel de criminal ca si cel nazist, alti colegi de-ai lor vehiculeaza prin publicatii si, mai ales, prin intermediul posturi­lor de televiziune jumatati de adevar, pentru a crea confuzii si a manipula cu dibacie opinia publica.”

Un alt proces de spionaj al imperialismului, s-a judecat pe 30 Iunie 1960, în care s-a încercat sa se implice legaturile unor ro­mâni cu legatia Turciei, cu Belgradul, cu Atena. Era o înscenare murdara. Era vorba de sotiile unor cetateni români ce îsi câstigasera libertatea, si care încercau sa reia legatura printr-un aviator sau cu ajutorul unor ambarcatiuni turcesti. S-au aflat în boxa: Ciobanu Vasile (pilot), Ciocâlteu Alexandru, Vâlsan Nicolae (marinar), Kiazim Aktuan…S-au pronuntat si pedepse capitale, care s-au comutat pe viata.

Pe 5 iulie 1950, secretarul de legatie al Angliei a fost expulzat.

Nu a scapat nici Legatia Frantei de la Bucuresti, în jurul careia s-a înscenat un proces de spionaj judecat în 20 Oct.1950 si în care s-au pronuntat condamnari la moarte: MATEI Dumitru (preot catolic), DRUSZCZ Romuald (inginer), CUDALBU Ion, si altii au primit pedepse între 15-25 ani, unii fiind functionari francezi.

si neuitarea nu se poate asterne. Se citea în nr.117 al Universului din 3-08-1948, dupa anun­tarea reformei învatamântului, articolul „Situatia din Franta” care începea: „În anul 1940, guvernul Daladier-Reynaud-Schumann-De Gaulle preda Franta în mâinile fascismului german. Azi aproape aceiasi oameni preiau conducerea tarii în mâinile lor.”

Pe drept cuvânt Marcel Fontaine era revoltat contra acelor falsificatori de istorie, slugi ale represiunii sovietice. si pe drept cuvânt, ar spune ca si noi – ca aceiasi oameni care au batjocorit istoria atunci se gasesc azi pe posturi neocomuniste.

Dupa acea reforma a sovietizarii învatamântului, Marcel Fontaine, cu alte 27 cadre ale Institutului Francez, au fost expulzati. El, directorul Institutului, venit cu gradul de capitan în Misiunea Militara franceza, condusa în 1917 de generalul Berthelot -facut cavaler al Legiunii de Onoare, a revenit dupa razboi în România întregita si a functionat ca profesor la Turnu Severin, Craiova si Bucuresti. A continuat sa serveasca România în cadrul Radiodifuziunii Franceze, la sectia româna.

Recunostinta românilor ar trebui sa fie vesnica fata de el si pentru lotul de circa 100 de fosti colegi si elevi, arestati în 1952, torturati si suferind în numele generoasei idei de libertate franceze si condamnati între 1 si munca silnica pe viata în „Lotul de pe lânga Ambasada Frantei.” Marturie poate da Michaela Ghitescu.

Dupa ce Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria facusera procese rasunatoare împotriva Iugoslaviei lui Tito, a venit si rândul României sa execute dispozitia Moscovei. Sutele de arestati sârbi din 1949 au fost judecati în mai multe loturi în 1950. Cel mai important proces a avut loc pe 1 Aug.1950 în jurul ing. Basler Djuro si Milutinovici Nicola, condamnati la moarte într-un grup de 12 persoane. Acuzati de spionaj în favoarea anglo-americanilor prin intermediul lui Tito, de sabotaj si de tendinta de a rupe Banatul românesc României, fiind implicata si legatia Iugoslaviei de la Bucuresti, cei arestati au stat închisi pâna la normalizarea relatiilor din 1954.

Pentru ca era întetita lupta împotriva imperialistilor, în August 1951 s-a mai judecat un lot principal de legaturi cu di­plomatii englezi_, pronuntându-se 4 condamnari la moarte: generalul Mihai Romanescu, Gheorghe Polizu-Micsunesti (actionar la societati comerciale), Liciu Alexandru (prim presedinte al Curtii de Apel de la Bucuresti) si Mihai Bosoanca (colonel si mosier). In aceasta în­scenare au mai fost implicate peste 60 de persoane, folosite ca mar­tori si apoi condamnate la pedepse mari, dupa torturi groaznice în urma carora multi au murit în temnite.

Pentru ca de la Moscova, unde era „farul” calauzitor care cunostea adevarul vesnic, Stalin „omul cel mai bolnav” al omenirii a lansat atacul contra Vaticanului, care avea influenta mult mai mare prin cuvânt si convingere în toata lumea.

Biserica pe care o încolonase în organizatiile comuniste din U. R.S.S., a cautat s-o subjuge si în tarile satelite, de unde episcopii catolici continuau sa trimita darile lor de seama Vaticanului, ignorând existenta Moscovei. Asta în limbaj comunist însemna spionaj în slujba imperialistilor care pregateau un nou razboi.

In Ungaria, tara catolica, a doua zi de Craciun 1948, a fost ares­tat Mindszenty (cardinal) care excomunicase pe preotii procomunisti. A fost condamnat pe viata si în anul urmator 12.000 de calugari au fost dati afara din manastiri. Episcopul msg.Groesz care dupa discutiile cu puterea politica a ajuns la o întelegere, recunoscând întâietatea statului si îndemnând populatia sa sprijine munca „glorioasa”, a fost si el arestat în Iunie 1951, data dupa care alte su­te de prelati au luat drumul închisorilor.

Cehoslovacia a mers pe acelasi drum. Înca din Mai 1948 episcopul primat mgr.Beran a dat o circulara prin care excomunica pe toti clericii ce vor lucra cu comunistii. Regimul a trecut la secularizarea scolilor confesionale iar în Oct.1949 Beran a fost închis. In 1950 s-a trecut la arestari masive de preoti (în noaptea de 14/15 Aprilie), ca în anul urmator sa fie judecati si condamnati pentru spionaj.

Din August 1949 pâna în Aprilie 1950, se poarta discutii cu guvernul în Polonia si Biserica recunoaste autoritatea statului, co­operativele taranesti si lupta împotriva miscarilor subversive, în schimbul garantarii libertatii cultului, a pelerinajelor si pro­cesiunilor. Dar peste un an, Pravda ataca clerul acuzându-1 de în­telegere cu Vaticanul si cu revizionismul german. Relatiile între Biserica si stat se deterioreaza pâna când, pe 26 Sept.1953, episcopul primat Vâsinschi va fi arestat.

In acest context de lupta a statului se înscrie si actiunea începuta din 1948, dupa câte am vazut, în România desfiintându-se Biserica greco- catolica în 1948, interzicându-se cea romano-catolica cu arestarea tuturor episcopilor, secularizarea scolilor si manasti­rilor si de asemenea arestarea a circa 4000 preoti si calugari.

Dar anul 1951 cerea un proces rasunator de spionaj. si pe 10-09-1951 s-a înfaptuit la Bucuresti, având ca personaj principal pe episcoul Augustin Pacha (de la Timisoara). Dovada ca totul era dirijat de Moscova, a fost subliniata de col. procuror Aurel Ardeleanu, care în rechizitoriu a spus ca înca din Feb.1949 Vaticanul a cerut sa se intensifice campania de calomnii împotriva lagarului comunist condus de URSS, pentru rasturnarea acestor regimuri. Din îndemnul Vaticanului, Bisericile din aceste tari s-au opus nationalizarii, coo­perativizarii agriculturii si au dus o actiune de spionaj „dovedit” prin procesele Rajk, Mindszenty(Ungaria), în Cehoslovacia, Polonia, pâna în Albania unde în Mai-Iunie 1950 s-a stabilit legatura com­plotistilor cu Vaticanul si cercurile marshalizate din Italia.

In ghiveciul de la Bucuresti, pe lânga prelati au amestecat legatia Italiei, un medic, inspectori din Ministerul învatamântului si peste o suta de calugarite si civili din diferite medii sociale.

De aceea, în procesul comunismului, trebuie condamnat pentru tradare si subordonare unei puteri straine guvernul de la Bucuresti, care actiona prin agentii Moscovei dupa modelul sovietic stalinist.

La cel de al XlX-lea Congres al partidului comunist al URSS, vasalii s-au întrecut în osanale ridicate lui Stalin si poporului rus care i-a ajutat. Cu acea ocazia (15 Oct.1952), Gheorghiu Dej preaslavind sprijinul sovietic a declarat în fata lui Stalin la Congres: „Pentru prima oara în istoria sa, poporul român a obtinut o adevarata libertate, independenta si suveranitate ca stat.”

Gheorghiu Dej a fost un adevarat criminal, practicând genocidul ca si tovarasii lui moscoviti. „Fascismul si comunismul s-au întrecut unul pe altul prin amploarea distrugerilor si anihilarea oame­nilor. Ambele regimuri sunt definitiv condamnate, chiar daca adeptii sistemului sovietic nu vor sa recunoasca, îi tot gasesc scuze si motivari. Salbaticia, cruzimea, ororile regimului comunist, închisori­le si lagarele sale de exterminare lenta au fost aidoma celor ale regimului nazist.( Dinu C.Giurescu: România în al doilea razboi mondial, pag.168; Editura ALL-199 Bucuresti).

STALIN PREGĂTEsTE CEL DE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

ROMÂNIA IN AVANTPOST

 

La începutul lui Ianuarie 1951 Stalin a convocat la Kremlin pe primii secretari ai partidelor comuniste cu ministrii Apararii na­tionale din tarile respective, printre altii: Polonia cu Boleslaw Bierut si cu ministrul Apararii Rocosvschi; Cehoslovacia cu Klement Gottwald însotit de ginerele lui, A.Cepika; România cu Gh. Gheorghiu-Dej însotit de general Emil Bodnaras; Ungaria cu Mathias Rakosi; Bulgaria cu V.Cervenco; Germania cu Walter Ulbricht; din partea URSS Antonov (ministrul Apararii), Mailenkov, Beria, Mikoian, Hrusciov, Suslov si altii.

Cu aceasta ocazie Stalin le-a spus ca razboiul din Coreea a demonstrat slabiciunea militara a Statelor Unite si socotea ca a sosit timpul sa profite în Europa, fiindca nici o putere nu este în stare sa se opuna armatei sovietice. Lagarul sovietic este net superior în timp ce armata americana nu-i prea mare si este ocupa­ta în Asia. Acestea erau planurile conducatorilor sovietici de invazie a Europei la începutul anului 1951.

Mai mult, sovieticii contau ca sunt în posesia bombei atomice si au superioritatea în arme conventionale ce le permitea ajungerea la Atlantic. Sovieticii erau presati si de faptul ca trebuie sa se hotarasca înainte ca bomba cu hidrogen a americanilor sa devina operationala.

Înainte de a trece la sarcina ce revenea României, sa aruncam o privire în Extremul orient unde politica ruseasca încerca sa în­curce politica americana, ca sa nu poata opri masinatiunile ei din Europa.

Dupa ce a ajutat pe Mao Tze Dun sa proclame Republica populara chineza pe 21 Sept.1949, URSS recunoaste China comunista pe 23-11-1949       si-1 invita pentru 2 luni pe conducatorul chinez la Moscova. În Consiliu de Securitate reprezentantul Moscovei a cerut intrarea Rep.Populare Cineze în locul celei nationaliste, care pe 28 Feb.1950 s-a instalat în Formosa având ca presedinte pe Ciang Kai sek.

Consiliul de securitate s-a opus iar URSS a început sa boicote­ze prin neprezentare, ducând la o criza ce a durat pâna la 1-08-1950, când a revenit.

Intre timp, la Moscova se încheiase pe 14 Feb.1950 un tratat multilateral cu China dovedind omenirii ca Moscova este stapâna pe destinele popoarelor de la Elba la Oceanul Pacific.

Întors cu asigurari de asistenta din partea lui Stalin, Mao a trecut la ocuparea Tibetului, iar pe 25 Iunie 1950, Coreea de Nord trece frontiera (paralela 38°) în Coreea de Sud si ocupa capitala Seul.

Politica externa a SUA, preconizata de Truman avea în vedere sa bareze comunismul mondial dirijat de URSS, care urmarea sa puna Piciorul în Africa de Nord (prin obtinerea unui mandat asupra Tripolitaniei si sprijinirea tarilor arabe dupa crearea Statului Is­rael ), iesirea la Golful Persic. Acum se vedea confruntata pe cealalta „cortina de fier” de pe paralela 38°.

Imediat Truman a autorizat pe generalul Mac Arthur sa dea echipament militar sud- coreenilor, iar pe 27 Iunie 1950 Presedintele SUA a facut un pas înainte ordonând fortelor aeriene si navale sa
atace obiectivele militare din Coreea de Nord permitând debarcarea în Coreea de Sud si blocarea coastelor.

Consiliul de Securitate a cerut Statelor Unite sa numeasca co­mandantul fortelor O.N.U. unificate, votând si sanctiuni. URSS protesteaza si socoteste rezolutia ilegala.

Trupele ONU pornesc ofensiva si în Septembrie trec paralela 38 în scopul unificarii celor doua Coreei, trupele avansând rapid.

Pe 16 Octombrie 1950 intervin trupele chineze sub denumirea de voluntari_, trecând frontiera Manciuriei, în ajutorul Coreei de Nord, cu un numar de 20 de divizii.

In fata acestei situatii, Mac Arthur a sugerat ca ONU sa-1 auto­rizeze sa atace China prin bombardamente aeriene, în timp ce chine­zii au transmis prin ambasadorul Indiei din Coreea de Nord (însarci­natul reprezentant al SUA) ca daca trupele ameri­cane mai continua operatiunile, China va intra în razboi.

Propunerile delegatului chinez venit la Lake Success (sediu ONU) au fost respinse si chiar sosirea lui Attlee pentru sustinerea intrarii Chinei comuniste în ONU nu a fost retinuta. Din contra, Tru­man se gândea la folosirea bombei atomice în China. Pe 18 Dec.1950 a fost eliberata capitala Sud Coreeana (Seul) si frontul s-a stabi­lizat pe paralela 38°

Deoarece rusii nu s-au achitat de furnizarea armamentului pro­mis, chinezii au fost nevoiti sa lupte cu baioneta si pusca contra unei armate cu arme sofisticate. In aceasta situatie au marit numa­rul „voluntarilor tarani” la 800.000.

In fata reluarii ofensivei chineze, la sfârsitul lui Ianuarie 1951 guvernul SUA a propus la 20 Ianuarie o rezolutie prin care sa se declare China agresoare, dar fara rezultat.

Acesta este momentul când Stalin a convocat la Moscova secreta­rii partidelor comuniste si ministrii Apararii pentru pregati­rea unui razboi ofensiv, socotit ca momentul a sosit datorita sla­biciunii fortelor armate americane.

ROMÂNIA PRINTRE FURNIZORII DE MUNIŢII

Dupa încheierea Tratatului de asistenta mutuala dintre Rusia si China din Februarie 1950, imediat în România si Cehoslovacia s-a primit ordin sa fie puse în functiune fabricile de munitii. Dupa razboi, din ordinul URSS se desfiintasera, reprofilându-se pentru productie masini si utilaje sub conducerea Ministerului Construc­tiilor de masini unde la acea data trona Chivu Stoica.

Uzinele mari ca Malaxa, Concordia, Lemaitre îsi desfiintasera com­plet sectiile de fabricarea munitiilor.

Chivu Stoica îsi luase angajamentul ca în 6 luni va lu­cra în plin la productia de bombe Brandt de calibru 120 si a pus în functie o linie de fabricatie care în 6 luni a rebutat 12.000 de astfel de bombe. Mare scandal.

S-a adus fortat ca specialist inginerul Gh. Mazilu care a pus pe picioare procesul tehnologic si a recuperat bombele defecte.

Totul se facea sub controlul consilierilor sovietici: inginerii Filin, Saterin, Nicolaev si altii.

seful era Filin care dupa ce a pus ordine în legatura cu fabri­catia a fost mutat în Cehoslovacia ca sa puna la punct si fabricarea munitiei la uzina Scoda.

Lucrurile mergeau bine la uzina Plopeni, dar nu se stia ce se petrece în afara de munca cinstita, pâna pe 21 Mai 1953 când au fost arestati 7 ingineri de la Margineni: Boncea Spiridon, Gheorghe Mazilu, Mircea Ionescu, Curcanescu, col.Ionescu, cap.Negulici, V.Ţincoca. Doi ani de zile au fost torturati în securitatea de la Ploiesti ca sa recunoasca sabotarea lucrarilor de la Margineni. N-au reusit, dar sub aceasta acuzatie vor ajunge la proces.

Rasfoind dosarul au dat peste nota informativa facuta de ing.comunist Hoppe Egon si directorul silaev (un tigan basarabean care avea pe socrul sau Nicoara în Comitetul Central P.M.R.), în care se spunea, ca fostii ingineri vechi din timpul razboiului saboteaza. Era datata în Oct.1952, însotita de o lista de 14 persoane-sabotori.

Nota informativa a fost data lui Nicoara, care a înaintat-o lui Alex.Draghici pentru a hotarî arestarea.

Este stiut ca în Octombrie fusesera executati într-o înscenare tot de sabotaj inginerii de la Canalul Dunare-Marea Neagra, dupa un proiect gresit si ruinator pentru România. Pentru acoperirea aces­tei greseli ce a costat viata a sute de mii de oameni înainte de închiderea canalului, s-a confectionat procesul de sabotaj.

In Noiembrie 1952, dupa alegerea lui D. Eisenhower la Presedentia Statelor Unite, acesta anuntase ca va invada Manciuria si chiar va arunca bomba atomica pentru pacificarea Extremului Orient.

Rusia pusese deja în gura lui Jacob Malik, delegatul la ONU, ideea „posibilitatii coexistentei pasnice ale celor doua sisteme, socialist si capitalist. si mergând mai departe cu argumentarea, spu­ne ca „Popoarele sovietice cred…c’ar fi mai convenabil sa se înceapa conversatii între cele doua tabere în vederea unui armis­titiu prevazând retragerea trupelor pe paralela 38°…Eu cred ca este posibil cu conditia sa existe dorinta sincera de a pune capat acestor lupte sângeroase din Coreea.”

In acest context al politicii internationale trebuie privita si încercarea de retragere ruseasca cu stergerea urmelor ce le prega­tise pe spatele tarilor subjugate.

Socotesc ca numai asa se explica gasirea unor vinovati, fara vina, pentru a nu se cunoaste pregatirile razboinice. Cei 7 ingineri, dupa ce au trecut prin tratamentul dezumanizat al lui Mauriciu strul de la Ploiesti, dupa 2 ani, au fost pusi în libertate, achitati printr-un pro­ces ce a avut loc la Bucuresti pe 21 Iunie 1955.

RUSIA PREGĂTEsTE ROMÂNIA CA BAZA DE LANSARE A RĂZBOIULUI

Marele vecin de la rasarit, grijuliu ca sa nu fim atacati de Tito, ne-a trimis o grupa de consilieri militari sub conducerea generalului Afanasiev, care pe 1 iunie 1951 urmau sa înceapa lucrarile de fortificatii pe litoral, care era portiunea cea mai amenintata de „Imperialisti”. La scurt timp s-a trecut si la fortificarea Dunarii si Banatului. Aceste lucrari erau mascate de începerea Canalului.

Toate aceste lucrari erau concepute dupa planuri sovietice, conduse de specialisti bolsevici si platite de sclavii români pentru ca doar în interesul lor se faceau si cu bratele noastre de munca. In acest cincinal (1950-1955) de munca fara rost s-au executat peste 10.000 de obiective „strategice” pe lungimea a 500 km.

Este interesant de stiut ca aceste lucrari de fortificatii au în­ceput cu o luna de zile înainte de atacul Coreei de Nord împotriva celei de Sud, prezentat de URSS ca atac al Sudului contra Nordlui. Nu mai mira pe nimeni ca rusii vedeau cu ochii min­ciunii si ai relei credinte.

si ca sa anticipam sfârsitul dureros, amintim informarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 5 Iunie 1953, ca o serie de „ofiteri pro­veniti din vechea armata burghezo-mosiereasca au sabotat proiec­tarea si executarea acestor lucrari de fortificatii”.

Exact ca în procesul cu munitia, tot contra imperialistilor, cu deosebirea ca acolo turnatorii erau Hoppe si Silaev, iar aici turnator calificat era Gheorghiu Dej.

Nu se pomeneste nimic despre consilierii sovietici care au pro­iectat si au verificat pe teren lucrarile.

Un specialist român care a analizat situatia cu reprezentantii din Sta­tul Major al departamentului constructiilor militare, a constatat ca nu era vorba de lucrari defensive, ci pur si simplu erau obiecti­ve ce aveau caracter ofensiv.

De exemplu, în Banat, zona Buzias, în Iunie 1951 au început lu­crarile pentru o baza de lansare de rachete si ca anexa a acestui complex de lucrari trebuiau consolidate toate podurile si viaductele de la Ungheni la Timisoara, ca sa reziste la o sarcina de 50 tone. Acest lucru însemna ca se vor aduce din URSS tancuri grele iar rachete­le ce vor fi folosite vor fi de mare tonaj si cu tragere lunga.

Inca dupa hotarârea lui Stalin de razboi „ofensiv”, în România, începând cu luna Martie 1951 au început fortificatii de „aparare” contra Iugoslaviei. In timp ce Mac Arthur preconiza atacarea Manciuriei, „marele strateg” Stalin a hotarît constructia a 5 aeroporturi „defensive”, 1a frontiera iugoslava, sub 100 de km., cel mai apropi­at fiind la 60 km. Dar în Mai 1951 generalul american era înlocuit. Razboiul „defensiv” cadea.

O noua lucrare de aparare se întocmise de un tovaras inginer so­vietic grijiuliu de soarta conducerii politice si administrative a României, prin construirea unor subterane betonate rezistente la bombe foarte puternice. Tot acest complex era legat logistic de cazemate implantate în stânca muntilor Carpati.

Data începerii lucrarilor în primavara anului 1952 si termenul final de mijlocul lunii iunie 1953 ar putea fi puse în legatura si cu experimentarea bombei cu hidrogen din acea perioada, de SUA.

La sfârsitul anului însa Stalin, dupa alegerea lui Eisenhower, declara ca URSS tine sa puna capat razboiului din Coreea si poate sa se întâlneasca cu presedintele Statelor Unite.

 Ros de boala, de paranoia si obsesia atentatelor celor din jur, Stalin, în acest sfârsit de an, avea satisfactia ca-si vazuse visul împlinit prin ridicarea statuii de 72 de metri la confluenta canalului Volga-Don, în timp ce auzise ca numele îi fusese dat unui vârf, de peste 7.500 m. din Pamir ce-si avea coltii îndreptati peste Afganistan, spre golful Persic.

Ca în tot timpul vietii lui, Stalin, folosindu-se de denunturi si înscenari, a continuat si dupa 13 Ianuarie 1953. Primind o nota informativa de la doctorita Timatchouk(?),probabil o agenta a lui Beria, prin care era anuntat ca doctorii Kremlinului intentionat au fo­losit tratamente contra indicate prin care au omorât o serie de conducatori (printre ei si pe Jadanov) a dat ordin de arestarea a cestora. Cum majoritatea erau evrei, concluzia a fost simpla, ca au lucrat la dispozitia serviciilor americane si a organizatiei Joint, care se ocupa cu ajutorarea evreilor din URSS si tarile satelite. Fiind si o organizatie în slujba sionismului si statului Israel, a hotarât ruperea relatiilor cu acest stat si interzicerea organizatiei. Aceasta actiune a servit ca model si în statele sclavizate. Stalin nu numai ca a ordonat scoaterea probelor prin metodele lui Beria, dar a trecut si la o epurare si represiune ce va servi ca model în tarile satelite.

De ce i-a fost frica n’a scapat.

Pe 4 Martie dimineata s-a anuntat ca s-a stins marele „far”, urmat de un suflu mondial de usurare.

U R M Ă R I

 

Pe 27 Martie 1953 s-a dat decret de amnistie si prof.dr. cu cei 14 colegi în „halate albe” au fost eliberati, iar pe 4 Aprilie rea­bilitati. In schimb ministrul de interne Ignatiev a fost „eliberat din functie”, cu adjunctul lui, tortionarul Riumin, care a fost executai dupa procesul lui Beria (care în Decembrie avusese aceiasi soarta).

KREMLINUL schimba politica de represiune cu cea de coexistenta dând ordine în consecinta, încercând sa stearga urmele.

Intre 5 si 15 Iunie Molotov poarta-discutii cu Tito si se fac schimb de ambasadori.

Continuând politica de destindere, conducerea colectiva de la Kremlin normalizeaza raporturile cu Turcia renuntând în mod solemn la toate revendicarile anterioare asupra teritoriului turc.

De asemenea a reluat relatiile diplomatice cu Israelul pe care le rupsese în Ianuarie, dupa înscenarea procesului „halatelor albe”

Cautând o normalizare si cu tarile capitaliste, a lasat liber ca partile beligerante din Asia sa stinga focul pe care ea îl aprin­sese pentru a încurca americanii acolo (ca sa poata actiona în Europa, unde am vazut pregatirile facute).

Astfel, pe 27 Iulie s-a semnat armistitiu între cele doua Coreei, la Pan Mun Jon.

In Noiembrie 1953, Ho si Minh a anuntat ca si el este gata sa întreprinda negocieri de armistitiu.

 

ORDIN DE ACOPERIRE A PREGĂTIRILOR DE ASALT ÎN EUROPA.

 

Pentru a se închide gura martorilor, acestor cunoscatori ai fap­telor, am vazut ca cei 7 ingineri ce lucrau la munitie au fost arestati pe 21 Mai 1953 si tinuti 2 ani într-un secret înspaimânta­tor. Marturie este ing. Gh.Mazilu cu vol.” In Ghearele securitatii”.   La mai putin de o luna, pe 5 iunie 1953, tot Gheorghiu Dej da ordin de arestare a unor „ofiteri proveniti din vechea armata burghezo-mosiereasca”, ca au sabotat lucrarile de fortificatii de-a lungul a 500 km. care fusesera proiectate de rusi, executate tot sub conducerea lor, cu mâna de lucru româneasca. Acestia deveneau acum martori stânjenitori când se „încinsese dorinta de pace sovietica” si urmele trebuiau sa dispara, ba ca obiectivele erau amplasate sub nivelul marii, ba ca intrarea în cazemate se facea prin fata inamicului, sau pur si simplu lucrasera fara a se lua masuri de camuflarea lor, sau lucru pe timp de noapte, ca sa fie ferite de ochii „spionilor” si alte obiectiuni ale elementelor descompuse, cu un bogat trecut de actiune dusmanoasa împotriva oamenilor muncii. (semnat Gh. Georghiu -Dej). Dupa torturarea si obligarea de a „recunoaste” învinuirile partidului, zece ofiteri au fost condamnati prin sentinta nr. 515/19-12-1953: general Ionescu Grigore (15 ani), lt.col. Cocorandu Dan (20 ani), lt. col. serbu Ctin (20 ani), Lt.col. Gruia Ion (15 ani), maior Predoiu Florea (10 ani), cap. Stan Gh. (12 ani), cap. Pietraru Claudiu (12 ani), maior Teodorescu Virgil (12 ani), cap. Ionescu Ion. (7 ani) si lt. Ciobanu Ion (5 ani). La mai putin de 2 ani de la pronuntarea sentintei, pe 8 decembrie 1955, ofiterii au fost gratiati deoarece înscenarea îsi atinsese scopul de a salva „prestigiul partidului” de a fi executat la ordin lucrari ce nu-si aveau rostul, ce serveau interesele URSS.   Mult rau, foarte mult rau a facut acest partid, în primul deceniu de când a fost impus de trupele sovietice. Istoria lui este a unor guvernanti macelari care au savârsit un adevarat genocid, presarând pe întreg cuprinsul tarii morminte fara cruci, urmarind sa înece totul în tacere si uitare.   Tot dupa modelul sovietic, a început lupta pentru putere între tovarasi. Primul a fost ucis stefan Foris, de catre Gh. Pintilie, din ordinul lui Gh.Gheorghiu -Dej, pentru ca era secretarul partidului comunist, pe când Dej era un nimeni. Dupa aceea a urmat, în 1964, arestarea lui Samuel Margulius, fost secretar al partidului si pe 28 aprilie 1948 (înainte de arestarea legionarilor) a fost arestat Lucretiu Patrascanu, prin hotarârea membrilor Biroului Politic: Gheorghiu -Dej, Gh. Apostol, Emil Bodnaras, Iosif Chisinevschi, Chivu Stoica, Alex. Moghioros, Miron Constantinescu si Dumitru Coliu. Arestarea s-a facut în baza concluziilor anchetei condusa de A. Draghici. Initial ancheta a fost începuta de Iosif Ranghet. Aceasta era rasplata partidului pentru toate faradelegile pe care le facuse pentru el, începând cu furtul alegerilor, ca sa legalizeze „democratic” venirea la putere, transformarea justitiei într-o anexa PCR, initierea de legi prin care Statul de drept devenea un instrument de deservire a intereselor sovietice. A fost schimbat de Draghici din „câmpul muncii”. Pe 30 Dec. 1950 acesta a fost facut general si prim adj. al lui Teohari Georgescu, pentru a se ocupa de lichidarea concurentilor potentiali ai lui Dej. Anchetarea a durat 6 ani, timp în care a fost torturat îngrozitor, batut pâna la atrofierea unui picior, printre anchetatori numarându-se: Enoiu Gh., Filipescu Gh., Soltutiu Ioan, Moraru Gh., Moise Viorel, Miclea Teodor, Draghici Toma, Weis Ludovic, Vânatoru V. si nenumarati altii. Acestia au chinuit peste 80 alti martori, dintre care si-au ales acuzatori la proces (pe urma i-a condamnat), printre ei numarându-se sotia lui, Elena Patrascanu si sotia lui Foris, Victoria Sârbu. La Moscova începuse represiunea împotriva evreilor si Bucurestiul i-a urmat modelul arestând, torturând si chiar condamnând, printre victime numarându-se: KofIer Remus, Belu Zilber, Emil Calmanonovici, Lena Constante, Brauner Harry, Berman Jac, Margulius Samuel…

Patrascanu s-a comportat cu demnitate în fata acestei însce­nari si a fost împuscat de Iosif Moldoveanu (Iosca) în noaptea de 16 Aprilie 1954,1a Jilava. In 1968 când se punea problema reabilitarii lui L.Patrascanu, acest criminal s-a sinucis, dupa ce si-a împuscat membrii familiei. (Cartea Neagra a securitatii, p.202 de I.M.Pacepa).

In timpul torturilor lui Patrascanu, Gheorghiu Dej a continuat „rafuielile tovarasesti”.

Lupta pentru putere între Ana Pauker si Ghita Gheorghiu-Dej, dupa modelul Mos­covei, trebuia sa aiba un sfârsit. Când Ana n-a mai fost ce-a fost, a recunoscut ca „a venit cu sarcini din URSS” -si tot la judecata de „apoi” a fost întrebata, între tovarasi, despre modul cum a reusit sa atraga pe Luca, pe Teohari si poate si pe altii în activitatea ce o desfasura. A fost acuzata, printre altele si de faptul ca a fusese agenta a Sigurantei.

In mersul spre puterea absoluta, din tarile satelite, Gheorghiu Dej era singurul care nu statuse la Moscova pâna în 1944. Poate acest inconvenient 1-a facut pe Dej sa duca o lupta de „lamurire” pe lânga Susaicov si Vâsinschi, definindu-si „pozitia”. Poate a stiut si de discutiile dintre Ana si Manuilski pentru alipirea României la Ucraina.

Multe si diabolice au fost dedesubturile acestei lupte pentru putere.”Acesti macelari „comunisti carora le straluceau ochii dupa aur_, erau amestecati si în spionajul economic_, iar Ana Pauker era inspiratoarea agentului Vitianu, din a carui retea a facut parte si Max Maximov (nascut Edelstein), care fusese expulzat din Elvetia pe 15 Iunie 1950, pentru ca a adus la cunostinta autoritatilor române nu­mele a 160 cetateni români ce aveau fonduri în Elvetia.

Si daca aceasta retea era legata de Ana Pauker, s-a cautat si o alta filiera legata de Ministerul Industriei si Comertului, de un­de Max Ausnit si Nicolae Malaxa primisera aprobarea pasapoartelor, ca sa plece în „misiune economica” în SUA. Grupul advers era interesat de suma care se primise de la cei doi.

Izbucnirea a avut loc chiar dupa arestarea lotului Popp – Bujoi, legat de miscarea de rezistenta finantata de Resita si Mic. Asa se face ca a fost „arestat” si anchetat I.Gg.Maurer, caruia i s-a închis actiunea la interventia lui Gheorghiu Dej. Aproape imediat, prin Aug.1948 a fost retinut Gheorghiu Dej pentru cercetari la securitatea din Calea Rahovei. Constantin Doncea a aler­tat pe CFR-istii de la Grivita Rosie si de la Ploiesti care au cerut sa stea de vorba cu Gheorghiu-Dej. A fost dus si plimbat printre cei care-1 solicitasera. La întoarcere i s-a fixat domiciliul în Blocul Adriatica, bineînteles sub paza.

De la aceasta data care s-a înasprit lupta pentru putere, care a coincis cu adversitatea lui Stalin contra evreilor si interzicerea organizatiei Joint de ajutorare a sionistilor. Am vazut ca aceasta masura stalinista s-a extins si la tarile „surori”, prin înscena­rea de procese si vigilenta marita contra spionajului.

Rememorând desfasurarea evenimentelor, amintim ca în Iulie 1948 s-a cerut de catre guvernul israelian, trimiterea a 3-3500 evrei pentru întarirea fortelor consecvent democratice. Si se mai spune ca în conceptia Partidului Comunist Român si a Comitetului Democrat Evreiesc s-ar fi gândit la un plan de „comunizare a Israelului, la adapostul emigrarilor”. Congresul Mondial Evreiesc s-a opus cerându-se ca Flota VI-a americana sa blocheze exportul de revolutie comunista, prin intrarea navelor în strâmtorile Dardanele si Bosfor. Tot în aceeasi perioada, fostul ministru de finante al SUA, Morgenthau, într-o declaratie spunea:”…fiecare dolar învestit în Israel slujeste împotriva expansiunii comuniste în lume”.

Politica URSS se îndreapta spre sprijinirea arabilor. Deci directia aratata de Stalin trebuia urmata.

Pe 4 Martie 1949 s-a emis decizia 197 prin care se interzicea activitatea organizatiilor JOINT, ORT si OSE, sub semnatura lui Gheoghiu Dej, Petru Groza, stefan Voitec, Lotar Radaceanu, Teohari Georgescu, Miron Constantinescu, Vasile Luca, Ana Pauker,Vasile Vaida, Avram Bunaciu, Gh.Vasilichi si Ion Vinte.

Ţarile „democratiilor populare” trebuiau sa se alinieze modelu­lui sovietic, care arata lupta înversunata împotriva titoistilor, spionilor tarilor capitaliste, sionistilor.. considerati tradatori.

Gheorghiu Dej, dupa lupta contra spionajului anglo-american tradus în „înalta tradare „, executarea centurii de fortificatii si deportarea populatiei din Banat, a trecut, în August 1952, la arestarea lui Vasile Luca- ca deviationist de dreapta. Era începutul rafuielilor. I s-a înscenat un proces în care au implicat si pe Iacob Alecsandru (evreu arestat cu sotia) si pe altii din ministerul finantelor ca „sabotori”, iar Luca si tradator, fost agent al Sigurantei (a fost torturat si ucis la Zarca din Aiud, 27 Iulie 1963).

Dupa Plenara CC a PMR din 26-27 Mai 1952, Vasile Luca, Teohari Georgescu si Ana Pauker au fost scosi din functii, ca deviationisti de dreapta, cu relatii între ei împotriva hotarârilor Partidului. A.
Draghici, ajuns dirijorul securitatii, special pentru a sprijini pe Gheorghiu Dej, a fost la rândul lui sprijinit de generalii de secu­ritate: Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi, Ion Vinte, Alex.Demeter, Vasile Vâlcu, Florian Danalache, Vladimir Mazuru, Petre Goncearuc, Bucicov si altii.

Arestarile împotriva evreilor, începute în 1950, s-au intensificat dupa aceasta plenara.

A doua zi dupa „descoperirea complotului” halatelor albe de la Moscova, pe 14 Ianuarie, a avut loc Biroul politic al CC al PMR. unde Gh. Gheorghiu Dej anunta: „Trebuie sa punem la ordinea de zi analiza procesului din Cehoslovacia (n.n. R.Slansky) si cele ce s-au petrecut recent în URSS cu banda de medici. In special va trebui sa discutam aceste probleme.” S-a pus în discutie problema minoritatilor, însa s-a insistat asupra grupului Ana Pauker si miscarii sioniste.

Printre cei mai virulenti, Petre Borila subliniaza: „Procesul Slansky a aratat ca fractionisti, troskisti, sionisti, nationalisti, elementele din brigazile internationale au fost folositi în tradari murdare. Se referea la Ana Pauker, Valter Roman, Mihai Burca. „Cu aceasta ocazie vreau sa spun ca Ana Pauker n-are ce cauta la Consiliul de Ministri”.

Miron Constantinescu a intervenit: „Asa cum nu ne este mila de preotii catolici, sa nu ne fie mila de rabini si cantori…. si de asa- zisi învatatori religiosi cum e fratele lui Ana Pauker.”

Iar tov. P.Borila adauga:”…Ana Pauker a primit pe reprezen­tantul Israelului; arestatii carora Teohari Georgescu le-a dat drumul, de care nici Ana Pauker n’a fost straina; eliberari în masa de pasapoarte pentru Israel, chiar fortat. Toate acestea ne dau foarte mult de gândit…Noi n’am adâncit aceasta problema.” Chisinevski a adaugat: „În privinta CDE, consider comunitatile evreiesti mai periculoase decat oricare organizatie evreiasca”.

Gh.Gheorghiu Dej a completat: „In ceea ce priveste populatia evreiasca, R.P.R. are cea mai numeroasa populatie evreiasca dintre tarile de democratie populara. Are cea.300.000 de suflete, cu toate plecarile masive. Nici pe de parte nu se poate compara cu ceea ce s-a întâmplat în Bulgaria, acolo pentru ei aceasta problema nu exista. Ei au avut 40-50.000 si toti s-au dus. Avem mai multi decât Ungaria si Polonia are mai putin decât noi…”

Peste o luna, pe 19 Feb.1953, Ana Pauker a fost arestata sub în­vinuirile de legaturi cu serviciile straine, promovarea elementelor legionare, întârzierea colectivizarii… In aceiasi zi, a fost ares­tat si fratele ei Solomon Rubinsohn, revenit din Israel. Motivul real a fost lupta pentru putere si înlaturarea „tovarasilor de drum”. A fost eliberata dupa unii pe 20 Aprilie, dupa alta versiune în Septembrie 1953, în urma Biroului Politic al CC. al P.M.R.

Cu o zi înainte de arestarea ei, fusese ridicat pe 18 Feb.1953 Teohari Georgescu, învinuit de colaborare cu siguranta lui Moruzov, pentru crime împotriva poporului român, de antisovietism (acuzat de ajutorul lui Marin Jianu), de întelegere cu Vasile Luca pentru sustinerea Anei Pauker încît sa ajunga în fruntea partidului si de elimina­re din conducere a lui Ctin.Pârvulescu, Gh.Vasilichi, Miron Constantinescu, Const.Doncea, Alex.Moghioros. A stat în ancheta în conditii bune si a fost eliberat în toamna 1955 cu plasarea într-un serviciu, ca director de tipografie.

Un alt calau care a terorizat anchetatii, cu acuzatii iesite din mintea lui bolnavicioasa, a fost Misu Dulgheru, arestat pe 16-Octombrie 1952 si tinut în ancheta 2 ani si 3 luni. Prin 1980, a plecat în Israel.

La 2 Sep.1953, la o jumatate de an dupa moartea lui Stalin, s-a tinut un nou BP.al CC. al PMR la care, pe lânga Gh.Gheorghiu-Dej a participat Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu, Gh.Apostol, Petre Borila, Chivu Stoica, Dumitru Coliu si Const. Pârvulescu. Cu aceasta ocazie, s-a discutat problema evreilor arestati ca sionisti iar Gh.Gheorghiu Dej s-a exprimat: „Propun sa se termine cu aceste procese. Sa fie procese închise, nu publice. Despre unele putem sa scri­em, despre altele mai putin, dupa importanta. Toti merita, pe baza legilor Republicii noastre sa fie împuscati, dar întrucât sunt prea multi si s-ar putea sa se arate a un fel de macelarie, va trebui sa le administram pedepse la închisoare, numai în cazuri exceptionale, în doua-trei cazuri sa fie condamnasi la moarte”.

Procesele celor 2-300 de sionisti au fost judecate între Martie 1953 si Martie 1954, terminându-se înainte de procesul Patrascanu. În lotul principal s-au pronuntat pedepsele: A.L. Zissu (munca silnica pe viata ) Misu Benvenisti (M.S.V.), Jean Cohen (MSV), Melania Iancu (20 ani), Moscovici(15 ani), Moritz Weiss (20 ani), Zoltan Hirsch (25 ani), Beer Benjamin (25 ani), Haber Ladislau (12 ani), Brish Hass (10 ani), stefan Kuhn (15 ani), Carol Reiter (15 ani)….

Patru persoane au murit în timpul detentiei, nejudecate. La înscenarea proceselor, peste 40, a contribuit Stalin prin agen­tii lui de la Bucuresti care se numeau „ministri”, la care se mai adauga Abramovici Chirita, Benari Alice, Feldman Bercu, Iosif Bercu, Leibovici H.Serban, Manole Ofelia, Oberst Eugen, Stoia Elena,Vass Ghizela…

Iar printre tortionarii achetatori care te faceau sa declari si ce n-ai facut, se numarau unii arhicunoscuti prin cruzimea lor si care sunt mentionati de Teodor Wexler si Mihaela Popov în „Anchete si procese uitate” vol.2, pag. 825: Agapie Gheoghe, Anghel Marin, Arama Ion, Bromisesvski Vasile, Butyka Francisc, Cenusa Ion, Condrea Iosif, Craciun Iosif, Dinca Constantin, Dulgheru Misu, Gudina Teodor, Lomy Dinu, Micle Teodor, Mânu Constantin, Mihailescu Gheorghe, Perlea Gh, Rujan Gheorghe, Paun Gheorghe, Rusu Ioan, Sepeanu Teodor, Thais Eugen, Târnoveanu Ion, Tudor Radu…

Acestia au însailat înscenarea judecata de gen.Petrescu Alexandru, un criminal de razboi purtat în toate procesele celebre, în schimbul libertatii, ajutat de lt.maj.procuror Alexandru Gheorghe, iar sentinta poarta nr. 258/29 Martie 1954.

Mai merita mentionat ca în favoarea sionistlor români a interevenit si presedintele SUA, D.Eisenhower, pe 3 Iunie 1954.

TARA A RĂMAS ÎN CONTINUARE MĂCELĂRITĂ

Gheorghiu Dej, înlaturându-1 pe Teohari Georgescu, nu a schimbat nimic, nici pe mâni nu s-a spalat, ci a adus un nou casap, care a te­rorizat tara având sprijin neconditionat în Pintilie si Nicolschi.

In toata aceasta perioada, muntele era martorul crimelor savârsite de securitate în lupta contra partizanilor. Pentru ilustrarea acestor pagini de epopee aruncam o privire înlacrimata dar si plina de admiratie si recunostinta pentru continuato­rii demnitatii românesti: Dumitru si Nicolae Fudulea în Babadag, Vasile Baciu din Dulgheru, Popescu Sever (student mort în lupta la Zegujani, pe Motru), Mogos Ion si Mazilu Nicolae (împuscati în lupta la Padureni-Timis), Lelus Ion (împuscat în lupta la Revetis-Arad), Ursoniu (o fetita spânzurata ca a atentionat pe un partizan în pericol de arestare), Novac Gelu la Obreja (împuscat în lupta), Hasiu Andrei (mort în lupta la Voievodeni), Cosma Partenie (executat pentru aprovizionarea cu munitie a partizanilor din Fagaras), Dobre Pavel ( împuscat la Revetis, în lupta), Nasarâmba Dumitru…

Motii din Vladeasa începusera sa se retraga în munte din cauza birurilor si opresiunii, înca din 1948. Se adunasera în jurul fa­miliei Susman din Rachitele, fiind urmariti de armata, ca pe timp de razboi, si de sute de tarani pe care-i obligasera sa devina in­formatori, spre a-i înfricosa ca sa nu ajute partizanii.

Prima care a murit în mod suspect a fost Catrina SUSMAN în 1950, când cei doi copii mai mici fusesera dusi în Baragan cu domiciliu obligatoriu, în timp ce capul familiei cu cei doi copii Visalon si Toader luasera calea codrului. Susman Teodor (senior) n-a mai putut rezista cercului urmaritorilor si pe 15 Dec.1951 s-a împuscat în sura lui Teodor Moldovan din com.Rachitele. Alt membru al grupului, Ioan Popa (Ciota) a fost împuscat în munte în 6-07-1952, iar peste o saptamâna, alt partizan, Gheorghe Mihut din Rachitele, a fost ra­nit la cap, în munte, si a murit în spital la Cluj.

În urmarirea sotilor Mihai si Lucretia Jurj, a fost împuscata gazda acestora, taranul Teodor Neag, de la Dealul Botii, pe 11/12 Nov.1951.

Urmarind sa faca peste tot informatori, au arestat pe preotul Mircea Pândea de lânga Beius si sotia acestuia Ana, care era sora lui Mihai Jurj. Eliberati, cei doi au devenit informatori si prin ei au fost tradati, în August 1954. Arestati în comuna Sudries de lânga Beius, Mihai Jurj, ranit grav, a murit pâna la securitatea din Ora­dea, fratele lui Onet Roman, ranit grav la cap, a fost salvat pentru moment, dar a fost condamnat la moarte si executat în 1955. Lucretia Jurj, condamnata pe viata, a supravietuit. A fost eliberata în Aug.1964 si a scris o impresionanta marturie despre acest grup.

Au mai supravietuit cei doi frati, Teodor si Visalon pâna când securitatea, prin tradarea lui Tarau Dumitru si Iosif Floca a dat de urma celor doi frati Susman. Erau adapostiti în grajdul lui Romul Florea. Somati au refuzat sa se predea si au deschis focul. Lupta a durat în jur de 2 ore. Vazând ca nu e posibil sa-i prinda, au dat foc si amândoi au murit arsi dar nu s-au predat. Dupa aceia a urmat un proces cu aproape o suta de arestati care s-a judecat pe 26 Iulie 1958. Majoritatea erau din satul Tranis, com.Valea Draganului, iar legenda ramasa îl considera pe Teodor SUSMAN senior, Tatal MOŢILOR, iar pe Teodor junior, Regele muntilor.

***

Daca afara lumea gasea pentru câtva timp linistea, cei de la Canalul mortii traiau ca în infern si unii se rugau sa-i ia Dumnezeu, nemaiputând suporta munca fortata.

Dar Dumnezeu n-a voit s-o faca, i-a salvat pe unii ca sa fie marturie generatiilor viitoare de ce înseamna comunismul, sa le deschida ochii si mintile. Raul nu poate fi uitat si trebuie strigat în toate limbile. Acesti calai produsi de un sistem schizofrenic au crezut ca ei sunt totul, ca ei stiu totul si ca hotarîrea lor aduce fericire prin raul facut, prin crimele abominabile savârsite…

Planurile diabolice ale Moscovei erau adevarate proiecte de genocid, prin munca de exterminare la care erau supusi oamenii. Închiderea Canalului n-a însemnat si eliberarea detinutilor politici. Pe 19 Iulie 1953 când s-a oprit lucrul, au venit în lagarele de la Canal vagoane de animale, unde au fost încarcati cei ce mai erau în putere. La Peninsula a sosit o garnitura de 40 de vagoane, însotita de fostul tapiter Constantinescu Marin zis „Duba”, director al Canalului, ca­re a întrat cu parul în mâna în infirmeria de la Peninsula si a în­ceput sa loveasca bolnavii din paturi; acestia, îngroziti, în cârje, sa­reau pe ferestre ca sa scape de loviturile brutei.

Atunci, un detinut care de abia se mai tinea pe picioare, Marcu Goldenberg, a avut curajul sa strige: „aici e mai rau ca la Auschwitz”. Omul fusese închis si în închisoarea de exterminare de acolo si scapase, dar munca fortata de la Canal aproape îl puse la pamânt. si a avut nenorocul sa cada si în brigada lui Muresanu Gavrila si Segal Gustav (pontator) care fortau oamenii la munca peste puterile lor. Nemaiputând suporta i-a strigat acestuia din urma într-o zi: „Bine ma, daca ti-ai chinuit, jefuit, turnat colegii de suferinta în lagarele din Transnistria ca sa traiesti mai bine, acum vrei sa ma omori si pe mine? Te jupoi de viu când ies afara!”..

Ramasitele de la Canal, cei care mai puteau misca, au fost pusi sa strice ceea ce se construise, iar pe cei bolnavi din cauza muncii, distrofici de nu se mai puteau tine pe picioare, sche­lete cu ceva zile, i-au adunat în lagarul de la Poarta Alba. Si acolo, venind o comisie în timpul grevei foamei a 54 detinuti (pentru îmbunatatirea hranei si medicamente ), detinutul Silberman, care fusese internat la Auschwitz, si-a desfacut camasa si a strigat: „Aici e mai rau ca la Auschwitz!”

Martor este Remus Radina, fost în greva foamei.

Si pentru aceasta atmosfera de degradare, premergatoare exterminarii fizice, cerem desfasurarea procesului comunismului.

La Poarta Alba s-au petrecut scene de groaza sub conducerea comandantului lt. maj. Fecioru Ion (originar din Cucerda-Târnaveni) si a po­liticului Moraru (slt) încât zeci de detinuti au fost nevoiti sa declare greva foamei, reusind Remus Radina sa aduca procurorul ca sa vada halul în care fusesera adusi detinutii politici.

Marturii:”Testamentul din morga” – Remus Radina si Constan­tin Ticu Dumitrescu- care a anuntat procuratura de la Constanta.

Prin aceste greve, care s-au desfasurat timp de 3 luni, în timpul celei mai groaznice ierni (Ianuarie-Februarie 1954) s-a reusit sa se obtina eliberarea arestatilor administrativi, în Mai 1954.

Condamnatii politici carora le expirau pedepsele nu erau eliberati ci trimisi cu pedepse administrative (de la 12 la 72 luni) pe Baragan, de unde majoritatea au fost rearestati în 1958 si li s-au înscenat alte procese pâna în 1964.

CEL MAI ACTIV CENTRU DE REZISTENŢĂ

 

Din 1948 pâna în 1956 muntii Fagarasului au fost Cetatea de re­zistenta a Neamului românesc. Aici domnea ca rege neîncoronat Ion Gavrila- Ogoreanu, înconjurat de vre-o zece „printi”, toti gata sa-si dea viata (si chiar si-au dat-o pentru apararea demnitatii întregii tari, cântata în „Doina” lui Mihai Eminescu).

Aici au fost 7 ani din epopeea româneasca, unde o mâna de tineri, ajutati de satele fagarasene, au facut sa nu aiba odihna tradatorii pusi în slujba dusmanului de moarte al României.

Epopeea este descrisa chiar de Ion Gavrila-Ogoreanu, supravietui­torul acelor timpuri de mândrie nationala, dar si de durere permanenta, care de asemenea cere dreptate, prin procesul comunismului.

Batalioane de securitate, elicoptere, armament greu, s-a folosit pentru distrugerea acestui cuib de vulturi. De reusit au reusit nu­mai prin intermediul Iudei, prin vânzarea de frati.

La Brasov si Sibiu s-au adunat „specialistii” în depistarea „bandelor” si folosirea torturilor diavolesti. Toata regiunea a fost împânzita de securitate, militie, agenti si padurarii care nu mai aveau odihna. Ba mai mult, securitatea a facut si o „scoala de popi” pe care i-au trimis sa spovedeasca…

Totul a pornit de la un astfel de „popa”, Constantin Niculescu din Bucuresti, str.Teodor Aman nr.42 (care de fapt era la restaurantul Garii de Nord). Ajuns în Fagaras, la spovedit, el a aflat de numele prof. Ion Grovu, care ar fi avut legaturi cu partizanii din munte.

sefii acestui Grovu nu erau altii decât, de sus în jos, Pintilie, Nicolschi, Craciun, Ambrus Coloman si Mois Aurel (veniti de la Timi­soara), Iacob Dezideriu, Deitler Ernest- si o armata întreaga de schingiuitori.

In timp ce cei din munte erau hartuiti de armata si se aparau; cazând victime si dintr-o parte si din alta, satele erau asaltate si ele, cautându-se cozi de topor prin care sa prinda legaturile de aprovi­zionare.

In acest painjenis au cautat sa prinda si pe doctorul Nicolae si pe învatatorul Olimpiu Borza.

Rolul hotarâtor 1-a avut Ion Grovu si Costica Niculescu care au reusit sa însele buna credinta a celor haituiti si obositi de 7 ani de viata în munte, promitându-le drumul spre Grecia.

Dupa întâlnirea din 10/11 Aprilie 1954 de la Sibiu cu Ion Grovu, s-au pus la cale „plecarile” care se terminau în Ministerul de In­terne. Ultimul a fost dus Olimpiu Borza pe 7 Oct 1956. Dupa ce a dormit o noapte la Costica Niculescu, din masina care-1 ducea spre Giurgiu a fost arestat si cu catusele la mâni a ajuns în fata lui Alexandru Nicolschi si Gh.Pintilie.

Martor al desfasurarii actiunii este marturia lui Ion Gavrila care a adunat relatarile celor anchetati în acest proces.

Pe 10 si 11 Decembrie 1956 s-a trecut la arestarile masive din judete dupa listele întocmite de informatorii satelor a celor care ar fi sprijinit partizanii din munti.

In ziua de 10 Decembrie 1956 au fost arestati:

Andrei Ion din Sibiu de catre cap. Bartha Iosif;

Comanici Octavian arestat de cap. Deitel Ernest;

Cotoros Matei din Hârseni arestat de cap. Bott Bela;

In ziua de 11 Dec.1956 au fost arestati:

Nitu Gheorghe din Sibiu, de maior Popa Iacob, sef ors Sibiu;

Ramba Gheorghe din Voievodeni, arestat de lt.maj.Czinczco Mihai;

Vanu Gheorghe din Sâmbata de Sus, arestat de cap.Mânzatu Aurel;

Popa Iov Octavian din Arpasu de jos, de lt.maj.Averbuch Iza;

Dascalu Cornel din Arpasu de Sus, de lt.Gligor Grigore;

Muntean Vasile din Lisa de lt.Craciun Iosif(?);

Mihai Aurel din Fagras, arestat de maior Gustea Traian;

Geamanu Victor din Vistea de Jos, arestat de lt.Manta;

Sandru Victor din Vistea de Sus, de lt.maj.Szekeli Ladislau;

Metea Gheorghe din Ileni arestat de cap.Szinte Iosif.

Numarul celor arestati în aceste zile s-a ridicat la 70-80.

Torturile au fost îngrozitoare. Înscenarea procesului s-a facut la Sibiu cu Trib.de la Cluj în deplasare. Au fost judecate 4 loturi, începând cu 14 Iulie 1957. La primul lot a fost presedinte cap. Cojocaru Dragos, ajutat de Dinu si Tripon, iar procuror Lu­ciu Virgil. Din lotul principal a lipsit doctorul Lucian Stancu care s-a sinucis în ancheta, fiind predat familiei. A lipsit de asemenea prof.Ion Grovu, desi i s-a pronuntat numele.

Au fost condamnati la moarte: Ion CHIUJDEA, Laurian HAsIU, Gheorghe HAsIU, Victor METEA, Nelu NOVAC, Ioan POP-Fileru, iar lui Olimpiu BORZA si dr.Nicolae BURLACU li s-a comutat pedeapsa în M.S.V.

Executia acestor eroi a fost facuta la Jilava pe 20 Nov.1957, comandantul grupei de calai s-a numit Salceanu Gheorghe. Printre anchetatorii fiare s-a numarat si Urzica Traian.

In aceasta epopee de istorie nationala au fost arestati sute si sute de tarani, mare parte din învatatorii si preotii satelor începând din 1948. Dupa schingiuiri li s-au înscenat procese pe motive imaginare si foarte multi au fost executati la Brasov, pâna în 1957.

ÎNCERCĂRILE DE SALVARE ALE VECINILOR ADUC NENOROCIRI PE SPATELE STUDENŢILOR ROMANI

 

Nu cred ca exista oameni mai iubitori de libertate si dreptate decât studentii. De-a lungul istoriei noastre tineretul a fost totdeauna în fruntea luptei pentru înlaturarea jugului asupritor. Trecând peste perioada dupa 1848 si ajungând în 1944 constatam ca tineretul si-a facut datoria. O data cu ocupatia ruseasca de dupa 23 August 1944, tineretul a fost mereu prezent pentru apararea li­bertatii contra abuzurilor si crimelor savârsite de rusi si de cei vânduti intereselor lor.

Reamintesc numai 8 Nov.1945, 10 Mai 1946, anul 1947, anul 1948, în­fratirea lor cu muntii, prezenta lor masiva în temnite si conducerea grevelor împotriva abuzurilor si muncii de exterminare Din an în an si permanent, tineretul a fost prezent.

In toamna anului 1956, poporul maghiar s-a ridicat la lup­ta pentru libertate, împotriva dusmanului comun cu noi. Studentii din toate centrele universitare, ca la comanda, s-au ridicat cu totii, cerând scoaterea limbii ruse si a marxismului din învatamânt. Mai mult, se cerea plecarea trupelor rusesti, avînd ca argument semnarea Tratatului de Pace cu Austria.

Studentii timisoreni au fost primii care s-au ridicat din ca­mine prezentându-si Memoriul cu cele 12 deziderate, revarsându-se apoi pe strazile orasului. Reprimarea a fost dura, arestari (cca. 4000 de studenti), anchete foarte dure, înscenari de procese si con­damnarea a zeci de fruntasi ai studentimii. Printre ei s-au numarat: Caius Mutiu, Aurel Baghiu, Friederich Barth, Nicolae Balaci, Valentin

Rusu, Teodor Stanca….Marturii sunt publicatiile lor si sentintele.

Studentii bucuresteni au fost prezenti si ei, dar represiunea a fost chiar din timpul pregatirilor. Arestarile, torturile si înscenarile au fost numeroase. Prinre victime se numara: Dan Onaca, Mihai Derdena, Paul Goma, Alex. Bulai, Alex Mihalcea, Aurel Lupu, Horia Popescu, Gina Florescu, Mihai Serdaru, Alex. Tatu si altii.

Ca sa înspaimânteze studentii din Brasov, au facut un proces în 1958 condamnând câtiva studenti pentru actiuni subersive din 1956: Mirea Ilinca, Valeriu Sîntion, Octavian Badescu si altii.

La Cluj a fost condamnat un grup de studenti de la Universitatea „Babes-Bolyai”, printre care: Eva Sarosy, Kalman Keleman, Varhegy..

Un grup de studenti de la Iasi, completat cu profesori si muncitori de la Craiova au fost condamnati de T.M. Craiova, învinuiti ca ar fi vrut sa distruga statuia ostasului sovietic.

Acesti tineri au trecut prin toate suferintele de la securitate si mai ales de la Gherla, pe timpul când Goiciu Petre a pus sa se traga cu mitrali­era într-o celula, au ajuns prin lagarele de exterminare de la Stoienesti, Salcia, Strâmba, Grindu, unde au fost exemple de demnitate.

Regimul comunist a trecut de la represiunea fizica la cea stiintifica, punând stavila intrarilor în facultate. Numai 20% din locurile de admitere erau lasate la libera concurenta, restul se ocupau pe baza de dosare selectionate de sefii de cadre din între­prinderi sau de sfaturi populare.

Dupa intrarea în Facultate, intrau în Uniunea Asociatilor studentesti, condusa de Ion Iliescu, care s-a dovedit urmas al modelului sovietic si om de încredere al securitatii, dând afara din facultati pe studentii ce-si cereau dreptul la o viata libera si demna. Avea grija acest Iliescu sa nu-i lase someri pe studenti, si-i „repartiza” organelor securitatii care de-abia asteptau…

 

MICUL STALIN, dupa Stalin

 

Intre 14-24 Feb.1956 Gheorghiu Dej a ascultat Raportul lui Hrusciov la cel de al XX-lea Congres sovietic si 1-a auzit pe acesta spunând despre cruda represiune a înaintasului sau: sub dom­nia de fier a lui Stalin, „arestarile si deportarile masive…executiile fara proces si fara ancheta au creat conditii de insecuritate, de teama si chiar de disperare.”

Era modelul pe care-1 urmase si el. La întoarcerea de la Moscova si-a continuat politica de genocid. N-a vazut ca în Polonia lucrurile se miscasera, rusii dadusera înapoi si-1 luasera pe Rokossovschi la Moscova îndreptîndu-si armata asupra Budapestei.

Acest mic Stalin n-a observat ca polonezii îl eliberasera pe episcopul Vâsinschi, iar ungurii pe cardinalul Mindszenty; pe când Dej al „nostru”, a scos elita politica a României, ce mai supravietuise la Sighet si a mutat-o în groaznica temnita de la Râmnicul Sarat, supunînd-o în continuare la exterminare.

Mai mult, acest mic Stalin s-a oferit Moscovei, primind pe conducatorii unguri ce-si cereau libertatea si aducîndu-i ca „oas­peti” la Snagov, predându-i apoi, pentru a fi executati la Budapesta.

DIN NOU PACOSTEA PESTE ŢARANI

 

In timp ce procesele contra studentilor nu erau terminate iar Ion Iliescu începuse „curatenia”, dând pe studenti afara din facultati, Nicolae Ceausescu, „copilul de casa ” al lui Gheorghiu Dej, de la Doftana, a1es in Bir.Politic al C.C. si însarci­nat cu problema agriculturii, a plecat pe teren în toamna 1957. Dar nu singur. Cu armata dupa el. Dupa ce l-a lasat pe Dragici în Tulcea sa-i „linisteasca” pe tarani, „copilul minune” al partidului a tre­cut Dunarea îndreptându-se spre cotul Carpatilor. A tras cu tunul la Suraia si a auzit de un sat prapadit, Namoloasa, unde taranii erau, nu saraci, ci foarte saraci, traind din împletitu1 rogojinilor de papura si al cosurilor cu nuiele de salcie din lunca Siretului. Pentru el, ajuns general, nu era de înteles de ce acesti sarantoci nu vor sa se înscrie în colectiv.

Dar în sat a fost primit cu parul de Toader Iordache si nevoit sa faca calea întoarsa. Nu s-a dat batut.

A ordonat înconjurarea satului cu armata si a convocat pe tarani sa vina la strunga satului în ziua de Joi, 4 Decembrie 1957. Oamenii s-au dus în asteptarea presedintelui Sfatului popular (Mihai Mocanita) si a secretarului comitetului de partid (Ciocâltau). Dar cel care-a luat cuvântul amenintându-i pe tarani a fost capitanul Ionescu, punând imediat mitralierele în cei vre-o 200 sateni. Au fost secerati: ARCAN Ion ( 14 ani), CRĂCIUN Dumitru (28 ani), CRACIUN Toader (49 ani), CRACIUN Stroie (31 ani), DIMOFTE Aurel (29 ani), MARIN Dumitru (49 ani), MIHAI Marin(42 ani), RADU Dana (28 ani). Navalind în sat, au împuscat în clopotnita pe Cristea ENUŢ, care tragea clopotele anuntând pericolul abatut peste sat. Printre raniti, în numar de 27: CRACIUN Domnica, CRISTEA Gheorghe, CRISTEA Maria, CRISTEA Stan, CRISTEA Apostol, DOBRE Marin, HARALAMBIE Ionel, POPA Ionel, TOIA Ionel.

Arestarile au fost cu zecile. Târziu în noapte, în timp ce oamenii lui Arama de la Galati faceau o asa zisa ancheta, a aparut Ceausescu, ordonând sa nu plece pâna nu scot tot adevarul, iar rani­tii, dupa vindecare, sa fie dusi la ancheta si nimeni sa nu scape nevinovat. Dupa sângele varsat, dupa torturile îngrozitoare (pe unii lasându-i infirmi pe viata) au cazut si sute de ani condamnare pe capetele acestor bieti tarani.

La Comitetul Central a avut loc o sedinta la care au participat Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu si Draghici Alexan­dru în care s-a discutat masacrul de la Vadul Rosca. Justificarea lui Ceausescu a fost de „legitima aparare”, fiind în pericol de a fi lichidat de tarani. Minciuni si iar minciuni, debitate de conducerea de partid.

Pe 3 Aprilie 1958,Gheorghiu Dej, nemultumit de ritmul colectivi­zarii, a ordonat ascutirea luptei contra taranimii.

Ţaranii, ca la comanda, din nou s-au ridicat împotriva represiuni securitatii pentru a se înscrie în colective. Satele din Tulcea, Galati, Braila, Râmnicul Sarat si-au aparat cu dârzenie dreptul la proprietate, suferind crunte represalii, dar refuzând înscrierea.

Aproape ca n-a existat sat de unde sa nu fie ridicati taranii si dusi la munca de exterminare din Delta si Balta Dunarii:

Rastoaca, Vânatori (Vrancea); Mihai Kogalniceanu, Meidanchioi (Tulcea), Macin, Pisica, Isacea, Hângulesti, Luncavita, Vânatori, Cuza-Voda, Frumusita ( din Galati); Amara ( Râmnicul Sarat); Ganesti, Gagesti( Bârlad).

In aceasta regiune actionau cei 1.000 activisti de partid mobilizati de Ceausescu.

Mai spre Nord s-au ridicat printre comune si Mitoc (Suceava), Crivesti (Pascani ), Focuri (Tg. Frumos.

Anul 1959 a excelat prin revoltele mai ales din Oltenia: Cerat -Segarcea, Macesul de Sus, Vânatori-Cujmir, Gârla Mare, Ţandara, Salcuta, Cetate, Ciupercenii Noi, Lipov-Plenita, Piscu Vechi, Gângiova, Catane, Silistea Crucii, Cioroiasi, Barca, Urzicuta, Sadova, Dabuleni…

Razmeritele au urcat si pe valea Gilortului, Amaradiei, Oltetului.

Si în Transilvania au fost represalii împotriva taranilor. Daca aruncam o privire asupra Hunedoarei aflam de tortura taranilor din comunele: Sibot, Aurel Vlaicu, Vinerea, Cugir, Balomir, Cioara…

Aici s-au facut si înscenari ale securitatii. Una, care a îngrozit satele, s-a petrecut în comuna Boiu, de unde a fost arestat Popa Gheorghe. Securitatea i-a dat numele unor tarani fruntasi pe care sa-i adune la el acasa, ca sa-i gaseasca acolo. Ţaranul, ajuns liber acasa, s-a aruncat în fântâna decât sa poarte o rusine toata viata.

În toata aceasta perioada se faceau si arestari preventive pe baza Decretului nr.89/Feb.1958 care prevedea:

„Persoanele care prin faptele lor sau manifestari primejduiesc sau încearca sa primejduiasca ordinea în stat vor fi internate în locuri de munca.” Deci denunturile asigurau ordinea în stat.

Dar anul 1959 a mai ramas în „neuitare” prin represiunea contra fostilor detinuti politici, eliberati sau dusi în domiciliu obligatoriu, pe Bâragan, dupa expirarea pedepselor. In Septembrie 1959, au fost rearestati din bordeiele de pe Barâgan, dusi la lagarul Culme. O parte au luat drumul anchetelor de la Constanta, pentru condam­nare penala si ceilalti calea lagarelor de exterminare fortata la Periprava, pe baza de pedeapsa administrativa, de la 24 la 72 luni.

Martor si victima: Caraza Grigore.

La Bucuresti a avut loc un proces, cu fosti detinuti adunati în jurul lui Puiu Atanasiu, proces ramas celebru prin torturile aplicate celor arestati si condamnarea la moarte a cinci dintre ei: Puiu Atanasiu, Radu Demetrescu-Cyr, Grigore Zamfiroiu, Aurel Marin…Pâna la urma, pedepsele au fost comutate în munca silnica pe viata.

In acesti ani de groaza 1957-1960, în timpul arestarilor studen­testi, a lotului Puiu Atanasiu si rearestarii detinutilor politici, au fost semnalate ca brute ce au torturat îngrozitor: A b r a m o v i c i Marcu (cap), Anghel Marin (cap), Anghel M ir c e a, B r e s t o1u Horia, Avram Vasile, Blidaru (cap), Burdea Grigore, Cadar Gheorghe (cap), Cenuse Constantin (cap)., Cenuse Ion (lt⁾, Cheran(cap), Comsa Virgil, Cosma Emil (cap ), Draghici Toma (cap), Dumitrescu (lt.maj.), Enoiu G heorghe (maior ), Gheorghe Constantin(col), Dulipovici Anato1ie (cap), Goian (maior ), Gudina (maior ), Iacob Constantin ( cap ), Ildis Vasile ( lt.), MARTIN Iacob (maior), Martin Isac, Marcu Stan, Marin Ion(cap), Mihalache (cap), Moise Nicolae (maior), Murdariu Simion (cap ), Nedelcu Stefan (cap), Oprea Grigore (lt), Popa (maior), Preda Dumitru (lt. maj), Purcaru Constantin (cap), Puscariu (lt), Puscasu (cap), Rotaru Dumitru, Sporea Ion,(cap), Tanase Gheorghe(lt), Ţârlea Ion, Varzan (maior), Voicu Constantin….Iata numai o parte din numele calailor ce au circulat printre detinutii din celulele securitatii.

Martor Ci­cerone Ionitoiu. Acesti anchetatori, pe lânga torturi, au înscenat procese pe baza de declaratii mincinoase, scoase de la martori cu forta.

O alta crima contra umanitatii de care se face vinovata condu­cerea comunista este rapirea din strainatate a unor români si aducerea lor prin Berlinul rasaritean pentru a fi judecati, torturati si omorâti.

Printre cazuri se numara: Mogos Constanta (nascuta Olariu), care, ajunsa în Franta a lucrat cu Mihai Opran si în 27 Aug.1951 a fost rapita din Berlin. Adusa în tara si condamnata 8 ani si în continuare cu DO pe Baragan.

BELDEANU Oliviu-Puiu a fost rapit în 1957 de col.Mois Aurel, dus la Bucuresti, condamnat la moarte si executat în 1959 la Jilava.

DECEI Aurel (n.l905 la Gura Râului-Sibiu) secretar presa la le­gatia româna din Istambul (om de stiinta renumit), a refuzat sa revina în tara în 1947. A fost rapit de agentul „George” împreuna cu ofiterul de securitate Vasile Turcu. Torturat de securitatea din Bucuresti, i s-a înscenat un proces de înalta tradare si condamnat la moarte în 1959; i s-a comutat pedeapsa în M.S.V. si s-a elibe­rat gratiat în 1964.

Tot în anul 1959 au fost executati 12 eroi din muntii Muscelului, ultimul grup de rezistenta împotriva comunismului creat în 1949 de fratii Toma si Petre Arnautoiu. In 1959 pe 20 Mai au fost arestati prin tradarea lui Gr.Poinareanu, consatean si fost coleg. In jurul acestui grup de rezistenta au început arestarile înca din 1949 si au fost arestati mai multe sute de tarani, torturati pentru sprijinirea partizanilor si altii peste o suta au fost con­damnati.

Actiunile întreprinse contra acestor tarani_, în marea lor majoritate, constituie manifestari de genocid prin tot ce s-a întreprins contra lor, a familiilor. In plus le-au rost confiscate absolut toate bunurile, pe care regimul si l-a însusit. N-au mai fost restituite niciodata.

Perioada 1958-1959 este tot asa de sângeroasa, ca cea din 1948-1954, represiunea resfrângându-se asupra tineretului, taranilor si intelectualilor.

Calaii comunisti, în frunte cu Gheorghiu Dej si Alex.Draghici ajunsesera la concluzia ca la baza revolutiei din Ungaria statusera intelectualii si pentru a preveni, se napustisera asupra studentilor, preotilor si învatatorilor satelor.

Numai în 1958 A.Draghici se lauda ca descoperise 180 organi­zatii subversive, adica le înscenase pe baza de date inventate, smulse prin torturi celor arestati, iar Gheorghiu Dej anunta ca lupta de clasa n-a disparut.

Acest monstru al represiunii, Alex. Draghici, ataca în aceasta pe­rioada „mila fata de persoana umana” pe care unii o manifestau (spu­nând ca s-au facut condamnari pe nedrept, cerând un împaciuitorism), ca a dus la slabirea combativitatii, la slabirea lipsei de devotament fata de partid si de stat. Cerea marirea vigilentei si conspirativi­tatii.

Securitatea devenea superioara partidului, care nu se mai putea impune prin mijloace politice-ideologice.A trecut la masuri coercitive, deformând realitatea în sintezele ce le înainta partidului si trecând la interceptarea convorbiri­lor telefonice chiar a membrilor de partid.

Se trece în aceasta perioada la modificarea unor articole din Codul penal, în special a celor de înalta tradare, punându-se accentul pe actiunile de spionaj, instituindu-se o cenzura drastica a corespondentei interne si externe, a pachetelor. Sub controlul col. Panaitescu Nicolae si prin Ordinul 157/25 Mai 1959 se punea accen­tul pe o munca deosebita pentru deconspirarea activitatii de spio­naj si diversiune a serviciilor straine ce urmareau o activitate de sabotaj.

Se dispunea supravegherea stricta a fostilor membrii ai parti­delor vechi, a elementelor dusmanoase de la sate. si aceasta, când se zicea ca urmeaza o deschidere fata de tarile capitaliste.

In acest scop au pregatit elemente pe care le-au infiltrat în strainatate, dând dispozitii ministerului de externe ca sa strân­ga în jurul ambasadelor pe românii ce erau plecati sau care vor pleca, ducând cu ei o munca de culturalizare si informare.

In tara s-a dispus, prin marirea vigilentei, sa mareasca numarul agentilor si rezidentilor, ca sa ne ferim de spionii ce vor profita de „deschiderea” româneasca.

Aceste masuri de „aparare” a României aveau loc în timp ce se de­clansase conflictul chino-rusesc izbucnit pe 20 Iunie 1959, când chinezii au demis un general pro-sovietic, determinându-l pe Hrusciov sa-si recheme o mie de consilieri economici si militari_. Nu peste mult timp, conducatorul Kremlinului va fi acuzat de oportunism.

TOT ŢĂRANII

Ei au fost cei ce au continuat sa se opuna cu îndârjire colectivizarii. In timp ce Gheorghiu Dej anunta ca 76,4 % din familii satelor s-au înscris, taranii îsi cereau înapoi hârtiile iscalite cu forta. Prin sate circulau „manifeste” împotriva colectivizarii. Ţaranii, în loc sa mearga la colectiv, rasturnau masinile acti­vistilor si spargeau sfaturile populare ca sa-si ia cererile înapoi.

 Razmerite au loc în comune din Muntenia printre care: Cateasca; Mozaceni Deal, Gliganu, Negrasi, Mozaceni. Se rup firele telefonice, iar militienii scapa cu fuga. În fata autoritatilor locale si pe sosele se ridica baricade.

Arestari numeroase. Marturii în „Rascoalele taranesti” de Cicerone Ionitoiu.

 

19 6 1

 

Îndârjirea taranilor si mai mare. Cu toate ca Gheorghiu Dej anunta ca 83,8% din suprafata agricola a tarii apartine colectivelor, taranii se ridica cu furcile demolând sediile colectivelor,

luându-si animalele acasa si cererile de înscriere fortata. În fruntea acestor rascoale se gaseau satele între Arges si Olt, unde era adevaratul grânar al tarii.

Astfel pe 15 Ianuarie 1961 au venit cu masinile în com.Vâlcele din jud.Olt si lumea a tras clopotele. S-a tras în tarani, au fost trei morti, raniti si peste 50 arestati, dusi la Pitesti. Torturile au fost îngrozitoare.

Satele din împrejurimile Scornicestiului au sarit, rasturnând masinile activistilor, alungând autoritatile, spargând colectivele. Printre sate, câteva: Oporelu, Izvoarele, Balanesti, Comani, Mogosesti, Draganesti-Olt. Focul razmeritei a trecut si în dreapta Oltului, urcând pâna în jud.Vâlcea. Pe- 21 Ianuarie 1961 a fost rascoala mare la Rascaeti si Visina, de lânga Titu. Matusei Anica, nestiutoare de carte, un activist i-a dat cu tusiera în nas si apasînd-o cu capu pe hârtie ia spus în bataie de joc: „iata babo ca te-ai înscris în colectiv”.

In urma fortarii satenilor, taranii s-au rasculat, au rasturnat masinile si activistii au fugit peste câmp. Au anuntat pe unde au stiut ei. Spre seara a sosit Ceausescu în fruntea a 28 de camioane cu armata si tunuri. S-au tras clopotele. S-a mers din casa în casa, ridicând peste 100 de tarani.

Razmeritele s-au întins si în comunele: Petresti, Morteni, Jug Uliesti, Vânatorii Mari, selaru, stefan cel Mare, Tatarastii de Sus Jos, Negreni, Potlogi, Costesti Vale, Mozâceini si multe altele.

Intre Videle si Olt, tot în 1961 au avut confruntari ca pe front.

Focul a pornit din com.Dobrotesti, unde vicepresedintele raionului Rosiorii de Vede a venit sa le fixeze loc de construit pentru se­diul gospodariei colective. Acel Florea Florescu a fost ranit si dus la spital. ÎI batusera femeile.

Generalul calau, Negrea Vasile, a trimis armata bine echipata, cu tunuri si mitraliere. Lelea Zdârca a tras clopotele si lumea a ie­sit si a facut baricade. A fost batalie si cucerita casa cu casa. Raniti si arestati cu sutele, au fost dusi la securitate. Mai mult de jumatate au luat drumul lagarelor de exterminare din Baltile Dunarii si din Delta.

 Satul a stat 6 luni sub ocupatia militara a românilor.

Printre satele din jur care de asemenea s-au ridicat sa-si apere pamântul s-au numarat: Titulesti, Mihaiesti, Silistea Noua, Smârdioasa, Costesti-Zimnicea si altele.

Iar Gheorghiu Dej anunta cu mândrie ca datorita „aplicarii învatamintelor genialului plan cooperatist al lui Lenin si a muncii politice si organizatorice vaste desfasurate de partid”, peste 85% dintre tarani au intrat în colective. Dar nu mentioneaza folosirea armatei, torturile si umplerea lagarelor de exterminare. Abu­zurile sunt puse pe seama Anei Pauker si Teohari Geoegescu.

1962

 

Ţaranii cautau sa se opuna cu îndârjire colectivizarii. În Buco­vina era mare fierbere. In satul Dragoiesti, spre Gura Humorului a izbucnit o mare razmerita, taranii cerând restituirea pamânturilor ce le fusese luate cu japca. S-au dus cu totii ia Sfatul popular si colectiv. Numai interventia militiei si a securitatii, dupa arestari, au reusit sa înabuse revolta.

In comuna Bosanci de lânga Suceava au trebuit 2 saptamâni. Au adus activistii din judet, studentii si functionarii, sa ba­ta la portile mereu închise. Intre timp beciul primariei era plin de tarani torturati. Se zicea ca a fost ultima comuna colectivizata. Realitatea era alta.

Pe 20 Feb.1962 femeile din comuna Dobra, satul Marcesti, jud. Dâmbovita, s-au adunat si au rasturnat masinile activistilor ce veneau de la Târgovise ca sa definitiveze colectivizarea.Securitatea a interveni si a plecat „victorioasa” cu circa 150 arestati, în majoritate femei, în catuse.

Chiar dupa încheierea colectivizarii, anuntata pe 27 Aprilie 1962, miscarile protestatare au continuat. In August acelasi an, a fost semnalata o alta rascoala taraneasca în com. Salciile-Prahova.

Aceasta stare nefireasca de lucruri, produsa în vederea distrugerii so­cietatii intra în actiunea de genocid practicata în România.

Printre cei care au participat în calitate de conducatori la acest genocid se evidentiaza întreg Comitetul Central P.M.R. si elemente criminale precum: Alex.Draghici, Nicolae Ceausescu, Vasile Negrea, Mihai Patriciu, Nicolae Briceag, Toma Popescu (Oltenia), strul Mauriciu, Mihaila Nedelciu ( Arges ), Moritz Fehler (?) din nordul Mol­dovei, care au condus si ordonat executarea taranilor.

GENOCID SPIRITUAL

 

Dupa arestarile si torturile din 1959, s-au facut presiuni din strainatate pentru eliberarea detinutilor politici, arestati pe motive imaginare, inventate si scoase prin tortura.

Paralel cu represiunea, s-a început o zisa actiune de reeducare a celor condamnati, prin santajare. Daca recunosc ca au fost indusi în eroare de partidele burgheze, ca au vazut realizarile regimului, facându-si autocritica, vor putea fi pusi în libertate chiar înainte de termen, pedeapsa nemaiavând nici o valoare. Demas­carea si delatiunea erau la baza acestei asa zise reeducari. Daca în perioada 1949-1953 ea se facuse prin schingiuiri duse pâna la moar­tea fizica sau desfigurare, acum se facea prin tortura psihica, urmarindu-se eliberarea oamenilor îngenunchiati, ca sa nu mai poata ridi­ca fruntea în fata semenilor lor. Acum se recrutau din rândurile lor agenti care sa infiltreze pe cei de afara. Eliberarea se facea dupa ce te împroscai cu noroi si-ti bateai joc de ceilati colegi de detentie, ce nu admiteau înjosirea. Înainte de a iesi trebu­ia sa semnezi angajament ca vei servi securitatea.

Chiar cei care refuzau erau obligati sa iscaleasca angajament ca nu vor spune la nimeni unde au fost si ce-au vazut. Au fost si dintre cei care au refuzat sa iscaleasca si au declarat verbal, fata de martori, ca vor spune tot ce au vazut si su­ferit pe nedrept si totusi s-au eliberat odata cu cei compromisi.

Din aceasta ultima perioada de înjosire au aparut pe Internet numele celor ce au fortat oamenii, obositi dupa 10-22 ani de temnita exterminatoare.

Printre cei ce s-au ocupat de acest sistem de dezumanizare a detinutilor politici la Aiud au fost: col., Craciun Gheorghe, col. Iacob Dezideriu, Chirila, Iordache Lulu, col.Nodet, plut. Raduleseu, Valeanu, Lazar Gheorghe, Teleki, Suarasan. 1t, Ciumacenco Ion (din Ma­maia sat), lt.maj.Blajut V, Mihai (din com. Zapodia), Lungu Gh(? ), Arcus Ion, Sturza, Popa Ion (aceasta era echipa din Aiud.)

La Gherla, printre reeducatorii administratiei se numarau: Domocos, Rusu, lt.maj.Vomir, col.Gheorghiu, Laghiu Gheorghe…

Echipa de reeducare de la Jilava era formata din col.Nataletu Du­mitru si capitanii Horja Gheorghe si Telenche Fl. Dupa unii, se zice ca Nataletu Du­mitru s-ar fi chemat Radulian.

La Botosani, cel care dirija acest sistem diabolic era cap.Dora Alexandru care se ocupa cu difuzare de ziare si carti. Dar preocuparea principala era de a racola informatori pe care sa-i puna la dispozitia securitatii dupa eliberare, cu angajamente de colaborare. De retinut ca 738 de detinuti au refuzat reeducarea, iar 208 au de­clarat ca vor continua sa-si desfasoare activitatea obisnuita.

ROMÂNIA DEVINE O ÎNCHISOARE

 

Ceea ce mai ramasese din România întregita, dupa ciopârtirea de Hitler si Stalin, daca nu ajunsese o republica sovietica, a fost transformata pâna în 1964 într-o mare închisoare.

Paralel cu „reeducarea”, adica îngenuncherea detinutilor ce nu acceptasera sistemul diabolic, înca din 1960, adica odata cu deschiderea catre lumea capitalista, România trecuse la împânzirea tarii cu informatori, începând din casa, la serviciu si peste tot pe unde oamenii erau nevoiti sa mearga sa se aprovizioneze sau sa-si câsti­ge existenta lor si a familiilor.

Daca în 1960 existau 29.515 agenti, în 1961 numarul lor a crescut la 56.556, iar în 1963 s-a marit la 78.124 de agenti cu angaja­ment si întâlniri de 2 ori pe luna cu ofiterii de securitate.

Asa ca, la eliberare, erai predat în supravegherea directa a securitatii care, prin agenti, te supraveghea pas cu pas si în familie.

In multe cazuri securitatea a constatat ca angajamentele luate în închisoare nu mai erau respectate, trecându-se la santajare sau compromitere.

Membrii de partid si ofiterii armatei erau si ei antrenati în aceasta „munca” de supraveghere.

 

Serviciul K

 

Prin ordinul MAI nr. 87/23 Oct.1962 s-a instutuit serviciul ”K „, având ca sef pe col. Petruc Mihai care se ocupa de recrutarea agen­tilor în toate sectoarele vietii si cu precadere pe teritoriul un­de se gaseau penitenciare, unde se practica reeducarea, pentru transformarea detinutilor în delatori.

In acest paienjenis, informatorii racolati puteau fi trimisi în orice regiune unde aveau nevoie pentru depistarea fostilor „contra – revolutionari. ”

„Painjenisul” era format la vârf cu neoameni de mâna forte pre­cum: Doicaru Nicolae ( dirija reg.Brasov; era n.1922 la Dalhauti-Galati si a fost unul din marii criminali); Negrea Vasile (ajuns subsecretar de Stat, calau renumit în torturarea taranilor, în care a tras cu tunuri. Se ocupa de reg. Bucuresti); Dinulescu stefan (se ocupa de reg.Arges); Danescu Alexandrul, ( col. n. 1927 din com. Hodoresa-Gorj, adjunct al Ministrului de interne, se ocupa de reg.Banat); Tanase Evghenie (se ocupa de reg.Bacau); Petesan Ion (dirija reg.Cluj); Lintiu Ion (raspundea de Crisana); Enoiu Gheorghe (alt calau binecunoscut, dirija Dobrogea pâna în 1968, când a început decaderea); Stan Nicolae (raspundea de reg. Galati), Diaconescu Ovidiu (era delegat cu regiunea Hunedoara), Rusu Emanoil (se ocupa de reg. Iasi);Vasilescu Traian (raspundea de reg.Mures-Autonoma Maghiara); Ioana Constantin (avea Maramuresul), Dumitru Ion (raspundea de Oltenia), Cosma Neagu -de Ploiesti iar Dragoi Victor- de reg. Suceava.

Scopul pervertirii constiintei detinutilor înainte de eliberare, de care se face vinovata conducerea de partid comunista reiese clar din Referatul (strict secret) prezentat de col. Petruc Mihai (seful Serviciukui „K” pe tara), din 8 Nov.1963:

„…Datorita muncii de reeducare dusa cu detinutii contrarevolutionari, s-a ajuns la situatia când, cu ocazia tinerii unor conferinte sau alte activitati, în care sunt pe de o parte, aratate realizarile regimului nostru, iar pe de alta parte se demasca activi­tatea tradatoare a fostelor partide si grupari politice din trecut, unii detinuti contrarevolutionari, „din proprie initiativa” – în astfel de ocazii -, cer cuvântul si-si manifesta deschis admiratia fata de regimul nostru si realizarile sale, iau atitudine fata de gruparea politica din care au facut parte si dezaproba actiunile dusmanoase întreprinse de ei. De ademenea datorita muncii indivi­duale, dusa cu unii detinuti contrarevolutionari de la penitenciarele JILAVA si BOTOsANI, care au detinut functii în vechile partide „istorice”, s-a reusit ca unii dintre ei sa paraseasca pozitiile reactionare, sa ia atitudine si sa demaste propria activitate dusmanoasa, a lor si a gruparii politice din care au facut parte, sa se desolidarizeze de vechile conceptii, sa recunoasca trainicia regimului democrat popular din tara noastra si sa se încadreze neconditi­onat în noua orânduire de stat. Unii dintre acestia au fost recru­tati ca agenti, gratiati de restul pedepsei si pusi în libertate.”

Prin aceasta reeducare, regimul comunist cauta sa infil­treze România, care devenise o închisoare mai mare, cu noi elemente recrutate prin santaj si minciuni.

si nu numai atât, sistemul informativ era perfectionat si extins peste hotare. Ministrul de interne (Alex. Dragici), prin referatul strict secret din 8 Ianuarie 1964, preciza:

„…Românii ajunsi în strainatate sa fie luati în evidenta ofi­ciilor noastre diplomatice, pentru a se tine o permanenta legatura cu ei…aceasta legatura creeaza avantajul oficiilor noastre diplo­matice sa organizeze pe acesti cetateni în colonii, pentru a-i pu­tea avea sub influenta politica a statului nostru; prin diferite activitati culturale, informarea acestora continua despre realiza­rile din R.P.R., difuzarea de ziare, reviste, etc; oficiile noastre diplomatice, prin contactul pe care-1 vor avea cu cetatenii români din aceste colonii, vor putea cunoaste mai bine situatia politico-economica din tarile respective…”

Deci adevarat si curat spionaj, pe care românii îl desfasurau în subordonare ruseasca.

Aruncând o privire asupra acestui capitol, constatam ca dupa „spiritul” Genevei, în 1955, sunt luati din securitatea interna Aurel Mois, ce se ocupase de lichidarea partizanilor din Banat si Fagaras si Nicolae Doicaru, cel ce lichidase partizanii din Dobrogea si aranjase procesul „sabotarii ” Canalului -si trecuti în directia In­formatii externe. Primul, subordonat celuilalt, ajunge seful reziden­tei de la Berlin si se remarca prin rapiri, dintre care trei sunt între cele mai spectaculare (Aurel Decei si Oliviu Beldeanu – de la Berlin, iar Puiu Traian -prin Viena). Pâna la urma, N. Doicaru 1-a „mâncat” pe Mois în 1962, si-l va creste pe Mihai Pacepa. Acesta va face defecti­unea din Iulie 1978 si va fi condamnat la moarte, în contumacie, în Aug.1978. Aceasta filiera cu anexele ei aranja si vânzarile de oa­meni pe valuta forte, evrei, germani (sasi si svabi) si chiar români cumparati de rude din strainatate, sau chiar de unele tari ca USA si Marea Britanie (a celor condamnati în înscenarile facute de securitate precum surorile Anny si Nora Samuelli, Const.Mugur, Ion Vârvoreanu s.a.)

O alta retea ce a actionat în vederea infiltrarii institutii­lor internationale a fost cea creata de Mihai Caraman care în­tre Dec.1958 si Mai 1969 a facut sa se „cutremure” NATO. A lucrat si pentru URSS si a putut sa se dezvolte, în timp ce Franta lucra pentru slabirea influentei americane din Europa; Aceasta activitate, cea mai fructuoasa, s-a dezvoltat si cu concursul unor francezi dor­nici de bani. Au fost angrenati în retea si unii refugiati ro­mâni ce furnizau date regimului de la Bucuresti. Rechemat în Mai 1979, M.Caraman a fost înlaturat din serviciul de spionaj extern. A fost reintegrat în Dec.1989 si în Aprilie 1992 înlocuit cu Ioan Talpes, care fusese consilier al lui Ion Iliescu pâna în 1997, când a fost înlocuit.

Paralel cu infiltrarea serviciilor secrete în NATO, s-a facut si infiltrarea la UNESCO, cu Ion Iacobescu, ofiter de securitate tri­mis sub acoperire diplomatica la Paris, iar din 1968 ca functionar international la UNESCO,- de unde, pe 25 Iulie 1969,dupa „aface­rea Caraman” a disparut, fiind condamnat la moarte prin S.nr.346 din 1970 (în contumacie)- el ajungând prin Anglia în Statele Unite,

Pregatirea Anului 1964 s-a facut pe mai multe planuri, nu numai reeducarea din închisori, dar si:

– întarirea informativa din tara si infiltrarea exilului;

 – perfectionarea activitatii de cenzura, mai ales cu strainatatea, unde volumul scrisorilor ajunge la 28-30.000. pe zi;

– desfiintarea comitetelor din exil cuprinzând membrii partide­lor istorice, pentru ca persoanele iesite din închisori sa nu mai aiba cu cine avea legatura, decât în scopul activitatilor ce trebuiau desfasurate în favoarea României înfeudate comunismului;

– supravegherea stricta a strainilor ce vor vizita România.

Anul 1964 a însemnat încheierea primei etape a modelului sovie­tic din România, sistem sângeros în care Lenin a pus bazele terorii iar Stalin a fost „arhitect'”.

Pretinsii români, în frunte cu Gheorghiu Dej, au urmat modelul, si nu gresim daca spunem ca l-au perfectionat si generalizat, facâridu-1 sa se manifeste distrugator înca un deceniu dupa moartea calaului omenirii.

Dupa cum sovieticii au dezvaluit, la numai 3 ani dupa moartea lui Stalin, ranile sângerânde din trupurile si sufletul omului sovietic, tot la 3 ani dupa disparitia lui Gheorghiu Dej au devenit vizibile si trupurile sângerânde ale românilor.

In Comisia de partid din 18-03-1968, care cerceta crimele savâr­site de Gheorghiu Dej si Alexandru Draghici, s-a consemnat decla­ratia lui Pavel stefan (fost ministru de Interne) din care reiesea:

Din timpul lui Marin Jianu aparuse indicatia ca sa fie batuti detinutii („dar acestea erau batai barbare, banditisme… era linia partidului de a aresta si schingiui fara sa existe vreo învinuire.”)

Continuând declaratia în fata Tribunalului, col.Pavel stefan a mentionat ca prima lui masura a fost sa instaureze ordinea si disciplina în locul terorii care domnea în minister (în 1951). A mintit ca a gasit pe doctorita Simionescu care detinea functia de medic al lagarelor si care, în loc sa ia masuri si sa ceara coman­dantilor sa dea medicamente si îngrijiri detinutilor, încuraja în­strainarea lor si participa efectiv la aceste afaceri. A mai spus ca se mira ca mai exista colonelul Baciu Ion (seful penitenciarelor), Sloboda Ioan (lt.col. sef directie lagare si colonii de munca), Cosmici Eftimie (col.Inspector Directia lagare) care spunea subordonatilor „cruzimea este sarcina de serviciu”, sau Albon Augustin (colonel cu paza canalului) care zbiera la detinuti sa „sape ca­nalul cu gamela”, când toti acestia ar fi trebuit sa fie vinovati în procesul ce se judeca.

„Eu (Pavel stefan) informam pe Gheorghiu Dej sub aspectul aces­ta si zicea da, dar totusi nu se punea ordine. Gheorghiu Dej ducea o politica de aprobare a trecutului…”

In 1953, luna Februarie, ministrul Pavel stefan a ordonat cercetari stabilindu-se abuzurile si atrocitatile comise la Salcia de catre 20 cadre si 14 brigadieri detinuti care au omorât din Iunie 1952 pâna în Martie 1953,un numar de 62 detinuti. Un numar mare de detinuti au fost raniti ti s-au ales cu invaliditati corporale pentru toata viata. Aceste crime de omor prin torturi, abuz în ser­viciu, profanare de cadavre, vatamare grava corporala, a constat în: batai cu ranga de fier, cazma, lopata, cravasa, unii murind în urma traumatismelor, altii ramânând schilozi pe toata viata; asasinare prin împuscare; interzicerea tratamentului medical detinutilor bolnavi si scoaterea lor la munca, în mod fortat, contrar prescriptii­lor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea detinutilor în carcere descoperite iarna, dezbracati, sau chiar în pielea goala; obligatia detinutilor de a intra în apa pâna la brâu ca sa taie stuf si papura; alergarea detinutilor si calcarea lor în copitele cailor; scoaterea detinutilor la lucru dezbracati, în timp de iarna pe digul de constructie si pedepsirea unora de a sta pâna la prânz în apa înghetata; legarea unor detinuti de mâini si tinerea lor dezbracati în pielea goala, vara, ziua si noaptea, pentru a fi muscati de tântari; îngroparea unor detinuti de vii în pamânt.

Toate aceste fapte savârsite se încadreaza în actiunea de geno­cid întreprinsa împotriva detinutilor.

Pe lânga ministrul Pavel stefan se mai adauga si declaratia co­lonelului Badica Ilie ( loctiitorul sefului Directiei generale a lagarelor si coloniilor de munca) care precizeaza: „Prin amploarea si gravitatea faptelor comise, acestea nu puteau fi încriminate ca simple acte de omor, întrucât ele au fost savârsite în masa, de ca­tre functionarii de stat, care aveau misiunea de a pazi persoanele internate si a le reeduca. Au fost savârsite cu premeditare si în mod sistematic, creând în rândul detinutilor o atmosfera de teroare, iar populatia din jurul coloniei a dezaprobat asemenea monstruozitati.”

Tot fostul ministru Pavel stefan, pe timpul savârsirii faptelor a declarat în fata instantei de judecata:

„Purtarea unor comandanti era pur fascista. Comandantii foloseau ca unelte ale lor, elementele cele mai rele…Dupa parerea mea, nelegiuirile savârsite în diferite colonii de munca erau de natura sa rupa aparatul de stat de mase, întrucât atrocitatile din colonii erau vazute ca fiind facute din ordinul guvernului si al partidu­lui…”

In „Documentatul” privind atrocitatile de la Salcia, subliniat ca -strict secret de importanta deosebita-(din Aprilie 1968) semnat de Ion Stanescu (presedintele Consiliului Securitatii Statului) si contrasemnat de Constantin Stoica (general maior), Filimon Ardelean (sef.Directiei de Anchete Penale), Mircea Onea (maior, ancherator penal de Securitate) si maior Gheorghe Bratu (asistent al Consiliu­lui Securitatii Statului) se mentioneaza:

„Faptele deosebit de grave petrecute la colonia Salcia nu au constituit un caz izolat. Asemenea atrocitati, ca cele petrecute la Salcia si de proportii asemanatoare, au avut loc, în aceiasi perioa­da, precum si ulterior, la fostele colonii de munca de pe canal, cele de la Itcani si Bicaz, la penitenciarele Pitesti, Gherla, Suceava si altele. Spre exemplu, la penitenciarele Suceava, Pitesti si Gherla, în perioada 1948-1952, ca rezultat al acestor atrocitati savârsite, au fost ucisi 30 de detinuti, maltratati si schingiuiti 780, dintre care circa 100 au ramas cu infirmitati foarte grave, unii s-au sinucis pentru a scapa de torturi, iar altii au înnebunit, datori­ta presiunilor psihice si fizice la care erau supusi…

Ei, sefii calailor, recunosc o foarte mica parte din crime, pe ca­re le situeaza pe tot teritoriul tarii si noi ce am fost victime si am suferit aceste atrocitati venim si prezentam liste cu zeci de mii de morti (din cei aproape 200.000) si peste 100.000 de întem­nitati (din cei 2 milioane de oameni privati de libertate).

Cifra nu este deloc exagerata. In documentele din data de 3 Mai 1968 (A.S.R.I.,Fond „D”, dosar nr.9.822,f.134-139) gasim o nota în care se spune: „… Partidul nostru este un partid al adevarului, al echitatii si dreptatii sociale (n.n. Ce nerusinare?,). E1 nu poa­te admite-fiind în firea lui-ca în rândurile sale sa-si faca loc si sa fie tolerate abuzuri, ilegalitati si crime. De aceea, el nu poate lasa pe seama istoriei lamurirea nici-unei probleme. In acest spi­rit este necesar sa analizam si noi astazi cum de a fost posibil ca unii ofiteri de securitate sa fie folositi de catre Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin Alexandru Draghici, în scopuri meschine, odioase, împotriva unor activisti de partid si de stat… (n- n. -dar nu spune si împotriva poporului român). Alexandru Draghici, înconjurându-se de oameni în stare de orice mârsavie, de abuzuri si ilegalitati din cele mai flagrante, elemente aventuriere, carieriste, intrigante, a creat conditii, prin ordinele si indicatiile date si practicile folosite, de încalcare grosolana a normelor si principiilor de partid si de nesocotire a legilor statului… lata, tovarasi, ce figuri sinis­tre -Alexandru Draghici si Pintilie Gheorghe- au stat în fruntea acestei institutii cu o mare responsabilitate sociala…”

In continuare prezinta cifre demonstrînd genocidul:”…în mod denaturat baza de lucru a elementelor dusmanoase a fost artificial amplificata, considerându-se ca toti cetatenii tarii cu antecedente politice sau cei cu legaturi de ori­ce fel în Occident ar prezenta pericol pentru securitatea statului. In acest mod s-a ajuns la un fapt pur si simplu de neimaginat, ca în cartoteca evidentei generale a organelor securitatii statului sa se gaseasca în anul 1965 circa 7.000.000 cetateni, ceea ce re­prezinta 1/3 din populatia tarii. Daca ar fi raportata aceasta cirfra la numarul populatiei adulte, ar rezulta ca peste 50% din cetateni trebuie sa stea în atentia securtatii statului…. Pentru a putea realiza o urmarire informativa de o asemenea amploare, aparatul de securitate a fost împins ani de-a rândul la crearea unei retele de informatori exagerat de umflate, prin care au trecut cin­ci sute de mii de cetateni. Mentionez ca în cifra respectiva nu es­te inclusa reteaua informativa a organelor de militie, prin care au trecut sute de mii de persoane…”

Acestea sunt cifre si fapte ce atesta genocidul comunist din România si justifica declansarea procesului contra comunismului.

Intre 1964-1968 nu s-a pus capat genocidului ci s-a produs nu­mai schimbarea tacticii de tortura si exterminare a adversarilor regimului comunist, care si-a facut si alti dusmani, printre proprii membrii de partid: dizidentii.

S-a continuat urmarirea permanenta a fostilor detinuti politici si chiar rearestarea lor. In unele cazuri s-a trecut la iradierea, otravirea si asasinarea arestatilor, precum: Ion Gavrila Ogoreanu, Paul Goma, Gheorghe Ursu…

S-a continuat cu înscenarea proceselor de sabotaj economic si urmarirea celor ce veneau în contact cu strainii ce veneau în tara.

Ţara înconjurata cu sârma ghimpata si trupe numeroase, a deve­nit o mare închisoare, unde erau vânati fara mila toti cei ce încercau sa-si câstige libertatea sau erau condamnati cei prinsi vii, pentru tentativa de trecere a frontierei.

Prin revolutia culturala si preluarea modelului chinezesc, s-a trecut la spalarea creierelor, urmarindu-se nebunia cultului per­sonalitatii.

S-a trecut la urmarirea celor ce lansau manifeste contra regi­mului sau faceau apeluri disperate în strainatate pentru semnala­rea abuzurilor si darâmarii patrimoniului national, sau distrugerii satelor.

O noua arma a terorii comunismului a fost internarea fortata si tratarea opozantilor politici prin azile psihiatrice, distrugându-i fiziceste si moraliceste, facându-i „neoameni” pentru restul vietii. Cazuri:Vasile Paraschiv, Nestor Popescu, Dumitru-Gheorghe Zamisnicu.

Spitale psihiatrice: Marcuta, Sapoca, Poiana Mare, Voila, Socola, Sighet, Vascau, Jebel…

Nici când calaul Ceausescu a fost rasturnat, crimele nu s-au oprit. Continuitatea s-a facut prin Iliescu care a exterminat cir­ca 600, în majoritate tineri, între 22-31 Decembrie 1989. Neputând stapânii situatia din cauza abuzurilor, a continuat crimele în masa prin chemarea minerilor în ajutor, în mai multe rânduri, si apoi întarindu-si puterea, prin folosirea criminalilor din fosta se­curitate, împânzind aceste elemente înraite în toate structurile de stat Aceasta a dus la haosul economic si politic pe care 1-a promovat si în mileniu III.

Remus Radina spune pe drept cuvânt: „Este tragic ca si astazi se mai gasesc oameni inconstienti (unii fost comunisti) care elogi­aza comunismul, uitând toate crimele comise de el.”

Dupa ce executivul postcomunist, infiltrat de elemente retrograde, vinovate, cauta sa impiedice înlaturarea valului ce acopera mon­struoasele crime savârsite de acest sistem barbar, dupa ce justitia înfeudata practicilor totalitarismului a refuzat deschiderea procesului comunismului, a revenit rolul generatiei tinere, iesite din acest cataclism social, sa ceara curatirea vietii publice de acei raufacatori ce învenineaza societatea româneasca.

 Cinstea aceasta revine si lui Ioan Rosca, cercetator stiintific, fost lider în Pietei Universitatii (1990) si victima a lui Ion Iliescu._. El a initiat pe Internet strângerea materialului documentar în vederea promovarii Procesului comunismului, recuperarii adevarului, repararii nedreptatilor prin restituirea memoriei victimelor disparute, repunerii în drep­turi a celor jefuiti si urmasilor lor.

Cel care consemneaza in prezentul rechizitoriu aceste fapte iesite din comun, a fost rapit în 1945 de NKVD,(de cap. Petrov Vasiliev) torturat îngrozitor si lovit în cap cu pis­tolul pâna la pierderea cunostintei, readus în viata cu tur­narea de galeti cu apa. Am fost schingiuit în Ministerul de interne si jucat în picioare în fata altor detinuti de catre Al.. Nicolschi, Teodor Sepeanu, Nicolae Bogdan si A. Deleanu (toti cu functii de conducere). Mi s-au înscenat 6 procese, prin care am fost condam­nat, am fost implicat în procesul de reeducare 1962-1964, refuzând sa dau vre-o declaratie (toate acestea le dovedesc cu acte si martori). Am cunoscut enorm de multe victime nevinovate si am trecut prin nenumarate scheme de tortura, ce au marcat oamenii pentru tot restul vietii.

De aceia, rascolind amintirile, am plâns si am scris, am scris si am plâns. Este durerea mea si a unei generatii care s-a sacrificat pentru libertate si dreptate.

Este durerea unui neam care de milenii lupta pentru li­bertate, a unui neam ce a fost ospitalier chiar cu dusmanii, hranindu-i si îndestulându-i din tarina bogat îngrasata de trupurile bu­nilor si strabunilor lui. A unui neam care a fost mereu sacrificat pentru interesele mes­chine ale marilor puteri.

Este drama unui popor care si-a pierdut libertatea, si nu din vina lui, pamântul fiindu-i sfârtecat si jefuit în vazul tuturor.

De aceea, mai marii omenirii, sub ochii si cu încuviintarea carora s-au petrecut toate aceste faradelegi, au acum datoria mora­la sa contribuie la judecarea procesului comunismului.

Cicerone Ionitoiu

 

EPILOG

In timp ce la Yalta se hotarâse judecarea crimelor naziste, tru­pele române faceau sacrificii uriase pentru terminarea razboiului, iar la Bucuresti, fostul procuror rus A.I.Vîsinschi, devenit diplomat, im­punea regimul comunist, care a dezlantuit genocidul.

Acel guvern instalat se face vinovat de tradare de tara, prin acceptarea unui regim impus de alta tara, în slujba careia s-a pus pentru a ajuta la jefuirea ei, punând toate resursele la dispo­zitia Moscovei si chiar pregatind alipirea tarii la URSS.

Asa cum o arata materialul prezentat, structura comunista si aparatul represiv creat, se fac vinovate de distrugerea structurii normale de stat, de atentat contra independentei tarii, de violarea legilor firesti si înlocuirea democratiei cu o dictatura de tip fascist.

Prin desfiintarea inamovibilitatii magistraturii si amestecul puterii executive în puterea judecatoreasca, s-a deschis drumul tuturor ilegalitatilor. Acestea au început cu epurari de functionari, cu arestarea tuturor celor ce participasera la întregirea tarii (ca fosti ministri, prim-ministri, deputati, senatori, prefecti, primari, notari, generali si ofiteri de toate gradele, înalti Prelati si slujitori ai altarelor), si a mers pâna la exterminarea lor.

S-a trecut la exterminarea taranimii, tragându-se cu ar­me de toate felurile si calibrele, producând în sate sute de mii de victime. Au fost rase de pe suprafata pamântului sate si biserici.

Represiunea s-a dezlantuit asupra întregii tari. Sute de mii de cetateni de origine germana (svabi si sasi), sîrbi, turci, tatari, care erau integrati în poporul român de sute de ani, au fost deportati fortat_, confiscându-li-se toate bunurile. Unii au fost tri­misi în URSS, unde si-au gasit moartea în conditii de exterminare prin munca fortata, sau au ramas schilozi pe viata.

Arestarile s-au facut în valuri, fara motiv (pe baza unor dela­tiuni si pure inventii), numarul lor fiind de alte sute de mii. Victimele au fost private de libertate, în cea mai mare parte, fara judecata. Iar cei ajunsi în fata tribunalelor au fost condamnati pe baza unor probe fictive si martori mincinosi, confiscându-li-se averea, iar aruncindu-li-se familiile pe drumuri, fara servici. Copiii au fost si ei scosi din scoli si facultati.

 Victimele arestate erau torturate, de cum se ajungea la securitate, prin metode diabolice. Unii, si nu putini, au fost omorâti în timpul anche­tei. Altii, torturati în mod bestial, dupa de scapau din anchete, ajungeau în temnite, alte locuri de schingiuire, sau în lagare de munca fortata – unde erau exterminati din cauza eforturilor suprao­menesti, regimului alimentar (între 500-1000 calorii) lipsei de medica­mente si conditiilor neomenesti de cazare. La toate acestea, se adauga si tortura din timpul muncii sau de dupa munca, din cauza neîndeplinirii normei. Dupa expirarea pedepsei, urma deportarea în condi­tii de exterminare, de unde, dupa 2-3 ani, erai din nou condamnat.

Din materialele expuse se vede barbaria în care a fost nevoit sa traiasca poporul român_, supus la genocid.

Pocesul Comunismului, cu masuri reparatorii, denuntarea si excluderea din viata publica a celor care au contribuit la genocid – poate repara fibra morala a neamului si aduce pacea sociala

C. Ioniţoiu

Sursa: http://www.procesulcomunismului.com/