Niciun alb nu seamănă cu albul florilor de moșmon.
Privirile urcă în el precum berzele nasc primăveri cu soare.
La umbra nopții, albul florilor de moșmon visează la alb.
Niciun roșu nu seamănă cu roșul macilor de mai.
Privirile urcă spre el precum un zeu sângerează sub soare.
La umbra nopții, roșul macilor de mai se-nchină la roșu.
Niciun azuriu nu seamănă cu azuriul răsăritului de ieri.
Privirile urcau spre el precum asfințește un soare.
La umbra nopții, azuriul răsăritului de ieri jelește un mâine.
Blestemul azuriului
Dumitrel Toma 
Bună dimineața, domnule profesor Dumitrel Toma! O poezie frumoasă, sensibilă,sincretică. Despre culori și timp. Mi-a plăcut! Dar aveți grijă la titlu: ,,Blestemul….” Blestemul este periculos! Spor și inspirație! Cu respect,
ApreciazăApreciază
Momentul expunerii “culorii” și unicitatea acesteia, cât și a timpului în care este expusă, este de neîntors. Posibil ca poezia să fie despre unicitatea și ireversibilitatea momentului și, mai ales, a timpului (așa o înțeleg eu). Frumos tablou!
ApreciazăApreciază