Ochirile

Trecutul este o ființă perfidă, grotescă, eternă,
Ce se îmbolnăvește permanent de prezent.
Zeci de mii de ochiri, ascunse-n tot atâtea clipe,
Se holbează cum rătăcești, cum pribegești, fără milă.
Sunt propriii tăi ochi, ochii tăi vii, ochii tăi strălucitori, de odinioară,
Înmormântați cu tot cu clipirile lor, cu lacrimile lor,
Într-un jeleu colorat, format de sentimente și patimi, prin care te privesc.
Oriunde ai fugi, nu îți vor pierde niciodată urma.
Privirile tale de copil îți explorează osândele,
Te urmăresc curioase să descopere cum te îneci,
Absorbit de abisul lipsit de sens al prezenței tale.
Lumina ochilor inocenți se vede orbită de beznă,
Negrul stăpânește toate orizonturile. În el naufragiază
Toate săgețile pline de speranță ale trecutului candid.
În el ard toate răvașele trimise cu încredere spre viitor.
Orbirile ochirilor de azi vor deveni călăuze abia când mâine va înceta să existe.