S-a fraudat, dar s-a și furat – lovitura de baros 2024

Am pus în cuvinte, mai jos, câteva întrebări de a căror clarificare depinde înțelegerea mai bună a democrației noastre. Încurajând un exercițiu de reflecție, propun fiecărui cititor să gândească răspunsuri cât mai creative. La finalul acestui articol, o mărturisire din alte vremuri, nu diferite de acum.

Despre conștiință liberă, propagandă, manipulare și rețele sociale

Poți avea o conștiință liberă când majoritatea surselor de informații colaborează în vederea creării unei imagini bune partidelor guvernamentale?
Dacă nu există proteste, ori sunt repede înăbușite, dacă punctele de vedere critice sunt marginalizate și scoase de pe ecran sau din ziare, dacă monopolul politic se extinde în toate instituțiile statului, iar pluripartidismul este aparent, bazat pe traseism și reciclarea expiraților din ciclurile electorale anterioare, dacă presa lucrează ca anexă guvernamentală, dacă bulele din rețelele sociale sunt modelate în funcție de bugetele investite de partide, iar cele guvernamentale sunt cele mai generoase cu publicitatea online, ce spațiu mai există pentru nașterea și exprimarea libertății de conștiință, pentru valorificarea socială a ei?
Dacă nu există control democratic asupra algoritmilor rețelelor sociale, dacă agenții statali sau corporațiile pot manipula acești algoritmi în acord cu interesele lor geopolitice sau economice, ce garanție există că un cetățean zombi, informat preponderent din rețelele sociale, va putea avea putere de discernământ și conștiință liberă, iar acestea vor putea ajuta unui vot informat, responsabil și asumat?
Când nu mai există nicio sursă de autoritate, morală sau epistemologică, când toate certitudinile nasc dezbateri polarizante, când realul și fictivul nu mai pot fi ușor diferențiate, când taberele de zombi ideologici prelucrează realitatea pe gustul propriu, ce ancore mai pot ține în siguranță credința că libertatea de conștiință servește binelui public?
Când bula din rețelele sociale te ține prizonier, iar accesul la informația disonantă, contradictorie celei acceptate și vehiculate la nivelul bulei, este limitat, ce posibilități de cunoaștere obiectivă a realității ai, astfel încât conștiința proprie să poată fi evaluată ca fiind liberă?
Când o rețea politică devine dominantă în societate (PCR, FSN, USL; PSDNL etc.), iar șansele reale ca standardele ei să poată fi contestate cu succes de competitori minoritari, care nu acceptă falsificarea proceselor de strângere de semnături sau chiar votul, care nu acceptă să folosească mita electorală cu funcții publice, care nu garantează acces la privilegii și puteri discreționare la fel de generoase, sunt minime, ce libertate a conștiinței se poate naște în corpul social, care să submineze socializarea continuă, aspirațională, în relație cu apartenența la rețeaua de succes?

Despre manipulare, propagandă, sondaje măsluite și vot liber

Cum se mai poate realiza alternanța la putere dacă partidele politice primesc, proporțional cu puterea lor din mandatul anterior, nu doar acces la funcțiile și infrastructura statului, dar și bani publici care pot fi folosiți pentru propagandă și manipulare?
Când percepția publică asupra realității este alterată în cel mai mare grad de partidele de guvernământ, care au bugetele cele mai mari pentru propagandă, manipulare și sondaje măsluite, ce șanse au competitorii din opoziția neparlamentară, ca, fără bugete, fără presă favorabilă și fără sondaje măsluite, să poată participa în calitate de competitori egali în alegeri?
Dacă toate pârghiile alegerilor stau în brațele partidelor de la putere, de la legislație, componența majorității birourilor electorale, rezolvarea contestațiilor, stabilirea rezultatelor finale, ce semnificație mai are conceptul de alegeri libere?
Care este valoarea unui vot individual într-un mecanism electoral reglat din timp pentru anularea lui?
Ce sens are să dorești alegeri corecte, dacă nu ai alternative în mod real distincte, dintre care să alegi?
Dacă, ipotetic, în condițiile anului 2024, când partidele de guvernământ și sateliții lor organizează alegerile, s-ar frauda masiv votul (fie prin deturnarea voturilor opoziției către partidele guvernamentale, fie prin anularea voturilor opoziției, fie prin raportări sistematic eronate, fie prin centralizări eronate, fie prin cumpărarea votului, fie prin șantajarea sau amenințarea alegătorilor, fie falsificând voturile din urna mobilă, fie prin transportarea alegătorilor la vot cu instrucțiune de vot, fie prin metoda suveica, fie prin introducerea de voturi suplimentare în urna de vot, fie prin votul multiplu etc.), cine ar putea identifica frauda, în condițiile în care birourile electorale sunt formate în majoritate din reprezentanții puterii guvernamentale și ai sateliților ei, cine ar putea ancheta fraudele, din moment ce magistrații din parchete și-au pierdut independența în relație cu puterea politică, iar magistrații din birourile electorale se supun majorității, cine ar prezenta adevărul, dacă presa și institutele de sondare a opiniei publice sunt cumpărate în mod aproape unanim de partidele cu bugetele cele mai consistente pentru propagandă și manipulare, adică cele guvernamentale?

Despre coafarea realității, controlul votului și lipsa de democrație

De ce ar avea nevoie de o presă favorabilă, cumpărată cu bani, o putere politică fidelă interesului public și eficace în guvernare?
De ce s-ar lăsa cumpărată și mânjită o presă onestă, dacă viața politică și socio-economică ar fi de succes?
De ce jurnaliștii iubesc țâța cu lapte stricat cu care politicienii îi hrănesc?
De ce complicitatea dintre presă și partidele guvernamentale, precum cea dintre muștele verzi, albastre, colorate, zumzăitoare, așezate pe un hoit plin de viermuială, nu pute în societate, de ce nu îi scoate din minți pe cetățeni?
Când o societate involuează de la momentul în care doar televiziunea publică servește partidelor guvernamentale, la momentul în care aproape toate „organele de presă” servesc partidelor guvernamentale, mai pot fi proiectate așteptări realiste în privința eficacității guvernamentale sau în privința șanselor de schimbare a puterii politice prin vot?
Ce garanție există că un control al partidelor guvernamentale și al sateliților acestora, asupra Autorității Electorale sau asupra majorităților din birourile electorale, nu obstrucționează manifestarea democrației, blocând tentativele de sancționare politică sau de schimbare pașnică, prin vot, a puterii politice?
În ce măsură pervertirea unor mecanisme de control și echilibru (vezi asaltul asupra presei libere, asaltul asupra justiției, asaltul asupra votului), reprezintă cauzele sau efectele unei clase politice din ce în ce mai coezive în mediocritate, în impostură, în fățărnicie și promiscuitate? Ce așteptări poți avea, în mod realist, de la partidele care strică statul de drept și subminează democrația?

Despre pluripartidism fictiv, fraude și schimbări reale

Când marionetele și păpușarul joacă sceneta electorală, ce schimbare este posibilă?
Când originalul nostru stat social slujește doar prosperității nomenclaturii, când acesta gestionează resursele publice doar pentru anihilarea criticii sociale și pentru crearea iluziei bunăstării, când opoziția este simulată, iar armatele puterii, cu generali în frunte, controlează rezultatele proceselor electorale, cum ar putea arăta o revoluție la vot?
Ce democrație poate exista în ziua votului, dacă timp de ani buni a fost inhibată, hărțuită, pedepsită, înăbușită? Ce democrație poate exista într-un stat care folosește referendumurile doar ca instrumente de stimulare a prezenței la vot sau de polarizare socială, niciodată pentru a răspunde nevoilor sociale reale?
Când statul este capturat de o grupare dispusă să facă orice pentru a rămâne la putere, când majoritățile din birourile electorale sunt capturate de reprezentanții acestei grupări, când matematica devine relativă, iar procesele verbale pot cuprinde oricâte neconcordanțe, iar numerele nu mai contează, ce utilitate democratică mai are procesul de vot?
Ce resorturi ar putea motiva cristalizrea unei opoziții autentice, bazată pe valori democratice și integritate, animată de valori euro-atlantice și profund angajată în lupta anticorupție, dacă ea vine la pachet cu ostracizarea, cu persecutarea, cu confruntarea mafiei transpartinice care s-a înstăpânit pe România (vezi cazul #reziștilor, #sorosiștilor, #haștagiștilor, transformați, prin mecanismul „minciuna repetată devine adevăr”, în dușmanul public nr. 1 al României)?
Dacă alianța dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord detronează actualul hegemon global, iar NATO și UE devin irelevante, cât de ușor ne va fi să acceptăm că libertatea de conștiință, dreptul la vot, principiile guvernării reprezentative, separației puterilor în stat, domniei legii, valorile integrității în funcția publică, transparența și buna guvernanță erau doar mofturi pe care nu le apăra nimeni, iar acceptarea unei guvernări autoritare sau chiar a unei dictaturi nu ar fi atât de incompatibile cu tradițiile și valorile noastre sincere?

Democrație populară

Se întâmplă să am, în memoria de lungă durată, amintirea unui simulacru de consultare populară din perioada comunistă (1986). Împreună cu alți colegi, fiii membrilor din secția de vot, la vârsta noastră de 9-10 ani, am primit un teanc de buletine de vot pe care trebuia să scriem „Da”. Am scris „Da” pe zeci, poate chiar pe sute de bilete albe. Acel referendum a vizat „reducerea de către Republica Socialistă România cu 5 la sută a armamentelor, efectivelor și cheltuielilor militare”. Pentru că ascundea un mesaj pacifist universal, referendumul a permis și votul persoanelor cu vârste între 14 și 18 ani.

Oficial, recensământul a fost validat cu următoarele date:

Înscriși	Participanți	Pentru	Contra	Nule
16.073.845 (+18 ani)	16.073.621	16.073.621	0	0
1.577.357 (14-18 ani)	1.577.353	1.577.353	0	0

La acea vârstă, exercițiul votului reprezenta o parte a convenționalei complicități dintre putere și slăbiciune, dintre atașament și fățărnicie, dintre integritate și impostură, pe care adulții din jurul nostru o interpretau perfect.
La această vârstă, după aproape patru decenii și o așa zisă revoluție, aș spune că nu mai există diferențe. Presa este plină de osanale, câmpurile patriei sunt pline de chipul conducătorului generalului soldatului iubit adorat, nomenclatura prosperă, adăpostul antiatomic al președintelui se consolidează, vila tovarășului prim se mărește, luxul se ține la secret, poporul votează voios.