Dacă în primul articol am analizat șansele existenței unei societăți în egală măsură echitabilă, dreaptă, centrată pe adevăr, cu alte cuvinte bună, concluzionând că o asemenea soluție nu este chiar posibilă, deși politicieni în egală măsură mesianici și șarlatani o promit și sunt pregătiți să sacrifice resurse și oameni în numele edificării ei, în articolul de față voi încerca să profanez, a se citi demistific, și alte povești de succes ale șarlatanilor politici.
Teza acestui articol este că bunăstarea economică și naționalismul, deși în istoria umanității au fost puse ciclic în coșul dezirabilului, nu sunt compatibile, nici măcar complementare, iar acceptarea unor promisiuni electorale care le promit pe ambele reprezintă o amăgire extrem de costisitoare.
Voi prezenta mai jos definițiile națiunii, naționalismului și bunăstării, iar apoi voi enumera doar șase argumente, din multele care pot exista, care susțin teza de mai sus.
NAȚIUNEA reprezintă o comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie.
NAȚIONALISMUL reprezintă o doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale.
BUNĂSTAREA reprezintă o situație materială bună, prosperă; prosperitate.
- Reprezintă o realitate permanent întâlnită că nu există o omogenitate deplină a comunităților. Nici vreo segregre naturală care să separe exact, matematic, națiunile între ele. Pe cale de consecință, idealul unui stat național, care să cuprindă doar etnia națională unificată prin specificul istoric, cultural, de limbă și religie, este utopic. Realitatea dovedește că toate statele naționale sunt aproximări, încercări mai mult sau mai puțin reușite, care aproape niciodată nu mulțumesc pretenția sau așteptarea cuprinderii în granițe a unei singure națiuni, pe de-a-ntregul ei. Tot realitatea dovedește că statele naționale se nasc greu, aproape întotdeauna cu sacrificii umane și materiale semnificative (războaie, revoluții), iar rezultatele nu sunt întotdeauna mulțumitoare, cu atât mai mult cu cât deciziile formării acestor state nu le aparțin aproape niciodată exclusiv, statele noi trebuind impuse, recunoscute, acceptate și chiar protejate la nivel internațional. Nu de puține ori, statele așa zis naționale suferă din cauza integrării unor minorități etnice considerate indezirabile, dar și din cauza neintegrării unor diaspore aflate în componența altor state naționale la fel de frustrate. Năzuințele consolidării caracterului național al unui stat pot lua formele omogenizării culturale, purificării etnice, prin execuții în masă sau deportarea alogenilor, asupririi religioase, impunerii valorilor majorității, cu forța, în fața valorilor minorităților naționale. Sociologic, pot fi identificate mai multe teorii care abordează fenomenul creșterii coeziunii sociale în contextele în care grupurile înfruntă amenințări externe, însă relevant pentru acest argument este că o condiție a confruntării, a adversității, interne sau externe, în relație cu propriile minorități etnice sau cu statele în care se află diaspore importante, nu favorizează câtuși de puțin bunăstarea economică, care presupune colaborare, schimburi economice, evitarea investițiilor în înarmare și favorizarea investițiilor civile, creșterea calității vieții prin maximizarea siguranței publice. Naționalismul reprezintă un efort aspirațional extrem de costisitor, îndreptat spre un referențial utopic.
- Deși națiunea reprezintă un concept unificator, ea reprezintă totuși o abstracție, deoarece nu există în realitate nicio identitate unică, culturală sau istorică, specifică tuturor membrilor unei națiuni, cu atât mai puțin vreuna de limbă sau religie. Să chestionăm puțin conceptul de națiune. Există o limbă pură, neafectată de importuri lingvistice, vorbită perfect de toți membrii unei comunități? Răspunsul va fi că nu. Nu puține decăderi din mândria de a fi orice naționalitate se bazează strict pe pocirea limbii, pe nerespectarea regulilor ortografice, ortoepice, pe exagerarea utilizării neologismelor, pe valorificarea excesivă a regionalismelor, la fel cum reglementarea excesivă și impunerea unei limbi cu forța sunt strategii de succes în caricaturizarea unei unități lingvistice. Toți membrii unei comunități naționale împărtășesc o istorie unică? Sigur că nu. Nu pot împărtăși valorile aceleiași istorii conaționali care s-au aflat în spatele puștilor sau în fața gloanțelor, victimele și călăii represiunii, partizanii și securiștii, părinții tinerilor morți la frontiere și paznicii frontierelor comuniste, cei care i-au mitraliat fără milă. Pentru unii se înalță onoruri, pentru alții se adâncesc morminte. Pot împărtăși toți membrii unei comunități naționale aceeași cultură și pot ei recunoaște în mod similar aceleași valori? Doar în povești, poate. Realitatea este mult mai complexă, iar culturile nu sunt lipsite de subculturi, contractulturi, care asigură o eterogenitate semnificativă, mai curând decât o omogenitate cvasitotală. Sunt parte din națiune mai curând cei care citesc cărți sau cei care privesc la filme scurte pe tiktok? Sunt parte din națiune mai curând microbiștii de pe stadioane sau jucătorii din teren? Sunt parte din națiune cei care consumă literatură științifică sau cei care se hrănesc din texte sacre? Sunt parte din națiune cei care apreciază proletcultismul sau cei care îl condamnă? Sunt parte din națiune iubitorii artelor contemporane sau cei care le disprețuiesc? Despre diferențierile religioase, ce să mai vorbim. Cine sunt membrii unei națiuni unificate prin religie: clerul, călugării, habotnicii, creștinii de duminică, doar botezații sau și ceilalți? Din toate aceste chestionări se va reține că nu există un model unic și dezirabil de membru al națiunii, că nu există un șablon de „bun român”, „bun maghiar”, „bun chinez”, iar impunerea unui asemenea model aspirațional specific naționalismului ar presupune din nou o mulțime de frustrări, frământări sociale, conflicte, violență, care, toate, sunt incompatibile cu bunăstarea economică.
- Naționalismul este un alt nume al izolaționismului, deoarece impunerea unor aspirații naționale implică dinamitarea relațiilor cu vecinii și cu minoritățile etnice de pe teritoriul „național”, presupune revendicări teritoriale, segregaționism, revizionism vizavi de tratatele fondatoare ale națiunilor sau interferențe cu celelalte state care au diaspore importante, presupune comportamente înșelătoare, precum tentația purificării etnice sau a anulării specificului cultural al minorităților. În aceste condiții, schimburile economice se reduc, noile tehnologii devin din ce în ce mai greu accesibile, națiunea pierzând beneficiile colaborării internaționale, piețele se contractă, competiția economică scade, prețurile cresc, investitorii fug, climatul de tensiune și de conflict minează colaborarea în interiorul și în afara granițelor, cu efecte directe în limitarea bunăstării, creșterea bugetelor dedicate înarmării și manipularea cetățenilor pentru a nu da atenție resurselor, vieților, libertăților și drepturilor pe care le pierd în numele unui război din care nu are nimeni ceva de câștigat.
- Naționalismul este o boală cu simptome diverse: etnocentrismul (cultura națională este mai importantă decât toate celelalte), protocronismul (cultura națională stă la baza culturii universale), etnofiletismul (idolatrizarea propriei etnii naționale), șovinismul (etnia națională poate domina și exploata celelalte etnii sau națiuni), xenofobia (suspiciunea și frica față de străini). Toate aceste simptome reprezintă complexe de inferioritate istorică, mascate sub aparența superiorității, care inhibă colaborarea și schimburile cu alte națiuni. Se manifestă prin ignorarea sau chiar desconsiderarea culturilor vecine, a limbilor vecinilor, iar astfel sunt sabotate toate pârghiile colaborării și conlucrării economice, relațiile cu vecinii devenind stric obiectul confruntărilor sau competițiilor, în ordine, sportive, economice sau militare. Bunăstarea economică va putea fi obținută cu greu în regiuni marcate de asemenea conflicte latente sau manifeste, instabilitatea politică și investițiile în plan militar subminând interesele societății în ansamblul ei.
- Istoria ne învață că bunăstarea economică de astăzi are două surse principale: prima este moștenirea istorică, cele mai multe state dezvoltate de astăzi având în spate istorii de expansiuni glorioase, iar a doua este pacea. Pacea permite și statelor fără istoric colonial sau chiar fără istoric să cunoască prosperitatea economică, stabilitatea și lipsa conflictelor militare asigurând o predictibilitate și o dezvoltare socială continuă. În egală măsură, pacea se câștigă prin colaborarea cu vecinii, mai curând decât prin competiția cu ei, prin renunțarea la revendicări teritoriale sau la proiectarea unor aroganțe sterpe, care condamnă la izolare și subdezvoltare. Naționalismul încalcă dezideratele stabilite prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, fiind incompatibil cu art. 26, care precizează că educaţia trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii. Naționalismul este îndreptat împotriva păcii, deci împotriva bunăstării.
- Politicile naționaliste eșuează invariabil din cauza falimentului social și economic. În România secolului al XX-lea, extremismul naționalismului legionar a introdus în viața publică violența politică și socială, asasinatul politic, persecuția minorităților, holocaustul antisemit, cultul liderului, aderarea la forme de fascism europene, care și-au consumat energiile în Al Doilea Război Mondial, luând cu ele și aproximativ 60 de milioane de vieți. Cât privește moștenirea național-comunismului din anii `80, ea a generat o sărăcie lucie, escamotată de cultul personalității dictatorului, idealizarea istoriei naționale, respingerea influențelor externe, distrugerea coeziunii sociale prin represiune și teroare, conducând la revolta populară din decembrie1989. Ambele epoci de aur au sfârșit lamentabil, iar o revendicare a gloriei acelor vremuri, prin mijloace identice, reprezintă un scenariu grotesc.
În concluzie, deși există politicieni care își fac un titlu de glorie din a înălța flamura naționalismului, militând cu superioritatea națională împotriva străinilor care întotdeauna „ne” otrăvesc, care invariabil „ne” fură, care „ne” exploatează fără rezerve, formulând revendicări teritoriale și proiectând imagini deformate și disprețuitoare la adresa vecinilor sau străinilor, pariul naționalist este întotdeauna necâștigător, conducând la sărăcie, izolare, violență socială și, într-un final agonic, revolte, război și moarte generalizată. Cu pumnul strâns nu se pot realiza tranzacții de bunăvoință și bunăstare.
Dumitrel Toma 