În acest articol, voi prezenta cinci contradicții care afectează dezbaterile recente despre reforma educației din României, iar la final voi prezenta un punct de vedere personal legat de valoarea proiectului „România Educată”, cel în cadrul căruia se înscriu și eforturile ministeriale actuale.
- Contradicția profesori valoroși – plată diferențiată, asigurată de manageri subordonați politic
- Contradicția profesori valoroși – caracter instabil al normelor didactice
- Contradicția profesori de specialitate valoroși – libertate de alegere a curriculumului de specialitate
- Contradicția educație de calitate – transdisciplinaritate/interdisciplinaritate/multidisciplinaritate, învățarea prin proiecte
- Contradicția calitatea formării – curriculum la alegerea elevilor din oferta școlii
Să analizăm câteva argumente care susțin contradicțiile de mai sus.
1. Contradicția profesori valoroși – plată diferențiată, asigurată de manageri subordonați politic
Profesorii valoroși, proveniți din cicluri de formare îndelungate și eficace, înzestrați cu o vocație pedagogică, atașați valorilor pro-cunoaștere, pro-știință, pro-sociale, testați, evaluați, validați, nu pot fi compatibili cu valorile politice trecătoare, orientate spre mulțumirea poftelor de moment ale societății sau ale partidelor. Este evident că diferențierea salarială, în condițiile unui management școlar eminamente politic, va avea drept finalitate recompensarea profesorilor care slujesc mai bine partidului guvernamental sau coaliției de guvernământ, implicit intereselor de moment ale unor părți din societate, nu intereselor de lungă durată ale generațiilor viitoare. Într-o societate orientată spre secularizare și laicizarea instituțiilor publice, vor fi remarcați și recompensați profesorii care urmăresc această agendă, câtă vreme într-o societate orientată spre creșterea sacralității instituțiilor publice, beneficiile vor fi alocate preponderent profesorilor care urmăresc aceste scopuri. Impunerea unui management politic și a unei agende politică școlilor va defecta generații la rând, precum s-a întâmplat în perioada totalitară cu predarea „socialismului științific”. O asemenea instituție școlară, politizată și exagerat de receptivă la scopurile politicienilor, nu va atrage și fideliza profesioniști ai educației, nu va asigura o educație oarecare, ci doar va bifa, cu mari costuri pe termen lung, obiective politice trecătoare.
2. Contradicția profesori valoroși – instabilitatea normelor didactice
Se dorește formarea profesorilor prin cicluri de specializare dedicate, în acest sens fiind foarte popular masteratul didactic, care să crească competențele profesorale ale absolvenților învățământului superior, astfel încât în fața elevilor să ajungă profesioniști ai predării și învățării, nu doar profesioniști ai științelor. În același timp, dezbaterile publice sunt orientate în direcția fragmentării, ducerii în derizoriu și șubrezirii normelor didactice. Cele două teme sunt evident incompatibile, pentru că pleacă de la premisa total greșită că absolventul masteratului didactic va putea preda orice, în funcție de opțiunile elevilor, în funcție de dinamica interesului social sau economic, se va putea adapta oricăror mișcări „tectonice” în privința modului de raportare la cunoaștere pe durata întregii cariere, ceea ce reprezintă o absurditate. Profesorii de matematică (dar putea fi vorba despre orice altă specialitate) nu doar predau, ci predau un conținut specific, matematică. Ei nu formează orice fel de competențe, ci competențe mai curând matematice. Ei trebuie să înțeleagă ce predau, iar pentru asta studiază și se specializează în matematică. Matematica se cere predată, se cere învățată, ea impune formarea profesorilor de matematică. Iar matematica nu este doar aritmetică elementară, care să poată fi stăpânită și aplicată în proiecte superficiale, de genul calculului capetelor sau picioarelor din curțile cu capre și găini, accesibile oricărui absolvent de studii elementare. Un specialist în matematică se formează mai greu decât un specialist în profesorat, iar odată format devine evident că nu poate fi tratat ca o cantitate neglijabilă, lăsată la decizia sorților privitoare la norma didactică sau la jocul hazardului în privința stabilității profesionale. Cu cât normele didactice vor fi mai volatile, cu atât absolvenții care stăpânesc cunoașterea științifică vor fi mai îndepărtați de predare, iar cei care vor putea preda orice nu vor preda, de fapt, nimic, iar competențele absolvenților lor vor fi poate doar specifice „școlii vieții” sau „școlii politice de vară”.
3. Contradicția profesori de specialitate valoroși – libertatea de alegere a curriculumului de specialitate
În anii terminali ai liceului, se propune creșterea ponderii curriculumului de specialitate, care poate lua forma CS (curriculum de specialitate) sau CDEOȘ (curriculum la decizia elevilor din oferta școlii). Ambele forme presupun o dinamică mai curând imprevizibilă a normelor, a stabilității posturilor, incompatibilă cu dezideratul atragerii în învățământ a unor profesori de specialitate valoroși. Este evident că normele mai stabile, cele de „trunchi comun”, vor avea o căutare mai mare, iar normele mai puțin stabile, cele care presupun o instabilitate mai accentuată, formate în mai multe școli, anume cele de specialitate, vor fi evitate.
4. Contradicția educație de calitate-transdisciplinaritate/interdisciplinaritate/multidisciplinaritate/învățarea prin proiecte
Metoda cunoașterii științifice nu este compatibilă, la nivel de formare, cu abordările holistice, care avantajează mai curând o perspectivă superficială, lipsită de profunzime și sens. Este evident că un proiect educațional precum „Vulcanul” poate presupune valorificarea foarte multor informații specifice variilor domenii: geografie, geologie, fizică, chimie, biologie, istorie, literatură, arte, TIC, arheologie, matematică, seismologie etc., dar o activitate multidisciplinară, inderdisciplinară, transdisciplinară doar va tatona necunoscutul, experiența de cunoaștere rămânând foarte superficială fără nucleul de cunoaștere abstractă și aprofundată a fiecărei discipline în parte. Abia finalitatea unei predări/învățări disciplinare poate fi reprezentată de capacitatea integrării informațiilor și valorificării acestora în contexte multiple, însă a pune boii în urma carului, adică a preda pornind de la abordări integratoare fără a stăpâni fundamentele fiecărei științe, reprezintă o „erezie” pedagogică absurdă. Da, abordarea învățării în contexte concret-intuitive este firească la clasele mici (unde numărul 2 se echivalează cu o mulțime de 2 elemente concrete – muște sau arici), la începutul învățământului secundar (poate la fizică, chimie sau biologie, unde ierbarele, insectarele și experimentele sunt spectaculoase, vezi disecția broaștei sau desublimarea naftalinei), când structurile gândirii abstracte abia se formează, dar este absolut ridicolă pentru elevii de liceu. Sigur că învățarea prin proiecte permite oportunități de imagine politicienilor, resursele și materialele implicate sau rezultate putând oferi o justificare cheltuirii banului public sau reprezentării utilității proceselor didactice, dar nu trebuie uitat că transformările educației operează în special în creier, în zona deprinderilor și abilităților, în zona valorilor și atitudinilor, în zone greu accesibile, imposibil de pus pe masă pentru a realiza albume foto. Excesiva centrare pe concret, pe cazuistici provenite din realitate echivalează cu a susține că gândirea abstractă este inutilă, iar cunoașterea trebuie limitată doar la concretul empiric, sensibil, intuitiv, accesibil simțurilor. Cum ar fi să încerci calcularea ariei laterale exterioare a unui vulcan erodat fără a înțelege ce este cercul, raza, înălțimea, constanta π (pi), aria, aria laterală, conul, trunchiul de con, fără a cunoaște teorema lui Pitagora, amintind doar câteva elemente ale cunoașterii matematice care trebuie stăpânite bine pentru a realiza un asemenea calcul, cu un rezultat perfect discutabil sau chiar inutil, în definitiv suprafețele concrete sunt imposibil de suprapus pe cele abstracte. Și, cum ar fi să speri că, după ce elevul a învățat toate acestea pentru un vulcan dat, va putea generaliza cunoașterea pentru a determina singur aria suprafeței unui abțibild de pe o cană de ceai, când cana nu mai seamănă cu vulcanul, iar ariile suprafețelor se calculează în cu totul altă manieră. Câte proiecte, înțelegând obiecte reale, tangibile, atâtea calcule. Gândirea abstractă, dezvoltată prin aprofundarea științifică, vine să salveze omul din fața muncii sisifice de a confrunta mereu noul, dar și din fața ignoranței de a neglija nedescoperitul pentru o confruntare permanentă a neascunsului. Sigur că într-o lume a inteligențelor artificiale omul poate fi scutit de orice efort de a învăța ceva, putând obține răspunsuri instantanee la orice nevoie de cunoaștere, însă întrebările cum pot apărea în lipsa educației? Cum ai putea înțelege sau interpreta răspunsul unei inteligențe artificiale, dacă tu nu deții aparatul conceptual specific științelor? Cunoașterea abstractă nu este dispensabilă, indiferent cât vor avansa inovațiile tehnologice, iar a ști, dar mai ales a conștientiza ce nu știi, presupune întotdeauna a învăța mai curând mai profund decât mai superficial.
5. Contradicția calitatea formării – curriculumul la alegerea elevilor din oferta școlii
Această contradicție poate exista doar dacă elevii și părinții au posibilitatea reală de a influența oferta școlii. Dacă această posibilitate nu există, atunci CDȘ-ul doar își modifică numele în CDEOȘ, iar profesorii școlii oferă doar opționalele pentru care dețin o calificare compatibilă. Dacă elevii și părinții au posibilitatea reală de a influența oferta școlii, atunci o anumită diversificare a ofertei curriculare poate apărea, depășind resursele de expertiză științifică și pedagogică a școlii. Altfel spus, dacă părinții și elevii doresc un curs opțional de astrologie și spiritism, în mod sigur școala nu va putea asigura expertiza pseudo-științifică și va fi nevoită să recruteze personal din piața liberă, sau dezvoltând parteneriate cu firme autorizate pentru codul CAEN 9609. În mod similar, dacă elevii doresc un curs opțional de tatuaje și piercing, de onlyfans sau tiktok etc. Dacă se întâmplă ca elevii și părinții să poată comanda ce este mai la modă, problema resursei umane devine cu adevărat spinoasă, pentru că ideea de normă va fi spulberată, numărul de ore va putea varia semnificativ de la un an la altul, determinând crize permanente în asigurarea personalului de specialitate și în atragerea profesorilor valoroși.
Talantul îngropat: Proiectul „România Educată”
După cum am promis, prezint în continuare perspectiva mea în privința proiectului „România Educată”, cel în cadrul căruia se înscriu și eforturile ministeriale actuale, așa pline de contradicții cum sunt.
Menționez din start că, printr-un concurs de împrejurări, am fost invitat, via RBL & Merito, să particip la evenimentul de lansare în dezbatere publică a rezultatelor Proiectului „România Educată”.
Evenimentul a fost prezentat aici. La acel moment, știu că am ieșit din Palatul Cotroceni cu același gust amar descris în articolele USL Trăiește. Prima zi din griul domnului K.W. Iohannis și Traseistul stă cu președintele la masă sau Romania, țara traseismului bine făcut. Foiala și înfoierea unor politicieni oportuniști și traseiști, foști miniștri ai educației care-și rataseră lamentabil mandatele, ce păreau dornici să amaneteze în nume personal capitalul de speranță investit în acest proiect, era, din punctul meu de vedere, indiciul că acest proiect reprezintă doar un praf în ochii celor naivi, un instrument gândit doar pentru a recredibiliza o elită de mucava, poate cu epoleți sau nu, poate masonică sau nu, poate șantajată sau nu, poate abonată la interese economice străine de educație sau nu, poate malonestă sau nu, dar cert repetentă la capitolele integritate, eficacitate și servirea interesului public. Pe 14 iulie 2021, a fost publicat Raportul „România Educată”, Proiect al Președintelui României, Klaus Iohannis, asumat prin memorandum de Guvernul României. În urma citirii raportului, am publicat articolul România Educată și Coruptă. Ulterior, au fost elaborate legile educației, numite ba Iohannis, ba Câmpeanu, ba Deca, în funcție de cine prelua ștafeta proprietatății nerușinării.
Sunt de părere, analizând resursa umană implicată în realizarea proiectului „România Educată”, analizând dezbaterile publice, feedback-ul social, dar mai ales contextul politic, că multă lume bună, care trăiește bine dintr-o conivență cu „binefăcătorii” politici, a fost interesată să creeze impresia unei reforme adevărate, să edifice un succes politic, fără să riște excesiv sau să atingă/rezolve multe din problemele reale ale sistemului de învățământ românesc, fără a servi neapărat interesul public, aș spune. Sub o paradă de bune intenții și fotografii bine regizate, am întrezărit, de multe ori, scopuri mercantile sau pur și simplu eforturi uriașe pentru ca factorul politic să își consolideze poziția privilegiată, de suveran și beneficiar al corupției educaționale. Am observat legi mai stufoase ca niciodată, acte normative subsecvente pline de cuvinte mari care să acopere sau să ascundă o mulțime de interese incongruente cu educația. Am asistat la consultări publice de formă, sau angajând exclusiv membrii partidelor guvernamentale, am asistat la complicități în tăcere, la treceri cu vederea, la refuzul de a accepta feedback-ul social, părând că întreaga reformă este concepută doar pentru conservarea și maximizarea beneficiilor politicienilor, nu pentru educație sau pentru generațiile viitoare. Am observat oameni vulnerabili vulnerabilizând procesul și produsele finale, doar pentru a-și atinge un obiectiv personal, de business, sau de partid/grup/gașcă. Am observat inconsevențe sau simple exerciții de ipocrizie, precum ar fi tema managementului profesionalizat, tema consultării reale a societății etc. Toți cei care au cioplit un uger pe trupul fragil de albină, prin care să le curgă în propria gură doar lapte și miere, și-au văzut visul cu ochii. Nelimitatele mandate de rector, examenele de admitere în colegiile naționale, bunăstarea pieței meditațiilor, tăcerea plagiatelor, lăbărțarea sinecurilor, reducerea integrității, scurgerea bugetelor spre firmele de partid, sorbirea finanțărilor europene prin toate gurile politice, monopolizarea politică a școlilor și universităților, toate mizele mici ale oamenilor „mari” au fost satisfăcute. Schimbarea miniștrilor, fie că s-au numit Câmpeanu, Deca sau David, provenind toți din partida președintelui fără de țară, a președintelui traseiștilor, a președintelui păpușar al partidelor politice, nu a adus niciun milimetru de diferență stilistică sau de onestitate. Toți au îmbrobodit mortul cât mai bine, sperând să nu se simtă mizeria pe care o servesc. Artificiile cu asociațiile de elevi/părinți și/sau ong-urile generatoare de ecouri laudative, pozitive, mai devreme sau mai târziu demascate toate, forțarea majorităților favorabile, în urma întâlnirilor cu inspectorii și directorii partidului, neacceptarea amendamentelor și votarea fără dezbateri parlamentare, consecințele unui șantaj politic evident, au reprezentat scârboșenii desăvârșite, nedemne pentru un proces democratic autentic, absolut necesar în cazul unor legi ale educației naționale. Punerea în dezbaterea publică a planurilor cadru nu depășește mizele mici, mascarea austerității bugetare, reducerea importanței educației, reducerea timpului dedicat educației, reducerea normelor, reducerea salariilor, reducerea accesului la cunoașterea științifică, ispitirea cu tentația libertății de alegere, simulată prin diverse mecanisme, printre care și reformarea opționalelor neopționale, nefiind decât o iluzie în plus. Proiectul „România Educată” s-a născut dintr-un păcat originar, punerea seminței nemuririi prezidențiale în sufletele unor oportuniști de carieră, traseiști și fripturiști care-și dovediseră cu vârf și îndesat slăbiciunile profesionale. Toți miniștrii educației s-au folosit de acest program prezidențial doar pentru a servi interesului personal sau de partid, de a parveni indiferent de cale, de a-și asigura complici în ferocea menajerie a animalelor de pradă politice. Toți și-au servit doar propria nemurire de inspirație prezidențială. Și toți au reușit în ceea ce și-au propus. Unii au rămas rectori dincolo de cele două mandate democratice, alții au devenit prorectori din lectori, peste noapte, alții au devenit miniștri, toți însă au protejat rețelele de căpușe politice, bine înfipte nemeritocratic în trupul educației. Educație nu prea se face, reformă aproape deloc, dar se cheltuiește oneros, discutându-se intens.
Din toate acestea va rezulta că, în opinia mea, proiectul prezidențial „România Educată” reprezintă talantul primit de la societate, pe care președintele Iohannis, prin oamenii de care s-a înconjurat, prin oamenii de care s-a folosit, prin oamenii pe care i-a creditat cu încredere, a decis să îl îngroape sub noroi.
Sfârșitul îl știți:
„Iar pe sclavul acela nefolositor aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!” (Matei 25:30)
Sursa foto: http://www.romaniaeducata.eu/wp-content/uploads/2021/07/Raport-Romania-Educata-14-iulie-2021.pdf
Dumitrel Toma 