Traseistul stă cu președintele la masă sau Romania, țara traseismului bine făcut

Termenul traseit nu există în dictionarul explicativ al limbii române. Varianta feminină este menționată în dicționarul de argou:

Traseistă, traseiste s. f. (pub.) prostituată care își acostează clienții pe șoseaua de centură.

Termenul traseit a fost inventat de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, așa susține, în 2000.

„Când am inventat cuvântul traseist, în vara anului 2000, scriam despre cazul unui politician care schimbase trei partide într-un timp record, cerând de fiecare dată o maşină mai scumpă şi o funcţie pe măsură. Fireşte, m-am inspirat din femininul traseistă, femelă care iese la drumul mare pentru a presta sex în serie pe bani. Sau, pentru corectitudine politică, un mascul care face acelaşi lucru. În ambele situaţii e vorba de sentimente esenţiale pentru fiinţa umană, dragostea şi opţiunea politică, pe care traseismul le batjocoreşte până la desfiinţare.”

În Enciclopedia Libera-Wikipedia, există doua articole care se referă la traseismul politic

Traseismul politic (în engleză party switching) este un fenomen politic care constă în schimbarea de către un politician a partidului politic care l-a propulsat într-o funcție. Din punct de vedere științific, nu a fost cercetat în amănunțime. Printre explicațiile găsite fenomenului este existența unui sistem de partide slab instituționalizat.

Traseismul are mai mai multe implicații, normative, teoretice și substanțiale. Fenomenul este răspândit în multe state, chiar în cele mai stabile sisteme de partide. 

Traseismul politic în România (în engleză party switching) este un fenomen des întâlnit. Traseismul politic este definit conform criteriilor Coaliției pentru un Parlament Curat drept schimbarea de către un politician a mai mult de două partide.

Pe plaiurile mioritice, traseismul reprezintă efectul pe care-l determină o mulțime de cauze care au legătură cu aspecte ale vieții publice și politice din România:

• Traseismul decurge dintr-o perspectivă ultra-pragmatică, egocentristă, asupra politicii, tentațiile accesului necenzurat le instrumentele puterii fiind foarte puternice pentru persoane cu labilități profesionale sau caracteriale, care nu pot obține sau menține succesul în afara funcțiilor politice sau care presupun înregimentare politică. Pentru că alternanța succes-eșec este inevitabilă în politică, refuzul pierderii avantajelor și privilegiilor conduce inevitabil la tentația traseismului, schimbarea taberelor reprezentând singura șansă de menținere în funcții, de acces la resurse și de validare în societate. Da, societatea încă nu taxează traseismul. Nici turnătoria nu a taxat-o corespunzător în regimul comunist. Însă asta nu i-a făcut pe turnători foarte simpatici la momentul iluminării. În mod sigur, nici traseiștii nu vor fi iubiți prea mult timp. 
• Traseismul reprezintă efectul asocierii de oamenii, nu de valori, în politică. Da, politicienii români sunt afiliați unor rețele de interese mai curând personale și de grup, nu axiologice, din cauza aceasta, uneori, prin traseism se conservă fidelități umane, beneficii personale sau de clan, ignorându-se cu totul aspecte de ordin ideologic, valoric, care, teoretic, ar trebui să stea la baza demersurile asociative de ordin politic. 
• Traseismul reprezintă soluția la o problemă care vizează succesul personal, realizarea în nume propriu, reușita individuală. Dacă întru în politică pentru a-mi atinge interesele limitate, voi face orice pentru asta, opoziția nefiind o soluție. Dacă sunt reprezentantul unor interese publice, al unei comunități, nu voi folosi o soluție individuală, particulară, care-mi poate aduce avantaje exclusiv mie, voi face opoziție pentru că acolo se află cei care m-au susținut, cei care au încredere în mine și care mă deleagă să le reprezint interesele. Traseismul este întotdeauna individual, alegătorii nu pot și nu vor fi niciodată traseiști, ei iau deciziile înaintea votului, nu după. Într-adevăr, în România există o instabilitate a opțiunilor politice, fapt care se vede cel mai bine după alegeri, câstigătorul având un număr mai mare de simpatizanți după câștigarea alegerilor, decât înainte de ziua votului. Din nefericire, nu este posibilă schimbarea votului după anunțarea rezultatelor. Din fericire, votul este secret, în felul acesta ipocrizia neputând fi dovedită.
• Traseismul este cultivat, încurajat, răsplătit de clasa politică. Rareori s-au putut vedea politici conservente de limitare sau sancționare a traseismului. Apartenența la club se recunoaște în numărul mic de virtuți, disponibilitatea pentru înșelăciune, pragmatism lipsit de exigențe morale, fidelitate în fața aranjamentului/angajamentului care garantează succesul de moment.
• Traseismul reprezintă efectul imposturii și conduitei infracționale. Șantajul nu se exercită din exterior, cu necesitate, el este asumat, reprezintă o autocondiționare care determină alierea cu cel puternic, cel capabil să protejeze, cel care nu poate primejdui. Cu cât politicienii sunt mai vulnerabili, cu atât vor fi mai dependenți de accesul la putere și resurse, iar traseismul va reprezenta soluția la îndemână.
• Traseismul este efectul unei atitudini disprețuitoare la adresa celor din jur. În politica românească, nici nu este foarte greu să-ți proiectezi o asemenea fantezie a succesului autentic, câtă vreme succesul, indiferent cât de bine plătit și fals ar fi, aduce automat osanale, obediențe, servituți. Câștigătorul este adulat, este căutat, este invitat, este celebrat, este iubit, este fotografiat, este filmat, are tot timpul alaiuri de interesați și servitori în jur. În mod firesc, când va pierde puterea, potențialul traseist se va considera cel mai prețios, calificat și important om din viața cetății. Va oferi oricât, va sacrifica orice, se va vinde pe el și-și va sacrifica foștii prieteni (traseistul nu are niciodată prieteni) doar să-și poată păstra privilegiile. Și cei care-i seamănă, care se tem de aceeași calamitate, salvându-l pe el se vor salva pe sine. Din această cauză avem o atât de redusă rată de împrospătare a politicienilor și decidenților în instituțiile publice.

 

Deopotrivă, traseismul generează o multitudine de efecte, care mai de care mai negative și greu de cuantificat, în egală măsură dificil de corectat.

• Traseismul determină neîncredere în politicieni și în angajamentele politice.
• Traseismul afectează substanța democrației, pentru că permite menținerea la putere a unor indivizi care nu mai sunt legitimați prin voturi.
• Traseismul contribuie la proasta gestionare a instituțiilor, oameni nevalidați prin vot continuând să ocupe funcții de decizie în stat.
• Traseismul promovează comportamente egoiste, care nu vizează interesul public, ci interesul personal, limitat. Este natural ca aceste interese să existe în rândul indivizilor care își urmăresc propriile interese, însă este perfid dacă vor caracteriza persoane care-și asumă misiuni de reprezentare a intereselor celorlalți, în politică făcându-se vorbire despre cetate, despre polis, nu despre ego și/sau famiglia.
• Traseismul rupe electoratul de propriii reprezentanți, sugerând că nu există alternativă.
• Traseismul inhibă participarea cetățenilor la viața cetății și exercitarea dreptului la vot. 
• Traseismul transmite mesajul: minoritățile nu merită reprezentate, opoziția nu reprezintă o miză politică. La acest mesaj sunt sensibili indivizii care au intrat în politică doar pentru propriul interes, pentru propria împlinire materială, care nu au aspirații superioare. 
• Traseismul justifică o lipsă de asumare a responsabilității. Orice ar face, oricât de mult ar eșua, politicianul știe că poate beneficia de o plasă de siguranță care să-l salveze. Promisiunile, angajamentele, speranțele potențate pot cădea în gol, la fel pot cădea și votanții, contează că traseistul este salvat. 
• Traseismul reprezintă o alienare a relației ales-alegător. Pe cât de insignifiant este alegătorul, pe atât de valoros este alesul. Alegătorul poate fi victima unei imposturi, el poate fi furat, el poate fi înșelat, cel care va câștiga întotdeauna va fi impostorul, hoțul, infractorul, alesul care-și poate păstra privilegiile indiferent de sensul acțiunilor sale.

Traseismul reprezintă un comportament politic rareori sancționat public în România.

De cele mai multe ori, prin mijloacele de manifestare, el scapă sancțiunii și oprobriului public. Mai mult, în ultima vreme, se încearcă creditarea acestei aberații comportamentale cu bune intenții, traseistul fiind cel care se sacrifică pentru ca o comunitate să obțină acces la fonduri publice condiționate de mobilitatea politică a gestionarului intereselor comunității. Primarul devine traseist pentru că, în caz contrar, ar pierde oportunități de finanțare și nu ar avea realizări. În acest context, dacă am eluda calitatea umană îndoielnică a politicienilor locali, am putea suspecta indiciile sindromului Stockholm. Violatul devenind complicele violatorului. Traseistul știe că-și pierde onoarea și, totuși, decide să-și susțină agresorul și chiar să-i aducă beneficii electorale. Nu este cazul să creăm fantezii, primarul traseist știe foarte bine că în ecuația alegerilor din România, cel mai puțin important este alegătorul. Numărul afișelor, cantitatea pomenilor electorale, prețul plătit echipelor de susținători, numărul și calitatea articolelor de susținere din presă, cu alte cuvinte investițiile, sunt cele care decid câștigătorul. În acest calcul, dependența de resursele financiare și apartenența la partidul cel mai puternic, care controlează mass-media, sunt vitale și merită toate compromisurile. 

Am scris acest articol astăzi, 23 decembrie 2014, la o zi după ce am aflat că președintele Iohannis a ales să ofere funcția de consilier prezidențial unui traseist. 

Dan Mihalache este un traseist (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Dan_Mihalache). 

Între 1997 și 2001 a fost secretar executiv în Alianța pentru România (partid condus de Theodor Meleșcanu). 

A fost consilier al premierului Adrian Năstase între 2001 și 2004, în timpul guvernării Partidului Social Democrat.

În 2004 a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR.

A intrat în echipa de campanie a lui Crin Antonescu, fiind directorul de strategie și comunicare al campaniei liderului național-liberal la alegerile prezidențiale din 2009.

Anul următor a devenit consilier politic al lui Antonescu, iar din mai 2011 a fost secretar general adjunct al PNL.

În 2014 Mihalache a fost membru în echipa de campanie a lui Klaus Iohannis.

Din 22 decembrie 2014, este consilier prezidențial.

 

În mesajul transmis cu ocazia învestirii, domnul Klaus Werner Iohannis a afirmat:

1. „Și le spun românilor clar: așteptările mari pot duce la rezultate mari. Și vor duce.”

2. „Momentul în care clasa politică începe să se ridice la înălțimea așteptărilor nu poate întârzia mult. Și nu frica de dezamăgire trebuie să miște oamenii politici, ci faptul că România se schimbă. Că o națiune de cetățeni cu aspirații, idealuri și valori nu va mai accepta să fie reprezentată decât de o clasă politică pe măsură.”

3. „Primul pas în acest proces este reconstrucția instituțiilor politice, chemate să reprezinte cetățenii și să exercite puterea la toate nivelurile. Anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării acestora și construirii unui edificiu statal durabil. Pentru 50, nu pentru 5 ani.”

4. „Înțeleg rațiunile politice, înțeleg mecanismele din interiorul partidelor. Dar vă rog, pe cei din partide, să înțelegeți în egală măsură că nu mai putem lua decizii conjuncturale. Că reconstrucția instituțiilor politice nu poate porni de la calcule de partid, de la interese particulare, de la distribuiri de funcții și nici de la strategii pentru următoarele alegeri. Sper că avem cu toții înțelepciunea de a nu repeta erorile din trecut”

Sper ca aceste afirmații publice să nu fi reprezentat vorbe goale.

Prin decizia de a numi un traseist în funcția de consilier prezidențial, chiar de șef al Cancelariei Prezidențiale, se transmit semnele unui începutul de mandat absolut rușinos, în care vorba este una iar fapta este alta.

Liderii politici mari nu sunt cei care nu greșesc niciodată, cărora le este frică să revină asupra unei decizii greșite, ci sunt cei care pot accepta mesajul social, îl pot înțelege și-i pot răspunde în mod corespunzător.

Am avut încredere să văd în candidatul Klaus Iohannis potențialul unui lider politic mare, nu aș vrea să simt atât de curând gustul amar al decepției.

Imaginile sunt preluate din http://capitalismpepaine.com/2014/11/30/scutura-te-de-securisti-nea-iohannise-pana-nu-i-prea-tarziu/

{fcomment}