Stau ceasurile când se moare

Stau ceasurile când se moare,
Stau ceasurile vechi, cu roți dințate, dar stau și cele noi, cu baterie.
Stau ceasurile agățate de perete, dar stau și cele care stau ascunse-n glie.
Tăcerea lor se duce cu sufletul ce moare,
O taină stă ascunsă-n ceasul care stă la clipa când se moare.
La clipa morții chiar și ceasurile stau,
Stau permanent sau ticăie apoi,
Stau singure, așa cum stau,
De repornesc, nu-i șansă să mai steie.
Și ceasurile stau când gândul-ți-este stat.
Nu este nevoie de grija nimănui pentru a le da sau le opri tăcerea,
Tăcerea lor poate dura minute sau ore, sau poate zile-ntregi, de vor să țină doliu,
Asemeni unor oameni îmbrăcați în negru, stau ceasurile în tăceri solemne.
Stau ceasurile când se moare
Stau împreună, niciunul după sau cumva înainte
Ca la o comandă stranie stau ceasurile în clipa când se moare.