Educația cu părinți dezbinați

Reflecții pe timp de grevă – ziua a XVIII-a

1. Educația de la noi crește ca un copil cu părinții dezbinați. Un părinte stă cu ochii pe cunoaștere, pe înțelegere, pe știință, pe adecvare, pe revelații, pe sens, pe vocație, pe valoare, pe umanitate, pe solidaritate, pe libertate. Celălalt părinte stă cu ochii pe bani, pe titluri, pe hârtii, pe superstiții, pe instincte, pe pofte hedoniste, pe putere, pe supremația în fața semenilor, pe dezbinări și stăpâniri. Pe unul îl ghidează adevărul, celălalt se profesionalizează în arta minciunii și a manipulării. Un părinte își strigă amarul pe stradă, celălalt vânează oportunități foto. Un părinte caută solidaritatea în semeni, celălalt își promovează chipul pe bani. Un părinte plânge, celălalt râde. Un părinte protestează pe străzi, celălalt le fură copiilor sufletele, oferind acadele colorate. Mereu a fost așa. Starea de anomie socială, incoerența valorică, falsul permanentizat, duplicitatea, recompensează cu vârf și îndesat copilul celor doi părinți incompatibili.
2. Educația este o investiție. Dacă tu, societate, ai plătit prost profesorii, acum 30 de ani, când au intrat în sistemul național, atunci știi că a fost competiție redusă pe posturi, că au intrat și absolvenți precari intelectual sau pedagogic. Deci, astăzi, nu te plângi că feciorul tău este înjurat în sala de clasă, sau că el însuși înjură, sau că profesorii intră la și 10, sau că nu se prea învață, sau că elevii sunt analfabeți funcțional, sau că se organizează activități de formă, pentru albumele foto de pe facebook. Ai investit puțin, multiplici puținul, deci permanentizezi sărăcia la nivel transgenerațional. Sărăcia în educație produce sărăcie în tot, produce simultan și compensatoriu infinit de costisitoare manifestări ale iluziei bogăției. Golul educației va ridica edificii aparent vizibile, precum împărații cu fundul gol și cu diamante împrumutate la gât. În cancelarii va fi liniște, nimeni nu va ridica vocea dacă directorii vor fi sfertodocți, dacă vor frauda bugetele mici, dar multe, dacă, aliniați politic în spatele inspectorului general, vor goni nebunește după validări politice, posturi în diverse sinecuri și salarii mari. Ceea ce reprezintă sistemul de învățământ, astăzi, reflectă fidel investițiile din ultimele decenii. Investițiile mici de astăzi se vor percepe identic peste câteva decenii.
3. Educația este un bun public. Și, ca orice bun, are un preț stabilit la nivelul pieței, pe baza cererii și ofertei. Dacă prețul bunului este mic, atunci calitatea acestui bun scade, oferta de educație se reduce. Educația formală, cea furnizată de sistemul de învățământ, reprezintă aproape un monopol de stat, alt motiv pentru a prezuma un raport preț-calitate inadecvat. Faptul că societatea se hrănește cu iluziile că telefonul sau inteligența artificială vor prelua rolurile profesorilor, că influencerii de tiktok vor educa o nouă generație de personalități cu „marș” la gură, că activitățile non-formale vor reprezenta substitute perfecte ale eforturilor sistematice și consistente, iar toate acestea vor fi oferite pe gratis, este o nebunie. Întotdeauna când nu plătești produsul, tu ești produsul. Iar un produs în care nu se investește educație, rămâne un produs ieftin, cumpărabil cu mărunțiș. Bunicii au fost cumpărați cu zahăr și ulei, nepoții vor fi cumpărați cu imaginile mâncării.
4. În timp ce profesorii sunt în grevă, politicienii muncesc, ostenesc, organizează, planifică, desfășoară festivități de absolvire, fotografiază în dreapta și stânga, lucrează la acte normative înșelătoare, scriu declarații, desenează memorandumuri, organizează conferințe de presă, ăăăă-iesc, distribuie chipuri de politicieni, doresc să preia frâiele încheierii mediilor, ar vrea să organizeze examene, performează în gol. Iar salariile lor și perspectivele de parvenire sunt mari, foarte mari, fără limită a bunului simț de mari. Iluzia că școala reprezintă spațiul exclusiv al acțiunii politice a fost invalidată în mod repetat în istorie. Atenienii și-au ucis pedagogul Socrate, acționând politic, dar au câștigat disprețul istoriei. Acțiunea politică l-a răstignit pe învățătorul Iisus, iar decontul se știe. Legionarii au ucis pedagogul Iorga, acționând politic, și ce au câștigat? Comuniștii au ucis o academie întreagă, acționând politic, și ce au pus în loc? Minerii au agresat intelectuali, acționând politic, și ce victorie a fost? Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, și câți alți intelectuali incomozi, au fost agresați fizic, linșați mediatic, sub acțiune politică, și cu ce consecințe? Analizând schemele de birocratizare a educației, de politizare generalizată, urmărite consecvent de către partidele politice, devine evident că profesorii devin indezirabili, iar copilul needucat va fi câștigat pescuit de părintele politicianul cu buzunarele nadele pline moarte.