- Text publicat în corbiialbi.ro.
Anul acesta se împlinesc 10 ani de la trecerea în neființă și 100 de ani de la nașterea scriitoarei Szabo Magda.
Szabo Magda este una dintre cei mai importanți scriitori maghiari. După debutul din 1940, când a publicat o colecție de studii, odată cu obținerea doctoratului, a continuat să scrie și publice drame, eseuri, studii, memorii și poezie. Este considerată unul dintre cei mai traduși autori maghiari, textele sale fiind accesibile în 30 de limbi și publicate în 42 de țări. Primele sale cărți “Mielul” (poezie – 1947) și „Înapoi la Om” (1949) i-au adus ultima ediție a celui mai prestigios premiu ungar la vremea respectivă – Premiul Baumgarten din 1949 (retras în aceeași zi, după acuzațiile că ar fi un inamic al Partidului Comunist, premiul fiind și desființat). Odată cu această acuzație, își pierde postul în Ministerul Religiei și Educației din Budapesta, fiind obligată să revină în localitatea natală pentru a lucra în Școala Calvină de fete – Debrețin. În perioada 1949-1956 este cenzurată, literatura scrisă de ea neîncadrându-se în stilul realismului socialist, dorit de autorități. Ulterior, pe măsură ce publică noi și noi texte, îi sunt recunoscute meritele, fiind laureată cu Premiul József Attila, Premiul Kossuth, Premiul Femina, Premiul de traducere Oxford-Weidenfeld, Premiul Cévannes.
În 1963, scrie romanul Pilat, tradus în română de Ladislau Hegedus și publicat la Editura Univers în 1985.
Romanul Pilat reprezintă o operă complexă, structurată în douăzeci de părți, câte cinci pentru fiecare dintre cele patru capitole, sugestiv intitulate: Pământ, Foc, Apă, Aer.
Între temele principale ale romanului s-ar putea număra: relația părinte-copil, schimbarea continuă, veșnica reîntoarcere, comparația rural-urban, nostalgia tinereții, aparenta evoluție.
Descrierile și analizele psihologice, subtil creionate, conturează viețile câtorva personaje principale înrudite: Vincențiu Szöcs (Vince), un judecător concediat și reabilitat după douăzeci și trei de ani, Etelka Szöcs (bătrâna) – soția sa, Izabella Szöcs (Iza), fiica lor, o doctoriță specializată în reumatologie, foarte competentă, plecată din sat la Budapesta, Antal, soțul de care Iza divorțase, un doctor în a cărui formare avusese o mică influență și Vince.
Fiecare personaj principal este definit prin suprapunerea unor straturi temporale cu caracteristici proprii, dar și prin oglindirea, precum într-un caleidoscop, a perspectivelor celorlalte personaje. Scriitoarea creează un efect special prin definirea continuă a personajelor, până în ultima clipă, faptele și interpretarea celorlalți asupra acestora fiind capabile să mențină suspansul până în ultimul paragraf.
Celelalte personaje secundare, profesorul Dekker, asistenta Lidia, îngrijitoarea Terezia, scriitorul Domokos, Gica, Kolman accentuează stările conflictuale ale personajelor și participă la o modelare a intrigii.
Romanul este construit în jurul a numeroase simetrii de conținut: viața la țară – viața la oraș, locurile vechi – locurile noi (strada, Dorozs, Balzsamarok, Budapesta), denumirile vechi – denumirile noi (ale străzilor, ale clădirilor) obiectele vechi – obiectele noi (moara, hotelul, camera de hotel, teatrul, clădirile, crucea, sita etc.), valorile vechi – valorile noi (profesionale, politice, umane), precaritatea intelectuală a antecesorilor – educația superioară a urmașilor (Vince, Antal), curajul tinereții – lașitatea maturității (Iza) etc.
Romanul amalgamează mai multe fire narative, unul privește urmările morții lui Vince, epopeea înmormântării, plecarea bătrânei la Dorozs și apoi în Budapesta, la Iza, întoarcerea în sat, moartea bătrânei și urmările acesteia; altul vizează viața lui Antal, prima copilărie, moartea tatălui său, obținerea bursei școlare, succesul familial (până la momentul despărțirii) și profesional; al treilea definește viața Izabellei, școala, profesionalizarea, căsnicia, divorțul, refugiul în Budapesta, succesul de carieră, eșecul în relații, eșecul în întreținerea bătrânei; al patrulea urmărește viața lui Vince, copilăria, educația, repudierea din profesie, viața strâmtorată, marginalizarea socială, reabilitarea, boala și moartea.
Lecțiile romanului vorbesc despre datoria tinerilor în fața bătrânilor, despre schimbarea percepțiilor odată cu trecere timpului, despre responsabilitate profesională și caracter, în egală măsură despre schimbarea permanentă a lumilor și oamenilor și despre inaccesibilitate, despre incapacitatea bătrânilor de a se adapta lumii copiilor, dar și despre incapacitatea copiilor de a înțelege în profunzime nevoile bătrânilor.
Am apreciat în mod deosebit creativitatea dovedită în realizarea profilului psihologic al personajelor, construit prin fapte și reacții, prin percepțiile și interpretările celorlalte personaje, dar mai ales prin urmărirea riguroasă și consecventă a evoluțiilor conflictelor și tensiunilor interioare, prin construirea gând cu gând, a complexității sufletelor acestora. De asemenea, este remarcabilă capacitatea descriptivă a autoarei, descrierea locurilor, clădirilor, obiectelor, făcându-se cu multă scrupulozitate. Ceea ce suprinde, însă, este capacitatea de a genera sens prin asocierile realizate între elementele descrise (dialogul dintre bătrână și Vince, prin intermediul relației cu clădirile vechi, cu străzile, cu zonele accesibile, dar și imposibilitatea conversației cu Iza, exprimată prin frica de lift, prin clădirile multietajate, la umbra cărora se și stinge, neauzind vocea fiicei care-o strigă de la înălțimea unui etaj superior).
Romanul reprezintă o lectură indicată pentru o generație de părinți care-și văd copiii plecați, dar și pentru copiii care, mai devreme sau mai târziu, ajung, inevitabil, să-și evalueze propriile investiții în carieră, familie, viață socială, neratând nici momentul întâlnirii cu experiența bătrâneții, bolii și morții celor care le-au dat viață.
Dumitrel Toma 