Cuvântul ceresc stă pironit între o cruce și cuvântul ocară
Cuvintele lacrimi nu au o formă firească
Ingeri cu aripile ude umplu cu jale bolta cerească
Rugăciuni nesfârșite nu se înață, dar nici nu se coboară
Oameni născuți din uter de jucărie
Se strecoară frenetici printre rafturi cu plastic
Se strigă, se urlă, se plânge, se geme-a furie
Rafturile pline nasc raiuri, scara spre cer e cuvântul sarcastic
Cuvântul icoane umple, mai nou, toți pereții
Și plâng în surdină cu lacrimi amare
Cuvântul privire aleargă pe ecrane profeții
Și omul de plastic bolnav e și moare.
Frenezia
