23 de întrebări pentru Copilul Lunii – scriitoare la 17 ani


Copilul Lunii poate fi citită la adresa https://corinamihalacheblog.wordpress.com/

Cine ești azi, acum?
Încă descopăr cine sunt cu adevărat, nu mă cunosc în întregime, dar îți pot spune că sunt o visătoare cât se poate de realistă. Doar  Visez întreg univerul și umblu liberă în infinitatea lui. Câteodată sunt un astronaut pierdut în spațiu, în propriul haos, dar fără rătăciri nu avem cum să cunoaștem necunoscutul. Sunt și o ființă pământeană, mai mult sau mai puțin om, mă contopesc în natura dumnezeiesc de frumoasă și o savurez din plin. Sunt insomniacă, a fi insomniac înseamnă să poți gândi cu luciditatea ambiguă a nopții. Este un chin, dar totodată un dar. Până la urmă, privește noaptea, este mult mai vie și detaliată decât ziua, așa-i?

De unde vii și încotro mergi?
Nu vreau să cosmetizez acest răspuns absolut deloc. Sunt dintr-un sat micuț, crescută într-o gospodărie de oameni modești. Nimic special în raza ochiului superficial, dar cel mai înțelept știe că este un basm întreg în locuri ca acesta și că cei mai frumoși oameni vin din mediul rural. De ce vreau să menționez neapărat acest lucru? Cunosc o mulțime de tineri rușinați că nu stau în mediul urban, dar de ce? Nu văd absolut nimic frumos în mediul urban, doar oameni triști care umbla dintr-o clădire într-alta și își fac o bucurie iluzorie ducându-se într-un loc superficial precum mall-ul. Eu în momentul acesta stau pe scaun într-o curte plină cu flori și ma bucur de cântecele păsărilor. Ce copil care stă la bloc se bucură cu adevărat de natură fără o mască pe chip și poluare pretutindeni?

Încotro mă duc? Spre o mai bună eu. În fiecare zi mă îndrept spre ea, cu fiecare zi care trece un pas este așezat spre înainte. Învăț să mă iubesc și să ma obișnuiesc cu faptul că unde soarele există, umbra îl urmărește și nu este nimic greșit în asta. Nu mai sunt cea de ieri și nu sunt nici cea de mâine, acea fată știe mai multe lucruri decât eu, cea care este citită acum. Nu îmi place să mă gândesc prea mult la posibilitățile viitorului, dar ce este absolut sigur e că am un viitor promițător, căci eu mă ocup de asta.

Plănuiești să devii sau fugi de ținta numită om? De ce faci asta?
Cred că acest fapt s-a văzut în scrierile mele, această luptă continuă cu bucuria sau chinul de a fi om. Sincer vorbind, îmi doresc să fi fost o floare pe înaltul unui munte cu petalele în vântul sălbatic sau un pescăruș liber înotând pe cer, dar nu a fost să fie. Om sigur nu doresc să fiu deoarece detest acele ființe, detest ceea ce pot deveni. În schimb, iubesc esența lor. Între mine și oameni este o relație de iubire și ură. Iubesc să le vorbesc, să le zâmbesc, să ascult și să văd ce au de oferit, dar urăsc ce se poate ascunde înăuntrul lor. Iubirea față de oameni este o boală, oamenii te fac să fugi de rădăcinile tale, așa că de ce i-ai îndrăgi? Dar cine sunt eu să vorbesc așa despre ei? Ce sunt mai mult decât o materie căreia îi este rușine de ea însăși? Dar cum sa nu suferi când ești om și te uiți în ochii semenilor tăi și vezi un deșert întreg? Să îi vezi cum acoperă pe tot Dumnezeul cu avaritatea ființei…

Orice om e prea puțin în comparație cu îndrăzneala de a crede într-o legătură cu El.

De ce scrii?
O formă de îndrumare m-a făcut să merg pe acest drum de care nu a-și mai fugi niciodată. Fiind obișnuită să gândesc fără a împărtăși gândurile cu foaia care acum îmi este indispensabilă, am găsit această inițiativă greu de pus în mișcare. După primul articol publicat altui ochi decât al meu, am simțit această conexiune grozavă între mine și cuvintele pe care le aștern pe ciornă. Mă bucură faptul că pot lăsa lumii ceva din mine, o bucată atât de intimă. Simt, în sfârșit că pot umbla prin toată galaxia și să mă pun în poala iubitei mele luni.

Ce scrii?
Vreau să menționez faptul că scriu doar atunci când sunt până în gât de stări și emoții de orice fel, acestea îmi influențează modul de a scrie. Ființa mea se supraviețuiește după orice tristețe fiind înecată în acest sentiment, într-o nostalgie mortal de silențioasă, pot să simt cu adevărat fiecare bătaie a inimii, fiecare venă ce îmi este umplută de timp apus de mult. Când te-ai scufundat nemilos în adâncurile firii și te-ai trezit speriat în pântecul nimicului, ce ai făcut? Cum te-ai simțit? Îmi scriu esența din care am fost făcută, cea care se zvârcolește cu bestialitate și pe care doar eu vreau să o trăiesc. Cine s-ar jertfi pentru a-mi lua această boală?

Câteodată stau la umbra salciei triste și îi aud baladele, bocetele răsunătoare și mă face să îmbrățișez albastrul cerului, să mă dezmierd în mărimitatea lui și să văd cele mai frumoase flori, să simt atingerea unei adieri de vânt, căci doar ea se oferă cu adevărat a-mi fi jertfă.

De ce este important să scrii?
Nu știu dacă este neapărat important să scrii, daca ar fi important cred că ar fi fost una dintre obligațiile firești. Scrii doar daca auzi cuvintele chemându-te, dacă ființa ta poate să simtă legătura dintre instrumentul de scriere și spațiul în care gândurile își găsesc liniștea. Nu trebuie neapărat să scrii, ai putea să fii egoist și să ții toată înțelepciunea pentru tine. Dacă ne gândim la propria persoană, atunci scrisul te ajută să privești înăuntrul tău, să te gândești la experiențele tale și să înveți din ele. Poți scrie pentru tine sau pentru alții.

Cum îți vezi publicul?
În acest moment am foarte puțini oameni care mă citesc, dar acei crini frumoși sunt vitali scrierilor mele căci atunci când scriu mă gândesc la mine prin ei. Doresc să cred că oamenii care mă citesc rezonează cu mine, rolul unui gânditor este acela de a gândi pentru alții atunci cand ei nu mai pot; ca o trezire din beție sau o îndrumare spre acea salcie de care am mai pomenit. Oamenii sunt o mare de emoții, tot ce poți să faci cu siguranță este să le trezești cosmosul din oase, să le amintești ce bine e să simți. În cazul meu, să le amintesc că materia este în agonie dintotdeauna, că în fiecare parfum regăsim fantomele plantelor și în orice cântec de dragoste sunt urletele neputinței. Să nu fugă de melancolie, să o prefacă străină de parcă nu ar fi fost cu ei înainte de a se naște. Să o păstreze la piept și să fie în pace cu ea, căci a fost cu noi înaintea timpului.

Ce aștepți din viitor?
Nu aștept nimic, doar oportunități pe care le voi accepta cu inima deschisă, de reușita lor mă ocup singură. Nu îmi place să mi se servească pe tavă ceva ce ține de mine. Aș vrea să scriu o carte, să pot avea titlu oficial de scriitoare, dar nu oricine care scrie este scriitor, cum nici oricine care gândește este un gânditor. Vreau să îmi iau bacul fără probleme, să mă implic activ în cauze, să ajut cât de mult pot pe oricine care are nevoie. Aștept să nu devin recunoscută ca un nume, astept sa nu ma prinda o faimă ca un nor. Urăsc faima și ce aduce cu ea, vreau ca scrierile mele să ajungă acolo unde trebuie și atât.

Ce din trecut consideri esențial pentru visul tău de împlinire?
Tot trecutul meu. Din momentul în care ai mei au decis să mă aibă, până la durerile nașterii ale mamei mele și momentul actual, totul este esențial. Nu există om fără trecut și uitat. Fiecare moment și decizie au adus la cine sunt și cum gândesc astăzi. Faptul că prima mea temă din clasa 1 a fost să colorez o imagine și greșeala a fost că am folosit carioci, faptul că m-am plimbat km cu bicicleta împreună cu vărul meu și greșeala a fost că mama era panicată și nu știa nimic de noi, faptul că am ales să stau în casă citind, faptul că am fost întotdeauna bună de o naivitate îngerească și greseala a fost că nu le-am răspuns oamenilor invidioși pe puritatea mea cu aceeași monedă. Azi sunt la fel de pură și de bună, doar că taxez oamenii pentru orice greșeală. Orice faptă și consecință m-au adus într-un viitor. Alegerile din prezent mă vor duce într-un viitor.

Ce semnifică pentru tine a fi femeie?
O femeie este infinitatea însăși. A fi femeie, din pacate, înseamnă a fi ”prea mult” : ”Ești PREA gălăgioasă”, ”Ești PREA aranjată”, ”Ești PREA băiețoasă”, iar daca sunt PREA MULT pentru societate, atunci sunt prea perfecta ca femeie. Nu știu ce fetish-uri bolnave au oamenii, dar să încerci să schimbi o femeie în copil nu e prea sănătos. Să fie cuminte, tăcută, să vorbească doar atunci când este întrebată, să nu aibă celulită, ci pielea fină ca a unui copil, etc. Nu vreau ca femeile să aibă putere asupra bărbaților, ci asupra propriei ființe. Nu vreau ca atunci când se întunecă și merg pe stradă să zăresc un grup de bărbați și să mă tem de ei. Cat calling-ul este un fenomen ce se întâmplă zilnic, dar când întrebi, nimeni nu știe nimic. Pentru bărbații ăia credinciosi ce știu ei tot si pe toate, numai păcat întreg nu sunt ei – ”(…) Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață doar cu un ochi decât să ai amândoi ochii și să fii aruncat în focurile (…)” Matei 18:8 – 11. Eu pot ajuta și cu scoaterea ambilor ochi, nu doar unul, de mâini și de picioare că așa a zis Domnul sau asta nu știți? Știți și credeți doar ce vă convine? Discuțiile despre identitatea de gen mi se par inutile și agresive. Când ne vom opri din a ne fugări ca șoarecele și pisica? Femei, bărbați, suntem la fel de frumoși, dar punctul în plus știm cu toți că ajunge la femeie pentru că femeia a simțit durerea nașterii și durerea sufletească atunci când știa că nu dormi bine.

Este conflictualitatea inerentă condiției de femeie?
Da, întotdeauna acestea două au fost inseparabile. Fie că a fost dorința femeii sau nu, conflictele au fost întotdeauna prezente. Pentru orice conflict creat de sau cu ajutorul societății au existat mișcări feministe, de exemplu lupta pentru educație care, din păcate, există și în sec 21, mișcarea pentru independența femeilor; rujul roșu. Rujul de culoare roșie a fost un semn de independență al femeii emancipate, care la acel timp era ceva extrem de scandalos. Lupta contra femicidului, chiar și toxicitatea îndreptată către bărbați. Ura pentru femeile open-minded și fără frică există, precum ura îndreptată către Cher atunci când a spus încrezătoare că un bărbat nu este absolut deloc o necesitate ci un lux, precum desertul. Hate me too, I have the same opinion.

Cum poate un scriitor, sau o scriitoare, să se adreseze generațiilor tinere?
Nu știu care este diferența dintre un scriitor și o scriitoare, dar cu sinceritatea poți cuceri. Sunt o cititoare tânără și nu cred că Dostoievski, Kafka, Balzac, Bukowski s-au gândit neapărat la acest aspect. Scrii ce simți, când simți, cu mintea deschisă către orice. Din păcate, tot mai mulți tineri sunt interesați de comercial. Spre nefericirea mea, nu cred că scrierile mele vor avea succes căci nu voi scrie nimic comercial. Nu doresc faimă, recunoaștere, vreau doar ca textele mele să ajungă la oameni atunci când ei au nevoie de ele și implicit, de mine.

Ce citești și cum citești?
Am citit Camus, Nietzche, Dostoievski, Cioran, Mălina Anițoaei, etc. Aș vrea să citesc pe Lao Zi într-o zi, mi-a plăcut și ”Gambitul damei”, un roman despre femeile puternice si neobișnuite aflate într-o lume a bărbaților, dominând și dând peste cap acea lume. Citesc DOAR cărți, nu pot citi nimic în varianta digitală. Citesc când copacii sunt plini de flori, atunci când nu mai au nici măcar o frunză, când e zi sau când e noapte, când e frig sau cald. Nu este important CÂT citești, ci CE citești. După cum am spus, comercialul nu ajută la dezvoltarea mentală și spirituală cum nici cărțile de ”dezvoltare personală” nu o fac. Săracii copaci…

Când scrii?
Interesantă întrebare. Cele mai multe dintre scrierile mele sunt create în singurătare, noaptea la ore foarte târzii când ochii mi se deschid larg și visez crinii albi cântându-mi ce să scriu. Atunci când sunt compleșită de toate stările lumii. Gânditorii care n-au meditat asupra ființei umane nu știu să sufere pentru cunoaștere, nu știu ca fiecare gând este o sentință la moarte. Nu pot să se îmbete din aburii unei tristeți, poate doar din aburi de alcool superciali. Pot scrie și atunci când simt că pot îmbrățișa cerul și pot descrie toate frumusețile văzute de el, când pot exprima în cuvinte tăcerile unei plante și plânsul unei salcii care stă singură la marginea lumii.

Cum îți alegi temele?
Niciodata nu îmi aleg temele, ci ele se aleg singure. Nu m-am gândit niciodată ,,Astăzi voi scrie despre…”, pur și simplu subiectul a fost în primă instanță o stare sau un gând. Am scris acum ceva timp un articol intitulat ”Într-o pauză” (nu sunt deloc bună cu titlurile), am primit un buchet de lalele absolut superb și m-am gândit la viața lor, m-am transformat într-o lalea. Ca mai apoi, pentru a înțelege starea morții lor, mergeam cu autobuzul spre liceu și era brumă pe jos, am văzut gheață pe geamul autobuzului, iar aceea îmi fura din câmpul vizual. I-am înțeles trădarea pe care poate au simțit-o acele flori. Așa se nasc multe dintre destăinuirile mele către/pentru univers, unele din întâmplare, altele cauzate de ce se întâmplă în jurul meu.

De ce nu dormi nopțile?
Uneori este un adevărat chin. Îngeri și demoni se întâlnesc, mă înconjoară amenințător și încep a dansa într-un stil sadic, bolnav. Îngerii mă mușcă sfâșiindu-mi carnea de pe oase în timp ce demonii plâng și urlă, rugându-se pentru mine. Atunci trebuie să îmi iau caietul de parcă îmi este biblia ce mă ajută să scap de aceștia, scriu tot ce simt, ce mă doare și unde. Mi se cicatrizează aproape instant rănile cauzate de aceștia.

Cum te simți când nu dormi, știind că ești înconjurată de oameni lipsiți de prezență?
Singură, dar nu este singurătatea aceea dulce de care mă bucur mereu, ci este una amară, otrăvitoare. Trebuie să mă resemnez, oricum m-am născut singură și voi muri tot la fel de singură. În izolarea mea față de o astfel de umanitate, timpul se oprește iar eternitatea începe să mi se arate. În zadar îmi caut o cărare spre deșirul firii, rămân întotdeauna în înfundăturile propriului meu spirit. Umblu printre oameni, le zâmbesc, le vorbesc, dar în sinea mea mă rezem de toți pereții existenței.

Dacă ai fi luna de pe cer, ce ai gândi privindu-te pe tine însăți?
Cred că subconștientul meu deja își imaginează această grozăvie. Cu toate că nu îmi dau voie să cred vreodată că aș putea să fiu ceva mai bun, ceva precum iubita mea muză. Încep să cred că luna este o scuză pentru a îmi descoperi întreaga ființă, un alter-ego. Discuțiile mele lăuntrice cu draga mea lună sunt clare și se aud destul de limpede. Nu mă pot pune în locul unei muze, căci nu sunt și nu am fost niciodată una. Trebuie să fii ceva extraordinar pentru a avea o existență ca asta.

Care sunt principalele 5 întrebări pe care ți le spui atunci cand pari sa ai răspunsuri la toate întrebările lumii.
Oamenii chiar cred că Diavolul există pentru existența lor?
Privind infinitatea cerului atât de frumos și calm, cum de încă mai exista răutate?
Lumea ascultă vreodată amurgul unui crin sau ura mării de ea însăși?
Atunci când stai afară la soare și intri în casă, vezi întunecat și abia că mai poți distinge lucrurile. Oare așa văd și oamenii ignoranți lumea?
Din plictiseala, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu fiind o lipsă de creație?

Copilul Lunii publică la adresa https://corinamihalacheblog.wordpress.com/

2 comentarii

  1. Bună ziua! Mulțumesc mult pentru interviul cu ,,copilul lunii”. M-a ajutat și pe mine! A ajuns la sufletul meu. Avem tineri valoroși și e bine să îi ajutăm șă-și exprime sentimentele. Astfel rămân oameni! Gânduri bune și o săptămână liniștită!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.