De fiecare dată când se discută reformarea planului cadru, inevitabil se discută și despre geografie. Cu poziționări diverse, din toate părțile. Scriu acest text pentru a mărturisi despre importanța profesorilor de geografie în viața mea. Dar nu numai.
Fac eforturi să îmi amintesc cine mi-a fost profesor de Geografie în primele două clase ale gimnaziului. Tot căutând, revăd chipurile doamnei profesoare Luminița Viașu, doamnei profesoare Stănica Dumitru, domnului profesor Alexandru Chirilă, doamnei profesoare Alexandra Vidu (Mitzura), doamnei profesoare Maria Florescu, îl văd pe tata. Niciunul din chipurile care-mi vin în minte nu predă geografie. Văd activitățile ieșite din comun, văd provocările, văd insectarul, desenul celulei, notele pe portativ, corul. Văd pentru prima dată un profesor care, scandalos, fumează în clasă. Fie-i țărâna ușoară! Era un spirit eminent, dar fusese mușcat în mod dureros de lume. Văd paharele Berzelius, Erlenmeyer, manevrate cu delicatețe și atenție, văd cum ne modelam gurile pentru a pronunța franțuzisme, văd învățare și educație. Văd ca azi, după 35 de ani, zeci de deschideri ale ușilor, cu profesorii intrând în sala noastră de clasă. Văd oameni frumoși, generoși. Din păcate, nu pot vedea profesorul de geografie. Nu pot vedea vulcanul care erupe, construit cu mâinile mele, nu pot vedea hărțile realizate la scară, nu pot vedea globul pământesc, stând pe catedră, și cu atât mai puțin văd descrierea obiectelor spațiale sau a sistemul solar, de către profesorul de geografie, lucruri obișnuite astăzi pentru elevii din clasele mici de gimnaziu.
După doi ani la Radu Vodă, am fost transferat la școala din Lehliu. Aici o văd perfect pe doamna profesoară Petra Bărbulescu. O văd predând stranietăți, lucruri neimaginate, neînțelese. „Lumea întreagă” era un concept lipsit de intensiune la acea vârstă. Teleenciclopedia făcea ce putea, dar prea puțin. În cele câteva zeci de minute, pe săptămână, abia vâna tigrul o antilopă. Un copil din Bărăgan nu cuprinde facil vastitatea unor continente, cu atât mai puțin ideea de Groapă a Marianelor sau Vârful Everest. Mă văd singur în sala de clasă, după ce colegii mei au decis să absenteze. Dumneaei este la catedră, tipul de profesor care îmi place astăzi, cel care face orele și cu un singur elev. Nu discutăm geografie, dar discutăm despre viitorul meu, despre călătoriile mele printre obstacole și provocări. Aflând că vreau să devin învățător, mă provoacă să iau decizii privind notele și situația colegilor mei. Motiv de multă mândrie, dar și de lipsă de popularitate între egali. Era la vârsta senioratului în carieră, depășise de mult etapa popularității facile, știa că face bine ce face și lucra meticulos și metodic. Harta și indicatorul o însoțeau permanent, cu ajutorul lor descopeream nedescoperitul, necunoscutul, neexploratul. Toate netrăitele, nevizitatele, neînțelesele, căpătau o localizare, o descriere, începeau să existe.
La școala normală din Slobozia, timp de 5 ani, l-am avut profesor de geografie pe domnul profesor Grigore Negru. Domnul profesor Negru nu era un profesor expansiv, energic sau prea mobil, avea o rigiditate și o lipsă de răbdare destul de evidente, folosea puține resurse, manualul era de căpătâi (doar pentru pregătirea acasă), însă în acele poziții fixe, stând cu mâinile înfipte, precum arborii de sequoia, pe primele bănci, cu picioarele bine așezate pe podea, făcea magia de a ne purta, pe aripile imaginației, prin toată lumea. Avea un ritm destul de alert, nu revenea asupra a ceea ce prezenta, dar ai fi putut depune mărturie că alături de dumnealui ai vizitat toate locurile de pe globul pământesc sau de pe hartă. Aș spune că nu am învățat neapărat ceea ce preda dumnealui, adică geografie, ci aspirația călătoriei, curajul înfruntării unei bogății a spațiilor mici, pe care nu ai fi putut să ți-o imaginezi posibilă. Putea asocia o destinație geografică cu zeci de obiective naturale, antropice, economice, culturale, religioase etc. Și pe toate le prezenta precum ar face-o un ghid în timpul unei excursii. Te făcea să te simți acolo. Le crea sub ochii minții tale, de copil care are lumea doar la picioare. Pentru mine, datorită dumnealui, geografia a fost prin excelență o știință a sufletului. Pentru că în suflet se nasc și se așează toate, în suflet operează calculele, formele, condiționările și cauzalitățile. În suflet se regăsesc formele de relief, peisajele, flora, fauna, dar mai ales lumea întreagă, când sala de clasa este închisă cu ziduri de beton. Sufletul se lasă încălzit de soare, în savană, sau înfrigurat, în tundră. Sufletul construiește imaginea sistemului solar sau a pământului geoid. Sufletul le pune în mișcare, planetele și sateliții, înțelegând universul care stă doar la degetul mic al profesorilor de geografie. Domnul profesor Negru era un profesor de libertate și de curaj. Reușea aceasta stând imobil în mijlocul unei săli de clasă, unde copiii, abia plecați la doi metri de casă, se mai și plictisesc, mai obosesc, nu prea văd departe, dar în mod esențial palpează puțin, prin receptarea cuvintelor profesorului de geografie, vastitatea lumii și curajul de a o înfrunta.
În liceul Danubius, după titularizare, am avut șansa de a-l descoperi pe domnul profesor Aurel Ștefan, acel tip de profesor și lider informal care poate să își împlinească vocația rămânând la catedră, în mijlocul elevilor. Relația cu elevii era curată, transparentă. Nu primea cadouri, iar experiența mea spune că nici măcar nu își reevalua elevii la examenele de corigență. Avea încredere în colegii de catedră că vor decide corect. Avea încredere în oameni și încrederea a construit personalități care i-au semănat. Când se prezentau profesorii pe terenul liceului, la absolviri, domnul Ștefan atrăgea cele mai multe ovații. Iar asta deși era foarte exigent la note și avea zeci de corigenți. Astăzi, domnul profesor Ștefan nu mai vizitează liceul, dar vorbește neîncetat prin gurile oamenilor care-l cunosc. Chiar săptămâna trecută discutam despre intransigența și curajul cu care putea emite judecăți de valoare. Judecăți care astăzi nu prea se mai fac, nici măcar când este vorba despre compromisuri sau despre lucruri rușinoase, precum poftele, versatilitatea și nerușinarea unor politicieni. Nu mi-l pot închipui pe domnul profesor Ștefan, cu anvergura sa umană și profesională, altceva decât un profesor de geografie. Pentru că așa cum este geograf, este, în egală măsură, și astronom, economist, geolog, hidrolog, biolog, istoric, și câte altele, dar, mai presus de toate, dând valoare tuturor, un moralist.
Am avut șansa de a cunoaște și alți mulți geografi, aș spune că nu sunt toți ca unul, dar nici foarte diferiți, cel puțin din punctul de vedere al dragostei de știință, de curiozitate, și al responsabilității în fața cunoașterii geografice. Nu este o întâmplare că, la examenele de capacitate sau de bacalaureat, succesul a fost și continuă să fie întotdeauna maximal, foarte puțini elevi confruntând eșecul la geografie. Nu este o întâmplare că cele mai multe competiții școlare se desfășoară la geografie. Nu este o întâmplare că avem în județ o sucursală a Societății Române de Geografie, care organizează evenimente științifice și care încurajează și facilitează participarea profesorilor de geografie la activități de formare continuă.
A cere astăzi trandisciplinaritate, sacrificând geografia, trimițând la plimbare profesorii de geografie, poate înlocuindu-i cu securiști sau cu colonei de armată sau magistrați, pensionați speciali, după cum se încearcă cu științele sociale, reprezintă suprema ipocrizie și o crimă a spiritului. Cine studiază geografia, inevitabil descoperă aspecte concrete care țin de matematică, de fizică, de chimie, de biologie, de zoologie, de hidrologie, de economie, de ecologie, de sociologie, de geologie, de meteorologie, de astronomie (scoasă din planul cadru tot de profeții ignoranței atoateștiutoare și ai pământului plat), de cartografie, de informatică, de statistică, de istorie, și chiar de religie. Însă dincolo de conținuturile uneia sau a mai multor discipline, nu poți fi pregătit să cucerești lumea, dacă nu există un profesor de geografie care să te familiarizeze cu ea, care să ți-o miniaturizeze pentru a-ți încăpea în palmă, care să te învețe să călătorești cu mintea, înainte cu mult de a învăța zborul cu avionul, care să te învețe să surprinzi complexități interconectate, naturale, sociale, economice și de câte alte tipuri. Doar ignoranții sau rău intenționații pot nega dimensiunea transdisciplinară a geografiei. Iar faptul că facultățile de geografie atrag neîncetat aspiranți, și nu puțini, este dovada că visul cunoașterii geografice nu urmează meandrele interesului politic actual, de a învăța nimic, degeaba, de la nimeni.
Sigur că m-am căsătorit cu o profesoară de geografie. Cum altfel aș fi putut suplini lipsa profesorului de geografie din primele clase de gimnaziu?
Dumitrel Toma 