Despre aguride, decreței și politicieni de aur

„Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii?” Iezechiel 18:2

Este o realitate că cele mai multe cancelarii sunt pline cu decreței. După Casa Poporului, cea mai vizibilă de pe lună creație a epocii de aur o reprezintă burta mare a piramidei vârstelor în zona adulților de astăzi. Este o realitate că actualii adulți au fost crescuți în deceniile iubirii și minciunii absolute, în deceniile delirantului cult al personalității celui mai iubit dintre politicieni, cel împușcat în ziua întâi de Crăciun.
Este o realitate și că, la trei decenii de la împușcarea dictatorului, școlile sunt tratate tot ca moșii politice, fiind distribuite după algoritm. Și tot o realitate este că în școli se organizează festivități pentru ca pestilența politică, noua dictatură locală, să câștige validare și trufie pe seama unor „faliți”. Se practică un desfrâu imagistic absolut. Câțiva politicieni, sute de elevi, zeci de profesori, iar în albumele foto cu sute de fotografii apar doar cei câțiva (puțini numeric și valoric) politicieni, aceiași mereu, făcând acrobații ca la circ, doar pentru o reacție cu mâna la spate. Restul, obiecte de inventar, materie ieftină, muncitori ordinari pentru politicieni vânzători de droguri. Cei câțiva, specialii de azi, vor fi și specialii de mâine, cei care, după o viață de mâncat din imaginea și din masa caldă a copiilor, le vor mânca și cașcavalul vieții de adult. Bineînțeles, al celor puțini care vor mai ajunge plătitori de taxe, impozite și contribuții la stat, de nu vor pleca sătui de atâta bine. Iar părinții felicită de pe margine, într-o veselie. Pentru că li se pare normal, li se pare corect, li se pare firesc. Nostalgia pentru comunism, când situația se petrecea în mod simular, nu este nejustificată, este cultivată sistematic.
Este o realitate că burta mare a piramidei vârstelor, ce astăzi este formată din adulți, va fi hrănită la bătrânețe de acei copii născuți după așa numita revoluție, crescuți și rămași aici. Nu va fi hrănită nici de românii avortați (mai mulți decât cei născuți), nici de românii născuți în străinătate (care încep să fie mai mulți decât cei născuți în țară), nici de românii nedoriți și neconcepuți (probabil mai mulți decât întreaga populație a țării). Este evident că nu va fi hrănită din succesul clasei noastre politice, ci din eșecul ei.
Iar cine speră să primească „echitabil”, din transpirația copiilor de astăzi deveniți susținători de pensionari, să nu se iluzioneze. Acești politicieni, care astăzi își cultivă privilegii nelimitate și care își exploatează semenii fără nicio remușcare, vor hali cu zece guri, poate chiar cu sute, sau chiar cu mii, nu cu una singură. Exact cum procedează astăzi. Iar astăzi, de speciali ce sunt, regii muștelor, sunt cinstiți, onorați, lăudați, chiar de cei pe care-i prostesc zilnic. Prostirea nefiind lipsită de raționalitate, în definitiv trebuie să existe un atașament între exploatat și exploatator, învățat din fragedă pruncie.
Într-o societate sănătoasă la cap, vidanjată periodic de mizerii politice (nu pseudo reciclate și mutate ritualico-traseistic dintr-o hazna în alta), politicienii ar fi invitat copiii și părinții să îi evalueze, să le urmărească reușitele, să le aprecieze rezultatele. Și ar fi făcut-o cu smerenie, fără ca măcar să se vadă, pentru că nu ar fi putut realiza nimic dacă oamenii nu ar fi transpirat pentru bugetele administrate politic. Și nu ar fi putut avea vreo reușită autentică în lipsa aprecierii sincere, nu cosmetizată și bazată pe condiționări animalice („Dă-mi adore, nu like, ca la săraki!”). Și dacă ar fi avut realizări, iar atașamentul sincer al semenilor ar fi existat, atunci ar fi fost cunoscuți din plin, chiar fără a li se vedea fețele prin târg. Cine nu ar fi știut cine a creat o grădiniță nouă, o școală nouă, un spital nou, o șosea nouă (nu din cele care se înnoiesc anual, de bine ce sunt furate), o canalizare nouă, o sursă de energie verde, o cancelarie dotată cu hartie A4 de la buget, nu din fondul clasei, nu din jefuirea beneficiarilor minciunii unui învățământ gratuit. Toată lumea ar fi știut, pentru că sunt minuni dumnezeiești. Pentru că sunt miracole în această grădină a corupției generalizate, a mizeriei, drogurilor și nosocomialelor. Și copiii s-ar fi înmulțit. Și școlile nu ar mai fi fost înghesuite, nici traficate – cele bune – precum pachetele de Kent în comunism. Nici spitalele nu ar fi fost spații de speriat, conduse de oameni fără merite și recunoaștere profesională. Nici cele câteva paturi bune nu ar mai fi fost vândute pe sub tarabă, ca în epoca de aur. Nici apa nu ar mai fi fost scumpă, murdară și vândută ca potabilă, pentru a plăti poftele infantile ale unor corupți vânduți imaginii. Nici viermere acre nu ar fi fost pe toate drumurile. Nici pensionarii speciali nu ar mai fi mâncat masa caldă a elevilor. Nici presa nu s-ar mai fi hrănit din cantinele școlilor. Nici rectorii universităților nu ar mai fi spălat podelele partidelor politice, pentru a garanta că absolvenții nu vor face niciodată mizerie. Nici judecătorii nu s-ar fi înfrățit cu mafioții politici, pentru o pensie specială în plus.
Este o realitate că strepezirea dinților micuților, în îmbrățișarea puturoasă a unor acrituri și scârbe politice, este efectul alimentației părinților. Vai de copiii copiilor lor, că ei vor fi crescuți de cei nostalgici față de aceste vremuri. Și nu va mai ține minte nimeni că inocenții de astăzi cresc sub dictatura manipulărilor, alcoolului, fumatului, drogurilor, corupției, pariurilor, nepotismelor de toate felurile, violenței domestice, exploatării, traficului de oameni și de idealuri. Ei, copiii zilierilor viciilor de partid și de stat, ei vor fi copiii politicienilor de aur.