Anual, Ministerul Educației Naționale organizează Olimpiada de științe socio-umane.
În cadrul filierei teoretice, sfera științelor socio-umane cuprinde:
Logica, argumentare și comunicare – se studiază doar în clasa a IX-a, 1h/s la clase cu profil real, 2h/s la clasele de profil umanist, specializarea filologie, 3h/s la clasele de profil umanist, specializarea științe sociale
Psihologie – se studiază doar în clasa a X-a, 1h/s la clase cu profil real, 2h/s la clasele de profil umanist, specializarea filologie, 3h/s la clasele de profil umanist, specializarea științe sociale
Sociologie – se studiază doar în clasa a XI-a, 1h/s clasele de profil umanist, specializarea filologie, 2h/s la clasele de profil umanist, specializarea științe sociale
Economie – se studiază doar în clasa a XI-a, 1h/s la clase cu profil real, profil umanist, specializarea filologie, 3h/s la clasele de profil umanist, specializarea științe sociale
Filosofie – se studiază doar în clasa a XII-a, 1h/s la clase cu profil real, 2h/s la clasele de profil umanist, specializarea filologie, 3h/s la clasele de profil umanist, specializarea științe sociale
Științe sociale – se studiază doar în clasa a XII-a, 1h/s la clase cu profil umanist, specializarea științe sociale
Citez din REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A OLIMPIADEI DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE (sursa: aici)
„Olimpiada de ştiinţe socio-umane reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul ştiinţelor socio-umane. Disciplinele de concurs sunt: educaţie civică (ciclul primar), cultură civică (ciclul gimnazial), logică, argumentare și comunicare, psihologie, sociologie, economie, filosofie (ciclul liceal).
La olimpiada de ştiinţe socio-umane (ciclul liceal), la toate etapele, elevii participă individual, indiferent de anul de studiu în care se află şi de forma de învăţământ pe care o urmează (zi, seral, frecvenţă redusă).”
Timp de doi ani, la începutul carierei mele profesorale, am stimulat elevii să participe la acestă olimpiadă. În doi ani consecutivi, participând cu doi elevi din doua licee diferite, am avut bucuria ca aceștia să obțină premiul al doilea la etapa județeană, fără a beneficia însă de pregătire suplimentară celei de la orele de curs. Vălul ignoranței mă determina să cred că oportunitățile sunt egale, iar eventualele inegalități se vor justifica doar spre beneficiul celor mai puțin avantajați.
Ulterior, am conștientizat propria naivitate și caracterul profund viciat al acestui concurs de excelență.
Olimpiada de științe socio-umane este olimpiada inechității socio-umane
Argumentele care mi-au determinat această concluzie:
1. elevii sunt considerați competitori egali, deși intră în competiție având vârste diferite, plaja vârstelor acestora acoperind de la 14-15 la 18-19 ani;
2. elevii sunt considerați competitori egali, deși unii se află pentru prima dată în competiție, iar alții sunt la a II-a, a III-a sau la a IV-a ediție a aceleiași olimpiade;
3. elevii sunt considerați competitori egali, deși unii studiază formal o oră pe săptămână, chiar mai puțin în cazul elevilor de la frecvență redusă, alții studiază două ore pe săptămână, iar alții pot studia chiar și trei ore pe săptămână, în cadrul trunchiului comun și al curriculumului diferențiat;
4. elevii sunt considerați competitori egali, deși unii concurează pentru prima dată, iar alții pot avea deja premii la edițiile județene sau naționale din anii anteriori, la aceeași disciplină;
5. unii profesori, ignorând imoralitatea situației, maximizează beneficiile înscriind în concurs, în mod repetat, la aceeași disciplină, pe acei copii care au avut performanțe în anii anteriori. În fața acestora, toți ceilalți pierzând egalitatea șanselor.
Modul de a gândi reglementarea acestei competiții și de a o prezerva în timp, cu asentimentul tuturor profesorilor care o acceptă, îmi comunică mai multe mesaje:
1. miza formării sau identificării „excelenței” implică inechitatea și judecata cu ocale diferite, cel puțin în învățământul public;
2. diferențele dintre programele de studiu, formale, ale competitorilor nu au vreo relevanță în cadrul concursului, atâta timp cât pregătirea elevilor pentru „excelență” comportă o investiție neinstituționalizată și neasumată de sistemul public de educație;
3. acceptarea victimelor colaterale, a vinovaților fără vină, a eșecului aprioric, determinat de inechitatea competiției, justifică succesul cu orice preț.
Modul în care este organizata această olimpiadă dovedește compromisul pe care-l face Ministerul Educației Naționale, compromis determinat de nevoia satisfacerii atât a nevoii existentei unui concurs de excelențâ, dar și respectării obligației încadrării în resursele financiare limitate pe care le are la dispoziție. Sacrificați sunt elevii, ei trebuind să concureze în condiții injuste, dar șacrificată este și recomandarea unor valori şi atitudini care să completeze dimensiunea cognitivă a învățării cu cea afectiv-atitudinală și morală, din perspectiva finalităților educației (citat din programa școlară de Filosofie).
Relația mea cu acest concurs, în calitate de elev, este marcată de două experiențe contrare ca semnificații:
– datorită Olimpiadei de filosofie, am putut simți bucuria „calificării la națională„, cu tot ce a însemnat ea: prețuirea profesorilor, admirația părinților, o anumită popularitate între colegi, validarea potențialului intelectual, tratamentul privilegiat, o excursie la Craiova, cunoașterea profilului de tinerețe al unui viitor filosof valoros – Paul Marinescu, discipolul de primă mână al profesorului nostru mentor – distinsul profesor Nicolae Stan, satisfacția adusă profesorului care investise în mine, bucuria unui statut special, șansa confruntării cu provocări de ordin superior, posibilitatea pătrunderii într-un cerc elitist, care mi-a stimulat stima de sine și încrederea în mine;
– din cauza Olimpiadei de filosofie, am exersat duplicitatea, ascunderea, lipsa de onestitate. Profesorul clasei, Emil Bărăgan, profesor de Școală Normală, predând discipline de rang secund, neeligibile pentru examenul de Bacalaureat, nu era interesat de obținerea performanței cu elevii săi, mai curând transforma orele de filosofie în nesfârșite ore de morală, pe deplin necesare și care stau la baza nevoii scrierii acestei analize, însă incompatibile cu performanța academică definită prin termenii competițiilor școlare. În condițiile în care pregătirea mea suplimentară nu i se datora, soluția pe care am adoptat-o a fost să-i ascund realitatea pregătirii mele suplimentare cu alt profesor. Această duplicitate mi-a marcat sufletul și m-a convins, a câta oară, că în spațiul mioritic, în sufletul de Riga Crypto, dealurile și văile, urcușurile și adâncurile, culmile și ascunzișurile, mândria și rușinea, lumina și umbrele, toate se complac în compromis și amestec multi-tonal. Voi reveni într-un alt articol asupra temei vulnerabilizării, din punct de vedere etic, a elevilor care își trăiesc succesele școlare sub umbra duplicității, a analizei comparative, a ascunderii etc.
Prin ochii adultului de acum, lecțiile de morală ale domnului profesor Emil Bărăgan sunt echivalente lecțiilor de gnoseologie, ontologie, axiologie, epistemologie, ale domnului profesor Nicolae Stan.
Prin prisma acestor lecții, olimpiada inechității este nefastă deoarece reprezintă chiar olimpiada inechității socio-umane.
{fcomment}
Dumitrel Toma 