Am vizitat sute de școli și zeci de inspectorate școlare. Pretutindeni, sponsorizările sunt prezentate cu titlu de laudă. Într-un sistem care se plânge periodic de subfinanțare, fiecare ban investit din surse extrabugetare induce o mare satisfacție.
Prin intermediul companiei Makita, un liceu din Brănești a fost pus pe harta lumii (http://goo.gl/PZN2VD).
În Timișoara, Colegiul Tehnic I.C. Brătianu se bucură de parteneriatul companiei ContiTech (http://goo.gl/BppKY4).
În Cluj, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu colaboreaza cu Cluj IT Cluster (http://goo.gl/aMHiJY)
Liceul Tehnologic Cogealac câștigă din relația cu Grupul CEZ România (http://goo.gl/sC5a6J).
În Râmnicu Vâlcea și Cernavodă, liceele energetice au susținerea S.C. Hidroelectrica S.A. și S.N. Nuclearelectrica S.A.
Exemplele pot continua.
Situația se poate regăsi în toate unitățile școlare cu manageri dăruiți și neobosiți.
Ce am descoperit, vizitând multe școli binecuvântate cu atenția agenților economici, este recunoștința, prețuirea și evidențierea caracterului nobil al gesturilor de a sponsoriza școlile, deschiderea directorilor spre stimularea acestor relații parteneriale, promovarea intereselor școlilor și, implicit, onorarea companiilor private. Un articol care popularizează aceste activități este uneori o formă de recunoștință, o menționare în cadrul unui eveniment festiv, o diplomă sau un cuvânt bun spus la un eveniment sunt, de asemenea, forme de întoarcere a bucuriei generozității. Se știe că școala nu poate înapoia învestițiile în aceeași formă în care sunt făcute, ci în forme superioare, fie printr-o forță de muncă mai calificată, mai adaptată cerințelor agenților economici, fie în potențarea unei percepții sociale pozitive asupra activităților agenților economici, fie prin creșterea calității factorului uman din cadrul comunității în cadrul căreia agenții economici își desfășoară activitatea.
În Călărași, Compania Tenaris finanțează cursuri de leadership pentru elevii de liceu. S-a ajuns deja la a VIII-a serie de cursanți, an de an numărul beneficiarilor mărindu-se. Anul acesta vor beneficia de aceste cursuri 160 de elevi călărășeni. De asemenea, în fiecare an se organizează o tabără de leadership, finanțată și aceasta, în cea mai mare parte, de compania Tenaris. Elevii beneficiari provin din Colegiul National „Barbu Stirbei”, Colegiul Economic, Liceul „Danubius” si Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Fiecare ediție anuală se lansează printr-un eveniment public, la acesta participând reprezentanții administrației publice locale, jurnaliști, elevi și profesori implicați, dar mai ales reprezentanți ai companiei Tenaris. În ultimii 4 ani, de când sunt implicat într-o formă sau alta în acest parteneriat, am descoperit ca directorii Colegiului National „Barbu Stirbei”, Colegiului Economic si Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” nu au participat la niciun eveniment de lansare a programului „Liderii Mileniului Trei”. In ultimii 2 ani, nu a mai participat nici directorul liceului „Danubius”. De asemenea, am descoperit anul acesta lipsa oricărui reprezentant al inspectoratului școlar. În schimb, primarul municipiului Călărași (fie ca s-a numit Nicolae Dragu, fie Daniel Ștefan Drăgulin) a fost prezent întotdeauna. De asemenea, au participat la evenimentele de lansare reprezentanți ai prefecturii sau ai consiliului județean. Toată admirația pentru acești oameni.
Resimt întotdeauna gustul amar al lipsei de recunoștință. Programul educațional „Liderii Mileniului Trei” este exclusivist, atât prin substanță, prin nivelul calitativ, dar și prin preț, fără o finanțare externă, probabil nici 1% dintre absolvenții călărășeni nu și l-ar fi permis. Generozitatea Companiei Tenaris este remarcabilă, însă răspunsul public nu simt că o recompensează cu adevărat. Nu știu ce misiune au directorii liceelor călărășene, nu știu ce misiune are inspectoratul școlar, însă știu destul de bine că elevii vor câștiga sau vor pierde inclusiv din maniera acestor decidenți și reprezentanți educaționali, de a gestiona și cultiva forme de recunoștință, de prețuire, pentru cei care pun interesul elevilor, al educației pe primul loc, uneori chiar în detrimentul profitului. Nu vorbesc despre obligația legala, ce le revine directorilor, de a reprezenta unitățile școlare, în definitiv aceste evenimente implicând școlile nu doar prin prisma elevilor și profesorilor, dar și ca entități publice, instituționale, ci vorbesc despre lipsa acestora dintr-un proces al transferului de generozitate, lipsa acestora ca agenți ai bunei cuviințe, ai recunoașterii unui gest la justa valoare și întoarcerii, fie șî printr-o simplă prezența simbolica, a unui „MULȚUMESC” deplin justificat.
Dacă noi, oamenii școlii, nu știm să răspundem, cel puțin prin gesturi simbolice, nobleței agenților economici care finanțează programe educaționale, de ce ne-am aștepta ca aceste gesturi să prolifereze?
Titlul articolului reflectă gândul unui om dezamăgit. Unui om din afara școlii.
Dumitrel Toma 