Invataturi inactuale, dar pentru domni de conjunctura


Că la domni mulți soli de în multe părți vin, și cu multe feliuri de sol. Iar voi să nu cinstiți numai pre cei ce vă vor aduce vești bune, ci să cinstiți și pre cei ce vă vor aduce vești réle, că așa să cade. Și să fie toți cinstiți de voi într-un chip și dăruiți. Că cu acea puținea cinste ce le veți face, iar ei mult vor lăuda numele vostru și-l vor înălța. Că domnul carele are minte nu-i trebuiește într-această lume altă avuție, făr’ numai numele cel bun. Căci că deaca va avea nume bun, deacii și avuție încă va face; iar domnul cela ce iaste scumpu și caută tot spre avuție și nu dă pentru scumpétea lui nimănui nimic, acela însuși își piiarde numele cel bun. Deacii, deaca-și piiarde numele cel bun, dar avuțiia de ce folos va să-i fie? Pentru-acéia eu te învăț pre tine, fătul mieu, și pre dumneavoastră alți frați și domni, pre toți, să faceți așa cum zic eu, că mie-mi pare să fie mai bun numele cel bun decât avuțiia cea multă. Că de veți fi îndurători și darnici în viața voastră, și după moarte încă vă să va pomeni numele de bine și nu să va uita niciodată. Că omului din toată avuțiia lui cea multă ce are, nimic nu i să va cunoaște, făr’ numai numele cel bun și bunătățile ce va fi făcut pre această lume.” sursa

În urmă cu 500 de ani, la 32 de ani, Neagoe Basarab începea scrierea celebrelor „învățături” dedicate fiului său, Teodosie. O capodoperă a literaturii române, un adevărat îndreptar spiritual, moral și politic. O replică a onestității, a bunei credințe, a îndreptățirii, a rațiunii morale, în fața unei alte opere contemporane, foarte populară și care omagia cinismul și lipsa scrupulelor în desfășurarea activității politice și militare („Principele”, de Nicolo Machiavelli). 

„Învățăturile” reprezentau o operă atât de valoroasă încât însuși Ivan cel Groaznic, primul țar al Rusiei, s-a folosit de ea, plagiind-o, pentru a putea obține titlul de Bazileu din partea Patriarhiei Constantinopolului. Plagiatul săvârșit de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan la Constantinopol, a fost descoperit 4 secole mai târziu, meritele revenind unui alt român, Ion Dumitriu-Snagov.

„Domnul cu apucături împărătești”, cum îl numea Nicolae Iorga, sfântul, a cărui pomenire o săvârșesc creștinii ortodocși pe 26 septembrie, ctitorul, Mănăstirea Curtea de Argeş fiindu-i deopotrivă inspirație, dar și leagăn pentru somnul trupesc cel de pe urmă, înțeleptul – stoicul, dar nu în ultimul rând voievodul, conducătorul oștilor prieteniei și păcii, reprezintă o sursă inepuizabilă de lecții, chiar și după ce secolele i-au pecetluit mormântul. 

Supranumit și „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof” (B. P. Hasdeu) sau „unul dintre cei mai culţi domni ai noştri din vechime” (Ioan Bogdan), Neagoe Basarab reprezintă un model al conducătorului cult, înțelept, moral, credincios, diplomat, pentru care viața reprezintă doar o oportunitate de a îmbogăți mediul în care trăiește. Este remarcat de cărturari ca un prieten al păgânilor, un binefăcător al mănăstirilor, un om generos care cultivă relațiile de prietenie cu vecinii, „asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele său şi ploaia şi pe cei buni şi pe cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie” (Gavril Protul).

Invoc opera acestui mare domnitor român pentru a introduce în discuție un subiect delicat, care vizează deopotrivă educația politicienilor români actuali, dar și percepția comună, împământenită, conform căreia termenul „politician” își află sinonimele între termenii „hoț”, „corupt”, „impostor”, „imoral”, „hrăpăreț”, „injust”, „incult”, „egoist”, „rapace”, „mincinos”, „duplicitar”, „efemer”, „parvenit” etc.

Există mecanisme psihologice, sociale și culturale care explică, cel puțin pentru timpurile stăvechi, caracterul de excepție al conducătorilor binecuvântați cu mai mulți „talanți”, cu har, cu daruri, cu merite. Unul dintre aceste mecanisme vizează accesul la educație, resorturile prin care oportunitățile de dezvoltare personală sunt valorificate într-o lume profund inechitabilă și eterogenă din perspectiva accesului la resurse, la cultură și la o instrucție superioară. Ceea ce ultimele secole au permis, în special după reformele lui Alexandru Ioan Cuza, ale lui Spiru Haret, dar și după generalizarea învățământului public și obligativitatea acestuia, în perioada ultimelor decenii secolului trecut, a reprezentat tocmai omogenizarea șanselor și oportunităților de acces la educație.

După „succesul” școlii interbelice, s-a profilat „succesul” școlii comuniste. Pe fundalul acestor „reușite”, care vizau reducerea analfabetismului, consumul record de presă, de literatură, creșterea rapidă a anilor învățământului obligatoriu, apariția noilor mijloace de informare în masă (radioul, televiziunea), multiplicarea absolvenților de liceu, a licențiaților, a absolvenților de studii aprofundate, se profilau marile calamități sociale ale celei de-a doua jumătăți a secolului trecut și începutului acestui secol: proliferarea extremismului, a naționalismului, barbarizarea societății, prin uciderea la scară națională a elitelor politice, academice, religioase, naționalizarea și distrugerea proprietăților, inversarea ierarhiilor, mistificarea adevărurilor, consacrarea falsului ca valoare socială și academică supremă, generalizarea delațiunii, crearea unor adevărate batalioane de informatori, torționari etc. După dezvrăjirea iluziei Revoluției, a momentului privilegiat care este capabil să răstoarne valorile sociale, istoria decăderii a continuat cu consecvență: distrugerea sistematică a marilor investiții industriale, antiselecția operată de partidele politice, distrugerea băncilor prin acordarea de credite preferențiale, căpușarea învățământului superior prin mijlocirea elitelor politice și universitare, politizarea excesivă a tuturor componentelor statului, cu scopul controlului și dirijării resurselor către interesele de clan, potențarea evaziunii fiscale, fraudarea bugetelor publice, distrugerea companiilor de stat în scopul transferului facil al acestora în proprietatea acoliților politici, pervertirea democrației prin cumpărarea voturilor și crearea de false alternative politice, distrugerea sistematică a rețelei naționale de școli, de instituții sanitare, reducerea constantă a bugetelor dedicate cercetării, culturii, educației, sănătății și creșterea investițiilor în instituții de control, parvenirea în funcții manageriale de nivel național a unor non-valori, oameni fără educație, fără caracter, inepți, agramați, ineficienți, suficienți, impostori și infractori, generalizarea traseismului politic etc.

Toate aceste cataclisme sociale au fost posibile în ciuda gradului de instrucție din ce în ce mai ridicat. S-a ajuns chiar la o generalizare a concepției că politica este incompatibilă cu morala. Că lumea politică se află sub monopolul exclusiv al oamenilor veroși, că liderii politici trebuie să răspundă celor mai mici exigențe. Românii acceptă nepotismul (mezina ineptă a președintelui este aleasă parlamentar european, soțiile principalilor lideri politici ai țării au asigurate funcții importante, parlamentarii angajează rude), acceptă interferența om de afaceri-politician, deși asistă la sugrumarea continuă a mediului de afaceri, la edificarea unor averi oneroase rezultate exclusiv din afacerile încheiate cu instituțiile statului, acceptă să fie conduși de oameni mici, fără anvergură profesională, fără decență, multi impostori dovediți, multi infractori, foarte mulți fără vreo consistență personală, acceptă să voteze aceiași oameni, chiar dacă au primit în mod repetat dovada neputinței și goliciunii lor.

Anual, peste 100.000 de turiști și pelerini vizitează Mănăstirea Curtea de Argeș, iar asta se întâmplâ la 500 de ani de la edificarea ei. Sunt acei români care nu vor putea vizita niciodată vilele lui Ceaușescu, Dragnea, Videanu, Sârbu, Năstase, Băsescu, și lista ar putea continua cu toți acei miniștri, parlamentari, baroni și directorași care ocupă funcții înalte pentru beneficiul exclusiv personal. Sunt acei români care deși au parte de mai multă educație, de mai multe oportunități, care trăiesc într-o lume a informației, au un comportament social și politic profund defect. Un comportament specific evului mediu, în care nu exista responsabilitate individuală, deoarece doar Dumnezeu garanta cea mai bună opțiune politică. Nu conta ca rolul lui Dumnezeu era de garant strict formal, pentru că, în realitate, tot averile, influențele și crimele jucau rolul hotărâtor. O asemenea deresponsabilizare în fața interesului public, provenită din proliferarea comportamentelor egoiste, a practicilor infracționale, a retragerii din cetate, este greu explicabilă și acceptabilă prin prisma nivelului superior de educație pe care indivizii îl dovedesc, cel puțin formal. Abrutizarea indivizilor, prin atrofierea valorilor morale, prin dezumanizare și indiferență în fața exigențelor onoarei, respectului, valorii, predispoziția la furt, bucuria obținerii de foloase necuvenite, supraestimarea propriilor merite și așteptarea, invocarea, procurarea de recompense suplimentare, ilegale, compensatorii, dovedesc că educația acestora, cărțile citite, miile de ore dedicate studiului, nu au reușit să atrofieze instinctele animalice, nu au reușit să tempereze nevoile materiale și efemere, nu au reușit să impună filtre civilizatorii în fața poftelor care se cer satisfăcute cu orice sacrificiu al demnității, al omeniei.

Democrația și domnia legii sunt soluții pentru a micșora inechitățile sociale, pentru a controla abuzurile, pentru a permite selecții continue ale decidenților, pentru a consacra libertăți individuale, pentru a ține departe de resursele publice persoanele incapabile să le gestioneze responsabil. Însă ele nu își asigură funcțiile dacă nu sunt înțelese și asumate. Așa cum educația ultimelor generații, generic superioară altor epoci, nu ne-a ferit de toate suspinele istoriei, nici democrația nu-și va găsi vreo utilitate în patria oamenilor fără putere.

Dacă astăzi Neagoe Basarab ar fi un candidat independent la alegerile europarlamentare, cine l-ar vota?
Dacă astăzi Neagoe Basarab ar fi un gazetar, cine l-ar citi?
Dacă astăzi Neagoe Basarab ar fi un realizator de emisiuni tv, cu cine ar putea vorbi? Cine l-ar urmări?

Priviți ceasurile politicienilor, priviți-le costumele, priviți-le pantofii, priviți-le mașinile, priviți-le averile! Priviți accentul pe forme, pe sticliri, pe generozități carnale, pe expuneri. Veți constata ca este singurul lucru pe care-l au de oferit. Precum diplomele, foile matricole, certificatele, titlurile academice, ei furnizează un substitut, o imagine decupată din Libertatea, o imagine care fură ochii. Precum omul alb în fața indienilor, ei oferă oglinzi și nimicuri pentru a primi privilegii. Așteptările sunt nerealiste, dezamăgirile sunt inevitabile. Pentru ei nu există valori. Nu există credințe. Nu au idealuri. Nu au proiecte. Sunt școliți, dar realiști. Iar ceea ce pot controla se reduce la conturile personale și la bunăstarea apropiaților. Se înconjoară de rude, de prieteni, de inferiori, de obedienți, pentru ca doar astfel pot obține validări valorice. Slugile își aleg singure stăpânii. Și măcar de ar fi puțini și singuri. Din păcate, au fani, au suporteri, au fideli. O societate întreagă le oferă adulație. O societate întreagă își lasă destinul în mâinile lor. O societate care le seamănă.

Puteți căuta mult în interiorul partidelor, în afara câtorva excepții, marginale, bune pentru ecran, vezi Dinu C. Giurescu si prea puțini alții, restul reprezintă un tablou cu multă culoare, gălăgie, orgolii, compoziții penale și mascarade având mulți executanți figuranți, câțiva ventriloci care vorbesc prin gurile mai multor marionete, nenumărați neîmpliniți și frustrați alergând după propria ajungere.

Am selectat câteva din „învățăturile” lui Neagoe Basarab. Veți putea constata cât de inactuale sunt.

„Pentr-acéia, fătul mieu, cânt vei face milostenie, să nu trâmbițezi, nici să strigi înaintea ei ca fățarnicii, că ia au urât acéstea și nu iubéște lauda și trufa, ci ș-au ales smereniia că acéia iaste fată și uceniță fiiului lui Dumnezeu, care s-au smerit pentru noi și au purtat trup de om ca și noi.”

„Căci că cel ce va să fie domn adevărat, aceluia nu i să cade să aibă rudenii, ci numai slugi drépte. „

„Că nu te-au ales, nici te-au unsu oamenii spre domnie, ci Dumnezeu te-au ales și te-au unsu și a aceluia plăcére să faci. Deci când vei șădea la masă, te socotéște să fie toate veseliile tale plăcute lui Dumnezeu. Și lângă tine, mai sus, să șază tot boiari și sfétnici buni și aleși; 

„Să nu-ți fie rușine, sau să te ții mare, cugetând sau zicând în inima ta: „Eu, fiind domn, cum poate fi de întreb toți boiarii miei de sfat, și ei sunt slugi mie?” Că și ei robi lui Hristos sunt, și dar de vor fi unii dentr-înșii îngăduind lui Dumnezeu mai bine decât tine? Pentru că tot domnul care nu-și va întreba boiarii de sfat, acela nu face bine. „

Drept acéia și tu, fătul mieu, și dumneavoastră, fraților, cu ce dreptate veți judeca săracii într-această lume, cu acéia vor fi judecate și faptele voastre la împărățiia cea cerească. Vedeți ce lucru mare iaste judecata? Pentr-acéia și voi, când veți șădea să judecați la divan, să șază lângă voi tot oameni buni și aleși. 

Și iată că te învăț și te sfătuescu și de aceasta, iar tu să te apropii cătră sfatul mieu și să-l asculți: tuturor să împarți milostenie, ca să fii și tu miluit de fața Domnului nostru Iisus Hristos. Că mai bine iaste a face milostenie, decât a strânge avuție. Că zice prorocul: „Strânge avuție și nu știe cui strânge”.

Și în Sfânta Evanghelie iar zice: „Nu ascundeți avuțiia voastră în pământ, unde viermii și putreziciunea o putrezéște și unde o sapă furii și o fură; ci ascundeți avuțiia voastră unde putreziciunea nu o putrezéște și unde nu o vor săpa furii, nici o vor fura. Că unde va fi avuțiia voastră, acolo va fi și inima voastră“. Cu adevărat iaste drept cuvântul acesta al Domnului nostru, care au zis: „unde va fi avuțiia voastră, acolo va fi și inima voastră“. Că cel ce va fi cu avuție multă și să nădăjduiaște într-însa, acela nu să cheamă creștin, ci să cheamă al doilea idololatru. Căci că niciodată lui nu iaste gândul la Dumnezeu, ci toată nădéjdea și putérea iaste spre avuțiia și niciodată nu gândéște să slujască lui Dumnezeu cu acea avuție, nici să facă odihnă sufletului său, ci numai de avuțiia lui să bucură satana și zidește întunérecul cel încuiat, ca să nu mai iasă de acolo, nici să i să deșchiză niciodată.

Dreptu acéia, fătul mieu și voi, fraților, eu așa vă învăț; să nu strângeți avuție multă și moartă, ci să puneți avuțiia voastră pre slugile voastre, deaca vă iaste voia să fie avuțiia și strânsoarea voastră tot vie și să aveți veselie înaintea ochilor voștri. Că iată că voi să vă aduc aminte și de împărații cei de dămult. Că grăi Aristotel filosoful cătră Alexandru împărat și zise: Împărate Alexandre, cu ce luași și biruiși toată lumea?” Iar Alexandru zise: „Deaca vréme ce mă întrebași, tu ascultă să-ți spui. O, Aristotele, eu numai cu 3 lucruri am biruit toată lumea: întâi, cu cuvânt adevăratu și stătător. A doao, cu judecată dreaptă. Iar a treia, cu mână întinsă și îndurătoare, căci că n-am strânsu avuție, ci mi-am miluit slugile și oștile. Deacii ei, pentru mila care i-am miluit, ei nu ș-au cruțat viața, ci ș-au pus capetele înaintea mea. Cu acéstea am biruit eu toată lumea”. Și birui cu acestu cuvântu Alexandru împărat pre Aristotel filosoful, și zise și Aristotel că numai cu acéste 3 lucruri va putea omul să biruiască toată lumea.

 {fcomment}

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s