Dacă ne-am folosi doar ochii pentru a scruta orizonturile și dacă am crede lor, am putea avea surpriza de a surprinde prea plinul lumii. Lumea este deopotrivă și substanță, suntem încătușați în materie, suntem poziționați în centrul unui univers saturat, oriunde am privi, privirea noastră ar atinge, ar palpa, s-ar hrăni din chiar însăși carnea lumii. Erau vremuri când prea plinul lumii se oglindea în prea plinul sufletelor strămoșilor noștri. În spațiul mioritic tradițional, natura era o componentă vitală a orizontului, pentru că omul nu a avut trufia de a se 
substitui creatorului. Asumându-și condiția și credința, românul arhetipal s-a aplecat în fața lumii cu umilință, cu încredere, cu răbdare. Prea plinul lumii era hrănitor, era mănos, era îndestulător. De dragul propriei înălțări, prin spiritualitate creștină și identitate națională și culturală, românul putea incendia recoltele, putea lăsa pierzaniei toată agoniseala, putea să-și sacrifice viața și putea lupta cu vitejie și eroic. Și, atunci, salva o lume, salva o moștenire. Conservarea demnității reprezenta o misiune vitală. Trădarea era un păcat capital. Sărăcia avea caracter nobil. Înstrăinarea românului de natura lui ancestrală și înlocuirea percepției prea plinului lumii cu sentimentul lipsei, al golului, al neîmplinirii, au cauze istorice diverse, asupra cărora nu mă voi apleca aici. Voi creiona doar atitudinile de dispreț în fața existenței, în fața bogăției care se oferă, căutarea nebună și netrebnică a parvenirii, a acumulării excesive, prin mijloace de cele mai multe ori lipsite de moralitate și rareori implicând merite și virtuți. Sacrificarea aproapelui, disprețuirea celuilalt, ignorarea cu desăvârșire a unor valori umane universale, ura în fața străinilor, egoismul și afirmarea găunoasă a unui individual abrutizat, au născut noi ierarhii sociale și noi decepții. România pare a fi devenit patria păturicilor, tuzlucilor și a altor creaturi neîmplinite, precum Chera Duduca și Chir Costea Chiorul (Ciocoii vechi și noi). Românii care-și părăsesc meleagurile, credințele, căutând bogății aiurea, dar lăsându-și comorile de copii în urmă, românii care-și înșală aproapele, căutând onoruri și cinstiri nemeritate, cei care pângăresc moștenirea strămoșilor, trecutul și istoria neamului, cei care i-ar trăda pe toți, dar care se trădează primii, românii care se prostituează permanent, toți formează o comunitate a orbilor, a oamenilor care au ochi dar care nu văd, a oamenilor goi, deși nu le lipsesc straiele împărătești. Nu sunt cu nimic diferiți de acei ce-l biciuiau și răstigneau pe însuși Fiul Omului, cei mai orbi dintre orbii lumii. Și exact cum, atunci, existau oameni lucizi, care puteau primi Adevărul, care se puteau sacrifica pentru Adevăr și care se puteau salva prin Adevăr, și astăzi, în această Românie pervertită, rănită, răstignită, există excepții, există Apostoli. Ei sunt depozitarii dorului de autentic, de ideal. Ei sunt moștenitorii și, în egală măsură, salvatorii românismului. Când toate bogățiile perisabile vor fi devenit scrum, când toate compromisurile și risipele vor deveni neant, când abisul va cuprinde toate ostenelile și fuga după vânt, destinul lor va străluci mai puternic ca oricând. Domnul Marin Toma reprezintă un astfel de apostol al neamului. Domnia sa duce o luptă neîncetată pentru a încuraja, promova și salva creația literară în limba română. Depășindu-și destinul individual, învingându-și rănile și nelăsându-se îmbolnăvit de bolile sufletului și trupului, domnul Marin Toma a ales să se salveze prin limba română. 
Domnul Toma a ales să se salveze salvând literatura, versul și sensibilitatea în limba moștenită de la străbuni. În urma domnului Marin Toma nu vor rămâne averi materiale, titluri și comori, pentru că împărăția domnului Marin Toma nu este din lumea aceasta. Românismul domnului Marin Toma este moștenirea lui Ștefan cel Mare. Românismul domnului Toma este moștenirea lui Neagoe Basarab. Românismul domnului Toma este moștenirea lui Constantin Brâncoveanu. Românismul domnului Marin Toma este limba română, dar în egală măsură este onoarea, demnitatea, mândria, curățenia, credința și curajul. Mi-l închipui pe domnul Marin Toma pășind pragul casei, în lumina sângeriului apus, și scrutând orizonturile. Sunt sigur că vede prea plinul lumii. Scriitori, poeți, pictori, rapsozi, oameni prolifici, sensibili și generoși. Poezii, nuvele, romane, antologii, epigrame, doine, cântece bătrânești, cuvinte multe. Cele o sută de numere ale revistei Dor de Dor. Doruri și doruri de doruri. Primind lumea în suflet, domnul Marin Toma salvează o lume. Născându-se în limba română, domnul Marin Toma salvează limba română. Născându-se din dor, domnul Marin Toma este expresia dorului de dor. La mulți ani!
Notă! Domnul Marin Toma, scriitorul la care se referă articolul, născut în loc. Domnița Maria, astăzi Infrățirea, com. Plevna, jud. Călărași, este o persoană distinctă de tata, profesorul Marin Toma, născut în loc. Zimbru, com. Ulmu, jud. Călărași. Nu există nicio legătură de afinitate sau rudenie.
Marin Toma – Repere biografice
Născut în 20 februarie 1947 in satul Infratirea, com. Plevna (astazi Dor Marunt).
Debut literar în anul 1990 în suplimentul literar Arcadia, editat de ziarul Pământul.
Debut editorial – 1999 „Din sfera politicului“ (Epigrame), Ed. „Amurg sentimental“ – Bucureşti.
Volume publicate: „Zorii Pămîntului“ (proză), „Cuscrele“ (roman), „Cartea Dorului Mărunt“ (documentar), „La Dor Mărunt Eroii au venit acasă“ (Documentar), Monografia comunei Belciugatele, doua ediții, „Român deportat în ţara sa“ (proză–reportaj), „Scăldat în lacrima câmpiei“, (memorii, reportaj)
În lucru: Monografia oraşului Fundulea, şi Volumul de reportaje, interviuri, articole de ziar publicate de-a lungul anilor in presa locală şi centrală, Antologie * epică * lirică * plasitică „DOR de DOR“
Fondator al săptămânalului „Magazinul satelor“ (97 de apariţii şi o editie nouă)
Fondator al revistei literare pentru toate vârstele şi genurile „DOR de DOR“ ce se află la al treilea an de la apriţie şi al 22-lea număr.
Este membru al SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂNI, membru al „Societăţii Scriitorilor Ardeleni“ (Cluj-Napoca), membru al UNIUNII EPIGRAMIŞTILOR DIN ROMÂNIA, membru al UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÎNIA (decorat cu Ordinul Cls III, Buşteni, 2004
Au scris despre Marin Toma: Corneliu Leu, Nicolae Dragoş, Radu Cârneci, Iulian Talianu, Gheorghe Frangulea, Dacici Mirela, Petruş Andrei, (Puieşti-Vaslui), Ion Gaghii (Giurgiu), Mihail I. Vlad (Târgovişte)
Publicaţii în care a apărut numele autorului: revista „Amurg Sentimental“ (Bucureşti), „Monitorul de Neamţ“, „Adevărul de Cluj“, „Cuvântul liber“ (Giurgiu), „Bocancul Literar“ (Cluj), „Informaţia Prahovei“, „Jurnalul de Dâmboviţa“, revista „Visătorii“ – Puieşti-Vaslui)
A publicat în mai toate ziarele locale din Călăraşi.
A promovat în paginile publicaţiilor fondate, peste 100 de poeti, prozatori, pictori şi alti oameni de diferite profesii.
Revista „Dor de Dor“ a obţinut Diploma de Merit în anul 2006 din partea „Asociaţiei Române pentru Patrimoniu“.
Marin Toma a împlinit pe data de 20 februarie, 20014, vârsta de 67 de ani.
{fcomment}
Dumitrel Toma 