Nerușinarea școlii fără valori

„Examenul de bacalaureat este modalitatea de evaluare a competenţelor, a nivelului de cultură generală şi de specializare, atins de absolvenţii de liceu.” (Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat)

Tocmai citesc un articol despre cazul elevei Alexandra Burta, din Ștei (județul Bihor), care a fost eliminată din examenul de Bacalaureat, deși a promovat toți anii de liceu cu media 10.

Povestea ei vorbește despre valorile cultivate în învățământul public din România.

Alexandra s-a aflat într-o sala de clasă unde examenul a fost fraudat. Frauda a fost descoperită și sesizată prin TELVERDE (linia telefonica dedicata reclamării faptelor de corupție) de un cadru didactic evaluator, cadru didactic aflat în județul Timiș. Alexandra nu a semnalat frauda. Sancțiunea pe care a primit-o Alexandra dovedește că ea fie a participat la fraudarea examenului, fie a avut o tentativă de fraudare.

Prin absurd, să presupunem că Alexandra nu ar fi fraudat și nici nu ar fi avut vreo tentativă de fraudare a examenului național de Bacalaureat. Ea ar fi putut să fie doar martora complice, prin tăcerea ei, a acestei situații frauduloase.

Merita Alexandra să obțină diploma de Bacalaureat în aceste condiții? Normele care reglementează organizarea Examenului de Bacalaureat susțin că da. Dacă Alexandra nu ar fi participat efectiv și nici nu ar fi avut vreo tentativă să participe la fraudarea examenului, ea nu putea fi eliminată din examen.

Prezența complice între cei care fraudează nu este sancționată. Nu sunt încurajate și răsplătite nici atitudinile proactive morale, care ar putea consta în reclamarea impostorilor, fie ei elevi sau profesori.

Poate că Alexandra a obținut pe merit toate notele și mediile de 10 din liceu, însă examenul de Bacalaureat, pentru ea, ar fi trebuit să reprezinte mai mult decât confruntarea unor subiecte la disciplinele din curriculumul național.

Pentru orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, „examenul de maturitate” se susține zilnic, nu atunci când subiectele sunt facile sau când inteligența este capabilă să le rezolve chiar și pe cele mai dificile, ci atunci când trebuie să ai atitudini morale într-un mediu anomic sau, mai mult, chiar infracțional. Atunci când trebuie să înfrunți presiunea socială, știind că argumentul mulțimii este eronat.

Pentru un elev cu rezultate constant sub standarde, fraudarea sau complicitatea la fraudarea unui examen pot reprezenta obiective justificate în termeni de motivații subiective. Însă tocmai elevii cu rezultate bune și cu un potențial peste mediu ar trebui să fie cei mai interesați să participe la temperarea și la blocarea unor asemenea fapte. Ei sunt primii dezavantajați dacă permit devalorizarea prestigiului unui examen la care participă chiar ei.

În școlile din România, sesizarea fraudelor este percepută ca o practică negativă, aducând la pachet toate sinonimele negative în conotație: turnător, pârâcios, delator etc. Într-o societate a complicităților, Alexandra a învățat că poate să aibă succes împreună cu ceilalți, nu de una singură. Împreună cu profesorii care o sabotau, permițând certificarea unor merite false propriilor ei colegi, împreună chiar cu propriii colegi, cei care-și doreau meritele ei, dar obținute pe căi necinstite.

La nivelul ierarhiilor unei școli fără valori, Alexandra a fost o elevă bună. A tăcut la momentul potrivit.

Ca ea sunt, probabil, sute (ar putea fi mii, zeci de mii, sute de mii, milioane) de absolvenți de liceu care văd, aud și tac. Profesorii lor funcționează după aceleași scări de valori.

Solidaritatea, într-o societate lipsită de solidaritate reală, este doar un pretext pentru ca cei puternici să nu își conștientizeze niciodată valoarea. Este doar un pretext pentru ca cei lipsiți de scrupule și merite să nu fie niciodată confruntați cu goliciunea lor.

Cea mai mare greșeală pe care am putea să o facem ar fi să o condamnăm pe Alexandra, sau pe toți ceilalți absolvenți, creații ale școlii, care, aflați în situații similare, au decis în mod identic. În timpul miilor de zile de prezență în școală, în jurul lor au orbitat sute de profesori, preoți, părinți, colegi etc. Alexandra a crescut în centrul unui ethos pe care-l reprezenta cu cinste, fiind produsul său cel mai bun. Rușinea pe care a pățit-o Alexandra ar trebui să fie rușinea tuturor adulților care i-au fost „îndreptători”. Din cauza câtorva lecții nepredate în societate și în școală, lecțiile echității, integrității, caracterului, asumării răspunderii, inițiativei personale, Alexandra a ratat cel mai important examen al vieții ei. Pasivitatea ei, la întâlnirea cu răul, a pervertit-o. Ce nu învățase Alexandra, în toți anii de școală, a aflat printr-o experiență traumatizantă. Răul poate purta chiar chipul ființelor în care avea cea mai mare încredere: profesorii și colegii ei.
Răul este chiar școala ei: școala fără valori.

De aceea spun, rușinea nu aparține în exclusivitate Alexandrei, rușinea aparține unei școli/societăți nerușinate, unei școli/societăți fără valori.

Update: Documentele publicate de Adevarul, redactate în urma analizării înregistrărilor audio-video, susțin ipoteza că Alexandra Burta a participat la fraudarea examenului national de Bacalaureat. Sursa