Presa ne-liberă, glonțul din spatele magistraților


Corectitudinea oricărei confruntări stă în respectarea regulilor. Fie că sunt confruntări sportive, politice, fie că sunt confruntări militare, fie că sunt dueluri, istoria consacră onestitatea confruntării atunci când există consimțământul combatanților pentru respectarea unui set de reguli. 

Paradoxal, deși folclorul reține proverbul englezesc all’s fair in love and war (în dragoste și în război totul este permis), realitatea stă cu totul altfel. O dovedesc codurile războiului, iar în actualitate – setul de norme care reprezintă nucleul Dreptului Umanitar Internațional. 

Aparentele victorii ale terorismului sunt forme ale dezonoarei, civililor neînarmați opunându-li-se puterea armelor, iar combatanților convenționali opunându-li-se arme interzise, precum arma chimică, arma biologică etc. Tot dezonorante sunt atacurile cu murături, cu brânză împuțită, cu cerneală, cu pantofi sau cu ouă, când cuvintele își pierd puterea de convingere. 

Dar nu despre codurile războiului este acest articol, ci despre dreptul presei de a se substitui justiției. Despre dreptul jurnaliștilor de a rejudeca dosare, de a organiza procese publice, de a consacra altă dreptate decât cea formalizată prin procese organizate legal.

În România există reguli pentru înfăptuirea justiției, iar presa nu este o parte din procesul realizării acesteia.

ARTICOLUL 126 din Constituția României

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. […]

În procesele penale, dreptatea se impune din duelul argumentelor procurorului și avocatului. Alegerea avocatului este liberă. Duelul este arbitrat de judecători sau de completele de judecată. Dreptatea nu se poate înfăptui în presă deoarece magistraților le este interzis să își exprime opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.

Art. 10. din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

(1) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

(2) Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția și nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.

Contestarea soluțiilor instanțelor de judecată se realizează doar prin căile de atac consacrate în condițiile legii. Nu există cale de atac care să implice presa.

ARTICOLUL 129 din Constituția României

Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Nu presa este garantul independenței justiției. Constituția țării acordă acest rol Consiliului Superior al Magistraturii.

ARTICOLUL 133 din Constituția României

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

De asemenea, nu presa are atribuții în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor și judecătorilor.

ARTICOLUL 134 din Constituția României

(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.

Procurorul își duce luptele în sala de judecată, în fața unui judecător sau în fața unui complet de judecată, în public de cele mai multe ori, dar nu în presă. Argumentelor lui i se opun argumentele avocaților, nu ale jurnaliștilor.

De ce este presa ne-liberă glonțul din spatele procurorilor și judecătorilor?

  1. Pentru că presa ne-liberă nu înțelege necesitatea regulilor și reglementărilor în domeniul juridic și nu li se substituie
  2. Pentru că presa ne-liberă reprezintă instrumentele unor interese ne-libere, multe opuse justiției și dovedite în mod explicit ca infracționale.
  3. Pentru că presa ne-liberă se face cu jurnaliști ne-liberi, cu jurnaliști care își arogă, prin subminare, roluri nemeritate, precum rolul de magistrat.
  4. Presa ne-liberă ignoră regulile și legile, încercând să își câștige prestigiul în lupte fără adversar (magistrații nu își pot susține punctele de vedere altfel decât prin rechizitorii și sentințe, ei nu pot fi prezenți în toate emisiunile care vizează cazurile în care sunt implicați).
  5. Pentru că presa ne-liberă furnizează servicii avocățești părților interesate, în mod partizan, fără să poată asigura cadrul confruntării obiective a tuturor punctelor de vedere. 
  6. Pentru că presa ne-liberă se erijează într-un tribunal excepțional, deși nu are acest drept.
  7. Pentru că presa ne-liberă organizează procese publice bazate pe prejudecăți, procese care repetă zilnic, săptămânal, lunar sau chiar anual, aceleași argumente, aceleași concluzii părtinitoare, astfel încât cealaltă parte să nu poată niciodată să răspundă adecvat.
  8. Pentru că presa ne-liberă urmărește mize politice și interese private, în termeni de câștiguri electorale și financiare, nu interesul general al societății. 
  9. Pentru că presa ne-liberă nu își poate înfrâna dorința de capitalizare meschină a mesajului victimizator. Într-un proces vor exista întotdeauna două părți, iar una va pierde procesul. Partea care pierde procesul va fi întotdeauna mai vocală și mai determinată, atrăgând atenția și copleșind emoțional audiența. Și emoția vinde.
  10. Pentru că presa ne-liberă ignoră exigențele etice, deși le revendică. Cele mai multe discursuri anti-deontologie se regăsesc în redacțiile care obișnuiesc să măsluiască dreptatea.

DEONTOLOGÍEs. f.1. Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale.

Cu ce se ocupă presa liberă?

  1. Presa liberă luptă pentru un statut egal între procurori și avocați.
  2. Presa liberă monitorizează organizarea concursurilor profesionale și numirile în funcții de conducere.
  3. Presa liberă demască faptele de corupție ale magistraților, nu rejudecă dosare.
  4. Presa liberă organizează dezbateri și formulează propuneri de îmbunătățire a legislației.
  5. Presa liberă nu organizează procese publice. 
  6. Presa liberă nu condamnă nevinovați și nu justifică vinovății.
  7. Presa liberă nu expune partizan un singur punct de vedere, o singură perspectivă.
  8. Presa liberă nu se substituie completelor de judecată, nu răstălmăcește sentințe, nu confundă vinovăția cu nevinovăția.
  9. Presa liberă nu organizează apărări partizane.
  10. Presa liberă nu vinde imaginea oamenilor vulnerabili, nu le vinde suferința și nu le comercializează slăbiciunile și emoțiile.
  11. Presa liberă nu ignoră legile și nu duce campanii publice de subminare a puterii legii sau a autorității judecătorești.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s