În cel mai rău caz, Legea Manualului Școlar, pusă în dezbatere de ministerul Educației, reprezintă doar un instrument de reglementare a manualului școlar unic.
Teza este fundamentată pe antepronunțarea premierului Mihai Tudose:
„Ceea ce doresc e să avem manualul tip, fixat.”
și pe antepronunțarea ministrului Liviu Pop:
„ideea de a avea un singur manual școlar deja prinde contur și nu am nicio problemă să îi înaintez Guvernului României proiectul de lege prin care să avem un singur manual școlar la fiecare disciplină din programul cadru”
De asemenea, este întărită atât prin viteza cu care s-a reglementat, prin ordonanță de urgență, reorganizarea Editurii Didactice și Pedagogice, fără dezbateri publice și în mai puțin de o lună de la primele declarații ale ministrului educației pe tema manualelor școlare, dar și prin heirupismul cu care a fost elaborat, tipărit și distribuit în școli celebrul Compendiu, în fapt un precursor al viitoarelor manuale unice.
Opinia mea este că teza folosirii legii pentru a impune manualul unic se susține și prin art. 5 din proiectul de lege.
Art. 5 „Elaborarea acestor manuale școlare se realizează de către autori/ grupuri de autori,
în urma unor selecții de manuscrise prin proceduri transparente, în vederea
asigurării calității științifice.”
Pare că procesul de selecție a manuscriselor reprezintă doar un compromis de imagine, făcut de minister în fața multiplelor reacții ostile care au venit din partea mediului universitar, a editorilor de carte români și internaționali, a opiniei publice.
Nimic nu împiedică, însă, ministerul, ca selecția să nu se reducă la un singur manuscris, furnizat de autori agreați.
O fițuică de lege, din 3 pagini, cu 12 articole, fără definirea termenilor, plină de cuvinte mari (vezi art. 2, 4), pare să fie cadrul perfect în spatele căruia să se întâmple orice.
În continuare, voi exprima argumentele opoziției mele față de necesitatea unui manual unic.
1. A lucra cu același manual școlar și la Colegiul Național Sf Sava, unde ultima medie de admitere la clasa de matematica-informatica (bilingv) este 9,9, dar și la Liceul Tehnologic Comana, unde ultima medie de admitere la clasa de silvicultură este 2,38, reprezintă un exercițiu de cretinoidă egalitate, nu de echitate.
2. A lucra cu același manual școlar și la clasele Liceului Vocațional de Arte Plastice Brasov, dar și la clasele de matematică-informatică de la Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu” Bucuresti, neținând cont de specificul inteligențelor, este o dovadă de obscurantism educațional.
3. A credita un colectiv de autori cu încrederea de a produce un panaceu, un instrument de învățare util tuturor, oricând și oriunde, este o naivitate.
Acumulările cantitative generează salturile calitative. În lipsa unui concurs de piață, unei competiții reale, orice exercițiu de impunere prin mecanisme administrative a calității, va reprezenta un eșec. Faptul că în perioada comunistă exista un singur manual pentru o disciplină nu reprezintă un argument în privința valorii acestuia. Neavând cu ce compara, orice perspectivă este îndreptățită. Cine a putut compara manualele românești, însă, cu cele occidentale, a văzut foarte clar diferența. Am avut ocazia să compar manualul meu de matematică, unic, din timpul claselor primare, cu un manual alternativ editat în Franța. Cu toate că, se spune, matematica ar fi aceeași, metodele de ilustrare a exercițiilor, soluțiile de rezolvare, sugestiile, calculul timpului necesar anumitor sarcini de lucru, erau mult diferite, mult mai prietenoase, și, nici după 10 ani de la revoluție, când predam folosind manuale alternative, manualele noastre nu erau cât de cât apropiate de valoarea celor din Franța. Curioșii pot descoperi aici cum se realizează în Franța analiza contribuției manualelor alternative la formarea competențelor matematice. Cuvinte de ordine: „Profusion, continuité, diversité de l’offre éditoriale”, pe deplin justificate dacă luăm în considerare inventarul celor 120 de manuale de matematică destinate claselor elementare. În concluzii veți descoperi că și profesorii francezi preferă să apeleze, complementar utilizării manualelor, la fișe, materiale auxiliare, resurse online, mai mult sau mai puțin convergente cu indicațiile autorilor de manuale, dar asta nu pare să fie considerat un lucru rău, care trebuie interzis.
4. Controlul birocratic, politic, al selecției autorilor, va reprezenta o pârghie de influențare a calității manualului, iar în lipsa unei alternative, nu se va putea spune dacă în bine sau rău. Este de presupus că în rău, atâta timp cât nu va exista nicio presiune concurențială.
5. Presupusele contribuții ale experților CNEE și Institutului de Științe ale Educației, la evaluarea manualului unic, rămân susceptibile de lipsă de credibilitate și „cosmetizare în birou„, având în vedere ultima reușită, propunerea planului cadru pentru gimnaziu în condiții de adversitate publică generalizată, dar mai ales tăcerea și atitudinea permanentă de non-combat în raport cu toate deciziile adoptate de-a lungul timpului de coordonatorii politici ai ministerului Educației, chiar dacă acestea au avut caracter contradictoriu și au bulversat viața educației publice din România.
6. Aparenta încredere în corpul profesoral, oferită odată cu privilegiul alegerii libere a manualelor din oferta celor autorizate de minister (întotdeauna autorizate de minister), dar și prin autorizarea acelor manuale care aveau colective de autori formate din profesori, încredere nesusținută niciodată până la capăt (școlile nu și-au putut actualiza niciodată fondul de manuale cu producții noi sau cu ediții alternative, doar au perpetuat de-a lungul anilor, din motive de buget, o alegere unică), este anulată în condițiile renunțării la alegere și impunerii unui manual unic. Vehicularea unor așa zise concursuri de manuscrise pentru alegerea manualului unic reprezintă contradicții în termeni. Cine și-ar asuma munca pentru un proiect care nu are nicio garanție că ar putea fi materializat? Și cine dintre profesorii valoroși ar putea acorda aceeași încredere unui Minister care-i tratează fără încredere.
7. Presupusa relație între manual și testele de evaluare, invocată de un secretar de stat din ministerul educației, care susținea că pentru a avea succes la teste unice este suficient să ai manuale unice, reflectă o gândire limitată, care înțelege rostul educației doar în termeni de memorare și redare.
8. În condițiile în care serviciile oferite de companiile de stat sunt scumpe, de slabă calitate și greu vandabile, în condițiile în care majoritatea companiilor de stat înregistrează pierderi uriașe, managementul fiindu-le politizat și deprofesionalizat, în condițiile în care salariile în companiile publice sunt nealiniate performanței economice, iar angajarea personalului este alterată de interese politice și de familie, ce garanții există că o editură unică, de stat, ar putea furniza ministerului produse de calitate superioară celor furnizate, în regim concurențial, de editurile private? Edituri private care au angajați plătiți, de regulă, cu salarii mai mici decât la stat. Edituri private care supraviețuiesc pe piață în condiții concurențiale, nu de monopol. Edituri private care își câștigă licitațiile, paradoxal, cu cele mai mici prețuri. (Sursa)
În cel mai bun caz, Legea Manualului Școlar reprezintă o perdea de fum, ridicată pentru a evita o discuție onestă despre responsabilitățile ministerului în privința elaborării și respectării calendarelor de actualizare a planurilor cadru, programelor școlare și organizării licitațiilor pentru achiziția manualelor școlare.
Această teză este justificată de mutarea eficientă a atenției publice de pe eșecul Ministerului Educației în a-și respecta termenele și obligațiile asumate anterior.
Iată că, de la începutul anului școlar, se vorbește despre pseudo-teme, în loc să se vorbească despre cauzele pentru care ministerul nu își respectă calendarele de aprobare a planurilor cadru, de aprobare a programelor școlare, de achiziționare a manualelor școlare. Nu se vorbește despre ordonanțele de urgență aprobate în ajunul Crăciunului, nu se vorbește despre dezbaterile publice planificate în timpul vacanțelor de Crăciun, nu se vorbește despre autismul ministerului la vocile opiniei publice, nu se vorbește despre nenumăratele motive care justifică reluarea licitațiilor și prelungirea termenelor de aprobare, tipărire și distribuire a manualelor. Nu se vorbește despre adevăratele cauze ale eșecurilor administrative, care nu au nicio legătură cu tipul manualelor, alternative sau unice.
Vă las pe dumneavoastră să alegeți scenariul care vă avantajează. Istoria va judeca.
Între cel mai bun și cel mai rău, nimicul, voința de putere a „omului nou”.
Dumitrel Toma 