Deschiderea cuvântului

Stând pe cuvântul lună, sub cuvântul astră, am privit cuvântul longin cum deschide cuvântul coastă.
Cuvântul sângera cuvântul apă pe cuvântul lemn, iar cuvântul șarav se întindea spre cuvântul semn.
Am alunecat pe cuvântul umed, pe cuvântul roșu, prin cuvântul sângerând, și am intrat în cuvântul pământ, în cuvântul străin, prin cuvântul gând.
Am aruncat cuvântul privire spre cuvântul zăcut, dar am cuvântul clădit cuvântul fereastră spre cuvântul născut.
Un cuvânt murg s-a eliberat din cuvântul amurg, iar din cuvântul goană s-au zărit cuvântul viu, cuvântul sânge, cuvântul apă, cuvântul solemn, dar și cuvântul rană.
Precum sub cuvântul călcâi, cuvântul cap al cuvântului șarpe, stă cuvântul strivit cuvântul ispită sub cuvântul noapte.
Am spart în cuvântul cioburi cuvântul roze din cuvântul vitralii, iar cuvântul umbră al cuvântului plumb, al cuvântului mort, l-am ascuns în cuvântul rozalii.
În cuvântul închis am plâns cuvântul deschis, iar în cuvântul aproape am ucis cuvântul deșarte, încetând să mai cuvântul spere cuvântul victorie al cuvântului moarte.
Cuvântul viață a rodit în cuvântul cel gol, cuvântul eden fiind cuvântul dorit, dar și cuvântul dor.