Ochiul meu cel nou

Azi noapte, în timp ce visam, mi-a apărut un ochi nou în mijlocul frunții.
M-am tot zgâit la el, dar nu a clipit.
Azi, când m-am trezit din somn, l-am găsit deschis.
Mi-am contorsionat privirea cu care-l fixam
Și am reușit minunea să treacă prin el.
Într-o mie de universuri paralele păream că pot să zăresc prin ochiul meu cel neînchis.
Privind cu atenție prin el, am văzut ziua când nu m-am născut,
Era o liniște în spatele căreia nevoia de haos fierbea.
Am văzut o mamă care să nască un străin trudea.
Am tot privit, așteptând să văd nașterea mea, dar născut nu m-am văzut.
Am schimbat privirea și am urmărit mâna mea strângând mâna oricui altcuiva.
Erau două mâini, asta este sigur, dar niciuna nu mai prelungea om viu sau oameni vii.
Erau două mâini care căutau o salvare, care se agățau una de alta, cu disperare.
Am fugit cu privirea pe un câmp cu flori, la marginea unui vulcan stins,
Iar din conul vulcanului stins au început să erupă cuvinte înroșite, cuvinte pline de pasiune și viață, cuvinte cu puls,
Care, însă, evitau să cadă pe flori, de frică să nu le strivească.
Am tras cu ochiul printr-o privire piezișă, iar ce-am văzut m-a cutremurat,
În fața ochiului meu neînchis, născut dintr-un om nenăscut, în timp ce visam, se afla fruntea mea, fruntea mea reală, cu cei doi ochi ai ei, închiși amândoi, îngropați sub priviri de flori.

_{Image by Katharina N. from Pixabay.}