Lumile Plevnei

Cei doi ochi au devenit o mie. Poți vedea prin ei până în mijlocul pieței aglomerate, unde bătrâni se îmbrâncesc pentru câteva guri de hrană. Poți vedea întunericul, unde oameni nesiguri ascund mitraliere. Poți vedea cum fuge din carantină un tânăr, pentru a-și iubi iubita. În același timp, poți pătrunde aglomerația din morga unui spital, de unde morții sunt eliberați contra-cost. Îți poți urca privirea la bordul unui hotel plutitor, pentru a număra bolnavii. Poți urmări corpul, pironit în coșciug, al unei asistente medicale care a fost învinsă de virus. Poți urca cu privirea pe o rachetă, pentru a lovi sateliți. Vezi chipul avocatului poporului în timp ce contestă o ordonanță veche de acum 20 de ani. Îți poți arunca privirea chiar dincolo de limitele sistemului solar, să vezi o stea dansatoare în jurul celei mai apropiate găuri negre masive. În aceeași clipă, poți vedea o secvență de acid ribonucleic. Privirea îți umple sufletul cu substanța conflictului din cele 1000 de lumi.

Un meșteșug ridicat la nivel de artă transformă fiecare om într-un Argus contemporan. O ființă fragilă, „un abur, o picătură de apă e destul ca să-l ucidă”, devine un titan al informației. Sufletul devine o rafinărie a conflictului dintre durere și bucurie, naștere și moarte, foamete și opulență.

În același timp, florile de măr se deschid, smerite, spre așteptarea albinelor, o porumbiță își scapă oul în căușul din crenguțe pe care și l-a creat singură.