Au dat viermii iama în trupuri de cuvinte,
Și rod cu pofte mari la marginile lor,
Se bucură cu moartea, de litere, cu sete,
Lipsiți de vini și jene, aidoma zeilor.
Se descompun cuvinte în noi și noi morminte,
Și lasă să erupă miasme prin beton,
Dispar din lume grabnic tării de viață sfinte,
Înlocuite jalnic cu liniști de colon.
Sunt cimitire pline cu leșuri de cuvinte,
Ce și-au pierdut și sensul, și sfera de vreun fel,
Dispar zorind grăbite, spre goluri infinite,
În urma lor zâmbind doar îngerul rebel.
E lumea pandemiei, de false adevăruri,
De aroganțe oarbe și de minciuni cu fler,
O lume ce robește speranțe și încrederi,
Punând în loc doar moarte și semeni care pier.
Image by Hands off my tags! Michael Gaida from Pixabay.
Dumitrel Toma 