Moartea cuvântului viață


Am coborât privirea la buzele cuvântului viață.
Respira sacadat, cu mici pauze, cât să nu te poți speria.
Cuvântul lacrimă,
Picurând solitar pe colțul deșertic al cuvântului obraz,
Pecetluia închiderea definitivă a cuvântului ochi.
Finitudinea mică, a privirilor vii, furate, oferite,
Rătăcea deja într-o infinitate mare, în care privirile
unuia, ale uneia, devin privirile unui zeu cu o infinitate de fețe.
Am coborât privirea la buzele cuvântului viață.
Cuvintele care altădată alcătuiau un corp,
Degetele, mai întâi, apoi călcâiul, gamba, genunchiul, pulpele,
Fesele, talia, toate se răceau ordonat,
Precum îndepărtarea unui stol de păsări călătoare
La frontierele unei ierni veșnice.
Se metamorfoza cuvântul moarte în cuvinte lipsite de sens,
În cuvinte lipsite de sfere, în cuvinte lipsite de cuvinte.
Am coborât privirea la buzele cuvântului viață.
Rătăcind absent ultima cuminecătură a cuvintelor.

1 comentariu

  1. Bună ziua domnule profesor, Frumoasă poezie despre cuvântul ,,Viață”! Cred că totuși acest termen se referă la o realitate care va continua să existe! Totul depinde de OM, de gândirea rațională și afectivă în aceeași măsură.  Spor în toate! Cu respect, Bocâncă Florența

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.