Am admirat, cu ochi inocenți,
Picătura de apă spânzurată de o fragilă așteptare,
Întinzându-se epuizată spre adâncurile lumii,
Și căzând fără suflare în cuvântul gol,
Rătăcindu-mi în abisul alb
Privirea oglindită-n ea.
Îmbrățișat mortal de cuvântul rece,
Cuvântul iris s-a spart în mii de cristale de gheață.
Cuvinte cu retine au început a pendula ritualic
Între creații și judecăți,
Alergând, permanent vii, în pelerinaje nesfârșite,
Dinspre nimic, înspre nimic.
Un puls rece, coagulând tăceri,
Care văduvește totul de viață, de speranțe, de căldură,
S-a inoculat între cuvântul inimă și cuvântul scop,
Între cuvântul ochi și cuvântul privire.
Cuvântul colectiv sfârșește, prăbușindu-se în cuvântul solitar.
Ultima zi
Dumitrel Toma 