Zeci de națiuni, primele ca bogăție, nivel de trai și capacități militare din lume, cele care se laudă cu cele mai înalte exigențe politice și morale, dar și cu asumarea totală a valorilor pro-democrație, pro-libertate, pro-demnitate, pro-viață, au dreptul de a rămâne în expectativă, neutre militar, când un stat agresor își propune desființarea altui stat, când un stat țintește populația civilă încălcând toate convențiile privind regulile războiului și Dreptul Umanitar, când genocidul se manifestă chiar sub ochii lor? Ce valori apără neacționând?
Cum se poate lupta cu o armată formată din soldați abia ieșiți din adolescență? Este moral să te bucuri că arunci în aer un tanc condus de un tânăr de 18-20 de ani? Tânăr pe care, anterior, îl foloseai pentru a invoca mila și a dovedi iresponsabilitatea liderilor care l-au trimis la moarte?
Cu ce drept negociază șefii statelor NATO, de la egal la egal, cu bătrânul demon care conduce un genocid folosind tinerii patriei sale? Este moral șirul infinit de negocieri, apeluri telefonice, încercările de intrare în grațiile demonului?
Cum se poate justifica moral existența unei alianțe militare strict defensive, dacă țările care o constituie nu vor avea niciodată dreptul și curajul de a iniția acțiuni ofensive pentru a apăra dreptul internațional și pentru a evita genocidul?
Cu ce drept este promovat ca erou președintele Volodimir Zelenski, în rândul națiunilor NATO, câtă vreme alianța nu își asumă curajul, responsabilitatea și determinarea acestuia, preferând un balet economico-militaro-diplomatic în relație cu statul agresor, cu final previzibil?
Cât de moral este să ajuți refugiații unei țări, dar simultan să refuzi să intervii militar în contextul unei încălcări a Dreptului Internațional și a Dreptului Umanitar?
Este deținerea supremației nucleare argumentul suficient pentru a dicta ordinea mondială și dreptul de a anihila popoare?
Ce pace și victorie a confortului, din prezent, vor fi văzute drept o capitulare rușinoasă, fără luptă, în fața răului, de generațiile viitoare?
Are răul irațional și monstruos ambiții modeste, limitabile prin oportunism, frică și obediență?
Cum ajung oamenii din țări cu libertate de exprimare și cu diversitatea surselor de informare, educați și mulți dintre ei creștini practicanți, să aduleze un criminal care conduce un genocid sau să își asume fantezia unei restaurații comuniste, în condițiile în care comunismul a fost cel mai mare dușman al valorilor democratice și creștine?
Cum ajung creștini care au cunoscut prigoana comunistă, care au în calendarul religios sfinții închisorilor comuniste, să slujească și sprijine planurile unui restaurator al Uniunii Sovietice?
Cum ajung oamenii din țări cu libertate de exprimare și cu diversitatea surselor de informare să aleagă drept credibile narațiunile care justifică abuzul de putere, încălcarea drepturilor cetățenilor, crimele în masă? Cum se poate întâmpla asta în țări care au cunoscut multiple dictaturi și consecințele lor nefaste?
Dumitrel Toma 