Avem un actor. Da, un actor. Mim, clovn care, pentru a-și ascunde descompunerea pseudo-creștină, suveranistă, naționalistă, legionară, dictatorială, putinistă, nu rumegă Orbit, ci moaște sfinte. Toată ziua râmă printre minuni, ca un mistreț scăpat într-o grădină cu begonii. Efectul este spectaculos, dar victoria va înlocui parfumul cu puțenia. Demonul mândriei, al autoafirmării, atât de prezent în lumea noastră, a celor care nu există, se vădește în toată trufia lui. Demonul războiului, al revoltei în fața creației, al dezbinării, al urii și fricii, se ivește în pauzele dintre un citat din Dostoievski și un citat din Țuțea. Același demon, invocat doar, hrănește aceste rânduri.
Florile, revelațiile și luminile dăruite altora, ivite în soluri și contexte culturale specifice, antice, medievale, renascentiste, iluministe, moderne sau contemporane, comuniste sau anticomuniste, creștine sau non-creștine, sunt dezrădăcinate, fără pic de smerenie, și plimbate cu emfază în colții de aur ai mistrețului. Obscenitate este să preiei ce este mai intim, pur, bineintenționat, din spiritului unui creator, și să exhibi fățarnic, pentru a servi planului tău pervers și malefic. Colecții de citări bine alese, asemenea kalashnikoavelor unui soldat fără inimă, slujesc dezbinării, dezumanizării, discriminării și urii. Popoare de „noi” se înarmează cultural pentru războiul cu „noi”. Popoare de „ei” se înarmează cultural pentru războiul cu „ei”. Războaie, așa zis hristice, își recrutează mercenarii.
Avem un actor. Da, un actor. Dar ar putea fi la fel de bine un profesor sau orice altceva. Nu un pustnic sau călugăr, nu un preot, nu un episcop sau mitropolit. Avem un actor care citează pe scene, fără rușine, din părinții bisericii, din duhovnici și sfinți, folosindu-se de mântuirea lor pentru a-și câștiga lumea, popularitatea, banii, fidelii și războiul. Avem un demon care pare că face teatru, deși se visează cezar, iar lumea-i doar o scenă.
Am primit cu ani în urmă, de la o clasă plină de copii frumoși, un volum scris de actorul nostru. Toată coperta era ocupată cu fața sa tristă, jignită, rănită. Jos, cu litere masive, numele său aldin „DAN PURIC”. Sub nume, tot cu majuscule aldine, „OMUL FRUMOS”. Rătăcit undeva, scris mărunt, „Despre”. În interior, bijuterii al căror Bijutier lipsea, flori al căror Grădinar era ignorat. Un scop profan, atât de plin de limite și suficiență, făcea selfie apăsând cuvintele infinitului.
Actorul afirmă apocaliptic: „Omul frumos este ultimul suspin Hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă.”. Mesianism și erezie! Doamne, ferește! Mare trebuie să fie ispita pentru duhovnicul său.
Îmi imaginez că, dacă un înger rebel și blestemat ar lua chip de om, el ar avea chipul unui actor care se citează pe sine folosind cuvintele Mântuitorului. Sau, ferească Sfântul, poate chiar chipul meu.
Păzește-ne, Doamne! Ajută-ne!
P.S. Preferința mea pentru OMUL FRUMOS este icoana Pantocratorului din Sfânta Sofia. Când teatrul se ridică sub privirile Sale, să sperâm că tot răul se rușinează și fuge.
Dumitrel Toma 