Omenirea timpului

Timpul, nisip mișcător în care se-neacă speranțe,
Crucificări amorfe de respirații și pulsuri,
Popoare împlinite cu materii și lipsuri,
Își revendică dreptul de a submina permanențe.

Niciodată prea lent, totdeauna prea grabnic,
Blestemat să curbeze aspirații și amăgiri verticale,
Timpul, uter fecund de vaste infirmități vitale,
Se ascunde-ntre clipe, amăgind șovăielnic.

Blestem ce, pe prunci, cu moarte-i unește,
Lipsit de ambiții, de-amoruri secat,
Se-ntrece pe sine gonind apucat,
Vidat de neantul pe care-l ivește.

Iar eu, un cuvânt, în cuvinte-l concep,
Și la masă, de-i foame, cu drag îl invit,
Să muște cu poftă din măr otrăvit,
Să-și simtă nisipul cum în dinți îi trosnește.

_{Image by 3979284 from Pixabay}.